655 matches
-
că e vorba de ceva în afara iubirii cu care e mai totdeauna confundată. „Ar fi bine să aprinzi lumina“, am spus. „Acum cred că arde.“ Ea s-a ridicat, s-a îndreptat prin întuneric spre comutator și a aprins. Părea istovită, avea ochii împăien jeniți, s-a așezat pe celălalt fotoliu, în fața mea. Stătea încovoiată, cu fruntea lipită de genunchi. Ne aflam printre lucruri vizibile. Furtuna ne părăsise de tot. Am stat așa nu mai știu cât, fără să scoatem o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care îndrăzneau să coboare la stații se furișau spre ieșire ca spre poarta unui cimitir. Nou-veniții intrau imediat în joc : se așezau cuminți pe scaunele libere și tăceau. Pluteau peste ei o atmosferă de respectuoasă mâhnire, o dezolare calmă și istovită. Mă oprisem la capătul din urmă al vagonului și priveam. Mi-a trebuit un timp ca să înțeleg motivul ciudatei comportări a pasagerilor. La celălalt capăt al vagonului se afla un bărbat de treizeci de ani, singurul care stătea în picioare
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în așternut. Înainte de a adormi, avu un gând: "Trei zile... Oare vor trece mai încet pentru bărbatul care este supus neîncetat desfătărilor sau pentru ea care știa că plăcerile prelungite constituie cea mai mare durere?" Adormi îndată, ca un copil istovit. CAPITOLUL XIII DUPĂ CE căpătă adresa "casei iluziilor", îl sună pe Hedrock. Acesta îi ascultă gânditor relatarea și clătină aprobator din cap: - Bună treabă. O să te susținem. Am să trimit o navă de război Ia o înălțime foarte mare. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
trezească după scurta amețeală produsă de emoții, se îndreptă către una dintre mese purtând imaginea lui .mintală. Se așeză și toată surescitarea îi dispăru. Se simți îngrozitor amintindu-și fața lui răvășită din momentul acela al dezastrului. Un Cayle Clark istovit, nefericit, cu ochii scoși din orbite... ăsta era chipul pe care-l ținea minte. Se întrebă așa, într-o doară, dacă ochii lui sticloși au observat-o cumva. În cele din urmă gândi: "Să-l mai privesc o dată peste un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
îi înregistrau tranzacțiile la bursă și aveau treabă până peste cap: stenografele începeau să scrie scrisori, iar un expert contabil, angajat în grabă ca administrator-șef, făcea noi angajări de personal și închiria noi spații pentru birouri la etajele apropiate. Istovit, dar jubilând de bucurie, Cayle își petrecu seara pregătindu-se pentru ziua următoare. Avusese o experiență în privința celor ce le poate face un om care și-a adus cu el din viitor rapoartele cu privire la cursurile de la Bursă pe o perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Deodată îi fulgeră prin minte înțelegerea lucrurilor care aveau să se întâmple. Apoi îl copleși uimirea, după care își dădu seama ce hotărâre trebuie să ia: resemnare în fața morții. Era o hotărâre ciudat de ușor de luat. Se simțea tare istovit. Îi reveniră în minte reminiscențe dulci-amare din zilele și spațiile îndepărtate, când zăcuse, între viață și moarte, pe un câmp de luptă de la jumătatea secolului al XX-lea, resemnat cu ideea că va fi dat uitării. Atunci se gândise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de aici, de pe un pământ nou, nu avuseseră rost decât ca să afle că lumea nu trebuia copiată la nesfârșit, ca în pastișele lui Godun, ci rescrisă, reinventată și, câteodată, făcută de la început. Ațipi cu puțin înainte să sune ceasul. Tresări istovit și apoi se ridică să oprească alarma deșteptătorului. Când se bărbierea, desluși în el zvârcolirile unor presimțiri sumbre, pe care încercă să le domolească. Când pătrunse în cabinet, nici figura oftalmoloagei nu-i trimise încurajări, dar se mai calmă sub
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nici portarul, nici Dominic, nici un îngrijitor spătos, cu perciuni lungi și ochi goi, n-au cedat. Dar cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru țărmul, n-au reușit să dea peste bufniță. În cea de a treia noapte, istoviți și cu ochii cârpiți de nesomn, au fost nevoiți să renunțe. Probabil, pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încîlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cumva, viciul ei. Se purta ca o posedată atunci, cu toate simțurile, instigate de furtună, în delir. Întreg sufletul îi vibra, iar trupul i se transforma într-un cântec. Pâlpâia ca o flacără surescitată și după fiecare furtună rămânea parcă istovită, cu nervii arși. Și dacă la Marta am prețuit calmul, întîlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
era adevărata primejdie, căci atunci lupta însăși împotriva ciumei îi făcea cei mai vulnerabili în fața ei. Ei mizau, în cele din urmă, pe hazard, și hazardul nu e al nimănui. Exista totuși în oraș un om care nu părea nici istovit, nici descurajat, și care întruchipa imaginea vie a satisfacției. Era Cottard. El continua să stea deoparte, păstrând în același timp relațiile cu ceilalți. Dar el se oprise asupra lui Tarrou pe care îl vedea pe cât de des îi permitea munca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
clipă mâna pe părul lui umed și ciufulit. Ea a auzit atunci o voce înăbușită, venind de departe, spunându-i mulțumesc și că acum totul era bine. Când ea s-a așezat din nou, Tarrou închisese ochii și chipul său istovit, deși avea gura pecetluită, părea din nou că zâmbește. La prânz febra atinse culmea. Un soi de tuse viscerală scutura corpul bolnavului care începuse să scuipe sânge. Ganglionii încetaseră să se mai umfle. Erau mereu la locul lor, tari ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
așternutul și a stins lampa. A deschis ferestrele. Aerul era Înviorător, datorită rafalelor sărate ale brizei marine. După ce fumul și mirosul s-au risipit, mătușa Banu a privit chipul palid al surorii ei mai mici care părea cu mult mai istovit decât ar fi trebuit să fie la vârsta ei. În lumina gălbuie, neclară ce se strecura de afară chipul Lui Zeliha devenise incandescent, ca și când alcoolul și supărarea i-ar fi conferit o strălucire destul de rar Întâlnită În natură. Mătușa Banu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
zis, să-i pună la Încercare rutina, Însă, În loc de asta, căscă din nou. Era atât de obosită! Ce amuzant - să ajungi acasă la el, pe plajă, decorurile să fie aranjate pentru marea scenă a seducției, dar corpul să te trădeze, istovit. Iar când „prada“ e aproape prinsă În capcană, bum! Lecția de seducție numărul 5: Atingerea perfectă, sărutul perfect. Matthew se opri din plimbare, se Întoarse să o privească, Începu să se joace cu părul ei, mai Întâi o simplă atingere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nici portarul, nici Dominic, nici un îngrijitor spătos, cu perciuni lungi și ochi goi, n-au cedat. Dar cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru țărmul, n-au reușit să dea peste bufniță. În cea de a treia noapte, istoviți și cu ochii cârpiți de nesomn, au fost nevoiți să renunțe. Probabil, pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încâlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cumva, viciul ei. Se purta ca o posedată atunci, cu toate simțurile, instigate de furtună, în delir. Întreg sufletul îi vibra, iar trupul i se transforma într-un cântec. Pâlpâia ca o flacără surescitată și după fiecare furtună rămânea parcă istovită, cu nervii arși. Și dacă la Marta am prețuit calmul, întâlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fost un domn, în ciuda nenorocirii de care ai avut parte, dar mulțumește-te cu acest răspuns. Frapat de felul cum îi vorbisem, mâhnirea i s-a așternut pe față. - Spune-mi ce vrei, a insistat el cu o voce brusc istovită. - Doar un adăpost pentru noaptea asta, domnule. A agitat spre mine toiagul, mânios. - Și nu mă mai tot domni! Aici domnește egalitatea celor morți. De-aici până la primul han sunt cel puțin șase mile, și-acum, uită-te acolo! A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
boală cu care am să lupt“ dacă prognoza este nesigură și „este o boală pe care n-am cum s-o tratez“ dacă prognoza este fatală. - Care îți este pământul natal, vraciule? l-am întrebat. S-a uitat la mine istovit, a pus jos blidul, a mângâiat duios fruntea femeii și s-a așezat pe o buturugă lângă ea. - Vin dintr-o țară care nu e departe de-a ta, Stiliano. Poți să crezi ce vrei despre mine, dar câte ceva pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pregetat să iasă în ger sau pe viscol pentru orice aș fi avut nevoie. În a patra zi de boală, când m-am trezit dimineața, am găsit-o pe jos lângă patul meu. Ațipise cu capul rezemat pe mâna mea, istovită. Am fost încercat de un sentiment tulburător și am mângâiat-o pe ceafă. Atunci s-a trezit și s-a uitat la mine mirată. Am tras-o spre mine și i-am sărutat fruntea înghețată. Atunci mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
speranța pe care i-am dat-o: - Lasă-i timp de gândire, așteaptă ca mirosul Gudenbergăi să iasă din aceste odăi și urmele sale să dispară de prin grădinile palatului; poate că atunci Gaila se va întoarce. M-a privit istovit, ca după o bătălie. - Tu mai crezi în minuni? I-am răspuns în chip sincer: - Iubirea ce ți-o poartă ar putea s-o facă să te ierte pentru faptul de a fi pus-o mai prejos de un regat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sub șocul loviturii pe care ea i-o dăduse. Înșfăcîndu-se unul pe altul, se rostogoliră pe jos În Întuneric. - Marie, Marie, eu sînt! exclamă Christian. Se ridică și aprinse lumina. Marie Își descoperi atunci logodnicul, ud, bărbos, cu un aer istovit, uluit Încă de violența reacției ei. - Iartă-mă... Aveam un coșmar, Îngăimă ea. Ușa camerei se dădu de perete. Lucas Fersen apăru În prag, cu pistolul În mînă. - Dă-i drumul! Nu mișca! Văzînd-o pe tînăra femeie pe jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
adevărul... voia atîta să știe... să spună secretul... oribilul secret... Ajunsă la capătul puterilor, Marie nu mai izbutea să se agațe de murmurul tot mai firav, de imaginea tulbure și mișcată a acelui chip care semăna cu chipul lui Loïc... Istovită, se prăbuși iarăși În beznă. * * * Gwen are mutra ei de zile proaste, și are și motive, gîndea soțul ei, trăgînd cu coada ochiului la ea. Trebuie spus că Philippe nu-și putuse reține cîteva perfidii la adresa bietului Loïc, nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o sută cincizeci de kilometri de coastă, unele dintre ele ajungînd la mai multe mile depărtare de țărm, cu năvoadele tîrÎte În partea din spate a bărcilor rîcÎind adîncimile fundului pe care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea, ochii istoviți ai marinarilor, uniți Într-un formidabil elan de solidaritate, scotociseră bezna unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei jandarmeriei, ale cărei reflectoare puternice fixate pe punte măturau cea mai mică urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
skipperul Christian Bréhat, tocmai Își pierduse catargul la vînt de cincizeci de noduri și valuri de șapte metri. Toți văzuseră În asta un semn rău. Zorii se ridicau cînd traulerele se Întoarseră În port, unele după altele. Marinarii abătuți și istoviți debarcară și se Îndreptară spre bistroul unde Anne Îi aștepta cu cîte ceva care să le umple stomacul, În lipsa moralului căzut În bernă. Majoritatea insularilor erau pe punctul să se Împrăștie cînd vedeta jandarmeriei se Îndreptă țintă spre unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Și s-a uitat tot timpul cu ochii aceia, la mine, s-a uitat fix în ochii mei și mi s-a părut tot timpul că își râde de mine... Da.... Și atunci l-am sugrumat cu mâinile mele... Da... (Istovit, plânge.) Cu degetele mele... cu degetele astea... care s-au și înnegrit... nu mult după aceea... Uitați-vă cât de negre sunt! De ce sunt negre, domnule? De ce? Le-am spălat zile în șir, le-am frecat cu nisip... ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în care a dispărut trenul; IOANA scâncește ușor la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu privirile în pământ; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE, care a alergat în urma trenului fantastic, se află cu un pas înaintea ieșirii din scenă, istovit, cu privirile în gol; HAMALUL s-a trântit pe valizele lui și-și ține capul în mâini; acest tablou durează câteva zeci de secunde; brusc, din spatele, lor, se aude tic-tacul ceasului gării care a reînceput să meargă; toate privirile personajelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]