1,059 matches
-
poeziei culte românești (1570-1830), I-IV, îngr. Dumitru-Mircea Coloșenco, cu un Cuvânt de prețuire de I.C. Chițimia, București, 1993-2001. Traduceri: Întâmplările și faptele de pomină ale năzdrăvanului Til Buhoglindă, București, 1971; Cervantes, Don Quijote (repovestire pentru copii), București, 1975; Din stihurile jupânului François Villon, postfață Romulus Vulpescu, București, 1979. Repere bibliografice: Popa, Ist. lit., II, 1098; Dumitru Micu, De la Coresi la Iancu Văcărescu, ALA, 2002, 600; Florin Mihăilescu, Farmecul erudiției, VR, 2002, 3-4. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285250_a_286579]
-
tiparului cărțile care îl definesc ca poet: Drumul spre stele (1930), Cartea Țării (1934), Cântece de dragoste și moarte (1935), urmate de o ediție definitivă, Versuri (1938); li se adaugă două volume în care proza fantastică se alătură celei poematice: Jupânul care făcea aur (1930) și Focurile primăverii și flăcări de toamnă (1935). Rafinat colecționar de artă, grafician și cronicar plastic, a fost mult timp (1928-1946) inspector, apoi inspector general în Ministerul Artelor. În 1933 Academia Română îl cooptează ca membru corespondent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
1912; Salomeea, București, 1915; Din paharul cu otravă, București, 1919; Fata din dafin (în colaborare cu Scarlat Froda), București, 1918; Meșterul, București, 1922; Lângă pământ, București, 1924; La Gravure sur bois en Roumanie, București, 1929; Drumul spre stele, București, 1930; Jupânul care făcea aur, București, 1930; ed. îngr. și pref. G. Gheorghiță, București, 1975; Cartea Țării, București, 1934; Focurile primăverii și flăcări de toamnă, București, 1935; Cântece de dragoste și moarte, București, 1935; Th. Aman, București, f.a.; Pictorul Alexandru Satmary, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
își au izvorul în documente istorice puțin cunoscute. Mai cu seamă pe canavaua epocii fanariote naratorul imaginează în câteva stampe, cu umor sau în manieră romanțioasă, întâmplări și personaje dintr-un București al începutului de veac XIX (Scandalul din 1800, Jupân Vântură-vești, Acum 74 de ani, Prima baie în București, Primul „haine vechi” din București ș.a.). În ciclul Reminiscențe, cuprinzând episoade de factură memorialistică (Cum am făcut cunoștință cu M. Kogălniceanu, Cum am cunoscut pe Alecsandri, Șuba lui V. Alecsandri ș.a.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
în folcloristica românească, pe care merge și un alt erudit al timpului, B.P. Hasdeu. O. încurajează, în același timp, culegerea literaturii populare și apreciază contribuțiile, distincte, aduse de Petre Ispirescu și G. Dem. Teodorescu. El însuși face câteva adaptări literare (Jupân Rănică vulpoiul, Tigrul păcălit) ori prelucrează, după G. W. Cox, Zece basme mitologice. Din pasiunea conjugată pentru istorie, filologie și literatura propriu-zisă pleacă studiile de istorie literară și culturală ale lui O. A cercetat manuscrise și tipărituri vechi, a scris
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
tot Cănuță confuz, căzut în monotonia corecției jurnaliere... E drept că unele momente ies cu artă: "...pe Podul Mogoșoaii? Și șart, part! O pereche de palme fierbinți peste urechile degerate." Mare paranteză ni se deschide pentru motivul corecției intempestive. Palmele jupînilor (1st place) , ale taților, amicilor, institutorilor, ba chiar a lui Lefter ("Și-i trage Țîchii o palmă, s-o năucească") se aud cum răsună în toată opera, ca un contrapunct impetuos. După caz, pot surveni și replicile, nu excluse din
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
instituind o distanță între creație și înțelegerea valorii ei. Și celălalt tip, născut din frecventarea asiduă a operei, din recitirea, ecranizarea (de nu puține ori,...ecranarea), răstălmăcirea ei prin exercițiul paricid al regizorului etc. Cațavencu, Farfuridi & comp., Zoe și Trahanache, Jupîn Dumitrache, "bobocul" Conu Leonida, cu Efimița aferentă convoacă o lume "neexistentă", sublimă în cheia comicului. Cațavencu, pentru a lua exemplul cel mai tocit, prin ...uz, va pierde iremediabil în alăturarea cu afinul său, parlamentarul (în carne și oase), "alesul". Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
semnificații neașteptate se arată în detalii revelatoare. Un "Karenin (...) obsedat de ideea de onoare, adică de felul cum se înregistrează purtarea sa și a familiei sale în opinia mondenă" este restiuit cititorului în analogie cu "onoarea de familist" a lui Jupîn Dumitrache, la rîndu-i analizată în Domina bona: "O notă a aristocrației este sentimentul continuității între generații (...). Fără exclusivism, nu există noblețe și toate satisfacțiile aristocratului (...) vin din admiterea unei fatalități care exclude pe alții din cercul de elecțiune." (Domina bona
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
că prima posibilă poză de arhivă este cea publicată zilele trecute de întreaga presă: Nicușor cu mâinile reunite în poală. Întocmai atitudinii atât de cunoscute, stând în picioare în fața părinților săi cărora le prezintă, în numele organizației de tineret al cărui jupân absolut este, felicitările de rigoare la orice aniversare; în plan secund, cei câțiva adjuncți ai săi, printre care și nora celui felicitat! Ce ziceți? La noi lumea zice că respectiva căsătorie nu are la bază niciun sentiment, ci un calcul
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
bine ferecate, În care călugării descoperiseră potire de aur, țesături scumpe pentru odăjdii, manuscrise rare, cerneluri care nu erau lesne de găsit, tămâie sau mirodenii pentru bucătărie. Până și crucea masivă de pe pieptul părintelui stareț Urban era un dar al jupânului Urs, tatăl domnului Bodo, pe care ducele Îl prețuia mult și-l trata cu multă atenție. Ca protector al orașului Zürich, Bertold trebuia să și câștige sprijinul cetățenilor de vază, și cel mai bogat și influent dintre toți era, după cum
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
domnului Bodo, pe care ducele Îl prețuia mult și-l trata cu multă atenție. Ca protector al orașului Zürich, Bertold trebuia să și câștige sprijinul cetățenilor de vază, și cel mai bogat și influent dintre toți era, după cum știa toată lumea, jupânul Urs. Dar starețul trăia prea aproape de Curtea princiară ca să nu afle că, În ultima vreme, cel puțin așa se șoptea, Bodo ar fi țintit prea sus, sperând la copila ducelui. Chiar dacă aceasta nu era urmașa legitimă, era totuși o mlădiță
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ajunseseră astfel În mâinile celor doi tineri. E adevărat, lui Bodo i se spusese că Reinhard, fratele Berthei, mesagerul personal al prințesei, Își rupsese piciorul. Iar domniței i se spusese că Niklaus, curierul lui Bodo, alunecase pe podețul din fața casei jupânului Urs și-și rupsese mâna. Deoa rece scrisorile erau legate ca totdeauna cu șnur al bastru și scrisul nu părea măsluit, cei doi primiră misivele cu Încre dere. Fără să piardă timp, Bodo porni spre mânăstirea Sfân tul Petru, unde
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sihastrului, un curier ieșea cu repeziciune pe poarta mânăstirii, cu destinația Zürich. Schimbând caii la fiecare han, așa cum i se poruncise, curierul ajunse fără Întârziere și În aceeași seară bătu la poarta uriașă a casei impu nătoare de pe malul lacului. Jupân Urs era acasă, aplecat asupra hârțoagelor lui, ca de obicei. Când slujitorul lui Îl Încunoștință de sosirea unui trimis de la mânăstirea Sfântul Petru, porunci ca acesta să fie adus pe loc. Cel mai bogat negustor din Zürich, a cărui putere
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
are cu Bodo al meu? și de ce nu trebuie să afle nimeni nimic? Mai cu seamă ducele nostru! Ducele, prietenul și protectorul nostru! Crezi că el i-a Întins cursa băiatului? De ce, pentru numele lui Dumnezeu? Solomon clătină din cap: — Jupâne, cum poți crede așa ceva! Ce rost ar fi avut? Stăpânul nostru ar fi putut să-l pedepsească altfel pe Bodo, dac-ar fi avut ceva cu el! Nu cred În ruptul capului una ca asta, pentru că noi suntem supușii lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îl auzi pe Solomon spunând „noi“. Era mișcător cum se simțea părtaș la grijile și supărările ocrotitorului său și cum nimic nu l-ar fi putut convinge că nu era și el o părticică din toată aventura acestuia. — Te duci, jupâne, nu-i așa? Trebuie să pleci neîntârziat. Am eu grijă ca aici să meargă totul cum se cuvine. — știu, prietene, știu, spuse bancherul Întinzându-i mâna. știu că totul o să meargă cum trebuie În lipsa mea. Nu-mi fac astfel de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
știu ce se Întâmplă. Folosește oamenii noștri de Încredere, eu nu mai am timp să-i chem! și folosește-ți și cunoștințele domniei tale, ai destule. Trimite-mi veste la Sfântul Petru, de Îndată ce afli ceva. Solomon râse mângâindu-și barba: — Jupâne, nici nu era nevoie să-mi spui asta. În clipa asta o armată de oameni Îndemânatici și tăcuți au și pornit să cerceteze, așa cum știi că se Întâmplă mereu. și urează-i lui Bodo multă sănătate. Spune-i că vreau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
banul de argint, pe care acesta-l arunca cu generozitate pe masă, ori de câte ori se odihnea acolo, Înainte de a trece Rinul, a cărui apă bancherul o putea vedea de la fereastra celei mai frumoase odăi, rezervată numai fețelor alese. De data asta, jupânul Urs părea mai nervos și grăbit ca niciodată și refuză vinul prețios din viile pe care hangiul le avea pe coastele Însorite de pe celălalt mal. Hangiul puse alături pâine proaspătă, țipari de Rin aruncați de vii pe grătar, friptură de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În care un novice Îl aștepta cu un lighean de argint, cu un ștergar de pânză fină și o masă cel puțin la fel de bogată ca cea din ajun. În acest timp, părintele Urban Îi povestea tot ce se Întâmplase. Dar jupânul Urs nu se atinse de nimic și dori doar să-l vadă de-ndată pe fiul său, astfel că fu condus neîntârziat la căpătâiul acestuia. Cel care zăcea pe patul Îngust, Învelit În pânze albe pătate ici și acolo de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cărei urmări s-ar putea să fie cumplite și pentru el, și pentru noi. În fine, va avea urmări de care ne temem... Sunt fapte și nume pe care doar le șoptim, sau pe care nu Îndrăznim să le rostim, jupâne Urs... Domnia ta, care trăiești atât de aproape de puterile lumii acesteia, chiar În mijlocul lor, știi mai bine decât noi... Urs nu-și revenea din uimire. Cum, fiul lui era amestecat În conspirații politice? Fără să zică un cuvânt se lăsă condus
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
gânditor bărbia și, se vedea, aștepta cu nerăbdare, numărând clipele. Urs, care nu-l cunoștea, se Întrebă cine putea fi și ce rol juca el acolo. Părintele stareț Îl trase pe negustor către fereastră și, arătând spre necunoscut, spuse: — Iată. Jupâne Urs, străinul pe care-l vezi ți-a salvat fiul de la moarte. Fără el, lucrurile ar sta mult mai rău. — Domnule, oricine ai fi, Începând de azi ești fratele meu scump. Un fiu, un prieten, ai recunoștința mea veșnică. Cum
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe noi, pe nimeni. Dacă cineva e În stare să descurce ițele acestei Întâmplări nefericite, apoi Conrad e acela. Pentru că istoria asta are rădăcini mult mai adânci și bate mult mai departe decât ne-am Închipuit noi la prima vedere! Jupânul Urs, căruia cei de față Îi povestiseră totul, Încuviință. Mintea lui ascuțită pricepuse de Îndată că o dragoste nepermisă, fără viitor, nu putea trezi așa un interes. Bătrânul bancher cunoștea prea multe din țesăturile intrigilor și tainelor care Înconjurau curțile
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ascunzătoarea unde puiul de viperă o ține pe copilă. Se ridică și-i ceru starețului să-l ducă la căpătâiul lui Bodo; Îi spuse lui Simeon să-l aștepte până va fi gata de plecare. Toți fură de părere ca jupân Urs să rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele Bernhard se Întoarse la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
argint. Argintul are puteri tămăduitoare neobiș nuite. și să trimiți mâine pe careva la mine ca să-mi spună cum se mai află rănitul... Apoi mai vedem noi. Se Întoarse către bancherul care aștepta În tăcere lângă ușă și-i spuse: — Jupâne, sunt al dumitale. Hai să facem câțiva pași prin galerie. Trecură pe lângă ușa bibliotecii și pe lângă bolniță, În fața căreia stăteau privind curioși câțiva călugări bătrâni, și se Îndreptară spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îndreptară spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător pe cel care-l Întovărășea. — Preacuvioase, vorbi acesta grăbit. Sunt Într-o situație foarte Încurcată și vreau să vă cer un sfat. Călugărul tăcu mai departe și jupânul Urs continuă șovăind: — Ceea ce vreau să vă Încredințez acum este o taină mare. N-o știm decât eu și omul meu de Încredere. A mai cunoscut-o și o doică bătrână care a murit demult. Nu m-aș fi gândit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să nu-l primejduiască. Nu știu ce să fac, părinte, vă rog să-mi dați un sfat! Alb ca varul peretelui de care se sprijinea, călugărul luă cruciulița și-o privi Îndelung. Tăcu o vreme și ochii i se umplură de lacrimi. — Jupâne Urs, spuse el. Fiul dumitale, Bodo, e de viță nobilă. Chiar mai nobilă decât aleasa inimii lui. Obârșia lui nu-i va putea Împiedica pe cei doi tineri să se unească. Doamne, Tu l-ai trimis tocmai la mine pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]