4,922 matches
-
artist care mai mult sau mai putin conștient, să nu creeze apăsat de spaimă ontologica de temporalitate, dar la Nichita Stănescu strategiile lirice desfășurate la nesfârșit pentru a ănvinge ori măcar amăgi timpul formează an sine ănsăsi substanță ireductibila a liricii sale, timbrul ei inconfundabil, amestecul indicibil ăntre concret și abstract, sentimentul ciudat că poetul ănfruntă, ca Iacob pe ăngerul sau, ceva invizibil pentru ceilalți, dar ăngrozitor de palpabil pentru sine. De aici și dificultatea reală de a percepe și ăntelege
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
ăncepe să coboare o aură melancolica, apar stări necunoscute până atunci: regretul, greață, presentimentul morții, tristețea unei ănfrângeri nenumite; o vagă atmosferă crepusculara ănvăluie extraordinare poezii, de o arhitectură desăvârșită. Semnele acestei oboseli existențiale prefigurând o "schimbare la fața" a liricii sale sunt vizibile și an Necuvintele (1969) și an dulcele stil clasic (1970), ăn care se dezvoltă sugestii anterioare an tonul unei profunde suferințe fără pricina aparentă, a unei dezolări fără leac, ăn versuri făcându-și loc deja din când
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
zăcând pe câmp ăntr-o baltă ănrosită raportând impersonal situația ănfrângerii pedestre a celui ce fusese "eroul liric" al ănaltelor zboruri ("Cum stiti cu toții, căzusem de pe cal,/ și nemișcat stăteam an iarbă șiroind an sânge", Nod 12) se ăntinde o traiectorie lirica tragică. Este istoria unei prăbușiri icarice ăntr-o lume bruegeliană devenită malefica și terifică, totodată, cu orizontul strâmt că un tunel oranj inundat de o ceață luminiscenta și compactă, pe un tărâm ănghetat bântuit de hâite sălbatice, acoperit de zloate murdare
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
Oricum, placheta următoare, Eternități de-o clipă (ce titlu frumos!) e din 1914. Deși al vizitase, ăn chip de mulțumire, pe Maiorescu, Pillat e un ăndatorat, estetic, acum, lui Macedonski și, mai tarziu, ăn 1918, lui Ov. Densusianu. E perioadă lirica simbolist-parnasiană, pe care Pillat a traversat-o, cum se știe și ea a ținut câțiva ani buni, cam până an 1922-1923, când se reorientează spre tradiționalismul din Pe Argeș an sus. Despre acest volum, extraordinar, Călinescu avea să spună an
Ion Pillat epistolier by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17484_a_18809]
-
oare câtă vreme i-a fost vărsat această subvenție?), așa cum reiese dintr-o scrisoare a lui Macedonski către Pillat, inclusă an volumul pe care al comentez. Și, tot an 1916, Pillat subvenționează apariția plachetei lui Bacovia Plumb, volum esențial pentru lirica bacoviană. ăntre timp se petrec evenimente fundamentale pentru viața lui Pillat. A fost refuzat, decis, ăn cererea lui de căsătorie, de Florica Rosetti. Hotărât să se "așeze", la 6 septembrie 1915 se căsătorește cu Maria Procopie-Dumitrescu, ănzestrată pictorița, semnând cu
Ion Pillat epistolier by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17484_a_18809]
-
exclusiv spre poezie și publicistica și, maladie de familie, spre politică liberală activă, care, uneori, al va absorbi, spre regretul sau. ăntre anii 1922-1924 editează, ămpreună cu Arghezi, revista Cugetul Românesc, vreme an care se petrece acea fundamentală reorientare a liricii sale. Dar, ăn 1925, doi ani după acel tulburător volum care al impune definitiv că poet de inspirație tradiționalista, Ion Pillat devine deputat liberal de Dorohoi. Era, poate deputat, anca din 1922, când țara era condusă de PNL de sub șefia
Ion Pillat epistolier by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17484_a_18809]
-
înțeles și nu a știut să rezolve problemele mari pe care i le-a ridicat în fața viața socială și de aici decurg marile confuzi (s.n.) din opera lui, atmosfera de decepție profundă, de scepticism amar, care domină o parte a liricii saleă. În aceste condiții, este aproape imposibil să nu trecem prin aceleași frămîntări că și un personaj soljenitînean". Și urmează un pasaj plin de haz, printr-o insolita paralelă, din Arhipelagul Gulag: "Si toata literatura în școala constă din studiul
"Literatura orizontală"(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17513_a_18838]
-
Cartea Românească, 1941), care satirizează superficial arivismul burgheziei mijlocii bucureștene de după primul război. Românul n-are propriu vorbind intrigă. Obsesii erotice, nimfomanie, promiscuitate, o fosgăială sexuală permanentă, iată materia epica. Economicul, politicul n-au nici o căutare. Frază e mai puțin lirica decît în Taifunul, care anticipa vag poematicul din Desculț. G.Călinescu găsea chiar în Taifunul o excesivă sacadare, însușire și deopotrivă defect al romanelor tîrzii. Oameni cu joben e un roman mult mai cuminte. Dar și lipsit de relief artistic
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17529_a_18854]
-
Gheorghe Grigurcu Una din probele la care putem supune o creație lirica substanțială este cea de-a urmări, prin intermediul sau, devenirea unor capitole de istorie a poeticii. Întrucît, neproducîndu-se sub cerul poeziei, odată boltit deasupra noastră, decît metamorfoze ale unor date preexistențe (paradoxal "primordiale", totuși, în cazul fiecărei individualități autentic înzestrate), ilustrarea
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
ca atâția alții dinaintea mea! Dar ceea ce se întâmplă astăzi în opera m-a convins că este de datoria mea să trag un semnal de alarmă și de revoltă împotriva dictaturii tuturor acelor regizori care sunt pe cale să distrugă artă lirica! Acești oameni se pretind creatori, dar nu sunt decât niște reproducători: creația există deja, iar talentul lor ar trebui să constea în arătarea, cât mai fidel posibil, a geniului lui Verdi, Mozart sau Wagner. Dar sunt atat de vanitoși încât
Ileana Cotrubas despre Adevărurile Operei by Ma () [Corola-journal/Journalistic/17592_a_18917]
-
repezea plumbul brânci la țintă În potera deasă-si descarcă a flinta." Citesc din numărul 42 al venerabilei strămoșești, Bibliotecă pentru toți apărut în ianuarie 1896, închinat lui Alexandru Depărăteanu născut în 1834, 16 ani înainte de apariția lui Eminescu. Steaua lirica a vremii era Dimitrie Bolintineanu. Să n-avem pretenții. Poetul din Roșiorii de Vede era totuși un răsfățat. El colindase des pe la Paris pe banii babacăi și ai maică-si, familie avută de negustori teleormăneni. Se ducea o dulce lupta
Poeti minori by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17613_a_18938]
-
prețioasă că avangarda nu se încheie în 1948, data la care naționalizarea ziarelor, revistelor și editurilor punea punct existenței literaturii libere. Elaborate la jumătatea deceniului 1960-1970, textele din Scrieri în proză - în special ultimul capitol, Prăpăstii - prezintă tulburătoare similitudini cu lirica lui Ion Caraion de după ieșirea din închisoare (1964), similitudini care, sugerează Michael Finkenthal, nu sunt deloc întâmplătoare. Prima soție a scriitorului avangardist, Valentina Berman, va deveni, după ieșirea din pușcărie a lui Caraion (survenită în 1955), iubita acestuia, fără a
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
Țoșca a cunoscut la instituția de pe Splai o montare longeviva a regizorului Hero Lupescu, din 1956, care a dăinuit până astăzi. A fost un spectacol clasic, coerent, aproape caligrafic, în care au evoluat de-a lungul timpului mari nume ale liricii românești, precum: Ioana Nicola, Dora Massini, Ana Dinescu- Tălmăceanu, Maria Voloșescu, Arta Florescu, Magda Ianculescu, Elenă Dima- Toroiman, Marină Krilovici, Magdalena Cononovici, Mariana Stoica, Maria Slătinaru-Nistor; tenorii: Garbis Zobian, Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, George Corbeni, Cornel Stavru, Ludovic Spiess, Ion
„Tosca“ by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/2476_a_3801]
-
pentru sănătatea nației Bac iu gândește poet ic is tor ia muzicalitatea interioară a limbajului, iar noastre. contemporană. Închipuirea lui se mișcă sensibilitatea poetului constituie Impresia finală a poetului este în voie, zboară prin universal uman, de adevăratul izvor al liricii liedurilor „insuportabilă”: „că fiecare sânge/ își la pământ la cer, de la viciu la baciene. Ca și în alte poeme, în desface încheieturile/ până la lacrimi ” înțelepciune și găsește prilej de emoții „Lieduri”, George Baciu se bazează pe (strofa e.). Nu știu ce înțeleg
George Baciu - Purtător de tainice „Gânduri de la marginea lumii”. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Daniel Dejanu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_88]
-
preocuparea de a include în serie istorică evenimente imponderabile, în tensiune cu evidența care le atestă, mărturie palpabilă a circulației lor materiale, cititorul de poezie românească poate admite că - în sensul transmutațiilor la care tinde orice operație spirituală - în domeniul liricii lui Ion Barbu putem întîlni expresia unui proces analog.“ (p. 76) Fraza e fără fisură, compactă precum o stîncă din care nu răzbate nici un înțeles. O poți citi de cîte ori vrei, își va păstra cu tenacitate misterul. O cale
Ion Barbu, poetul satir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2540_a_3865]
-
emergența limbii barbiene, la care exigența critică n-o împiedică să-și comenteze propria carte despre Ion Barbu, cititorul asistînd la o mise en abîme în cursul căreia, sub motiv că-i analizează poezia, autoarea își descrie volumul Poetica și lirica lui Ion Barbu. Mentalități afine, apărut în 2003. Gestul aduce cu un memento elegiac menit a atrage atenția că, în urmă cu zece ani, a apărut un competent tom al cărei nuanțe contemporanii au avut indolența de a nu le
Ion Barbu, poetul satir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2540_a_3865]
-
bursier la Freie Universität Berlin prin anii 1980. Analizând texte de Ernst Jandl, Jens Gerlach, Volker Braun și Yaak Karsunke, universitarul american șia propus să demonstreze modul cum formele libere și structurile improvizatorice ale jazzului american au contribuit la modelarea liricii gemane postbelice. Nu puteau lipsi raportările la rolul jazzului american în dezbaterile ideologice din perioada războiului rece, cu referiri speciale la poeții din Germania de Est. Avui plăcuta surpriză de a recunoaște printre textele selectate de Divers și pe unele
Jazz în cuvânt la Universitatea din Viena by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/2438_a_3763]
-
și albă expresivitate: porcec (1996) și pantelimon 113 bis (1999). Pe baza acestei serii editoriale ce configurează, prin omogenitate tematică și coerență simbolică, un triptic, Ioan Es. Pop a fost plasat, prin unanimitate de voturi critice, pe prima poziție a liricii „nouăzeciste”. Deși, în literatură, asemenea clasamente sunt minate de o structurală imperfecțiune (fiindcă se alege dintre forme artistice, în fapt, incomparabile), comentatorii avizați s-au pus de acord că autorul ieudului fără ieșire este cel mai important poet apărut la
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
zilelor. În literatură însă - și în expresia concentrată, tensionată a acesteia care este poezia modernă -, drama e un climat al eului, un registru retoric adecvat și o posibilitate artistică uneori împlinită. Bucuria, fericirea, seninătatea nu prea fac casă bună cu lirica. Sunt mai degrabă excepții sau reprize, pauze de respirație grea, stări de contrast. În ele, scriitorul nu se regăsește și nu se comunică profund, la nivelele de adâncime ale ființei, în acele extreme moral-afective de maximă portanță cognitivă. E motivul
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
combustie și performanță poetică al autorului „nouăzecist” este cel grav, funebru, macabru-morbid, care se impune deodată, copleșitor, mult în afara ariei de acoperire a glumițelor lexicale. Vizionarismul lui Ioan Es. Pop străpunge materialul biografic și trece în partea cealaltă a ființei. Lirica nu scontează pe efecte imediate, exhibate demonstrativ, ci mizează pe un efect de ansamblu: o rătăcire morală și o halucinare prin care se întrevăd marile și cumplitele adevăruri. Impresionează la Ioan Es. Pop și sensul convergent al unei imaginații poetice
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
barierele dintre genurile literare, făcând ca discursul liric și cel epic să se amestece până la indistincție. Poemul prozastic sau proza poematică vor aspira și praful prozaismului, obținând din registrele comunicării obișnuite și din piesele uzate ale limbajului „de zi” o lirică aparent brută; de fapt, mai subtilă, ascunzându-și sau chiar anulându-și retorica. Cu două decenii în urmă, Marin Sorescu contraria critica autohtonă prin ciclul La Lilieci, în care oralitățile și firescul rural creau un nou cod poetic. Profitând de
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
meritoriul dascăl înfuriat era faptul că în această poezie ieudul, ca și năneștii, șomcuta mare, pantelimonul bucureștean și alte repere pseudo-geografice, constituie un simplu pretext. Autorul le fixează ca pe un punct de plecare și de rotire în gol al liricii sale delocalizate, deteritorializate, înghețată sub un soare negru, expresionist. Orice spațiu (orașul și satul, casa părintească și căminul jegos de nefamiliști, biserica și cârciuma, cursa de Sighet și tramvaiul 56 din Capitală) se transformă într-o scenă mobilă a performării
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
evidente”. Nu uită însă nici acum să facă precizări legate de social: „Astfel de forme șca vers libre ț nu vor evolua până la perfecțiune decât în societățile strâns unite și omogene, societăți de talia celor care au produs corurile grecești, lirica elisabetană, canzoneul trubadurilor” (p. 33). După 25 de ani, reia discuția în Muzica poeziei, unde repetă că formele fixe sunt numai doar o modalitate de autodisciplinare a energiei poetice, iar „Poemul precedă forma, în sensul că forma izvorăște din încercarea
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
plin de gunoaie / ca un marfar / intru în viață / pe ușa din spate // înainte de naștere degetele mele / știau culorile”. E, poate, unul dintre textele convingătoare și pentru Radu Vancu, care vorbește în rândurile de prezentare a cărții despre „polifonia” acestei lirici ce „acoperă câteva octave bune”. În postfața sa, profesorul Anatol Moraru observă și el că Virgil Botnaru „nu e un poet monocord, registrele se schimbă într-o coerență cu temperatura și tonalitatea stărilor transpuse”, după ce notase, pertinent, că „autorul e
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
perseverența cu care, după 1989, Brumaru scrie publicistică și eseu. Ci pasiunea. Circumstanțele doar favorizează exercitarea pasiunii: înainte de 1989, acest tip de proză și, respectiv, de publicistică literară erau strict prohibite. Poetul dădea deja bătălii ciclopice cu cenzura pentru salvarea liricii sale erotice, mereu suspectată de „licențiozitate” de către obtuza morală proletară. Nu își putea permite un al doilea front, mult mai aspru. Odată dispărută cenzura, însă, confesivitatea și spiritul dialogal al lui Emil Brumaru și-au găsit matca, într-o publicistică
Publicistica lui Emil Brumaru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2389_a_3714]