528 matches
-
oară, Diels bătu În masă triumfător. În spatele meu, Pieplack oftă pentru ultima dată În dimineața aceea. Jumătate de oră mai târziu, ajuns la clădirea cea mare din cărămidă roșie, ofițerii de poliție m-au escortat pe coridoarele aparent nesfârșite, cu linoleum. Până la urmă am ajuns la o ușă. Pieplack a deschis-o cu o cheie obosită și c-o expresie greoaie - sau poate era invers. Spațiul În care am pășit mirosea a vestiar și nu avea nici geamuri și nici aerisire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
conchis sinistrații. Nostim, dacă n-ar fi trist; știm de la Băsescu că de fapt „Oprișan are trecere“ pe la Parchet. Chiar campania de ajutoare a sinistraților a fost stoarsă în folos politic. Partidul Conservator a colectat bani, haine, mobile și chiar linoleum pe care, potrivit presei, le-a distribuit sinistraților sub sigla PC. Ce-i drept, donatorii au primit chitanțe și mulțumirile Partidului Conservator. Iar PSD a organizat un teledon de partid în filialele sale. Geoană a deschis lista, declarând că nu
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
o smochină în fie care mână, privind-o cum se îndepărtează. Nu i-am reținut nici măcar culoarea rochiei. În vale, pe undeva printre străduțele întortocheate ale orașului vechi, un copil tocmai ridicase în aer un zmeu. Paula Veselovschi Soarele pe linoleum În ultima săptămână a lui aprilie am fost trimis în delegație la ferma avicolă din Bacău. Știam că deplasarea avea să se finalizeze cu achiziția unor pulpe minunate de Meleagris gallopavo, minunate pentru că pe vremea aia o asemenea pradă asigura
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
undeva în Ucraina, ar fi fost bine să nu ies din casă. Din tăcerile sale am dedus că nu putea să îmi spună mai multe, probabil auzise știrile de la Europa Liberă. Apa era oprită și lumina soarelui strălucea alb pe linoleumul din sufragerie. M-am gândit cum să împart pachetul din congelator înainte ca oasele să se lipească prea tare de frig. Țârâitul soneriei a întrerupt exercițiul de combinatorică. Două uniforme albastre în ușă: „Bună ziua. Sunteți tovarășul Daniel Hulea? Astă-noapte v-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
joacă cu mine fără mine, dacă se bagă cu gura în perie ca prostul când eu vreau să strâng și atât și n-am nervi să mătur și cu o mână să țin câinele să stea departe, pun gunoiul pe linoleum și cu altă bucată fac făraș, el se bagă în gunoi, schelălăie, sună frate-meu, nu vii? hai, acum te-ai sculat, vin în 20 de minute, scoală-te, Prințesă! da... și eu trebuie să merg să stau cu câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
aude. Turma e grăbită, oile trec și eu, ca măgarul în mijlocul lor deși înghesuit încă, mă găsesc, totuși, singur. ...Cine mă vrea? „Nu pot să rămân multă vreme izolat în camera mea din această pensiune. Prin coridorul circular acoperit cu linoleum lustruit, trec mereu tălpile de pâslă, sau ghetele care scârțâie. O cheie nimerește anevoios în gaura ușii de alături. Se aude răsucitul ei în broască. Un bărbat spune ceva însoțitoarei care râde hohotind. După salvele de râs urmează o pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
câte zile a mai avut de trăit. Doamna Reilly oftă și privi spre podea ca să vadă dacă puiul de gândac mai era pe acolo și nu pățise nimic. Prea era bine dispusă ca să facă rău cuiva. Pe când cerceta cu privirea linoleumul, se auzi sunând telefonul de pe holul îngust. Doamna Reilly puse dopul la sticlă și o ascunse în cuptorul rece. — Alo! spuse ea la telefon. — Hei, Irene? întrebă o voce răgușită de femeie. Ce faci, fetițo? Sunt Santa Battaglia. — Tu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din dos. Mama lui și agentul de stradă Mancuso stăteau la masă, în jurul sticlei de Early Times din care rămăsese mai puțin de un sfert. Mancuso părea mai abătut ca niciodată, dar doamna Reilly bătea tactul cu un picior în linoleum și râdea timid, privind la ceea ce se petrecea în centrul camerei. O femeie scundă și grasă, cu părul creț, cărunt, dansa singură pe linoleum, legănându-și sânii grei care atârnau sub o bluză albă. Pantofii ei sport băteau dușumeaua cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sfert. Mancuso părea mai abătut ca niciodată, dar doamna Reilly bătea tactul cu un picior în linoleum și râdea timid, privind la ceea ce se petrecea în centrul camerei. O femeie scundă și grasă, cu părul creț, cărunt, dansa singură pe linoleum, legănându-și sânii grei care atârnau sub o bluză albă. Pantofii ei sport băteau dușumeaua cu convingere, purtând sânii care se bălăbăneau și șoldurile care se roteau când înainte, când îndărăt, în spațiul dintre masă și sobă. Deci aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuse agentul Mancuso mohorât. — Drace! Doar n-am să mă opresc acu’, când am ajuns aici, răspunse femeia, ridicându-se ritmic. Cine zice c-o bunică nu mai poate dansa? Ținând brațele ridicate în sus, femeia tropăia pe fâșia de linoleum. — Doamne! exclamă doamna Reilly, râzând în hohote și aplecând sticla de whisky spre paharul ei. Ce-ar fi dacă Ignatius s-ar întoarce acasă și ar vedea asta! — Mai dă-l în mă-sa pe Ignatius! — Santa! exclamă doamna Reilly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
La urmă mi-a spus: „N-ai nimerit deloc. M-am angajat ca vânzător de crenvurști.“ Mi-a venit să leșin, Santa, să cad jos, acolo, pe dușumeaua bucătăriei. Asta mai trebuia, să zac cu capu’ spart acolo jos, pe linoleum. — Nici nu i-ar păsa, ăstuia nu-i pasă. — Nici un pic! — Nici într-un milion de ani! Nu-i pasă de biata lui mamă, spuse doamna Reilly. Cu educația lui, gândește-te! Să vândă cârnați afară pe stradă, în plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Santa.“ Salonul era aproape gata pentru sindrofie. Deasupra vechiului radio cu consolă era o sticlă plină aproape pe jumătate cu whisky Early Times și șase cutii de carton cu Seven-Up. Patefonul, pe care îl împrumutase de la nepoata ei, stătea pe linoleumul bine șters, în mijlocul camerei, cu firul ridicat până la lustră, unde fusese băgat în priză. Două pungi gigantice cu cartofi crocanți se odihneau în cele două colțuri ale sofalei acoperite cu pluș roșu. O furculiță ieșea din borcanul cu măsline, deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Era hotărâtă să nu lase fantoma lui Ignatius J. Reilly să-i bântuie sindrofia, așa cum se întâmplase în multe seri la popicărie. — Ai casă frumoasă, Santa, spuse cu respect doamna Reilly. E curată. — Mda, da vrau să-mi iau un linoleum pentru salon. Ai folosit vrodată perdelele alea de hârtie? N-arată rău. Am văzut unele drăguțe la Maison Blanche. — Am cumpărat unele drăguțe pentru camera lui Ignatius, dar el le-a smuls de la fereastră și le-a rupt. Spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
costumul cenușiu de gabardină, părea curat și proaspăt. Poate Santa are nevoie de ajutor. Mă tem să nu fi căzut. — A ieșit din cameră doar de un minut. O să se-ntoarcă. Podelele astea sunt periculoase, remarcă doamna Reilly, privind atent linoleumul. Poți să cazi și să-ți crăpi capu’. În viață omu’ trebe să fie atent. — E foarte adevărat. Eu sunt totdeauna atentă. — Și eu. Merită să fii atent. Sigur că da. Asta-mi spunea și Ignatius acu’ câteva zile, minți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
văd mișcând un pic picioarele. Ochii mici, negri ca tăciunele, se încruntau spre ea de pe polița căminului, în timp ce ieșea veselă din cameră. Cei trei musafiri, transportați de ritmul îndrăgit al patefonului, cercetau în tăcere pereții trandafirii și modelul floral de pe linoleum. Apoi, dintr-o dată, doamna Reilly strigă spre cei doi domni: — Vai de mine! Ignatius tocma’ dădea drumu’ la apă-n cadă când am plecat și pun pariu c-a uitat s-o-nchidă. Văzând că nici unul nu-i răspunde, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de ziar Înrămate, premii, fotografii cu ziariștii. În loc de asta, arăta ca și cum ziarul tocmai se mutase În noul sediu și nu avusese timp să Îl decoreze. Ghivece cu plante năpădite de buruieni erau așezate pe podeaua colorată pestriț: pătrate mari de linoleum care imitau marmura albastră Încadrate Într-un chenar auriu cu roz. Recepționera nu arăta nici ea prea bine: ochi roșii și păr blond lins. Mirosea a drajeuri mentolate pentru răceală. Privindu-i cu ochii Împăienjeniți, Își suflă nasul Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
picioarele lor făcând adevărate fântâni de apă cu fiecare pas. Erau amândoi uzi leoarcă atunci când Împinseră ușa și intrară la recepție. Agentul cu față ascuțită care era de serviciu privi către ei când lipăiră peste emblema Poliției Grampian, imprimată pe linoleum: un ciulin cu o coroană deasupra, iar dedesubt cuvintele „SEMPER VIGILO“. — Comisarul McRae? spuse el, fâțâindu-se În scaun ca un papagal curios. — Da? Logan se aștepta la un comentariu gen „Lazăr“. Probabil că nenorociții ăia de Gary cel Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
găsească pe agenta Watson și să afle dacă făcuseră sau nu sex noaptea trecută. Și dacă făcuseră, ce-ar zice de o revanșă? — Bine, mă duc să vorbesc cu el. Tatăl vitreg al lui Peter Lumley măsura cu pași mari linoleumul roz de la recepție. Își schimbase salopeta cu o pereche de jeanși murdari și cu o jachetă care nu să facă față nici măcar unui strănut, darămite vântului puternic de afară. — Domnule Lumley? Bărbatul se răsuci spre el. — De ce nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu galben. Logan Împinse ușa către interiorul Întunecat, unde aerul era greu din cauza țigărilor rulate În palmă și a mirosului de câine ud. Pe dinăuntru era chiar mai părăginit decât afară: scaune de plastic murdare, de un portocaliu mizerabil, un linoleum lipicios cu urme de arsuri de țigară și găuri adânci până la podeaua de beton. Lemnărie atât de impregnată cu fumul a generații Întregi de țigări Încât era de un negru lipicios. Tejgheaua până la Înălțimea pieptului străbătea Încăperea, ținându-i pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
acolo și până-n Dundee. Ați decorat-o singur, nu-i așa? Nicholson murmură ceva despre soția sa care ar fi ținut morțiș la aspectul acela. Totul era asortat: ceainic, prăjitor de pâine, blender, suprafețe și cuptor. Toate verzi. Până și linoleumul era verde. Parcă se aflau Într-o mlaștină imensă. Cele două plase stăteau pe masă. — Ne uităm Înăuntru, domnule Nicholson? Logan le deschise și fu surprins să vadă un pachet de șuncă și o conservă de fasole. Cealaltă era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
băiatului tău o vizită? Întrebă Insch când se termină mâzgăleala. — Cum? Nu, domnule, mergeți liniștiți. Dumneavoastră vă ocupați de anchetă? Insch zâmbi radios din nou. — Sper din tot sufletul că da! Camera era mică, fără să fie plăcută: podea cu linoleum maroniu, pereți ca frișca și o banchetă dură de lemn de-a lungul peretelui. Singura lumină naturală venea dinspre micile panouri Înghețate de geam securizat fixat În partea de sus a peretelui exterior. Locul mirosea a subțiori. Ocupantul celulei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Insch era blândă și prietenoasă, complet diferită de orice ton pe care Logan Îl auzise folosindu-l cu alți suspecți. Încet, Martin se ridică până când picioarele ajunseră să-i atârne peste marginea băncii, iar șosetele-i lăsară urme umede pe linoleum. Îi confiscaseră șireturile și cureaua și orice altceva periculos. Era uriaș - nu gras - ci mare peste tot, brațe, picioare, mâini, fălci... Logan se opri când ajunse la fața cu urme de vărsat. Acum știa de unde recunoscuse numele: Martin Strichen era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ia vreo două sticle de vin, niște bere, iar apoi să se așeze În fața focului În apartament. Carte, vin și ritual de ceai. Numai că tot se trezi În deprimantul hol din față al sediului Poliției, picurând zăpadă topită pe linoleum. Ca de obicei, era un teanc de mesaje de la tatăl vitreg al lui Peter Lumley . Logan făcea tot ce-i stătea În putere să nu se gândească la ei. Era duminică: nici măcar nu trebuia să fie acolo. Și nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
scenei, iar Logan Își suci capul ca să vadă o siluetă cocoșată pe fundalul furtunii de zăpadă de afară. Silueta dădu drumul pungii de plastic pe care o ducea. Patru cutii de Export și o sticlă de Grouse se loviră de linoleumul jegos. În clipa aceea, camera fu dezvăluită În strălucirea delicată a luminii unei zile de iarnă. Unul dintre Îngrijitori era pe podea, cu apărătoarea de peiele pentru braț sfâșiată cu sălbăticie de alsacianul care mârâia. Agentei Watson Îi curgea sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu emblema spitalului pe pardoseală. O tejghea de recepție din lemn, curbată și largă, acoperea unul dintre colțuri. Logan Întrebă politicos unde Îl putea găsi pe domnul Douglas MacDuff și, două minute mai târziu, pășeau pe un coridor lung, cu linoleum. Doug Disperatul era Într-un salon privat, păzit de un agent de poliție tânăr, care citea o carte. Sărind vinovat, Îndesă volumul lui Ian Rankin sub scaun. — E-n regulă, agent, spuse Logan. Nu spun nimănui. Adu-ne trei cafele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]