477 matches
-
Ultima dată când a clipit iarăși cometa lângă Lună s-a întâmplat cu două mii și ceva de ani înainte de nașterea lui Cristos, nici nu era Imperiul Roman, nu se născuseră nici Homer, nici Hesiod, nici Plutarh, nu mai vorbesc de Iuda Iscarioteanul sau Dante sau Shakespeare, nimeni din toți aceștia nu erau atunci când a apărut ea...“. Cometa Hale-Bopp îi permite autorului să readucă lucrurile trecute în prezent, într-un prezent continuu, un prezent etern, care nu te lasă să uiți nimic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
A vorbit neîntârziat, cu o vioiciune funerară, dar don Isidro a observat că era neliniștit. — La dispoziția domniei voastre, crucificat ca soarele la apus. José Formento a arătat vag spre luminatorul ce dădea În spălătorie. Veți spune că sunt un Iuda care mă devotez chestiunilor sociale, pe când Maestrul e persecutat. Dar cu totul altceva mă mână aici. Vin să vă rog, și chiar mai mult, să vă implor, să vă puneți În mișcare relațiile pe care le-ați acumulat de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și iubire de Țară. Trebuia să se aștepte bietul Bîlbîie la nenorocirea sa pentru că nimeni dintre muritori nu face un lucru judecîndu-l din capul locului ca fiind rău, de neiertat. întotdeauna va exista o scuză, o motivație pentru orice ticăloșie. Iuda însuși își putea justifica vînzarea prin aceea că numai prin jertfa sa (orice trădare este un act nemilos, violent în primul rînd față de cel care o făptuiește!), că numai luîndu-și asupra sa povara îngrozitoare a vînzării îl poate ajuta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oameni, și în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. 7. Blestemată să fie mînia lor, pentru că a fost prea turbată și furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărți în Iacov și-i voi risipi în Israel. 8. Iudo, tu vei primi laudele fraților tăi; mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmașii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta. 9. Iuda este un pui de leu! Tu te-ai întors de la măcel, fiule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul. 22. Nu vă mai încredeți dar în om, în ale cărui nări nu este decît suflare: căci ce preț are el? $3 1. Domnul, Dumnezeul oștirilor, va lua din Ierusalim și din Iuda orice sprijin și orice mijloc de trai, orice izvor de pîine, și orice izvor de apă, 2. pe viteaz și pe omul de război, pe judecător și pe prooroc, pe ghicitor și pe bătrîn, 3. pe căpetenia peste cincizeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
ciubărul, Chiar dacă-n el e mătrăgună: În vin se află adevărul, Iar în femeie doar minciună. Goliți paharele cu sete, Femeia s-o iubiți fierbinte; Dar numai vinul să vă-mbete, Nu și minciuna din cuvinte. Decât sărutul cel de Iudă, Mai bine să goliți o cramă; Deși, dacă iau bine seamă, E bună și-o femeie crudă. Oricâte am gândi și-am spune, Un adevăr nu poți a șterge: Femeia fără vin nu merge, Fiindcă ambele sunt bune.
La pl?cinte cu r?va?e by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84158_a_85483]
-
mai pregnant în basmul Prâslea cel voinic și merele de aur (Aarne- Thompson, tip 301), cules de P. Ispirescu. Este vorba de un basm care conține aproape toate motivele din colinda Furarea astrelor : apariția zmeului (care poate fi asemănat cu Iuda din colindă), somnul falșilor eroi, furarea de către zmeu a merelor de aur (ce pot fi asemănate cu soarele și luna furate din rai de Iuda), lupta cu zmeul și victoria eroului. Fiii cei mari ai împăratului (falșii eroi) reușesc să
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Analizând diversele variante ale tipului de colindă Furarea astrelor, surprinde un alt element din aceeași sferă de semnificații cu cel comentat anterior. Cu foarte puține excepții (12, p. 88 ; Șezătoarea, X, 10), nu Dumnezeu este cel care îl înfruntă pe Iuda pentru a restabili ordinea cosmică, ci unul sau mai mulți sfinți. Este un fapt în măsură să contrarieze. În definitiv, Dumnezeu este - pentru mentalitatea populară - cel care a creat lumea și ar fi fost normal, pentru aceeași mentalitate, ca tot
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și numele] sale (41, p. 459). în mitologia populară românească, și Sf. Haralambie prinde de păr și leagă cu lanțul un demon feminin, personificând Ciuma sau Holera. În colindele și baladele „de pescari”, eroul (de regulă, Antofiță) prinde puiul de Iudă (Vidră) și apoi îl leagă („Cu trei ștreanguri de mătase/ Dă mi-l tăiase la oase”) și-l bate („Tot cu fieru plugului/ Pe fața obrazului/ Cu sfârcu zgârbaciului”), pentru a afla de la el unde și cum să pescuiască în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
zis de creație a Cosmosului, semnificația cosmogonică a colindei este evidentă. Sf. Ilie (re)stabilește ordinea Lumii, permițându-i să dureze încă un an. Într-un Cosmos cufundat în Haos, el reinstaurează legile („data Raiului și datina Iadului”) abrogate de Iuda temporar, dar ciclic. Lumea este refăcută, „împrennoită”, cum spun colindele. Dar această înnoire este văzută ca o cosmogeneză propriu-zisă, care se produce „tocma-n noaptea lui Crăciun” : De-astă seară-i seară mare, Seară mare-a lui de-Ajun, Tocma
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în spirit și-n adevăr", de "apa cea vie, din care bând, nu mai însetezi niciodată", de "pâinea vieții etc. etc.". Și-au dat seama și ca dovadă, avem Epistole explicative 218 ale Apostolilor Pavel, Iacov, Petru, Ioan, Iuda (altul Iuda Vânzătorul) în care căutau să le dea și norme de viețuire în familie și societate, ceia ce însemna un început de organizare a vieții creștine. De cele mai multe ori, epistolele Apostolilor erau provocate de noii adepți, cari deși primiseră creștinismul, totuși
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
la lașitate. Există primejdia de a ne visa Iisuși, martiri, creștini persecutați aruncați la lei și, simultan, a ne dramatiza în inocenți - și din inocență să cădem din nou în martiraj, în prunci căutați noaptea. Niciodată nu ne vom imagina Iude, Ane sau Caiafe - deși Pilați din Pont, în „cazul Labiș”, am întâlnit, și încă fericiți, cu numele pe frontispiciul revistei. Labiș ispitește la nevinovăție. E cea mai adâncă dintre primejdii. Labiș n-a fost un inocent, noi cei din preajma lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
asista la o modificare de proporții a valorilor tradițional-creștine, în sensul unei repăgânizări profunde, plecând de la raportul de forță masculin-feminin și reutilizând fără complexe acel „fond secret” al memoriei creștine, refulat cu violență de Tradiția oficială sub eticheta „erezii”. 2. Iuda Iscariotul între damnare și mântuire. Portrete ale celui de-al doisprezecelea ucenic de-a lungul istorieitc "2. Iuda Iscariotul între damnare Și mântuire. Portrete ale celui de‑al doisprezecelea ucenic de‑a lungul istoriei" Il se peut que dans tout
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
forță masculin-feminin și reutilizând fără complexe acel „fond secret” al memoriei creștine, refulat cu violență de Tradiția oficială sub eticheta „erezii”. 2. Iuda Iscariotul între damnare și mântuire. Portrete ale celui de-al doisprezecelea ucenic de-a lungul istorieitc "2. Iuda Iscariotul între damnare Și mântuire. Portrete ale celui de‑al doisprezecelea ucenic de‑a lungul istoriei" Il se peut que dans tout traître il y ait une soif d’opprobre, et que le choix qu’il fait d’un mode
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda. Voi propune o lectură fidelă a textului, care contrazice esențial și, sper, argumentat vulgata răspândită de National Geographic. Într-o ultimă secțiune, foarte pe scurt, voi prezenta câteva reconfigurări moderne ale personajului nostru în eseul filozofic și în literatură. Iuda în Noul Testament În Noul Testament există o evoluție a figurii lui Iuda Iscariotul, de la Marcu și Matei la Ioan, în sensul umbririi sale treptate, până la înnegrire. Această evoluție se poate constata și statistic. Unii cercetători scrupuloși 25 au mers până acolo
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
odată cu detașarea polemică a creștinismului de matricea sa iudaică, numele „Isus” începe să fie tot mai rar atribuit evreilor; compensativ, numele „Iuda” este evacuat din onomastica creștină. Chiar și astăzi, legislația germană, de pildă, interzice părinților să-și numească fiii „Iuda”, pentru a nu-i supune pe aceștia oprobriului public. În secolul I, conotația era sută la sută pozitivă. Numele trimite la unul dintre cei doisprezece fii ai patriarhului Iacob, Iuda, strămoșul eponim al unuia dintre cele douăsprezece triburi. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
după misiunea lui Isus. 2. „Iscariot” face aluzie la caracterul personajului (etimologie psihologizantă). De fapt, în acest caz, avem de-a face nu cu un supranume, ci cu o poreclă, care poate fi pusă în legătură cu verbul aramean scheqar, „a înșela”. Iuda Iscariotul ar însemna așadar Iuda „Înșelătorul, Mincinosul”. J.-A. Morin, plecând de la același raționament, pune numele în legătură cu rădăcina sagar/sakar, „a preda”, tradus în LXX prin paradidonai. „Iscarioth” înseamnă, în acest caz, „cel care urmează să-l predea” șpe Isusț
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iscariot” face aluzie la caracterul personajului (etimologie psihologizantă). De fapt, în acest caz, avem de-a face nu cu un supranume, ci cu o poreclă, care poate fi pusă în legătură cu verbul aramean scheqar, „a înșela”. Iuda Iscariotul ar însemna așadar Iuda „Înșelătorul, Mincinosul”. J.-A. Morin, plecând de la același raționament, pune numele în legătură cu rădăcina sagar/sakar, „a preda”, tradus în LXX prin paradidonai. „Iscarioth” înseamnă, în acest caz, „cel care urmează să-l predea” șpe Isusț, iar adăugirea din Mc. 3
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care să zdruncine această etimologie, susținută de majoritatea specialiștilor. Evangheliștii vor fi folosit acest supranume pentru a-l individualiza pe Iuda, personajul nostru, de celelalte personaje omonime. Dacă așa stau lucrurile, atunci dobândim o informație foarte importantă, poate chiar fundamentală: Iuda Iscariotul ar fi singurul apostol negalilean dintre cei doisprezece. Or, cel puțin la Marcu, există o opoziție radicală între Galileea și Ierusalim, prima fiind tot timpul conotată pozitiv (miracole, adunarea apostolilor, chemarea lor după înviere), al doilea, negativ (predarea, procesul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai sus, susceptibilă a fi îmbogățită, ne conduce spre o serie de concluzii destul de tulburătoare. Observăm, din inventarul parcurs, că verbul paradidomi caracterizează acțiuni săvârșite de Dumnezeu, de Isus, de Pilat, de oameni, în general. Între aceștia se numără și Iuda Iscariotul. Nu există nici o rațiune, cel puțin de ordin filologic, pentru ca verbul respectiv să fie tradus prin „a vinde” sau „a trăda”. Fapta lui Iuda nu poate fi pusă într-un registru separat de cel al acțiunilor săvârșite de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dat în mâinile păcătoșilor”. Singurătatea lui Isus este absolută: cei doisprezece Îl părăsesc cu toții, nu doar Iuda. Această singurătate va atinge punctul maxim în momentul în care Fiul se va simți părăsit de Însuși Tatăl, dar aceasta e altă chestiune. Iuda apare grăbit, „ca din senin” (sugestia verbului grecesc), însoțit de „o mulțime” înarmată cu săbii și ciomege. Săbiile erau ale soldaților romani, fără doar și poate, iar ciomegele (literal: „lemnele”), ale iudeilor trimiși de Sinedriu. În fine, ucenicul le dăduse
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fără să indice vreun nume exact. Motivul cârtirii lor era prețul, socotit exorbitant, al parfumului din vasul de alabastru, peste trei sute de dinari, bani care ar fi putut să fie împărțiți săracilor. Tot din relatarea de mai sus reiese că Iuda însuși a avut inițiativa predării lui Isus. Nu arhiereii au provocat gestul ucenicului. Ei s-au arătat însă „foarte bucuroși”, făgăduindu-i acestuia „argint” (argyrion este la singular, Marcu nu precizează nici o sumă). Surprinde gratuitatea gestului: Iuda le propune arhiereilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un punct terminus care-i conferă sens, care-l aureolează întru câtva. La Matei, pentru prima dată, Iuda apare pocăindu-se, apoi curmându-și singur viața. Fragmentul este puternic și sugestiv. Propun următoarea traducere, cât mai aproape de original: Atunci, văzând Iuda, cel care L-a predat, că a fost condamnat (katekrithe), fiind cuprins de îngrijorare/părându-i rău (metameletheis), le-a înapoiat (estrepsen) cei treizeci de arginți arhiereilor și bătrânilor, zicând: Am greșit dând (paradoun) sânge nevinovat. Ei au zis: Ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lungul secolelor. Ele accentuează și mai mult aporia sugerată mai sus: cum a fost posibil ca printre apostolii desemnați de Isus în persoană să se numere un asemenea individ precum cel descris de Ioan și care nu prea concordă cu Iuda din Sinoptice? Dar să mergem mai departe, fiindcă povestea nu s-a încheiat. Aș spune că Ioan face din ultima Cină momentul supremei răfuieli (13,1-30). Dacă, în Evanghelia după Luca, lui Iuda nu i se acordă nici o atenție și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
arhiereilor și bătrânilor, dovadă limpede că se dezice de fapta sa, care între timp căpătase cu totul alte dimensiuni. Mai mult, aruncarea banilor în templu, urmată de retragerea (anahoresis) de la locul mârșăviei pune o stavilă între el și complicii săi. Iuda realizează că a fost tras pe sfoară, că arhiereii n-au respectat înțelegerea. El nu se pocăiește, așa cum afirmă unii exegeți și cum interpretează câteva tradiții vechi, ci e „cuprins de îngrijorare”. Metanoia, „pocăința”, „convertirea” presupune ideea întoarcerii la Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]