533 matches
-
prin intermediul unor concepte diferite 4. Recunoașterea diferitelor tipuri de literatură ține de compoziția și forma textului, dar și de modul lor de manifestare și apariție. Pentru că arta și literatura sunt prin esență istorice, poezia, romanul sau drama au propria lor istoricitate și propria lor dezvoltare. De aceea, identificarea discursului literar înseamnă eliberarea cuvântului și a propoziției de orice formă de constrângere; orice discurs literar este supus transformării și modificării în funcție de intenționalitatea autorului. În acest sens, orice conținut sau categorie formală a
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
nu poate exista în afara limbajului. Ceea ce putem spune în mod general despre opere literare este că timpul ființării lor este determinat. Romanul Ulise există de la începutul creării sale12, cu toate că existența romanului depinde de părțile sale constituente. De aceea putem determina istoricitatea sa, influența și schimbările survenite existenței sale, dar și dovedirea perisabilității sale. Faptul că opera literară poate fi supusă extincției și schimbărilor înseamnă că ea are la bază un obiect real, fără a nega posibilitatea existenței romanului Ulise ca obiect
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
sale compoziționale, "o propoziție nu e nimic real; cum este observat în mod frecvent, este presupus să fie un sens ideal specific (Sinn) survenit în urrma unei adunături de înțelesuri ideale (Bedeutungen) care, împreună, construisc un tot, sui generis"13. Istoricitatea și temporalitatea operei literare elimină, după Ingarden, orice posibilitate de a o interpreta ca obiect ideal. Dar, opera literară nu poate fi limitată la limbaj, propoziții și suportul material, care oferă realitatea obiectului său. Simbolul, imaginea, prezența sau narativitatea sunt
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
subiectiv-expresivă, înțeleasă ca un termen abstract. Termenii abstracți funcționează ca atribute pentru noțiunile universale. Romanul sau drama sunt identificați ca termeni universali ce au atribute singulare. Atributele romanului și dramei funcționează în dublu sens: ca existențe singulare ce prezintă o istoricitate și, în lipsa unei existențe independente, ca ceva ce aparține unei categorii distincte, în care trebuie instanțiați. În cadrul arhitecturii romanului, fiecare strat ontologic prezintă tropii literari ce duc spre conturarea conceptelor concrecte. În acest sens, romanul nu este dependent în mod
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
aplicații speciale pentru pentametrul imabic. Astfel, elementele compoziționale duceau la identificarea unui anumit obiect cu un roman sau o dramă, în timp ce romanul sau drama definesc toate elementele compozițioanle. Obiectul literar devine un obiect unic prin desfășurarea sa în propria sa istoricitate. Putem vorbi de prezența anumitor tropi ontologici în cadrul dramei ce au un rol aparte. În altă ordine de idei, tropii ontologici funcționează în mod diferit de la o artă la alta, în funcție de modul în care sunt gestionați compoziția artistică a romanului
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
înțelegerea obiectului operei ca unitate individuală sau, în modernitate, ca ready-made. Natura reală a obiectului de artă vizuală este determinată de trei caracteristici fundamentale. În primul rând, temporalitatea este o caracteristică specifică oricărei opere de artă care îi determină începutul, istoricitatea și posibilitatea distrugerii totale. În al doilea rând, flexibilitatea temporală arată supunerea operei de artă la anumite schimbări sau transfomări ce duc la extinderea anumitor calități artistice. În al treilea rând, flexibilitatea modală prin care putem identifica anumite proprietăți total
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în timp ce o pictură fără titlu poate fi înțeleasă fie ca exercițiu de expresivitate, fie ca având un scop pur estetic. Prin urmare, stratul lingvistic are un rol în descifrarea narativității picturii, iar înțelegerea completă a picturii duce la propria-i istoricitate și la contextul apariției sale. Se formează o relație între stratul lingvistic și stratul unităților semnificative, prin care descifrarea picturii poate fi completă. Prin intermediul unităților semnificative putem identifica literalitatea picturii Dante și Virgiliu în Infern, elementele ca barca și păcătoșii
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
date într-un anumit context cultural sunt cele ce ne fac să identificăm pictura cu un obiect real, iar elementele ontologice duc la diferențierea existențială a picturii față de obiectul real. Acest lucru înseamnă că anumite elemente pot fi identificate în cadrul istoricității picturii, fiind legate de cultura unei regiuni geografice și de tradițiile sale. Astfel, putem identifica școlile și curentele artistice prin care definim și interpretăm o serie de picturi. Folosirea atentă a anumitor elemente (modul de redare, intensitatea culorii), a anumitor
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o formă de reprezentare ce funcționează iconic. Prin intermediul conținutului reprezentațional se formează o clasă a formelor artei ce au însușiri asemănătoare. Din acest punct de vedere, fotografia printată sau negativul reprezintă opera fotografierii. Fotografia este determinată și de propria-i istoricitate. Din perspectivă sociologică, fotografia și cinematografia sunt explicații naturale ale crizei tehnologice și spirituale ce a cuprins pictura modernă. În acest sens, André Malraux descrie cinematografia în Esquisse d'une psychologie du cinéma ca pe evoluția cea mai îndepărtată a
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
modernă. În acest sens, André Malraux descrie cinematografia în Esquisse d'une psychologie du cinéma ca pe evoluția cea mai îndepărtată a realismului plastic, manifestată la început în Renaștere și care a găsit o expresie limitată în cultura barocă. Prin intermediul istoricității putem apropia funcționalitatea fotografiei de pictură, apropriere care arată anumite elemente comune ambelor arte. Prin urmare, conținutul reprezentațional nu este reprezentațional doar prin apariția sa ca imagine, ci și prin proprietățile sale istorice și relaționale. Proprietățile istorice nu ne ajută
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
eleminată. Percepția mișcării se datorează efectului psihologic numit mișcarea beta. Pe lângă compoziția interioară a artelor vizuale, o altă asemănare între pictură și film este dată de dinamica dialecticii dintre ecranul cinematic și rama picturii. Filmul este definit de o anumită istoricitate înrudită cu alte forme de artă. Elementele compoziției filmului (scenariul, costumul, scena, producția, regizarea, audiența, banda desenată sau muzica de film) sunt împrumutate, schimbate sau adaptate. Anumite elemente pot fi constituite din elementele primare ale filmului, cum este cazul noțiunii
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă. Elementele compoziției filmului (scenariul, costumul, scena, producția, regizarea, audiența, banda desenată sau muzica de film) sunt împrumutate, schimbate sau adaptate. Anumite elemente pot fi constituite din elementele primare ale filmului, cum este cazul noțiunii de mise en scène. Istoricitatea mecanică duce la determinarea existenței filmului: fenacistiscopul demonstrează posibilitatea schimbării apariției anumitor obiecte în mișcare, care, la o viteză suficientă, pot fi văzute ca aflându-se într-un act continuu. Iar persistența viziunii a făcut posibilă apariția kinetoscopului, care a
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o narațiune completă, care are rolul de a sistematiza compoziția sa internă. Prin narațiunea filmului se generează recunoașterea, alinierea și supunerea, toate elemente de bază ale structurii de simpatie 18 a filmului. Stilul filmului, definit în linie literară, ține de istoricitatea filmului și de tropii ontologici folosiți. La acestea se adaugă temele și motivele literare ce stau la baza scenariului. Totodată, stilul poate fi definit și de modalitățile tehnice de aduce în existență filmul în fapt. Tehnicile cinematografice au și rolul
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
prin procesul de alterație obiectul își păstrează natura și o conservă, întrucât toate alterațiile (alloiosis) țin de sfera calității, prin transformare obiectul devine cu totul altceva, iar această nouă existență este una adevărată eliminând starea anterioară. 4 Conceptele prezintă propria istoricitate și, prin urmare, un mod special de aplicabilitate. Acestea trebuie înțelese în raport cu domeniul lor de activitate. "In fact, four loose families of readings can be distinguished, which we can refer to as the linguistic, the psychological, the epistemological, and the
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
FIER” → Democrații populare, Război Rece Sș șTIINȚĂ Dacă e să-i citim pe Marx* și Engels*, comunismul întreține o relație simplă cu știința: el este „științific”, în constrast cu doctrinele concurente, calificate drept „utopice”, fiindcă sunt incapabile de a gândi istoricitatea care marchează orice realitate și care generează contradicții masive despre evoluțiile revoluționare ulterioare. împotriva acestor teorii elaborate de Saint-Simon, Fourier, Owen și alții, Lenin* susține că „teoria marxistă a fost prima care a făcut din socialism [...] o știință, prima care
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
trecerea de la un aspect fizic distinct la o substanță genetică specifică și, În mod corelativ, la facultăți mentale diferite (Taguieff, 1988, p. 155 și urm.; 1995, pp. 40, 238; 1997, pp. 65-66), mai rămâne să discutăm problema universalității sau a istoricității esențialismului, precum și problema variabilității criteriilor În funcție de care se elaborează categorisirile și clasificările esențialiste. Miza acestor interogații este pe cât de clară, pe atât de importantă: dacă definirea caracteristicilor vizibile (fenotipice sau culturale) drept un dat natural sau ontologic este o constantă
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
de prejudecăți” (ibidem, p. 203). Altfel spus, socialul nu trebuie tratat la fel ca individualul. Cartezianismul ideologico-politic a vrut să ignore acest avertisment esențial. Astfel, a neglijat faptul că dorința de a Îmbunătăți condiția umană Își găsește limita absolută În istoricitatea ordinii sociale. În domeniul acțiunii politice, trebuie acceptate morala provizorie și politica rezonabilă. În lipsa acestei acceptări, nimic nu ne va proteja Împotriva fanatismului, a convingerii oarbe că schimbarea sine constituie valoarea supremă. Găsim la Spinoza bazele unui fanatism anti-fanatic. Într-
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
realiza discursul. Deseori însă denumirea practică discursivă este considerată ca fiind un sinonim pentru discurs, ceea ce relevă considerarea discursului ca o formă de acțiune asupra lumii, cu un rol important în raporturile sociale. După M. Foucault, discursul se caracterizează prin istoricitate și prin condiții instituționale care-i legitimează enunțarea, condițiile de exersare ale funcției enunțiative fiind oferite de un ansamblu de reguli anonime, istorice, întotdeauna determinate de timp și de spațiu și definind o epocă dată, cu un anumit aspect social
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de a determina pericolele, de a stăpîni evenimentul aleator", supusă așadar unor tipuri de constîngeri, interne sau externe, de interdicții. Textul este limbă și devine acțional prin vorbire, datorită trăsăturilor esențiale ale limbajului pe care le posedă, semanticitate, alteritate, creativitate, istoricitate și exterioritate, în termenii lui E. Coșeriu. În aceeași viziune, textul constituie un obiect cultural, în opoziție cu obiectele logic-formale și cu cele naturale, fiind creat prin activitatea spiritului uman, a cărui esență se află în conștiință, dar care poate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
istorică cât mai aproape de adevăr. Principiile istoriografiei moderne, care vizează și relația dintre credință și istorie, au fost formulate de istoricul german Ernst Troeltsch la începutul secolului trecut, în eseurile Uber historische und dogmatische Methode în der Theologie și Semnificația istoricității lui Iisus pentru credință, unde conchide că imaginea tradițională a lui Hristos a fost zdruncinată de criticismul istoric. Textele biblice, scrie autorul, trebuie supuse aceleiași critici ca orice document istoric. Primul principiu, al criticismului, impune istoricului să analizeze toate evenimentele
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
în discuție a nesfârșitei probleme a destinului omului și a căilor Domnului față de el pe pământul acesta"26. Iov și Iona ilustrează cele mai umane ipostaze dintre toate personajele biblice. Verosimilitatea portretelor lor le atribuie un plus de credibilitate și istoricitate. Iov semnifică vulnerabilitatea omului în fața sorții, acceptată cu umilință, în timp ce Iona este răzvrătitul care, spre deosebire de Avraam, refuză cu încăpățânare chemarea Domnului dintr-o înțelegere strictă, personală și egoistă a libertății de a alege. Libertatea lui Iona sfidează voința divină, necesitatea
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
crede în divinitatea Lui. Investigația istorică, afirmă Kähler, nu poate înfățișa adevărul despre Iisus. Adevăratul Iisus este revelat în kerygma, în propovăduirea Bisericii 129. Distincția operată de el între historisch (istoricesc) și geschichtlich (istoric), preluată și de părintele Stăniloae în "istoricitatea", respectiv "experiența istorică" a Învierii lui Iisus, îi va servi mai târziu lui Rudolf Bultmann la pentru a separa istoria (Historie), narațiunea istorică, înțeleasă ca studiu științific al faptelor obiective și databile ale trecutului, de Istorie (Geschichte), evenimentul în sine
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Iisus un personaj istoric genial, omițând natura sa divină, a provocat reacția unei teologii noi, dialectice, bazată pe filozofia existențialistă a lui Kierkegaard și, mai târziu, Heidegger. Karl Barth, cel mai cunoscut teolog al acestei direcții, merge până la a tăgădui istoricitatea lui Iisus, așa cum o vedeau neoprotestanții liberali, considerând-o nerelevantă pentru fenomenul credinței: În cadrul istoriei, Iisus ca Hristos poate fi înțeles numai ca un mit. Dar ca Hristos, El aduce lumea Tatălui"15. Divorțul credinței de istorie, apărut ca o
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
cauzalității, care nega posibilitatea producerii a ceva absolut unic în istorie, așa cum era Învierea Domnului. Dacă învierea este adusă în contextul istoriei, spune Barth, ea trebuie să se piardă în obscuritatea, erorile și îndoielile inerente ale acesteia"16. A tăgădui istoricitatea lui Iisus însemna a nega însuși faptul că Dumnezeu s-a făcut om, împreună cu jertfa Sa pe cruce, precum și miracolul Învierii, al răscumpărării firii umane corupte. Prin aceasta erau subminate înseși fundamentele Bisericii. Părintele Dumitru Stăniloae face o distincție capitală
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Iisus însemna a nega însuși faptul că Dumnezeu s-a făcut om, împreună cu jertfa Sa pe cruce, precum și miracolul Învierii, al răscumpărării firii umane corupte. Prin aceasta erau subminate înseși fundamentele Bisericii. Părintele Dumitru Stăniloae face o distincție capitală între "istoricitatea" lui Iisus și experiența "istorică" a Învierii lui Hristos: "Experiența Învierii lui Hristos, întemeiată pe comuniunea cu El după Înviere, e baza "istorică" ce a dat ucenicilor posibilitatea să recunoască istoricitatea Lui ca Dumnezeu-Om și să o descrie ca
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]