1,485 matches
-
-și dea seama că încercările sale în metafizică sunt dintre cele ce cad sub cenzura severelor interdicții kantiene. Cu toate acestea Motru nu a redeschis procesul intentat de Kant metafizicii. Altfel spus, el nu a încercat o revizuire a verdictului kantian care respinge metafizica în ipostaza ei de pretinsă cunoaștere a absolutului. Și aceasta printr-o confruntare cu analizele și concluziile Criticii rațiunii pure. Motru suspendă pur și simplu interdicțiile kantiene. Aparent, el își sprijină construcția metafizică pe filosofia kantiană, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Altfel spus, el nu a încercat o revizuire a verdictului kantian care respinge metafizica în ipostaza ei de pretinsă cunoaștere a absolutului. Și aceasta printr-o confruntare cu analizele și concluziile Criticii rațiunii pure. Motru suspendă pur și simplu interdicțiile kantiene. Aparent, el își sprijină construcția metafizică pe filosofia kantiană, așa cum sugerează chiar titlul cărții sale. În realitate, proiectul său metafizic, ca și orice proiect de metafizică inductivă, nu se poate legitima decât printr-o ruptură cu filosofia critică a cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
verdictului kantian care respinge metafizica în ipostaza ei de pretinsă cunoaștere a absolutului. Și aceasta printr-o confruntare cu analizele și concluziile Criticii rațiunii pure. Motru suspendă pur și simplu interdicțiile kantiene. Aparent, el își sprijină construcția metafizică pe filosofia kantiană, așa cum sugerează chiar titlul cărții sale. În realitate, proiectul său metafizic, ca și orice proiect de metafizică inductivă, nu se poate legitima decât printr-o ruptură cu filosofia critică a cunoașterii. Voi încerca să susțin această concluzie printr-o reconstituire
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant, susține Motru, postulează pur și simplu o asemenea identitate, ca determinare a conștiinței în genere. În realitate, această identitate va trebui să primească o bază psihologică, empirică. Motru părăsește astfel planul filosofiei transcendentale încercând o critică a conceptelor filosofiei kantiene pe terenul psihologiei empirice. „Dacă identitatea conștiinței, constatată prin introspecție, nu este una și aceeași cu identitatea postulată de matematică, și aceasta este părerea tuturor oamenilor de știință, atunci insufieiența filosofiei kantiane devine clară pentru oricine.” Admițând că există în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rădăcinile lor întinse până în viața organică a corpului, cu a cărui unitate se aseamănă și unitatea conștiinței. Cu alte cuvinte, deodată cu tăgăduirea identității numerice a eului, se zdruncină și teoria unității sintetice a priori, teoria centrală a întregului sistem kantian.63 Rezultă că întemeierea posibilității unei cunoașteri cu valoare universală și necesară pe identitatea conștiinței a rămas o problemă deschisă. Motru ajunge astfel la ceea ce constituie punctul de plecare al propriei sale construcții. „Constituirea științei se face, la el, (la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
problemei lui Kant66. La capătul acestei încercări de a pune în evidență problema cărții lui Motru se poate conchide că titlul ei este înșelător. Căci ideile pe care le propune ea nu sunt legate „prin origine și tendință de filosofia kantiană”, așa cum se afirmă în „Prefața” ediției definitive din 1928. Sistemul metafizic pe care îl schițează nu a fost construit pe fundamentele filosofiei critice, ci, dimpotrivă, printr-o desprindere clară de principiile și concluziile esențiale ale filosofiei kantiene. Proiectul metafizicii inductive
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tendință de filosofia kantiană”, așa cum se afirmă în „Prefața” ediției definitive din 1928. Sistemul metafizic pe care îl schițează nu a fost construit pe fundamentele filosofiei critice, ci, dimpotrivă, printr-o desprindere clară de principiile și concluziile esențiale ale filosofiei kantiene. Proiectul metafizicii inductive nu poate fi asumat fără a ieși din cadrele criticismului. Demersul lui Motru este mai degrabă exemplar pentru o anumită modalitate și motivație a ieșirii din cercul filosofiei transcendentale. Iată de ce pretenția că cititorului i se oferă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
asumat fără a ieși din cadrele criticismului. Demersul lui Motru este mai degrabă exemplar pentru o anumită modalitate și motivație a ieșirii din cercul filosofiei transcendentale. Iată de ce pretenția că cititorului i se oferă o scriere de orientare în filosofia kantiană este lipsită de orice temei. Motru nu a fost un kantian nici chiar în sensul cel mai liberal al termenului. Elemente de metafizică pe baza filosofiei kantiane nu reprezintă o „completare a filosofiei lui Kant”, cum o spune chiar autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o redeschidere a procesului, pe temeiul producerii unei noi probe și mărturii, vor păși însă pe altă cale decât cea pe care a ales-o Rădulescu-Motru. Lipsa oricărei reacții critice față de un asemenea mod de a te raporta la filosofia kantiană este ea însăși un prilej de reflecție. Căci dacă Torouțiu care, în lucrarea citată, caracterizează poziția filosofică a lui Motru drept „neokantiană”, nu avea evident pregătirea necesară, de ce au tăcut cei care puteau sesiza cu ușurință acele confuzii care susțin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
era, în mod sigur, mai aproape de Kant. Așa cum s-a arătat mai sus, Noica și-a făcut ucenicia filosofică studiind Critica rațiunii pure. Iar lucrarea lui Problema lucrului în sine la Kant reprezintă o piesă, cu totul promițătoare, de cercetare kantiană. Noica va continua să se intereseze de opera lui Kant a cărei cercetare va sta în centrul proiectului său de formare filosofică 68. Firul acestor preocupări se rupe odată ce Noica ajunge în posesia propriilor sale idei și proiecte. Criticismul kantian
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
kantiană. Noica va continua să se intereseze de opera lui Kant a cărei cercetare va sta în centrul proiectului său de formare filosofică 68. Firul acestor preocupări se rupe odată ce Noica ajunge în posesia propriilor sale idei și proiecte. Criticismul kantian va fi examinat din cu totul altă perspectivă și cu alte intenții în perioada când a fost scrisă Devenirea întru ființă. Această scriere propune o ontologie. Autorul ei va schița acum o interpretare ontologică a Criticii rațiunii pure, a cărei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fost dezvoltată de către Kant, nu este, cum s-a spus adesea, o teorie a cunoașterii, ci o nouă ontologie. În această încercare de resemnificare, Noica pornește de la interpretarea lui Heidegger, despre care spune că arată „fața mai adâncă a criticismului kantian cu trecerea acestuia de la epistemologie la ontologie”69. Punctul de plecare al lui Noica îl constituie întrebarea „ Ce înțelege Kant prin metafizică”. Mai precis, el se întreabă dacă Critica rațiunii pure oferă o nouă metafizică sau respinge pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
evident efortul lui Noica de a-l anexa pe Kant la acel fel de a vedea filosofia care îi este apropiat 81. O intenție care transpare clar în încercarea lui de a arăta că există un sens ontologic în tabela kantiană a categoriilor. Ajungând la concluzia că „... tabela kantiană a categoriilor este pe deplin în corespondență cu triada metafizică pe care am pus-o în joc”82, Noica recunoaște că acesta este gândul pe care el îl atribuie lui Kant. În
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe Kant la acel fel de a vedea filosofia care îi este apropiat 81. O intenție care transpare clar în încercarea lui de a arăta că există un sens ontologic în tabela kantiană a categoriilor. Ajungând la concluzia că „... tabela kantiană a categoriilor este pe deplin în corespondență cu triada metafizică pe care am pus-o în joc”82, Noica recunoaște că acesta este gândul pe care el îl atribuie lui Kant. În ansamblul ei, opera târzie a lui Noica marchează
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
corespondență cu triada metafizică pe care am pus-o în joc”82, Noica recunoaște că acesta este gândul pe care el îl atribuie lui Kant. În ansamblul ei, opera târzie a lui Noica marchează o delimitare clară de spiritul filosofiei kantiene, o filosofie pe deplin reprezentativă pentru ceea ce autorul Devenirii întru ființă caracteriza drept ethosul modern al neutralității, exprimat prin acceptarea principiului contradicției bilaterale. În însemnări și în comunicare personală, Noica se va exprima într-un fel ce nu lasă nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ai scenei filosofice și publice românești dintre cele două războaie. Că Ionescu l-ar fi studiat temeinic pe Kant este o supoziție problematică 85. La Universitățile din Göttingen și München nu știm să fi frecventat cursuri și seminarii pe teme kantiene. Mai târziu, ca profesor, el nu a predat niciodată un curs despre Kant, spre deosebire de mulți dintre colegii săi. Iar în prelegerile lui Ionescu, referirile la Kant erau sumare și fugitive. Numele filosofului german era pomenit nu atât în relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care l-a ținut în anul universitar 1925-1926, contrastul dintre înțelegerea mântuirii în tradiția ortodoxă și încercarea lui Faust de a se salva singur, pe care o caracteriza drept tipică pentru spiritul Occidentului modern 87. O temă cum este tema kantiană a condițiilor de posibilitate și a limitelor cunoașterii se susține doar pentru cei pe care profesorul îi numea „exclusiviștii rațiunii”. Din punctul de vedere al gândirii ortodoxe, o folosire sănătoasă a rațiunii este posibilă abia pe fundamentul acelei comunicări cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
schimb, să critice orientarea filosofiei practice a gânditorului din Königsberg. Pentru Ionescu, această filosofie era expresia cea mai netă a spiritului protestantismului, care subordonează religia moralității. Și aceasta într-o opoziție fățișă cu înțelegerea creștină tradițională a moralității. Tocmai tema kantiană a autonomiei morale, a întemeierii ei prin rațiunea practică va fi una din țintele de atac ale lui Ionescu și, totodată, fundalul contrastant pe care își va afirma propriul său punct de vedere: Nu există nici o religie pe lume care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Opinia lui Noica era că tot ceea ce a urmărit Eminescu traducând din Kant sunt câștigurile care rezultă din încercarea de a „pătrunde” o gândire situată la un nivel înalt de puritate și de abstracție. (Vezi Introducerea la Mihai Eminescu, Lecturi kantiene. Traduceri din Critica rațiunii pure, editate de C. Noica și Al. Surdu, Editura Univers, București, 1975.) 12. Ecourile lui întârziate le întâlnim până și în scrierile lui Noica. În „Introducerea” amintită găsim, bunăoară, următorul pasaj: „Ar rămâne teza că transcendentalul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mărturie în acest sens, una care nu va fi, desigur, înregistrată cu plăcere astăzi. 20. I. Petrovici, „Kant și cugetarea românească”, p. 1. 21. I. Petrovici, Douăsprezece prelegeri ..., p. 13. 22. Vezi P.P. Negulescu, Istoria filosofiei contemporane, vol. I, „Criticismul kantian”, Imprimeria Națională, București, 1941, pp. 61-62. 23. În scopul unei mai bune înțelegeri a acestei stări de spirit pot fi citite texte ca cel al lui Nicolae Balca, Pentru o mai corectă înțelegere a filosofiei kantiene. O confruntare cu D
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
contemporane, vol. I, „Criticismul kantian”, Imprimeria Națională, București, 1941, pp. 61-62. 23. În scopul unei mai bune înțelegeri a acestei stări de spirit pot fi citite texte ca cel al lui Nicolae Balca, Pentru o mai corectă înțelegere a filosofiei kantiene. O confruntare cu D-l P.P. Negulescu, Tipografia Tiparului Universitare, București, 1942. 24. Am preferat o ordine care nu este cea a vârstei - Petrovici e cu zece ani mai tânăr decât Negulescu - deoarece monografia primului despre Kant a fost publicată
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al Academiei. Studiul a apărut într-un volum de Scrieri alese. Este cu adevărat cutremurător că un spirit de o asemenea distincție și nivel de competență profesională a ajuns să tăgăduiască public tot ceea ce agonisise în atâția ani consacrați studiilor kantiene. Cutremurător deoarece ne gândim cât de chinuitoare au putut fi deruta și spaimele pe care le-au iscat presiunile ce s-au exercitat asupra lui. Luând drept „cel mai bun îndreptar” aprecierile cu totul necalificate din lucrarea lui Lenin Materialism
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de a fi criticat metafizica tradițională. Noua lui metafizică ar fi, în schimb, „neviabilă”, „caducă”. (Cu douăzeci de ani mai înainte, în monografia publicată în 1938, el afirmase, la p. 199, tocmai contrariul scriind: „Drept încheiere, constatăm că toate textele kantiene, citite fără prejudecăți, impun interpretarea metafizică”.) O apreciere care va fi încoronată de afirmația, singura acceptabilă în acea ambianță, în care Kant fusese condamnat ca „filosof idealist”: „Astăzi, Kant, privit în ansamblul operei sale, este un filosof mort”. (M. Florian
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
veni în întâmpinarea acestei cerințe, el va face ca „sistemele de filosofie să apară așa cum năzuiesc ele: ca expresii ale istoriei, valabile dincolo de istorie”. (Op. cit., p. 15.) 57. Cu referire la încercarea întreprinsă de unul dintre cei mai prestigioși cercetători kantieni de a arăta că admiterea existenței lucrului în sine nu este incompatibilă cu ideile centrale ale sistemului elaborat în CRP, Noica notează: „Nu ne putem ascunde însă impresia - deși timidă, dată fiind autoritatea lui Adickes - că ne aflăm în fața unui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
întotdeauna în cea mai rodnică pace, ci raționalismul cartezian care este o răsturnare și, mai departe, o falsificare prin unilateralitate a celui adevărat.” (N. Ionescu, Roza vânturilor 1926-1933, Editura Hyperion, Chișinău, 1993, p. 33.) Fără îndoială că pentru Ionescu raționalismul kantian, în egală măsură cu cel cartezian, nu era „raționalismul adevărat”. 89. Roza vânturilor, p. 49. 90. Apud Dora Mezdrea, Op. cit., vol. II pp. 327-328. Pentru filosofia acedemică, „științifică” a vremii sale, Ionescu nu avea nici cel puțin rezerva celui care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]