4,107 matches
-
profesorului exilat, ci nepăsarea și sarcasmul pe care le semnalaseră jurnaliștii când depusese mărturie În boxă Împotriva lui Kamnetz. — Și? Doamna Peters scoase bomboana de mentă din gură. Dr. Czinner Își Înfundă ambele mâini În buzunarele balonzaidului său și se legănă pe călcâie Înainte și Înapoi. Astfel părea stăpân pe situație, dar nu era sigur cum anume să continue, pentru că mintea-i era Încă plină de fraze grandilocvente, de retorică socialistă. Semnele de exploatare Îl făceau Întotdeauna să devină dur, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spuse În germană, În timp ce-i blocă ieșirea spre culoar: — Un spion al poliției? Ai sosit prea târziu. Privirile Îi erau Încă ațintite asupra crucii de argint, care se bălăngănea Încoace și-ncolo, În ritmul mișcărilor omului. S-ar fi putut legăna așa, În ritmul pașilor săi, și, pentru un moment, dr. Czinner se lipi de zid pe-o stradă povârnită ca să le facă loc să treacă bărbaților cu armuri, lănci și cai și bărbatului torturat și obosit. Acesta nu murise pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să plângă. Se strânseră unul În celălalt destul de ușor În spațiul Îngust dintre locuri. — Mi-ar plăcea ca lumina să se stingă pur și simplu, spuse fata. Stătea lipită de el, iar el o atingea cu mâinile și amândoi se legănau ușor În mișcarea trenului. Nu, spuse el. — Ar fi mai potrivit, spuse ea și Începu să râdă ușor, ca pentru sine. Râsul ei dăinui ca o oază sonoră aproape imperceptibilă sub huruitul și zăngănitul expresului, dar când vorbiră, În loc să șoptească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un pas În spate și dădură din cap, iar șoferul apăsă pe demaror. Mașina se ridică peste șine și apoi urcă Încet o pajiște lungă, plină de făgașe adânci. Josef Grünlich privi În urmă și văzu cele două lămpi roșii legănându-se ca două lampioane de hârtie În Întuneric. — Ce-au vrut? — Caută pe cineva, spuse șoferul. Dar asta Josef o știa destul de bine. Nu-l ucisese el pe Kolber În Viena? Nu evadase el doar cu o oră În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
era, așadar, Încețoșată, ca a cuiva pe care-l cunoscuse bine cu multă vreme În urmă, În altă țară. Când trecură de masă, uită de existența lui. — Uite acolo una liberă. Picioarele li se Întâlniră pe sub masă. Franțuzoaica se retrase, legănându-și șoldurile, și În scenă intră un bărbat ce veni din culise rostogolindu-se peste cap. Omul se ridică În picioare, Își scoase pălăria și spuse ceva În turcă, făcând pe toată lumea să râdă. — Ce-a spus? — N-am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
puse brățara și o Împinse În sus pe braț, după moda egipteană. —Oooh, făcu ea. Oooh. Oooh. Oooh. —Este magnifică, i-am spus. — Și costă douăzeci și două de magnifice bătrâne, zise ea, privind la prețul de pe eticheta care se legăna pe brațul ei. Știu și eu, Robbie... Fără Îndoială că putem aranja ceva pentru dumneavoastră, domnișoară Blount. Sunteți o clientă fidelă, spuse Robert, uitându-se la Lauren ca un uliu. Aranjamentul ăsta ar putea include și numele misteriosului domn Butonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mai sus menționat, Îi subtiliză paharul, Phoebe Își schimonosi profesionist fața Într-un zâmbet matern, dar tineresc, pentru cinci fotografi iviți acolo, care au fotografiat-o un-doi și au dispărut, ca niște stele căzătoare umane. — Ce fetiță cuminte, spuse Phoebe, legănând copilul pe șoldul ei osos. Noi Îi spunem Meni. Ce nume drăguț, am zis. — Nu că e grozavă? În clipa aceea, fu o explozie de flashuri În spatele magazinului. Capul lui Phoebe se Întoarce, În mijlocul propoziției, spre direcția din care venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
vostru cu apă fierbinte... Ceva mi-a atras privirea. Dacă nu mă Înșelam, acolo, atârnând doar un pic mai jos de marginea T-ului de la tricoul Sophiei, se afla un pandantiv. De fiecare dată când se mișca puțin, Îl zăream legănându-se pe pielea ei. Colierul avea un lanț din platină cu o piatră translucidă mov. Cât se poate se evident, litera S, bătută În diamante, șerpuia În jurul pietrei. Era magnific. „Nu se poate așa ceva“, m-am gândit eu. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cum mi s-a pus un nod În stomac când am văzut-o. Am bătut-o pe Lauren pe un umăr, și amândouă am urmărit-o cu privirea pe Sophia. Ea păși fără zgomot pe culoarul dintre strane, cu rochia legănându-i-se romantic În urmă. Cred că toți cei prezenți s-au uitat la ea. Aceasta nu este nunta ei, spuse Lauren dezaprobator. Foarte deplasat! oftă exasperată și Își aplecă din nou capul În rugăciune. Eu, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
superioară. Cel mai fabulos hamac din lume ne așteaptă acolo. Am urmat-o cu toții. Partea de sus a punții era un pic mai boemă, cu o zonă imensă acoperită, unde se aflau și niște canapele albe foarte joase. Hamacul se legăna ușor În bătaia vântului, Înspre catargul de la prora. Era aproape la fel de romantic ca „Happiness“, deși am hotărât, În secret, că „Au Bout de Souffle“ era un vas prea mare pentru a fi cu adevărat intim. Ne-am așezat cu toții pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
amușinează aerul proaspăt. Se ridică pe picioarele frânte și clipesc din ochii ciuguliți de păsări. Lumea a reușit să-l filmeze. Au apărut poze pe internet. Pisica, porcul spinos sau coiotul mai stau un minut, iar Mântuitorul de pe Șosea le leagănă capul în brațe și le vorbește în șoaptă. La două minute după ce fuseseră niște zdrențe de blană și oase, hrană pentru coțofene și ciori, căprioara, câinele sau ratonul o ia la fugă, întreg, vindecat, în perfectă stare. Ceva mai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prag, s-a uitat la lume cu ochii ei căprui de vacă și a grăit. Vaca-fariseu a grăit. A zis: — Renunțați la consumul de carne! Vocea vacii era vocea unei tinere. Vacile care stăteau la rând în spatele ei s-au legănat de pe un picior pe celălalt, așteptând. Măcelarii au căscat gura atât de brusc, încât le-au căzut țigările pe jos, pe podeaua plină de sânge. Unul a înghițit tutunul pe care-l mesteca. O femeie a dus mâna la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
decât unui mic procent din ființele vii ale planetei să aparțină speciei umane. Omul poate trăi așa cum vrea atâta timp cât nu reprezintă majoritatea. I-a învățat un cântec hindus. Vaca a pus toată echipa de măcelari să cânte, în timp ce bătea măsura legănându-și copita înainte și-napoi. Vaca le-a răspuns la toate întrebările despre natura vieții și a morții. Vaca-fariseu a tot trăncănit vrute și nevrute, și nu-i mai tăcea gura. Acum, aici și acum, dom’ sergent și cu mine suntem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
stă fotografia unui alt top-model mort. Privind în sus către tiribombă, un cerc de tuburi fluorescente roșii și albe la capătul cărora se învârt scaunele doldora de oameni, Helen zice: — Pare fezabil. Un om oprește roata, și toate gondolele se leagănă în loc, în timp ce eu și Helen ne așezăm pe perna de mușama roșie, iar omul blochează bara de protecție peste picioarele noastre. Se dă înapoi și trage de o manetă, iar imensul motor diesel se pune în mișcare. Tiribomba se smucește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de mirosuri, departe de zgomotul motorului diesel. Ne ridicăm către liniște și frig. Mona, care citește din agendă, se face tot mai mică. Țipetele și muzica rock - tot mai mici. În vârf ne oprim, cu o smucitură. Scaunul nostru se leagănă din ce în ce mai încet, până când se oprește de tot. La înălțimea asta, briza ciufulește, tapează și piaptănă în răspăr balonul de bucle roz al lui Helen. Neonul, unsoarea și noroiul - de la distanța asta, totul e fără cusur. Fără cusur, liniște și fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
paradisul tău, trebuie să fac lucrul care mă înspăimântă cel mai tare. Capitolul 40 Nash mănâncă un castron de chili. Stă la o masă din fundul barului de pe Third Avenue. Barmanul e prăbușit de-a latul barului, cu mâinile încă legănându-i-se deasupra scaunelor. Doi bărbați și două femei zac într-un separeu cu fața în jos. Țigările încă mai ard în scrumieră, fumate doar pe jumătate. Un alt bărbat e întins în pragul coridorului care duce spre toaletă. Altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
s-a părut o coincidență stranie când a găsit Mona ceaslovul? Deschide ochii, rânjind, și zice: — Nu s-a potrivit totul prea frumos, cum am călătorit noi cu ceaslovul la noi tot timpul ăsta? Zăcând în brațele mele, Helen îl leagănă pe Patrick. Și iată că se întâmplă. Helen își ridică privirea spre mine și zâmbește cu jumătate de gură, rânjind cu buzele pline de sânge și fiere. Îmi face cu ochiul și zice: Haide, tati, că te-am făcut! Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu vocea groasă și încețoșată de la dinții fărâmați, adună toate bucățile. Scuturându-se de plâns în această cameră care pute, plină de fiere și de sânge, strânge din răspunteri spărturile albăstrui. Mâinile și piciorușele, trunchiul zdrobit și capul despicat - le leagănă pe toate la piept și urlă: — Vai, Patrick! Patty! Vai, Patty al meu! Pat, Pat! Nu! Sărutând capul albăstrui și despicat, strângându-l la sân, întreabă: — Ce se întâmplă? Ajută-mă, Carl! Se uită la mine până când crampele o frâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
albăstrui și despicat, strângându-l la sân, întreabă: — Ce se întâmplă? Ajută-mă, Carl! Se uită la mine până când crampele o frâng în două, și atunci vede sticla de clor golită. — Doamne, Carl, ajută-mă, zice, strângându-și copilul și legănându-l. Doamne, spune-mi, te rog, cum am ajuns aici! Și mă duc la ea. O iau în brațe și-i zic că la început noul proprietar spune că nu s-a uitat niciodată la podeaua salonului. Nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tribul nu mai putea fi hrănit de pământurile sale. Li-l cântau războinicilor schilodiți, celor foarte bătrâni, celor pe moarte. Ca să le pună capăt chinurilor. E un cântec de leagăn. O să fie bine, zic. O țin pe Helen și o legăn, zicându-i să se odihnească acum. Zicându-i că totul o să fie bine. Capitolul 44 La douăzeci de ani m-am însurat cu o femeie pe nume Gina Dinji, și asta ar fi trebuit să-mi fie viața de-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bucătărie, cu mersul ei falnic, scuturîndu-și părul negru și lung asemeni cailor de rasă coama în arenele circurilor. De ce nu-l repede totuși pe individul ăsta?!" Ce naiba găsești la telefoanele lui? vrea să pară indiferent în continuare. Vorbe. Vorbe frumoase leagănă din umeri Paula, lovind paharele în ritmul pașilor săltați cu care străbate încăperea. Știi că individul a lucrat la circ, la "zidul morții"? Are o motocicletă!... Ha! Mai bine motoretă, să-ți dea impresia că duce un țap între picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de parbriz deschid două sectoare mari de cerc, lăsînd să se vadă șoseaua acoperită cu un strat alb, în care roțile mașinilor ce vin din sens invers taie urme late, negre. Toți cei din cursă moțăie, cu bărbiile în piept, legănați de uruitul continuu al motorului. Chiar și actorul, după ce a mai exclamat cîte un "extraordinar!" la fiecare ziar cercetat încă o dată, spre mirarea și neliniștea vecinei, s-a potolit, punînd ziarele și revistele peste geanta de pe brațe. Profesorul și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Cînd ne sărutăm." Ha-ha! taie încet liniștea rîsul lui Lazăr, ca intervenție la melodia transmisă la radio. Ce va să-nsemne muzica ușoară, profund și din greu angajată zice uitîndu-se spre studenta care a deschis ochii, încetînd să-și mai legene capul în ritmul muzicii. Aveam un profesor care făcea, la modul serios, analiza literară a poeziei "Cățeluș cu părul creț"... Oricum, versurile astea se pretează mult mai bine la o analiză literară: Schelă plin avînt constructiv. Umbrelă condiție materială; e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
acum? Multe. Chiar și "Suflecată pîn' la brîu". Pe vremea ta nu? răspunde fata ironic. Nțt! Pe-atunci se purta " Nud cu cinci foi de viță", îți poate confirma și maestrul arată Lazăr cu privirea spre profesor, apoi închide ochii, legănînd capul în ritmul muzicii. În ferestre și în parbriz, vîntul lovește mai rar, dar cu mai multă putere, depunînd straturi întregi de zăpadă, ca și cum norii și-ar desface solzi uriași, albi, trimițîndu-i spre pămînt. Copilul din brațele tatălui se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un an vechime în meseria de tată; nevastă-mea-i în ultima lună răspunde Lazăr jucîndu-se cu ceasul. Nu-l vînd că-i scump și bun. Vine copilul, vin necazurile... Îți plac? Am crescut deja unul. Învățam pentru bacalaureat și legănam. Zău?! îi aruncă Lazăr o privire ca o măsurătoare fugară. Și-acum unde-i? Cu mama. A. E bine să ți-l crească mama... Cum să nu-l crească dacă e-al ei! rîde studenta. Tînără mamă. Ți-e vitregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]