607 matches
-
din sentimentul tragic al existenței, o „plăsmuire a deznădejdii” (), o atitudine care vine din „dorința de a constata că existența este, În ansamblul ei rezonabilă, este rațională etc.; dar și dorință nesatisfăcută de experiență” (/175). Însă, departe de a fi lamentație, fantasticul afirmă, dimpotrivă, speranța și În primul rând speranța de mântuire, de salvare: „căci fiecare dintre noi aspiră să fie izbăvit și nu doar Într-o altă lume, ci aici și acum ...” (). Mircea Eliade afirmă că „toate mișcările milenariste și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
trebuie să corespundă fiecărei dezvăluiri, se dereglează. Depresia este insurecția nevăzutului. Suprafața, sediul splendorii, este constrânsă să abdice. Regula este acum a adâncului, a neantului, a prăpastiei, a tot ceea ce până atunci stătuse la pândă. 7 mai De ce oare orice lamentație pe față se instalează în kitsch? De ce a vorbi despre "lucrurile ultime" este impudic și stînjenitor? Există pesemne o intimitate a speciei umane și poate că pe teritoriul ei trebuie să intri cu precauția cu care intri în dormitorul cuiva
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unor cenzuri care îți garantau un capital constant de nefericire. Este cert că alegând acest drum am ajuns, cu vârsta, la o pudoare esențială, la sincopă în exteriorizarea discursului afectiv. Era de altminteri stilul practicat în familia mea. Nu existau lamentații, așa cum nu existau îmbrățișări de despărțire sau regăsire, nici declarații de iubire sau de dor. Viața afectivă în familia mea curgea prin albii subterane, iar apele izvorâte din sufletul fiecăruia se întîlneau între ele pe tăcute. Tatăl meu nu m-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
păstrarea acesteia cu orice preț. Pampinea cunoaște legislația și o întărește prin exemple din erudiția sa. Pe femei nu le poate concepe decât ca pe niște ființe care iau inițiativa, acționează pentru binele lor și nu se complac doar în lamentații. Devine un factor activ, întreprinzător, are o lucidă capacitate de analiză a situației și a vremurilor pe care personajele le străbat. Le stimulează pe femei în luarea unei decizii privind salvarea personală. și cum aceasta nu poate veni decât prin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Boccaccio s-a 243 Ibidem, p. 119. 244 Teodolinda Barolini, op. cit., p. 516. 88 maturizat; ne mărturisește că a dus narațiunea sa atât de departe pe cât era posibil.”245 Dar marea deosebire între cele două opere este că în Elegie lamentația aparține unei femei. Influențele din Dante nu trebuie să ne surprindă, având în vedere adevăratul cult boccaccesc pentru autorul Divinei Comedii: „În Fiammetta găsim analogii cu Vita Nuova a lui Dante care a reprezentat mereu un model pentru proza italiană
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în citate, experiența personală este redată într un spațiu mai restrâns. Primele 170 de versuri ale Prologului ei sunt alcătuite din citate directe sau interpretate din textele biblice și patristice (Teofrastus, Cartea nunții, Jeronim, Împotriva lui Iovinian, Matthieu de Boulogne, Lamentațiile lui Matheo, Le Roman de la Rose). Deși începe să relateze despre experiența proprie alături de cei cinci soți, numai în nouă versuri își declară franc autoritatea.328 Totuși, viața ei devine singurul exemplu, în ultimă instanță, la care apelează, cu toate că este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dimpotrivă, un adept al convențiilor dragostei curtenești, care au devenit o parte constitutivă din maniera sa de a gândi sau de a vorbi. Toată naivitatea, dar numai aparent, după cum vom observa, îi aparține naratorului, istorisind, credibil, la persoana întâi.638 Lamentația pe care i-o face cavalerul este de o durere sfâșietoare: „Mi-i viața azi durere vie,/ Străină orice bucurie,/ Când doamna ce-am iubit odată/ Cu dragoste nemăsurată/ Pierdută-mi este pe vecie.”639 În dialogul care urmează între
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
O văd nainte-mi pururi vie.”657 Bărbatul se simte incapabil de a o defini în toată complexitatea ei, de a și-o apropria, deoarece ea aparține unei dimensiuni căreia el cu greu îi poate accede, de aici și neajutoratele lui lamentații: „Ce chip frumos avea, nespus!/ Vai mie! că destoinic nu-s/ A-l zugrăvi cât prețuiește!/ și angliceasca îmi lipsește/ și harul spre a-l scri cum este;/ Iar duhu-mi pentru trebi de-aceste/ Așijderea prea bont se-arată./ Ah
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
natală, Tessalia, fără a primi binecuvântarea părintească, și curând va 689 Ibidem, p. 223. 690 Ibidem, p. 225. 691 Ibidem, p. 235. 692 Ibidem, p. 237. 189 cădea în dizgrație, fiind părăsită de Iason, cel pentru care jertfise totul, iar lamentațiile finale devin de prisos. Lucreția reliefează, mai mult decât oricare altă femeie virtuoasă portretizată în această culegere de legende, imaginea fidelității conjugale, este o nouă Penelopă care își așteaptă soțul plecat la luptă, îndeletnicindu-se cu lucrul mâinilor, având o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
decât necinstea: „Dar nu e dintr-ales: mai bine moarte/ Decât să cad cu trupu-ntru păcat,/ Sămproșc cu tină numele mi curat;/ Prin moarte-ncalte-aș fi răscumpărată.” 825 Însă decizia sinuciderii nu o poate lua în absența soțului. Pentru ca lamentația ei să devină și mai patetică sau pentru a-și oferi imboldul necesar sacrificiului propriu, personajul feminin aduce în prim plan exemplele unor fecioare sau soții care au preferat să se jertfească decât să fie dezonorate: „Mai abitir o soață
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ceea ce reprezenta tânăra: puritate, fragilitate, inocență. Virginius nu vede decât o singură soluție pentru a se elibera din situația dezonorantă în care se află atât el, cât și fata sa: moartea. Ca să rămână ceea ce a fost, Virginia trebuie sacrificată, iar lamentația părintelui, devenit călău, nu atenuează cu nimic gravitatea situației create: „O, fiica mea, durerea mea din urmă/ și bucurie multă ce se curmă;/ Cleștar de neprihană, neclintit/ Primește moartea ce ți-am hărăzit/ Din dragoste, necum din ură... Vai,/ Cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
morale) și refuză să se întoarcă la soțul legitim lipsit de apetit, preferându-l pe cel care îi aducea bucurie carnală. Ricciardo aparținea unei alte generații, mai vetuste, pentru care concupiscența era catalogată drept „poftă destrăbălată și murdară” 873 , iar lamentațiile soțului, care nu-și mai poate aduce acasă soția, îl fac să pară și mai ridicol. Pentru Bartolomea, imaginea păcatului nu mai reprezintă ceva înspăimântător, plăcerea proprie vine pe primul loc, femeia afirmând cu dezinvoltură, pe un ton persiflant, în fața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
imaginea femeii adorate, până la moarte. Doar în tărâmul umbrelor devine capabil de mișcare și de putere decizională, înălțat fiind până la a opta sferă, de unde poate privi retrospectiv 984 Geoffrey Chaucer, Troilus și Cresida, p. 305. 265 și poate râde pe seama lamentațiilor sale jalnice, așa cum altădată râdea de prietenii cuprinși și mistuiți de fiorul dragostei. Părăsește lumea pe care a iubit-o râzând în sine și fiind condus de Mercur spre o ultimă destinație, de data aceasta divină. Ca ființe umane, cei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
păstrarea acesteia cu orice preț. Pampinea cunoaște legislația și o întărește prin exemple din erudiția sa. Pe femei nu le poate concepe decât ca pe niște ființe care iau inițiativa, acționează pentru binele lor și nu se complac doar în lamentații. Devine un factor activ, întreprinzător, are o lucidă capacitate de analiză a situației și a vremurilor pe care personajele le străbat. Le stimulează pe femei în luarea unei decizii privind salvarea personală. și cum aceasta nu poate veni decât prin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Boccaccio s-a 243 Ibidem, p. 119. 244 Teodolinda Barolini, op. cit., p. 516. 88 maturizat; ne mărturisește că a dus narațiunea sa atât de departe pe cât era posibil.”245 Dar marea deosebire între cele două opere este că în Elegie lamentația aparține unei femei. Influențele din Dante nu trebuie să ne surprindă, având în vedere adevăratul cult boccaccesc pentru autorul Divinei Comedii: „În Fiammetta găsim analogii cu Vita Nuova a lui Dante care a reprezentat mereu un model pentru proza italiană
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în citate, experiența personală este redată într un spațiu mai restrâns. Primele 170 de versuri ale Prologului ei sunt alcătuite din citate directe sau interpretate din textele biblice și patristice (Teofrastus, Cartea nunții, Jeronim, Împotriva lui Iovinian, Matthieu de Boulogne, Lamentațiile lui Matheo, Le Roman de la Rose). Deși începe să relateze despre experiența proprie alături de cei cinci soți, numai în nouă versuri își declară franc autoritatea.328 Totuși, viața ei devine singurul exemplu, în ultimă instanță, la care apelează, cu toate că este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
dimpotrivă, un adept al convențiilor dragostei curtenești, care au devenit o parte constitutivă din maniera sa de a gândi sau de a vorbi. Toată naivitatea, dar numai aparent, după cum vom observa, îi aparține naratorului, istorisind, credibil, la persoana întâi.638 Lamentația pe care i-o face cavalerul este de o durere sfâșietoare: „Mi-i viața azi durere vie,/ Străină orice bucurie,/ Când doamna ce-am iubit odată/ Cu dragoste nemăsurată/ Pierdută-mi este pe vecie.”639 În dialogul care urmează între
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
O văd nainte-mi pururi vie.”657 Bărbatul se simte incapabil de a o defini în toată complexitatea ei, de a și-o apropria, deoarece ea aparține unei dimensiuni căreia el cu greu îi poate accede, de aici și neajutoratele lui lamentații: „Ce chip frumos avea, nespus!/ Vai mie! că destoinic nu-s/ A-l zugrăvi cât prețuiește!/ și angliceasca îmi lipsește/ și harul spre a-l scri cum este;/ Iar duhu-mi pentru trebi de-aceste/ Așijderea prea bont se-arată./ Ah
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
natală, Tessalia, fără a primi binecuvântarea părintească, și curând va 689 Ibidem, p. 223. 690 Ibidem, p. 225. 691 Ibidem, p. 235. 692 Ibidem, p. 237. 189 cădea în dizgrație, fiind părăsită de Iason, cel pentru care jertfise totul, iar lamentațiile finale devin de prisos. Lucreția reliefează, mai mult decât oricare altă femeie virtuoasă portretizată în această culegere de legende, imaginea fidelității conjugale, este o nouă Penelopă care își așteaptă soțul plecat la luptă, îndeletnicindu-se cu lucrul mâinilor, având o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
decât necinstea: „Dar nu e dintr-ales: mai bine moarte/ Decât să cad cu trupu-ntru păcat,/ Sămproșc cu tină numele mi curat;/ Prin moarte-ncalte-aș fi răscumpărată.” 825 Însă decizia sinuciderii nu o poate lua în absența soțului. Pentru ca lamentația ei să devină și mai patetică sau pentru a-și oferi imboldul necesar sacrificiului propriu, personajul feminin aduce în prim plan exemplele unor fecioare sau soții care au preferat să se jertfească decât să fie dezonorate: „Mai abitir o soață
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ceea ce reprezenta tânăra: puritate, fragilitate, inocență. Virginius nu vede decât o singură soluție pentru a se elibera din situația dezonorantă în care se află atât el, cât și fata sa: moartea. Ca să rămână ceea ce a fost, Virginia trebuie sacrificată, iar lamentația părintelui, devenit călău, nu atenuează cu nimic gravitatea situației create: „O, fiica mea, durerea mea din urmă/ și bucurie multă ce se curmă;/ Cleștar de neprihană, neclintit/ Primește moartea ce ți-am hărăzit/ Din dragoste, necum din ură... Vai,/ Cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
morale) și refuză să se întoarcă la soțul legitim lipsit de apetit, preferându-l pe cel care îi aducea bucurie carnală. Ricciardo aparținea unei alte generații, mai vetuste, pentru care concupiscența era catalogată drept „poftă destrăbălată și murdară” 873 , iar lamentațiile soțului, care nu-și mai poate aduce acasă soția, îl fac să pară și mai ridicol. Pentru Bartolomea, imaginea păcatului nu mai reprezintă ceva înspăimântător, plăcerea proprie vine pe primul loc, femeia afirmând cu dezinvoltură, pe un ton persiflant, în fața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
imaginea femeii adorate, până la moarte. Doar în tărâmul umbrelor devine capabil de mișcare și de putere decizională, înălțat fiind până la a opta sferă, de unde poate privi retrospectiv 984 Geoffrey Chaucer, Troilus și Cresida, p. 305. 265 și poate râde pe seama lamentațiilor sale jalnice, așa cum altădată râdea de prietenii cuprinși și mistuiți de fiorul dragostei. Părăsește lumea pe care a iubit-o râzând în sine și fiind condus de Mercur spre o ultimă destinație, de data aceasta divină. Ca ființe umane, cei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
50 de bani numărul. Publicat de emigrantele israelite. * Apare la tipografia Cațafany, iar la „Note", Gr. Crețu, coautor cu I. Antonovici la „Tipografiile..." " pag.77 spune: „Cuprinde grupul a 39 de femei, un copil și trei bărbați în fotografie și lamentațiile evreilor emigranți în proză și versuri, nemțește sau românește, ori într-amândouă limbile totdeodată. Două din bucățile în proză sunt anonime, două scrisori de drum către mamă sunt iscălite de Herșcu sin Froim, iar Adio de Aron Grünșpan; versurile sunt
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
zonă gri, ca o țară cu riscuri majore pentru investiții și planuri de perspectivă. Constatarea aceasta a devenit un truism. False sunt însă, așa cum am arătat, premisele pe care această constatare se întemeiază în viziunea promotorilor defetismului și dezangajării „mioritice”. Lamentațiile de azi pe tema Basarabiei abandonate, indiferent de tabăra, partidul, publicația de unde provin, și indiferent pe ce ton sunt rostite, atunci când nu trădează naivitatea sau superficialitatea celui ce le emite, reprezintă în mod cert mici diversiuni mobilate, „scenarii de etapă
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]