402 matches
-
arbitrare, formele importate, toată falsitatea și artificialitatea culturii române, de aproape 100 de ani încoace. Or, tocmai în acest punct apare din nou utopia, dar și o gravă contradicție... filozofică. Mai bine spus: logică. Ea este cam... ciudată la un logician brevetat... 2. Dacă este foarte adevărat că toate se leagă în lumea asta și formează sistem, dacă există într-adevăr o lege a corelației (p. 215), ceea ce este iarăși incontestabil, cum se mai poate imagina o Românie integral și ermetic
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
tipuri, oferite fie de esențialiști, fie de constructiviști, care să susțină ideea de dublu caracter al identității pot fi găsite atât pe tărâmul filosofiei, psihologiei sociale sau sociologiei, cât și în câmpul teoriilor identității. Un exemplu în acest sens, familiar logicienilor identității, este cunoscut sub numele de "Corabia lui Tezeu". Tezeu a fost un erou atenian, care a învins Minotaurul, salvând astfel viețile tinerilor din cetate sacrificați o dată la nouă ani în Labirintul din Creta. Se spune că nava cu care
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
un element al dictaturii judicativului, care pune în ordine serii întregi de fapte, devenind astfel și o temă pentru reflecția prin care se caută o lămurire asupra problemelor pe care însăși dictatura judicativului le face posibile înlăuntrul granițelor sale. Desigur, logicienii, filosofii, oamenii de știință și ideologii au pretenția că prin demersurile lor ajung la "lucrurile însele"; chiar și aceia care, în manieră "critică", au inventat argumente solide împotriva valabilității altor demersuri (multe dintre ele, similare) din tradiția proprie. Uimirea mea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dintre propoziție și faptele vizate de aceasta. E drept, reperul ultim al adecvării (corespondenței) este reprezentat de "lucruri": este adevărată judecata a cărei enunțare (propoziție) unește ceea ce este unit în lucruri și dezbină ceea ce este dezbinat în lucruri, va susține Logicianul. Dar cum "sesizăm" lucrurile? Și ce sunt acestea? Și care este actul prin care ele intră în proprietatea unui "subiect"? Astfel de întrebări s-au pus. Tocmai din efortul de a le răspunde s-au născut ceea ce numim acum "teoria
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Aristotel nu menține continuu activă această diferență; tocmai de aceea atunci când definește adevărul, în Metafizica (1011 b), el leagă adevărul de propoziție (enunțare), definind astfel nu adevărul, ci enunțul adevărat și enunțul fals (adică valorile de adevăr).32 De asemenea, logicienii moderni nu potențează această diferență, deși ei au pus și pun încă la punct teorii foarte aplicate în legătură cu problema separației lingvisticului de ontic, apoi a logicului de ontic. De aici decurg și anumite argumente puternice în favoarea preeminenței lingvisticului în relația
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Pe temeiul celor menționate până aici, să revenim la forma cea mai simplă a gândirii: noțiunea. Aceasta poate fi înțeleasă, potrivit unor convenții judicative minime, ca fiind sinteză între cuvânt și lucru; numai astfel ea constituie o "formă logică". Ceea ce logicienii pun pe seama noțiunii, anume conținutul și sfera, intensiunea și extensiunea, reprezintă trimiteri directe și la planul lingvistic și la cel ontic; de altminteri, când se intenționează accentuarea lingvisticului, chiar și a onticului, se folosește un "cuvânt" special: "termen", iar atunci când
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu totul semnificativă și pentru problema de care ne ocupăm, pentru că ea se referă la o condiționare "formală" a discursivității; de fapt, ea vizează principiile oricărui tip de discurs, dar în sensul că le predetermină, prin topoi deși, cum precizează "logicianul", printr-o cercetare serioasă a originii lor (intuitive sau/și opinative) și le prezintă apoi ca fiind, cumva, necesare. Până la urmă, ceea ce capătă semnificație din cercetarea în spațiul topicii (dialecticii) este faptul că regulile privind temeiurile oricărei științe (desigur, și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totuși, aceea de a lucra după "metoda" aristotelică a dialecticii. Mai degrabă astfel de probleme trebuie puse și asumate, fiindcă nu putem despărți evenimentul de-naturării logos-ului, al trecerii lui în logică, de problemele "mari" ale filosofiei prearistotelice, pe care logicianul nu le-a ocolit, iar în măsura în care le-a socotit defectuos puse ori tematizate, le-a respins sau le-a corectat. El însuși, de altfel, se ocupă, parțial în Organon, mai apăsat în alte lucrări, de astfel de probleme despre "temei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
61 În contextul precizat, Aristotel nu-și pune probleme propriu-zis ontologice. El ia ca de la sine înțeles și faptul (real) spre care conduce judecata și corespondența dintre acestea. Există însă, pornind de aici, de la această acceptare "naturală", multe referiri ale logicianului la adevărul judecăților obținute prin raționament. Ceea ce înseamnă că adevărul, odată înțeles, fie și într-o modalitate "naturală", ca relație de corespondență între judecată și fapt, poate fi tematizat doar într-o manieră formală. Despre adevărurile necesare, ca premise ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
indirect. Dincolo însă de spațiul logicii sale, întâlnim și alte gânduri despre constituirea cunoștinței, despre intelectul intuitiv (nous) sau despre știință. Dar, în ciuda diferențelor "semantice" sesizate de diferiți comentatori ai operei aristotelice, se poate vorbi de o unitate a viziunii logicianului și filosofului asupra problemei constituirii cunoștinței veritabile și asupra regulilor care nu doar supervizează fenomenul cunoștiinței, ci îl constituie ca atare. Ideea care pune în ordine această viziune și care permite interpretarea susținută aici este formulată în Metafizica: "... Inteligența divină
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
problema adevărului, așa încât judecata, cu tot ceea ce ea păstrează în sens formal și în sens alethic, participă ca atare, ca temă, la discurs. De fapt, toate regulile stabilite de Aristotel, reguli firești ale gândirii, pretinde el și, la fel, toți logicienii, se întemeiază, așa cum am accentuat și mai sus, pe judecată, pe aspectul ei strict formal, constând în structura judicativă originară S P, și pe aspectul alethic, constând în corespondența dintre ceea ce se afirmă sau se neagă prin "formula" S P
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu mici excepții, totuși, nu au putut trece cu vederea rostul de organon (instrument) al logicii aristotelice și faptul că realizarea Stagiritului corespunde intențiilor sale. De aceea, interpretările silogisticii cu mijloacele logicii simbolice, odată constituită aceasta, prin contribuțiile mai multor logicieni, G. Boule, A. de Morgan, G. Frege, G. Peano, B. Russell, L. Wittgenstein, J. Lukasiewicz ș. a., trebuie privite în contextul lor și socotite mai degrabă operări și aplicații ale logicii simbolice asupra unui sistem de logică constituit, care devine, se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai degrabă operări și aplicații ale logicii simbolice asupra unui sistem de logică constituit, care devine, se-nțelege, obiectul său (poate cu excepția interpretărilor celui din urmă). De aici și unele "excese" simbolice în astfel de interpretări, semnalate de mai mulți logicieni, care fac distincții clare între silogistica aristotelică în întruchiparea sa din Organon și silogistica aristotelică luată ca obiect de aplicație pentru calculele logicii simbolice. Este de amintit, în acest sens, o lucrare citată și mai devreme, aparținând lui G. Patzig
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicative de la judecată (propoziția categorică sau judecată de predicație) la raționament. În legătură cu problema ultimă, aceea a regulilor necesare, se cuvine iarăși o observație. S-a discutat mult despre "necesitatea absolută" și "necesitatea relativă" la Aristotel, dat fiind faptul că însuși logicianul distinge între ele. Obiectul aplicației celor două specii ale necesității, suportul lor, a fost socotit, în interpretări, judecata: concluzia unui silogism sau o judecată oarecare izolată. Dar, din perspectiva judicativului constitutiv, căruia îi corespunde și linia de interpretare de față
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
metodele) dobândirii premiselor (în genere, ale oricărui tip de raționament), discutate și în alte împrejurări: mai cu seamă probleme ale inducției și raționamentului (în condițiile în care acesta din urmă oferă, prin concluzia sa, premise pentru noi raționamente). Totuși, intenția logicianului nu este aceea de a discuta despre premise necesare, ci doar probabile, așa încât, referirile sale la astfel de metode sunt cu totul limitate. Această limitare vine, cred, și din faptul că metodele în cauză se adresează judecății, iar tema de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și "funcții" și având rosturi constitutive duble: pe de o parte, fiind constituiți prin operații judicative, dar, pe de altă parte, constituiți în așa fel încât ei înșiși, timporizați, să "acționeze" judicativ-constitutiv. De ce timpul nu a fost la fel de atrăgător pentru logicienii, filosofii sau matematicienii care s-au ocupat de problema judecății, de funcțiunile de subiect și predicat, de "este" copulativ, existențial sau identitar etc., așa cum a fost pentru cei care s-au ocupat de ontologie, în primul rând, apoi de cosmologie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către funcțional, nu către ființial. De aici și rosturile predicatului și predicativității în "teoriile" logice și în formalismele logicii. Poate că nu întâmplător există un capitol de logică a predicatelor în logica simbolică, nu întâmplător a fost pus în discuția logicienilor, filosofilor și matematicienilor statutul de predicat, forma sistematică a acestei discuții fiind "teoria categoriilor" (predicamentelor); nu întâmplător, de asemenea, clasele de noțiuni au fost gândite tot în funcție de predicat, acestea căpătând nume precum: "predicamente", "predicabile", "postpredicamente". Din perspectiva deschisă aici, teoria
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a devenit el în "logica tradițională", de-a lungul timpului, nu este un raționament, ci o propoziție. Aristotel a cercetat, în urmare, deodată cu validitatea silogismului, adevărul propoziției pe care acesta o reprezintă. Din perspectiva judicativului constitutiv, această observație a logicianului german este semnificativă în linia impunerii unor reguli care devin constitutive discursului care au două temeiuri "tari": este în joc adevărul, reprezentând faptul esențial pentru orice demers "rațional", apoi regulile formale îl privesc direct pe acesta (adevărul), ceea ce ar însemna
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se dă, ci se naște dintr-o construcție a lingvistului. Deci nu trebuie spus ce e metaforă, ci trebuie precizat ce se numeste metaforă înlăuntrul unei concepții anume despre limba”. Sunt citate expresii ale diferiților autori, lingviști, dar mai ales logicieni și filosofi, care vorbesc despre contradicția logică pe care o comportă metaforă: „predicație contradictorie”, „identificare ilogica”, „incongruenta”, „loc al iraționalului”, „minciună” etc. Afirmația cea mai importantă este că nu se poate vorbi despre metaforă în termeni de adevărat și fals
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sistemul de argumentare al lui Donald se prăbușește, împiedicându-se de acest ultim obstacol care-i spulberă întreaga teorie."118 Acest tip comic al silogismului baroc va fi dus la perfecțiune în Rinocerii și în Ucigaș fără simbrie, prin pseudoprelegerile Logicianului, adevărate mostre ale absurdității judecăților deduse mecanic, impuse prin facilitatea demonstrației A=B; C=B => A=C: "Logicianul: Iată deci un silogism: Isidor și Pricot au fiecare câte patru picioare. Pisica are patru picioare. Deci, Isidor și Pricot sunt pisici
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
teorie."118 Acest tip comic al silogismului baroc va fi dus la perfecțiune în Rinocerii și în Ucigaș fără simbrie, prin pseudoprelegerile Logicianului, adevărate mostre ale absurdității judecăților deduse mecanic, impuse prin facilitatea demonstrației A=B; C=B => A=C: "Logicianul: Iată deci un silogism: Isidor și Pricot au fiecare câte patru picioare. Pisica are patru picioare. Deci, Isidor și Pricot sunt pisici" sau, mai edificator: "Alt silogism: Toate pisicile sunt muritoare. Socrate este muritor. Deci, Socrate este pisică" (Rinocerii). Uneori
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exploatând tocmai acest sens al absurdului, teatrul denumit astfel nu numai că nu este absurd, ci duce raționamentul logic până la exces, "noneroul" farsei tragice fiind adesea obsedat de "ducerea la absurd" a logicii înseși. Elocventă este demonstrația făcută de Bartholomeus, logicianul din piesa lui Eugen Ionescu, Improvizația la Alma sau Cameleonul păstorului: "Ba nu, dimpotrivă, putem spune că din cât un lucru este fals într-adevăr, dintr-atât este de fals adevărat; din cât este mai puțin adevărat fals, dintr-atât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
motivate. Calitatea tragică a răsturnării de situație care lovește personajul depinde de doi parametri, sensul răsturnării (după cum eroul trece de la fericire la nefericire, sau invers) și calificarea morală a protagonistului (plin de virtuți sau plin de răutate). Aristotel, în calitate de perfect logician, are în vedere patru configurații. Cel drept poate trece de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la bun început aceste două posibilități care nu ar putea provoca mila și teama. Nu are în vedere nici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
realizat), dar și Însemnări pentru îndreptarea păcătoșilor. Interesul pentru Nae Ionescu e vizibil și în faptul că R. retipărește în 1951 câteva din textele publicistice ale acestuia, prefațându-le cu o tabletă semnată împreună cu Mircea Eliade, în care subliniază valoarea logicianului român în familiarizarea auditoriului universitar „cu problemele existențialismului, într-un timp când acest curent era aproape ignorat în Occident”. Celelalte broșuri și lucrări, fie că este vorba de eseul Omenia și „Frumusețea cea dintâi” (1962), o schiță tipologică asupra specificității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289082_a_290411]
-
această perioadă, încît au apărut o puzderie de manuale și ghiduri dedicate doar metodei biografice 14. Uneori, simplul calcul al corelațiilor statistice nu este suficient pentru explicarea unei structuri de personalitate sau a configurației unui fenomen educativ. Pentru aceste situații, logicianul Petre Botezatu, împreună cu marele metodolog Ion Holban au propus metoda intercorelației calitative dintre probe (numită și metoda Botezatu-Holban), care încearcă să explice felul în care din două trăsături psihologice separate se constituie una nouă sau invers. Autorii au ajuns la
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]