656 matches
-
alături de tine. — Bineînțeles că n-am să uit niciodată, am zis eu. Naoko n-a mai spus nimic și a luat-o înainte. Lumina toamnei care se strecura printre crengile pinilor dansa pe umerii hainei ei. S-a auzit iar lătratul unui câine, dar de data aceasta mi s-a părut mai aproape. Naoko a sărit peste o moviliță de pământ și a ieșit din crângul de pini, pornind apoi, repede, pe pantă în jos. Eu eram cu doi-trei pași în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
l-am strigat eu, dar câinele nu s-a mișcat. — Nu prea aude, a zis fata. Trebuie să-i vorbești mai tare. — Pepe! am țipat eu. Câinele a deschis ochii, s-a mișcat puțin și mi-a răspuns cu un lătrat scurt. — Hai, Pepe, dormi, ca să trăiești mult, îi spuse fata. Pepe s-a întins iar la picioarele mele. Naoko și Reiko au cerut două pahare cu lapte cu gheață, iar eu am comandat o bere. Hai să ascultăm radioul, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să dispară În spatele crestei, am apucat să văd cum și-a scos pistolul, ținîndu-l Întins Înainte În timp ce fugea. — Și de chestia asta ce zici, Îți place? mă-ntrebă extremadurianul. Nu mai mult decît ție. De dincolo de creasta paralelă se auzi lătratul Mauserelor. Au tras mai mult de doișpe focuri. Probabil că Începuseră să tragă de la o distanță prea mare. După un șir de focuri de armă se lăsĂ liniștea, apoi se mai auzi o singură Împușcătură. Extremadurianul mă privi În tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
topor și o secure, repede s-a îndreptat spre hoț și-a aruncat cu toporul nimerindu-l în braț tocmai în momentul când voia să dezlege calul. Au! fir-ai al dracului, baragladină, a urlat hoțull și-a fugit în lătratul câinilor care s-au luat după el, fiind puși în mișcare de strigătele hoțului. Toți s-au trezit întrebându-se: — Ce e? Ce e? — Au venit hoții la cai. Noroc că Prințesa l-a observat și m-a trezit la
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
sute de cetățeni pitorești (a doua sau a treia generație de familii ce-și părăsiseră, cu nestins regret, traiul de nomazi), actualmente trăitori relativ împământeniți și pașnici, din colțul acela răzleț de periferie. Dintr-odată, era liniște. Prea liniște. Fără lătrat și fără spectaculoasele efecte anterioare pirotehnice. Peste drum, în centrul unui mic rond de gresie, plantat cu trandafiri Carmagnole, demult șterpeliți și vânduți prin piețe, un panou de stâlp cu diode electroluminiscente galbene, afișa în mod invariabil, fie iarnă, fie
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nou să ne atace și iar i-am dat cu praf în ochi. În zilele care au urmat nu a mai ieșit în drum. Se uita din poarta curții la noi, parcă spunându-ne: „Mi-ați făcut-o!...”. Nici de lătrat nu ne mai lătra, doar ne privea cum treceam liniștiți pe drum. Așa l-am cumințit pe dulăul lui moș Șorloagă. - Mirciulică, am vorbit despre întâmplări pe care le-am trăit în prima parte a copilăriei mele, doar câteva, căci
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
mașinuțele paradite și-o plimbam pe Zizi peste tot, în remorcă. Se prefăcea că o răstoarnă până mă făcea să plâng de-a binelea ,i se uita pe sub fustă; în acest timp, peste capetele noastre treceau conversația celor două femei, lătratul lui Chombe, melodiile dulcege ale Angelei Moldovan: "Lunca-i lungă, iarba-i verde / Ce-am iubit nu se mai vede." Cea mai veche amintire a mea se leagă nu de casa în care m-am născut, ci de casa asta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
erau singurele reale, concrete, în întreaga lume. Înșiși părinții mei, între care pășeam obosită, cu capul dat pe spate, erau doar niște umbre, în întunericul absolut, cald, catifelat. Ochii le căpătau mici reflexe lucioase de la stele. Nu se auzea decât lătratul câinilor, de foarte departe. Stăteam mult în stația de tramvai, până își aducea aminte să treacă și rabla noastră, după multe vagoane de serviciu sau tramvaie cu alte numere decât cel așteptat. Tata, care se suia primul, mă trăgea în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din ce în ce mai îngrețoșată și mai amețită. Priveam în pământ, și amestecul acela de lăstari, omizi, frunze moarte, ciuperci ude - îmi tremura în fața ochilor. Pădurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ți-o puteai imagina. Un lătrat de vulpe undeva mai la deal. O scânteiere de rouă într-o plasă de păianjen. Un tril de mierlă. Adieri răcoroase. Foarte departe, în fundul văii, într-un amestec de aur și umbre, am zărit o casă. Pe măsură ce rnă apropiam, contururile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
își luă o poză specială cu labele din față culcate paralel, în timp ce crupa și coada mițoasă îi stăteau ridicate aproape vertical, cu aroganță. Apoi cățelul sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ, scânci elocvent, după care scoase un lătrat. George îi arată un pumn amenințător, iar Zet mârâi, dezvelindu-și dinții albi și ascuțiți. George își spuse cu satisfacție: „Am ajuns să mă latre câinii!“. Ieși în stradă, trântind poarta în urma lui. „Să mă duc la un cinema? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și începu să bombardeze vulpea cu gunoaiele dinăuntru. În același timp strigă, cu glas tare de astă-dată: „Oh, încetează, încetează, pleacă!“. Vulpea, cu labele-i negre îngropate între resturi și lături, o privi fix, apoi scoase un sunet. Nu un lătrat, ci un strigăt adânc, răscolitor. Când Alex se năpusti spre ea, vulpea o zbughi pe lângă picioarele ei (blana îi mătură rochia) și țâșni direct pe ușa deschisă a garajului. Cu o spaimă aproape superstițioasă, Alex privi din prag și desluși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cel mai bine este să fac calea întoarsă și să urmez șoseaua statală. O strig pe Luiza, dar nu mă aude. Intorcându-mă, mă rătăcesc printre vii. In depărtare, aud zgomotul șoselei și încerc să mă îndrept într-acolo. Dar un lătrat furios al unor câini de la o casă pe care nu o văd din cauza copacilor, mă determină să bat în retragere și să caut o altă cale de ieșire. Incerc prin altă parte, zărind în față două persoane ce se plimbau
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
încet, privindu-l direct în ochi am început să pășesc înapoi, și apoi, ocolind sătucul pe o străduță laterală, mi-am continuat drumul, gândindu-mă la ce simțisem în fața ușii bisericii și la acel câine atât de urât și la lătratul lui amenințător. Nu știu ce să zic; or fi păcatele mele așa de grele și urâte ce m-au apăsat așa de tare în fața bisericii cu ușa încuiată? Iar câinele acela o fi un simbol al diavolului? Imi continui drumul
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
taie cu secera și le face snopi. Ziua a trecut repede! E seară!... Moș Ion are mult de secerat, dar va mai secera și mâine. Se ridică în picioare, își îndreaptă șalele și pleacă'nspre casă. Din sat se aude lătratul câinilor. Își mai privește o dată ogorul, vede snopii așezați în formă de colibă. Ajungând în sat, i se pare firea încremenită. Afară de lătratul câinilor, nu se mai aude decât sunetul tălăngilor de la gâtul berbecilor, care se-ntorc de la pășune. Trecuse
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și mâine. Se ridică în picioare, își îndreaptă șalele și pleacă'nspre casă. Din sat se aude lătratul câinilor. Își mai privește o dată ogorul, vede snopii așezați în formă de colibă. Ajungând în sat, i se pare firea încremenită. Afară de lătratul câinilor, nu se mai aude decât sunetul tălăngilor de la gâtul berbecilor, care se-ntorc de la pășune. Trecuse o dimineață întreagă, trecuseră zile și doamna Mușat așteptase tot timpul ăsta în picioare, tăcută. Ei, Rareș? Ce-ai de spus? Ai văzut
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mirajuri, fiindcă Rozul electric al unei garoafe / înlocuiește femeia poetului, într-un univers în care Câte-un călător / între două iluzii de apă / își mână caprele, trezind însă și el suspiciune: Să fi greșit calea? Fiindcă larg răsună răsfățul unui lătrat al pustiului. În concluzie, acest volum al lui Ovidiu Genaru îi oferă cititorului o poezie în care dragostea este principalul referent, sursă și scop a tot și a toate, dar mai ales a artei, pe care poetul o radiografiază atent
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
prin accident de jigodie. Și rupeți reclamația ? Reclamația n-o pot rupe că-i act oficial din moment ce a fost înregistrată sub un număr dar câștigă nulitate, deci se abrogă din punct de vedere al reclamației, adică oficial, la punctul privind lătratul care nici nu interesează că nu spune caracterul privat și nici nu contează ca rasă în sine care latră. Deci reclamația nu-i reclamație. Nu, din acest punct de vedere. Aha. Atunci de ce ați mai venit ? În primul rând pentru că
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
furioși la garduri, lătrând ore în șir fără oprire. Nimeni nu-i putea potoli atunci. Nici măcar dresorii. Îi lăsau să latre până oboseau, mai bine zis până ce luna cobora undeva dincolo de plopii care împînzeau marginile orașului. Atunci, istoviți de atâta lătrat, câinii se retrăgeau mârâind, parcă satisfăcuți că alungaseră luna care-i înnebunea de fiecare dată. Așa că, în loc să fie romantice, nopțile cu lună erau acum mai cumplite, mai înfricoșătoare decât cele de vreme rea. De-abia așteptam să treacă nopțile cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu l-a lăsat. Apoi, în vreme ce se îndepărta l-a auzit chicotind către cîine: " Nu acum, nu acum. Lasă, ai răbdare, mai târziu va fi al tău." Când ridica receptorul, auzea uneori o răsuflare precipitată și un mârâit. Chiar un lătrat a auzit într-o zi. Simțea că nu mai putea să rabde. Clocotea de revoltă. Dar nu putea să spună nimic. Cui să spună? Încă n-avea probe destule și era primejdios să se afle ce știa. Într-o zi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceste certuri, excedat, a făcut imprudența să spună la telefon unui prieten ceva despre bănuiala lui. Din ziua aceea n-a mai avut pace. Îl sunau la diferite ore și de preferință în cursul nopții. Cum ridica receptorul, auzea un lătrat oribil, apoi un râs și iar un lătrat. A încercat s-o lase pe ea să răspundă. Se întîmpla același lucru. După câteva asemenea șocuri, ea și-a pierdut cumpătul cu totul. Tremura de frică și l-a implorat să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la telefon unui prieten ceva despre bănuiala lui. Din ziua aceea n-a mai avut pace. Îl sunau la diferite ore și de preferință în cursul nopții. Cum ridica receptorul, auzea un lătrat oribil, apoi un râs și iar un lătrat. A încercat s-o lase pe ea să răspundă. Se întîmpla același lucru. După câteva asemenea șocuri, ea și-a pierdut cumpătul cu totul. Tremura de frică și l-a implorat să se ducă să ceară iertare, să promită că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu siguranță intram în ospiciu... Cât am stat astfel? O săptămînă? Două? O lună? Habar n-am. Știu numai că la un moment dat nu mai dormeam deloc și parcă telefonul suna continuu și chiar sunetul lui semăna cu un lătrat de câine... Nu știu cum am plecat de-acasă și unde am vrut de fapt să mă duc. M-am pomenit mergând în neștire pe străzile orașului, stăpânită numai de gândul că nu trebuia să mă opresc. Dacă mă opresc, îmi repetam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nici Dumnezeu, nici fiara și omul rămâne om chiar în pustiu... Uneori, când îmblînzitorii se opresc să asculte vântul, ei își amintesc, poate, că au fost odată altceva, au avut alte suflete și cad într-o toropeală visătoare. Dar primul lătrat care se aude îi trezește. Și de ce apar uneori acești îmblînzitori în lume? Nu pentru a instaura împărăția grotelor? S-ar zice că ei vor să așeze lumea între o pădure și o mlaștină, având ca templu o gară pustie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
parcă din nervii mei. Intrând în gară, amețit încă de căzătură și răvășit de cele întîmplate, m-am dus ca un automat tot în încăperea cu telefonul. Și am înțeles, în sfârșit, de ce țipase Eleonora. Din receptor se auzea un lătrat răgușit care continua să întrebe sau să răspundă... Asta m-a răvășit și mai rău. Afară fulgera și tuna întruna, iar ploaia se prăbușea în valuri pe acoperișul gării. Eram într-o stare de neputință și deznădejde. Îmi sunau mereu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să te dai jos și să fugi după căruță în noroi și întuneric? În fine, după ce am trecut prin comuna Cariacica, mi-au spus că mai avem șapte-opt kilometri de mers. Și iată că, la sfărșitul orei s-a auzit lătratul de câini și s-au luminat ferestre. Am ajuns acasă la Feodor Andreev, gospodărie frumoasă și cu felinar în curte. Bătrâna, mama lui sau a ei, nu știu, ne-a așezat masa iar cineva din familie a luat caii și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]