1,279 matches
-
răcesc mai mult în timpul iernii (4.5°C la Madrid) și sunt foarte fierbinți vara (temperaturile maxime pot ajunge la 50°C în cele două Castilii), în timp ce precipitațiile atmosferice sunt reduse cantitativ (cca.300 mm/an în Castilia Nouă). Peninsula Italică are un climat mediteranean propriu-zis doar în regiunile joase ale litoralului, situate de o parte și de alta a sectorului montan, unde etajarea climatică se impune. În cadrul Peninsulei Balcanice, cel mai tipic climat mediteranean este caracteristic Greciei, în timp ce nordul și
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
important, din moment ce putea fi Însărcinat să controleze dacă pro fesorii Își Îndepliniseră regula mentar Îndatoririle didactice. 4 BIBLIOTECI În vremea noastră, cele mai numeroase și prețioase manuscrise latinești și grecești sînt concentrate În cîteva biblioteci, dominate de cele din Peninsula italică. Cea mai importantă dintre ele este Bibliotheca Laurentiana din Florența (se numește Laurentiana pentru că a fost Înființată pe lîngă biserica San Lorenzo; este numită și Bibliotheca Medicea, după Întemeietorul ei, Cosimo de Medici, 1444; mai poartă un nume: Biblio theca
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
mai Însemnat, În această etapă preliminară, revine culturii materiale romane, care are o puternică influență asupra celorlalte civilizații antice. Urmează etapele propriu-zise ale romanizării, când toți factorii amintiți acționează laolaltă. Acest proces Începe În epoca Republicii, când sunt romanizate Pen. Italică și insulele limitrofe. Rezultate spectaculoase se Înregistrează o dată cu organizarea Principatului lui Augustus. Cea mai impetuoasă dezvoltare și răspândire a romanității caracterizează Însă sec. al II lea și prima jumătate a veacului următor. Este exact perioada care coincide cu romanizarea organizată
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]
-
democrației grecești, cu toate că au fost inovative, la vremea apariției lor au fost ignorate sau chiar respinse categoric pe parcursul dezvoltării democrației reprezentative moderne. Roma. Cam în aceeași perioadă în care guvernămîntul popular era introdus în Grecia, el apărea și în Peninsula Italică, în orașul Roma. Totuși, romanii au ales să își numească sistemul republică, de la res, însemnînd lucru sau afacere în latină, și publicus, public: în linii mari, o republică era ceea ce aparținea poporului. (Voi reveni la aceste două cuvinte, democrație și
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
fără reguli fonetice, în Asia Mică, unde civilizațiile s-au succedat agitând gândirea, comunicarea și creația verbală. El a cuprins în est spațiul spre Himalaia și spre fluviul Indus; în vest a cuprins bazinul estic al Mediteranei, Peloponezul, sudul peninsulei italice și Sicilia, unde s-a dezvoltat civilizația greacă cu o limbă compusă din dialecte a căror trăsătură comună era structura morfematică și flexionară a cuvântului. În peninsula italică latina nu este o prelungire alterată a limbii grecești, ci o transformare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Indus; în vest a cuprins bazinul estic al Mediteranei, Peloponezul, sudul peninsulei italice și Sicilia, unde s-a dezvoltat civilizația greacă cu o limbă compusă din dialecte a căror trăsătură comună era structura morfematică și flexionară a cuvântului. În peninsula italică latina nu este o prelungire alterată a limbii grecești, ci o transformare a cuvântului autohton aglutinant în cuvânt morfematic și flexionar, bineînțeles sub influența culturii grecești. Necesitatea de a scoate în evidență estomparea și apoi pierderea raportului de cauzalitate între
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în primul rând de continuitatea pe întreg acest spațiu a materialului lingvistic autohton prelatin de factură aglutinantă. În al doilea rând, pentru înțelegerea globală a fenomenului trebuie avută în vedere continuitatea străveche a materialului autohton din estul Europei în spațiul italic, unde s-a constituit latina, și în spațiul euro asiatic pe care s-au constituit local celelalte limbi indoeuropene. Latina a adus în spațiul est european materialul continuu preindoeuropean, prelucrat în manieră flexionară, și a influențat constituirea limbii române și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
originar din Apulia, supranumele opunând de timpuriu pe cetățenii Romei, adică pe romani, vlahilor, ca reflex al dihotomiei: Roma - Latium. Cuvântul în discuție este mai vechi decât atestările romane și decât legendara fundare a Romei (a. 753 î. Hr.): oamenii Latiumului italic îl aveau din substrat (cf. osc. Flakis). Îl aveau și grecii, Herodot (sec. V. î. Hr.) îl consemnează în formele fraci și traci ca nume al unui popor care era, după inzi, „cel mai numeros de pe pământ”. Latina a avut printre
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și numai din latină, și epoca ulterioară a contactelor cu diverse alte limbi. Spectrul degradării latinei de către daci îl determină pe Cantemir să respingă cu indignare următoarea relatare a istoricului polon Sarnicki: „Și cu toate că Aurelian a luat înapoi acele legiuni italice, pe care Traian le adusese cândva în Dacia, totuși colonii și alții, care își începuseră deja lucrările gospodărești, au rămas aici. Ei au stricat limba slavă (= limba proprie, a autohtonilor - M.L.) prin luarea în folosință a limbii latine, pe care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba proprie, a autohtonilor - M.L.) prin luarea în folosință a limbii latine, pe care o întrebuințează și acum valahii, dar stricat” (HVR, p. 211). În această relatare, două erau aspectele de neacceptat pentru Dimitrie: 1) faptul că după retragerea legiunilor italice au rămas în Dacia colonii (= țăranii) și alți latini din păturile lucrătoare, cărora li se atribuie romanizarea Daciei, și 2) faptul că limba română este, grosso modo, atât latină stricată cât și dacă stricată. Și fiindcă istoricii poloni considerau că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
roman a-l alege dintre varvari nu-l poate cineva” (HVR, p. 11). Excepție fac germanii care, spune Cantemir, și au păstrat curată nașterea și seminția. Puritatea genetică greco-latină a românilor se combină în mod straniu cu acceptarea pentru latinitatea italică a unui substrat barbar. El arată că limba latină, care „odinioară a fost hireșe elinească, și limba elinească maică, iar a latinilor fiică se cunoaște”, s-a abătut în decursul vremurilor de la maică „cu multul” și „cu amestecarea celor de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca evoluție de la mamă la fiică, este o metaforă care ascunde lipsa de personalitate privind constituirea și evoluția latinei ca limbă nouă față de limba greacă, așa cum este și româna față de latină, rolul determinant în aceste prefaceri avându-l substratul: colo italic, ici tracic. Pentru Cantemir însă latina nu este o limbă nouă, ea este continuatoarea genetică a limbii grecești, numai substratul, care începuse să zmintească și să schimonosească limba greacă, s-a „ghizdăvit” (= înfrumusețat). Lipsa de claritate în perceperea fenomenului lingvistic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a unei culturi, nicidecum ca mijloc de comunicare, funcție din care izvorăște și înflorește orice limbă de cultură și de la care trebuie să pornească orice cercetător al istoriei cuvântului. Cantemir face totuși un pas important în cunoașterea limbii invocând substratul italic în constituirea latinității, alături de continuitatea greco-latină. Grecii înșiși spuneau despre romani că aceștia sunt seminția lor, că relațiile lor sunt ca între părinți și fii, iar în virtutea acestor relații, arată Cantemir, „troienii îndemnau pe romani să supună Asia, să o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și de continuitatea materialului lingvistic în Asia Mică și Grecia. În condițiile de acum trei secole, când originea naturală a limbajului și evoluția socială a limbilor nu constituiau probleme pentru știința limbii, care nici nu exista de fapt, aprecierea substratului italic ca factor determinant în constituirea latinității prin ridicarea acestei baze autohtone la nivelul expresiv al limbii grecești și menționarea apropierii istorice dintre greci și asiatici constituie nucleul genial al gândirii cantemiriene. Pornind de la acest nucleu s-ar fi putut identifica
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Este suficient, spune Maior, să înlocuiești alfabetul chirilic cu cel latin pentru a ajunge la rădăcina latină populară a cuvintelor aparent nelatine ale limbii române. Dintre toate limbile romanice, doar româna continuă latina populară constituită, cum am văzut, în spațiul italic, fapt care ar avea următoarele explicații: romanii au aflat la venirea în Dacia această țară deșartă de locuitori; în Dacia a venit mult mai multă populație romană decât în alte părți, „iar poporului celui premulțitu cu anevoie este a i
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
perceperea evolutivă a limbii și continua reînnoire a ei în procesul de comunicare. Cum ne putem imagina că o limbă nescrisă, care ulterior se va numi latină, a parcurs o perioadă de peste trei milenii suportând doar influența lexicală a popoarelor italice pe care romanii și le-au supus în perioada lărgirii Latiului inițial al Romei? Componența fonetică, lexicală, derivativă, morfologică și sintactică a limbii române este specifică ei în toate detaliile sale ca rezultat al prefacerilor etnolingvistice din jumătatea de est
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
constituirea etniei române. Aflat însă departe de înțelegerea socială și evolutivă a limbii și respingând substratul tracic pe motiv că gințile barbare din Dacia s-au stins fără a lăsa urme lingvistice, el condensează tot trecutul limbii române în perioada italică a latinei populare. În felul acesta a fost blocată căutarea de cuvinte românești „în limbile acelor ginți stinse, care nu se știe ce limbă au avut în gura lor”: cuvintele aparent nelatine ale limbii române „fură de strămoșii românilor aduse
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
elaborat din însărcinarea Societății Academice, ca proiect, Dicționariulu limbei romane, în două volume, publicat în 1871 la București. Spre deosebire de Lexiconul de la Buda, în care toate cuvintele limbii române, inclusiv cele cu aspect nelatin, sunt considerate a proveni din latina populară italică și aduse în spațiul romanității orientale de colonizatorii romani, de la care multe ar fi fost ulterior preluate de slavi și de către alte neamuri venite în acest spațiu, primul dicționar academic exclude din limba română tot ce nu aparține în mod
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
era încă dialect latin” (I, 366). Observăm aici tendința de reluare a ideii lui Petru Maior de a duce elementele nelatine din română în perioada latină a acesteia. Deosebirea constă în aceea că în timp ce Maior ducea aceste elemente pe teren italic, Philippide le caută o explicație mai târzie, în spațiul cucerit de romani în est. Totodată Philippide este nevoit să respecte eșalonarea temporală a contactelor romanității orientale cu slavii, maghiarii și turcicii, așa cum aceste contacte au fost acceptate de știința europeană
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
asemănări fonetice ne-ar îndreptăți, spune el, să stabilim o apropiere genetică între români și albaneji, (însă) deosebiri mult mai mari ne obligă să despărțim aceste două popoare. Înrudiți vor fi ei românii cu albanejii mai mult decât cu neamurile italice, ori cu celții, dar înrudirea este foarte îndepărtată” (II, 596). Aceeași disjuncție artificială este căutată și în plan gramatical: „Deosebirile morfologice și sintactice dintre limbile română și albaneză sânt foarte mari, ceea ce ne obligă să despărțim aceste două popoare” (II
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu se datorează latinei clasice care ar fi fost dusă de romani în teritoriile cucerite. Această unitate se datorează continuității pe spațiul euro afro-asiatic, în perioada premergătoare cuceririlor romane, a limbii barbare pelasge, care cuprindea și vechiul teritoriu al peninsulei italice, limbă pe care Densusianu o numește și latină barbară. Latina scrisă sau cultă este o creație artificială. Ea a rezultat din coruperea dialectului pelasg latin din Italia prin influența limbii grecești. „Coloniile comerciale grecești, stabilite în partea meridională a Italiei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și alterarea limbii naționale de la țară. Încă în sec. III î. Hr. limba veche poporană latină rămase desprețuită și persecutată. Literații romani începură să imiteze pe greci: în gramatică, în poezii, în filosofie, în istorie și chiar în geografie. Geniul popoarelor italice începe a se schimba” (p. 721). Trecerea de la limba veche, aglutinantă, la latina flexionară este văzută de învățați precum Cato cel Bătrân, Cicero, Pliniu, Quintilian și alții ca o corupere a limbii vechi latine. „Deosebirea între limba latină veche și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în fine turditanii, tarroconii și lusitanii din Hispania”. Populația arimică sau prisc-romană venise, după cum se vede, prin sud și ceva mai devreme: când unele triburi ale latinilor barbari (prisci latini, latini veteres, albenses populi), „au trecut peste Alpi în Peninsula Italica pentru a se stabili definitiv în Lațiu”, diferite seminții arimice erau deja acolo, astfel că latinii barbari au trebuit să ducă „lupte îndelungate cu acestea”. 7. Înjghebând schema istorică de mai sus, N. Densusianu afirmă existența substratului etnolingvistic latin în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latină barbară” prin care inițiază o nouă cercetare etimologică, o nouă bază pentru studiile filologice. Axate pe teoria istorică elaborată de Densusianu, aceste studii vor lumina calea „spre cunoașterea fundamentelor pe care s-a dezvoltat, de o parte, limba rustică italică, iar de altă parte, limbile romane ale provinciilor”. Totodată „un glosar mai general ar conținea și cuvintele latine barbare, ce au trecut în limbile slavice, în limba germană, galică, britanică și hispanică”. Acest glosar ar arăta „că o mulțime de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
îndepărtat comun, ceea ce însemna o vagă întrezărire a continuității globale a materialului lingvistic. N. Densusianu lărgește viziunea asupra trecutului limbii române prin înlocuirea arborelui genealogic indoeuropean cu arborele genealogic pelasg, care s-a ramificat pe spațiul euro-afroasiatic, acoperind și peninsula italică, unde latina cultă rămâne suspendată ca o ramificație artificială a limbii grecești. Și această soluție este nerealistă întrucât eludează constituirea limbii române în simbioza traco-latină, componentele căreia înscriu rădăcinile acestei limbi în baza naturală a limbajului uman și în continuitatea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]