489 matches
-
de soare, în frig și duhoare, cu dorul de-acasă în umbra ta deasă, Jilavă, Jilavă. Câtă ură, Doamne, gemete de foame, murmur și răscoală, vaiete de boală. Cât chin și obidă a putut să-nchidă ceața ta bolnavă, Jilavă, Jilavă...” Ritmică ușor de memorat. Tristețe greu de conservat. În “Universitatea populară” înjghebată în camera lui, orice intelectual putea să conferențieze despre ce îi era mai în plăcere. Ovidiu Papadima a vorbit despre ” Alecsandri-drumul vieții și al creației sale” și despre
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
într-un stil rigid, vechi și lipsit de fantezie. În ce cameră se gândea el să ducă o asemenea femeie? În realitate, vila nu-i plăcuse nici lui Julius Caesar, și de-a lungul anilor mulți o prădaseră. Din cauza izului jilav de aer închis, a urâțeniei camerelor aflate în penumbră, Împăratul se simțea tentat să se întoarcă la Roma - însă descoperi că, în fundul atriului, paznicii să căzneau să deschidă în cinstea lui un portal care stătea închis de ani de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
labiile deschise și proeminente. Prin fumul care se ridica din scrumieră, Vaughan studie corpul fetei cu o privire veselă. Lângă el, fața mică, serioasă, a fetei era luminată de farurile mașinile care se târau înainte în coloanele de trafic. Fumul jilav, inhalat, al rășinii arse umplea interiorul mașinii. Aveam impresia că-mi plutește capul în acel smog. Undeva în față, dincolo de șirurile uriașe de vehicule aproape oprite, se afla platoul iluminat al aeroportului, dar nu m-am simțit în stare decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
bordură de trandafiri roșii. Afară, în stradă, urlă o sirenă de pompieri. Dintr-o altă bășică puroiește frontonul unei clădiri de bancă în stil georgian. Din următoarea bășică sare acoperișul unei școli. Asudat leoarcă. Respirând adânc. Strângând din răsputeri așternuturile jilave și moi, scrâșnesc din dinți. Cu ochii țintuiți în tavan, zic: Cineva omoară modele. Scoțând un contrafort însângerat, Mona zice: — Călcându-le în picioare? Topmodele, îi zic. Acul mi se înfige în talpă. Acul extrage o antenă de televiziune. Penseta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care... probabil că reclamă prezența autorității Comunei, bâigui el. — Cine a fost ucis? În loc de răspuns, Bargello Își deznodă anevoie legăturile din piele de la coif. În cele din urmă, izbuti să-și smulgă de pe cap greoiul acoperământ, de sub care se ivi jilav de sudoare. — Nu știm Încă. Dar e mai bine să vezi cu ochii dumitale. Vii? — Povestește-mi ce s-a petrecut. — Păi, e ceva... ceva straniu, ceva nefiresc... Dante Începea să Își piardă răbdarea. — Lasă-mă pe mine să judec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trupul ei apăruse șarpele multicolor Încuibat pe pântecele ei, de unde urca În spirală către arcuirea sânului. Ochiul bestiei Îl fixa pe poet, chemându-l, În timp ce Antilia se apropia Încă și mai mult. Dante simți dedesubt rezistența saltelei, lenjeria mototolită și jilavă de umezeală și de sudoare, În timp ce trupul Antiliei se strivea de al său, alipindu-se cu toată disperarea unui suflet rănit de singurătate. Mâinile ei coborau să Îl caute. Iar priorul se abandonă În voia atingerii ei și se cufundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
în întunericul străpuns de flacăra lumânărilor, o siluetă ghemuită izbea cu un ciocan. Omul, un gaucho deșirat cu mustăți lungi, se ridică și ieși, ținând în palma deschisă, în așa fel încât să poată fi văzută, o bucățică de stâncă jilavă, pe care se grăbi s-o ascundă cu grijă în pumn, chiar înainte de a se fi îndepărtat cu totul. Un alt bărbat intră după el în grotă, încovoindu-și spinarea. D'Arrast se întoarse și privi. În jurul lui pelerinii așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și le întărești, poți înjgheba o luntre ușoară de râu. Dar mai cu seamă din cozile de vacă, la care tu te uiți cu dispreț, se fac cărți. - Cărți?! Și Iahuben amuți cu gura deschisă. Aerul răcoros al nopții era jilav și înmiresmat. Îl respirau amândoi cu plăcere. Se apropiaseră de tabără. Câțiva soldați stăteau în jurul unui foc. Unul cânta. Ceilalți murmurau după cântăreț. Cântecul era trist: le era dor de Atlantida. - Ce fel de cărți? întrebă Iahuben. Cărți pe care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
umărul muntelui izbăvitor, Iahuben și Auta începură să le dea arme. Cei trei străini stăteau mai la o parte și, sprijiniți de stânci, se uitau tulburați. Bătrânul Agbongbotile se apropie smerit de Auta. Pielea obrajilor lui, zbârcită și neagră, era jilavă de lacrimi. Cu mâinile obosite apuca aerul, nehotărât și sfios, până când Auta înțelese și îl îmbrățișă. Atunci bătrânul nu se mai sfii să plângă în voie. Murmură: - Nu știu, Auta, dacă ești zeu sau om... Și nemaiputând rosti nimic altceva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai știu... se fâstâci galeșă gudulanca, întrebîndu- se dacă n-ar fi fost mai intelectual să-și fi îmbrăcat tricoul mov. Oricum nevărgat, necangrenat de crustele sărate ale transpirației. Genel se și înființă în inima ei, înhățîndu-i și palpîndu-i șoldul jilav. Palma îi era fierbinte, vocea de oficialitate plictisită să tot azvârle tâmpitele în închisoare. - Nu te strigă pe tine, către seară, golanii la portiță: "Nicolici C. Maria, treci afară ca să ne facem exercițiile de antiaeriană pe tine"? - Nu mă strigă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sau chiar porumbare. Cu foste prăvălii, frizerii, păstrămării și brutării de cartier, din care istoria iesea amețită, rațiunea nu-și mai găsea nici o rațiune, iar moartea părea că-ți aține calea doar pentru a te pipăi cu degetele ei jilave pe sub cămașă... În țâțuca bisericuței Mămulari (două turle octogonale, plan treflat, pridvor deschis în trei arcade și în fresce cu demoni naiv reprezentați, uitîndu-se și dânșii după cel ce-i studia din dosul gemulețului prost manșonat), has-Satan se aruncă în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că în ultimul timp numărul partenerilor de conversație a fost destul de limitat, iar ocazia de față este pur și simplu irezistibilă. Problema rochiei este un fleac. Realitatea e că atunci când te-am pescuit din mare, veșmintele dumitale erau un pic jilave, ca să nu zic ude - ca să nu zic de-a dreptul fleașcă. Și adevărul e că propria mea garderobă pare a fi oarecum limitată. Așa că, una peste alta, ne-am gândit că soluția cea mai bună ar fi, dacă mă-nțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu picioarele îndurerate, cu limba umezindu-și agitată buzele și cu ochii mijiți, urmărea procesiunea ce se apropia. Brațele își recăpătau forțele. în curând vor trebui să repete munca depusă, dar în sens invers. Grămezi de pământ negru și ușor jilav stăteau în așteptare lângă morminte. Femme fatale. Dacă eticheta ți se potrivește, poart-o. Unul câte unul, toți cad în jurul meu: bărbați morți în jurul meu, viață nenăscută înăuntrul meu. Sărmanul conte, prostovanul, lovit în mintea-i slabă. L-am privit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
seara? Ce făceau acolo? Cine să știe? El probabil Își scria memoriile. Ea poate se schimba pentru cină. SÎnt sigur că au Încercat să scape, dar flăcările puternice și vaporii de eter i-or fi Împins Înapoi. Am adulmecat aerul jilav, Încercînd să prind mirosul holurilor de spital din copilăria mea, de cînd o vizitasem pe mama la clinica americană din Riyadh. În aerul din sala de recepții pluteau izurile ca de mucegai ale ierburilor din grădină după o ploaie torențială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
șalupe În micul port, părea Înnebunit de durere. Stătea singur lîngă mormîntul deschis, slab și cocoșat În costumul lui de Împrumut, cu o măturică de barbă pe obrajii supți. La un moment dat se ghemui pe vine și atinse pămîntul jilav; nu părea deloc doritor să Încredințeze acelei Îmbrățișări Împietrite rămășițele fetei. Ceilalți Îndoliați așteptau relaxați În soare, discutînd Între ei de parcă ar fi fost membrii unei asociații pentru timpul liber. Împreună, alcătuiau o secțiune transversală a comunității de afaceriști expați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să-l cuprindă În scurt timp. Doar Gunnar Andersson Îl privi cum se afunda cu smucituri, coborît În pămînt pe cordoanele groparilor. Îi luceau lacrimile În umbra de barbă de pe obrajii gălbejiți. Cu picioarele sale lungi, Încălecă movila de pămînt jilav cînd săpătorii se Întinseră după cazmale, făcînd să Întîrzie Înhumarea pînă În ultima clipă. La un metru de el, doctorul Sanger fixa cu privirea sicriul. Pieptul slab i se umfla la intervale de zece secunde, ca și cum, În mod inconștient, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
toate păcatele doctoriței Hamilton ar putea scăpa afară. — Păcate...? Ai așa ceva? Precis că Frank nu credea una ca asta. (I-am luat palma În mîna mea și mi-am apropiat-o de față, inhalînd de pe degetele ei parfumul de trandafir jilav al vulvei sale.) E prima dată cînd Îl invidiez pe bune. — Frank e un dulce. Deși nu așa romantic ca tine. — Serios? Mă uimești... credeam că el era romanticul. Dar tu, Paula? A fost o idee bună să te faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
spus nimic, a mârâit numai în ea: "Bine, bine. Nu vreți... Să vă văd eu numai că veniți la mine." Și fără să mai vorbească cu nimeni, a ieșit într-o noapte și și-a umplut un lighean cu nisip jilav, atunci umezit de rouă. Azi un lighean, mâine altul, poimîne altul, a strâns cât i-a trebuit. Nătângul de păzea avutul primăriei n-a băgat de seamă. Încă un zugrav își pavase bucata lui de curte cu bolovani și nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deveni încă și mai puțin lesnicioasă dacă m-ar lăsa să continuu cu gluma, prietenul meu se decise să vorbească: — Nevasta ta nu te-a așteptat. N-a trăit decât câteva luni în casa ta de la Tunis. Mâinile îmi erau jilave. — A plecat. Ți-a lăsat asta. Îmi întinse o scrisoare pe care am dezlipit-o. Caligrafia era îngrijită, fără îndoială aceea a unui scriitor public. Dar cuvintele îi aparțineau lui Nur: Dacă n-ar fi vorba decât de fericirea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
plopii din parcul nostru, Îndeosebi În partea sa veche, la est de drumul de trăsuri care Împărțea parcul În două. Adăposturile sale umbroase emanau pe atunci mirosul specific al boletelor care fac să se dilate nările rusului - acel amestec maroniu, jilav, plăcut, de mușchi umed, pământ rodnic și frunze putrezite. Dar trebuia să scotocești și să te uiți bine după o ciupercă gustoasă, În timp ce umblai prin frunzișul ud de sub copaci, până să descoperi și să extragi cu grijă din pământ ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de execuție, care n-o interesa, mama mai stătea o clipă să le admire, cu o privire strălucitoare de satisfacție tăcută. Deseori se Întâmpla ca la sfârșitul vreunei zile ploioase, soarele să mai licărească palid Înainte de a apune deasupra mesei jilave pe care erau Întinse ciupercile ei, foarte colorate, unele purtând urmele vegetației din jurul lor - câte un fir de iarbă lipit de o pălărie cafenie vâscoasă sau o bucățică de mușci ce Îmbrăca baza bulboasă a unei codițe cu puncte Întunecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
până la culmile stâncoase cu pini taurini Întunecați ca o blană de karakul; priveam fâșia de vegetație perenă, de maquis, dintre munte și mare; priveam cerul roz translucid, pe care strălucea un sfios crai nou, alături de care era o singură stea jilavă; și toată această scenă artificială mi s-a părut desprinsă dintr-o ediție frumos ilustrată, dar din păcate prescurtată, a Celor o mie și una de nopți. Dintr-odată am simțit toată tristețea exilului. Există desigur antecedentul lui Pușkin - Pușkin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
dar n-am vrut! - este același dintotdeauna. Departe de fereastră. Oricum, de-afară vine puțină lumină, și aceea posomorâtă. La plecarea de acasă, mergând spre stația autobuzului, apoi așteptându-l, mă lăsam picurat de această moină a dimineții. O negură jilavă, de tifon îmbibat în lichide vaporoase. Moină grea și, în același timp, molcomă, precum negura din grădina de la țară, când parcă descopeream în aburii ceții o lume neștiută până atunci. Am refuzat însă să-mi duc gândul mai departe. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pat și să adorm. Tot astfel simțeam și acum, cu gazeta în mână, că trebuie să adorm, prăbușit în somn, și, când mă voi trezi, să mă duc la colț, să iau noul număr, chiar atunci apărut, cu cerneala încă jilavă năclăindu-mi degetele, atât de otrăvitul ei duh strecurându-se încă o dată în mine, să-mi văd articolașul, să intru în berărie și să mă las pătruns de importanța scrisului meu în noua viață. Și acum? Am intrat totuși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din grădină, se înălța în toată splendoarea păcătoșeniilor sale spre cer, mulțumindu-i Domnului că încă îl mai ține pe Lume și-l lasă slobod să-și soarbă prima dușcă întăritoare a zilei. Scoteam apoi, de sub o grămadă de buruieni jilave, sticla de votcă și beam, aproape mistic, ca într-un ritual cosmic și primordial, primele înghițituri. Nu aveam senzația că-mi fac rău. Dimpotrivă, arsura lichidului, răspândindu-se în trup, îmi întărea senzația că mă contopesc cu ceva misterios, necuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]