976 matches
-
mire de adunarea aceea de hierofanți pe care-i vedea În fața lui, În ultimele zile se obișnuise probabil să se aștepte la orice. Nu se aștepta Însă să vadă Pendulul, nu În poziția aceea. Dar uriașii Îl târâră până În fața jilțului lui Agliè. Dinspre Pendul auzea acum numai freamătul ușor pe care acesta Îl făcea, Înfiorându-i spatele. Doar o clipă se Întoarse, și o văzu pe Lorenza. Fu cuprins de emoție, vru s-o cheme pe nume, Încercă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
frățiori ai mei vor aduce În mijlocul nostru trei persoane care știau.“ Făcu o pauză, apoi anunță: „Edward Kelley, Heinrich Khunrath și...“ Altă pauză. „contele de Saint-Germain.“ Pentru prima oară l-am văzut pe Agliè pierzându-și controlul. Se ridică din jilț, dar făcu o greșeală. Apoi se aruncă spre femeie - evitând aproape Întâmplător traiectoria Pendulului - strigând: „Viperă, mincinoaso, știi bine că nu poate fi...“ Apoi către naos: „Impostură, impostură! Opriți-o!’“ Dar nimeni nu se mișcă, ba mai mult, Pierre se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se aruncă spre femeie - evitând aproape Întâmplător traiectoria Pendulului - strigând: „Viperă, mincinoaso, știi bine că nu poate fi...“ Apoi către naos: „Impostură, impostură! Opriți-o!’“ Dar nimeni nu se mișcă, ba mai mult, Pierre se duse și luă loc În jilț, zicând: „Să continuăm, madame“. Agliè se calmă. Își recăpătă sângele rece și se dădu la o parte, amestecându-se printre ceilalți din asistență. „Haide“, zise el sfidător, „să Încercăm, atunci“. Madame Olcott mișcă brațul ca și cum ar fi dat startul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
revenim la proiectul meu. Dați-mi o oră ca să mă duc cu prizonierul dincolo.“ Madame Olcott ieșise din joc, aplecată peste medium-ii ei, cu o durere aproape omenească. Dar Pierre, care urmărise ceea ce se petrecea stând tot timpul așezat În jilț, reluă controlul asupra situației. „Nu“, zise el, „nu există decât un mijloc. Le sacrifice humain! Prizonierul la mine!“ Magnetizați de energia lui, uriașii din Avalon Îl Înșfăcaseră pe Belbo, care urmărise prostit scena, și-l Împinseseră În fața lui Pierre. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu există decât un mijloc. Le sacrifice humain! Prizonierul la mine!“ Magnetizați de energia lui, uriașii din Avalon Îl Înșfăcaseră pe Belbo, care urmărise prostit scena, și-l Împinseseră În fața lui Pierre. Acesta, cu agilitatea unui jongler, se ridicase, pusese jilțul pe masă și le Împinsese pe ambele În centrul corului, apoi apucase firul Pendulului În treacăt și oprise sfera, sărind Înapoi ca să evite contralovitura ei. A durat doar o clipă: ca și cum urmăreau acum un plan - și poate cât timp durase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și oprise sfera, sărind Înapoi ca să evite contralovitura ei. A durat doar o clipă: ca și cum urmăreau acum un plan - și poate cât timp durase confuzia aceea, ajunseseră la un acord - uriașii săriseră pe podiumul acela, Îl ridicaseră pe Belbo În jilț și unul dintre ei Îi Înfășurase de două ori În jurul gâtului firul Pendulului, În timp ce al doilea ținea pe loc sfera suspendată, sprijinind-o apoi de marginea mesei. Bramanti se năpustise În fața spânzurătorii, Înflăcărându-se maiestuos În mantia-i purpurie, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
qui sunt in spiritu Azoth. Saddai, Adonai, Jotchavah, Eieazereie! Michael, Gabriel, Raphael, Anael. Fluat Udor per spiritum Eloim! Maneat Terra per Adam Iot-Cavah! Per Samael Zebaoth et in nomine Eloim Gibor, veni Adramelech! Vade retro Lilith!“ Belbo rămase drept În jilț, cu frânghia de gât. Uriașii nu mai trebuiau să-l țină. Dacă ar fi făcut o singură mișcare falsă, ar fi căzut din poziția aceea instabilă, iar lațul i-ar fi strâns gâtul. „Imbecililor“, striga Agliè, „cum o să-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din Locul Fără Nume au stat la coadă În spatele lor. Câteva fete Începură să chicotească văzându-l pe Rupert, Întorcându-și privirea când se uită spre ele. O bătrână Îl apucă de cot și Încercă să-l ducă spre un jilț sculptat pentru el dintr-un buștean. Rupert scutură din cap și se smulse din strânsoare, spunând printre dinți: — Chestia asta Începe să mă calce pe nervi. De fapt, era Încântat și jenat din cauza atenției care i se oferea. Bennie Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
al ungerii divine, deasupra platoșei din piele de cerb, cu incrustații slavone. Nu avea sabie, dar purta sceptrul, pe care Îl folosise deja și ca buzdugan pe ceafa boierilor mai Îndărătnici. Părea voios. - Ziua bună, vitejilor! spuse, așezându-se În jilț. - Să trăiești, Măria Ta! răspunseră boierii din spătărie, sosiți din zori la sfatul de taină. - Măria Ta, cu iertare... spuse spătarul Albu, Încercănat după noaptea nedormită. Înainte de orice, căpitanul Petru Ilaș are a ne spune lucruri grabnice, petrecute astă-noapte... - Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a ne spune lucruri grabnice, petrecute astă-noapte... - Să vină! porunci voievodul cu o umbră de mirare În glas. Oană s-a Întors? - Tocmai asta e... spuse Petru intrând În Încăpere. Azi-noapte au dat tătarii... - Unde?! ridică vocea Ștefan, apucând mânerul jilțului domnesc. - La Albești, Măria Ta... Domnitorul se ridică, apropiindu-se de căpitan cu pași mari. - Spune tot... spune repede tot... Oană? Ai lui? - Scăpați, doamne, dar nu toți. Contesa Frassetti cu băiatul cel mare, Alexandru, scoși la codru. Oștenii lăsați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
am fi Încălecat degrabă să luăm drumul munților... ce s-ar fi Întâmplat atunci, vitejilor? Nimeni nu răspunse. Un val de frig trecu, parcă, prin Încăpere ca un gând rău. - Du-te, căpitane Petru, spuse, apoi, voievodul, așezându-se În jilț. Să-i Împlinim credinciosului nostru Oană această rugăminte, noi, care știm ce Înseamnă un copil plecat de la tatăl său pe drumurile străinătății. Ia treizeci de oșteni și veghează asupra lui Alexandru. Și spune-i să năzuiască să ajungă asemenea căpitanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
te Întorci fără nici o stricăciune. Iar după Întoarcerea Domniei Tale, vom primi solii. - Am Înțeles, doamne! spuse Toader. - Cam greu, comise Toader... mormăi voievodul, făcând pajilor semn de Încheiere a sfatului. Spătare Albu, rămâi! mai porunci voievodul, ridicându-se din jilț și ascultând vocile groase ale boierilor strigând: - Să trăiești, Măria Ta! Spătarul rămase până când sala se goli. - Zici că n-ai nici o veste despre Oană? Întrebă voievodul. - Nici una, Măria Ta. - De la cetățile de hotar, de la olăcarii domnești, de la hanuri, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În motive dantelate, asemănătoare basoreliefurilor care ornau peretele sudic al Palatului Dogilor. Pe pereți se aflau icoane lucrate de călugării-pictori ai Moldoviței și ai Bistriței. Lumina de afară cădea dinspre cele două ferestre În forme ogivale, dispuse pe peretele din dreapta jilțului voievodal din capul mesei. - Am o mare prețuire, spuse Ștefan, pentru curajul emirului Uzun Hassan și al solului său. Moussa Înclină capul, În semn de mulțumire. Cei patru sfetnici simțiră că lucrurile s-au deslușit deja În mintea rapidă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nepoata ultimului Împărat al Trebizondei, David Comnenul. Și că are strânse legături cu grecii și cu italienii din zona Mării Negre. Prin mătușa doamnei Despina, se Înrudește cu marea familie patriciană Crespo, din Veneția. - Gândiți-vă, spuse Ștefan, ridicându-se din jilț și mergând În jurul camerei, ce ar putea Însemna această alianță pentru țările creștine. Iar strategia cuprinde chiar Veneția, cu care noi Înșine ne străduim să intrăm În relații economice și militare cât mai strânse. Imperiul Otoman Înfruntat În Anatolia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mătase de culoare aurie. Culoarea mătăsii se regăsea În aurul săbiilor atârnate lateral și dădea sentimentul puterii prin combinația cu roșul intens al covoarelor de Buhara, moi și adânci, pe care pășeau cei doi conducători, care se așezară În două jilțuri ușoare, dar frumos ornate cu caractere arabe, de mărimi egale. Lângă ele se aflau patru perne de cămilă, de un roșu-Închis cu Înflorituri argintii. - O căruță cu covoare persane și blănuri de tigru, două săbii lucrate În aur, cinci armăsari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
lor spre Moldova este numită „Drumul robilor”, căci scopul atacului este Îngenuncherea țării, robirea bărbaților și a femeilor și ducerea lor În stepe și, mai ales, prinderea Măriei Sale Ștefan. În sala tronului se făcu liniște. Voievodul se ridică Încet din jilțul domnesc, rămase În picioare și privi adunarea. - Drumul robilor, spui... În curtea palatului se auzi trilul unei privighetori, vestind apropierea zorilor. - Drumul robilor... repetă Ștefan. Hoarda de Aur Își trimite cei mai buni luptători spre Moldova, ca să ne ducă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nici pentru o zi la controlul asupra Țării Românești. - Asta Înseamnă, interveni spătarul Albu, că are nevoie de teritoriul și de armata Țării Românești În scurt timp. Prevăd un atac masiv asupra noastră. - Cu toate acestea, spuse voievodul, așezat În jilțul domnesc din capul mesei lungi la care se aflau sfătuitorii săi, grosul armatei otomane se află În Albania, unde asediază Cetatea Scutari, sub conducerea lui Suleyman, beglerbegul Rumeliei. Cetatea nu poate rezista mult timp unei asemenea forțe. Poarta spre Italia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
suprafața apei! Trupele nu se văd, dar o săgeată aprinsă, care arde roșu sau galben și care urcă până la o mie de pași, asta, Într-adevăr, se vede! Iar noi ne vom afla sus, pe dealuri! Voievodul se ridică din jilț, pășind grăbit de-a lungul cortului. Apoi se opri și spuse: - Oștenii tăi, căpitane Oană, să plece chiar acum spre toate corpurile de oaste. La intrarea cortului se auzi tropot de cal și un Apărător ceru Încuviințare să intre. Ștefan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
un grup de spahii care duceau un rănit. - De ce un rănit? - Fiindcă așa simt. Cât de secretă era misiunea lui Alexandru? - Foarte secretă. Se pare că era legată de pregătirile de război ale sultanului. - Atunci, spuse Ștefănel ridicându-se din jilț, Înseamnă că Alexandru a fost sau se află În hotarele Imperiului Otoman! - Posibil... O bătaie la ușă Îi Întrerupse. Unul din oamenii de gardă intră, se Înclină În fața Marelui Maestru și spuse, puțin stânjenit: - Un negustor din port cere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Mare se opintea, ca În fiecare noapte, să răstoarne netrebnicia lumii, aducând În locu-i liniștea și frumusețea infinită a depărtărilor. Ușa se deschise fără zgomot. Voievodul se Întoarse și Îl pofti pe căpitanul Pietro să se așeze Într-unul din jilțurile care Înconjurau masa largă, de stejar, pe care se afla un vraf de hărți. Se așeză și el, ascultând un zgomot abia perceptibil care venea de pe culoar și din curtea interioară. Garda Apărătorilor intra În dispozitivul de pază a voievodului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cabina căpitanului se legăna ușor, ca și când cineva dinăuntru l-ar fi invitat să intre. Cabina era cufundată În Întuneric. În mijlocul careului, sub un candelabru de fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe, șezând În jilțurile lor Împodobite de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de vin, surprinși de un somn neașteptat. La picioarele lor, o grămadă de fragmente metalice, În mijlocul unei bălți de lumină. Dante se aplecă Într-acolo, cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el, trăgându-și capul Îndărăt cu un aer sfidător. Pentru o clipă, o tăcere Înghețată se coborî Între ei. - Așadar? zise din nou Cecco. Doar nu vrei să faci cârdășie cu gloata din orașul ăsta infam ca să Îți capeți un jilț mizerabil și să reprezinți clica negustorilor și a hoților de buzunare! Și apoi, mi-am consumat toate resursele și la Siena partidul meu e În război cu dușmanii. Și luptăm prost când o avem drept scut pe Doamna Sărăcia. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înălțat pe un piedestal din lemn de stejar, Încrustat cu simbolurile corporației. Lăsă să se scurgă câteva clipe, cu un aer peste măsură de uimit. Părea bănuitor. Apoi Își Îndreptă ochii spre ceilalți doi meșteri vârstnici, care se ridicaseră din jilțurile lor ca să vadă mai bine, ca și când ar fi căutat susținere din partea lor. - Despre ce este vorba? - Asta aș vrea să mi-o spuneți voi. Este proiectul unui tip anume de edificiu, ceva a cărui construcție Începuse. Îmi puteți spune, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a alcătui un lung coridor. În pragul ultimei uși se opri, dându-se la o parte. Dante păși spre mijlocul Încăperii, unde Îl aștepta un bărbat masiv, cu trăsăturile insolente ascunse Îndărătul unei măști de bonomie ipocrită. Ședea pe un jilț din lemn, purtând toate Însemnele funcției. Pălăria cu boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
camera alăturată. - Așadar, spune-mi ce vrei. Pe chipul cardinalului se lăți o expresie satisfăcută. - Să aflu de la dumneata care Îți sunt sentimentele politice. - Ce interes pot avea ele pentru voi? În loc de răspuns, prelatul Întinse o mână spre perna de lângă jilț, apucând un fascicul de foi. Aruncă o privire peste prima, dar apoi Își ridică din nou privirea asupra lui Dante, ca și când ar fi cunoscut prea bine conținutul acelor file. - Dumneata ești un iubitor al istoriei, nu-i așa? Îl Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]