822 matches
-
se eliberează de artificiile simboliste, ajungând la simplitate; prin echilibrul reținut și tandru, unele secvențe amintesc vag de sonetele eminesciene („Și mai mult acum îți placi tu ție/ Și te întreci pe tine-n toate cele;/Ai prins în ochi lucirile de stele/ Și toată-ai prins o dulce sprintenie”). În fond, lirica lui V. indică o sensibilitate clasică. SCRIERI: Romanițe, București, [1899]; Boheme, Ploiești 1906; Suave flori..., București, 1912. Repere bibliografice: Al. Antemireanu, „Romanițe”, „Apărarea națională”, 1900, 23; N. Iorga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290496_a_291825]
-
neîngrijit. Avea tenul palid al celor cu păr roșu, dar pletele lungi, nepieptănate erau soioase și ar fi avut nevoie de o baie. Fața îi era îngustă, cu obrajii supți, aducând oarecum cu un cap de lup. Ochii aveau o lucire luminoasă, rece, albastru-cenușie (albastrul era puțin pestriț și stropit, ca una dintre pietrele mele), și-i ținea întruna mijiți. Poate că era miop. Gura îi era mică și drăguță, buzele foarte puțin desfigurate de operație, iar nasul scurt, drept, ferm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe podea. Se găsea exact la nivelul la care s-ar fi găsit fața lui Hartley dacă s-ar fi spânzurat într-adevăr. Pe urmă m-am gândit că flacăra luminării mele se reflecta, probabil, în camera ei, iscând cine știe ce luciri fantomatice. Ce temeri și spaime or fi muncind-o pe ea, sărmana captivă, când se trezea în toiul nopții? Se urca oare pe un scaun ca să se uite în salonul pustiu, iluminat de lună? Încerca, oare, cu precauție, mânerul ușii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
semn. Vremea continua să se mențină caldă. Marea își redobândise reflexele de giuvaer purpuriu smălțuit cu pete de smarald. Scânteia ispititoare sub ochii mei, ca în prima zi când venisem aici. Pluteau și câțiva nori, nori planturoși, lenevoși, moarați cu luciri de aur și sidef, hoinărind languros peste mare, și irizând lumină. Îi priveam și mă miram singur că mă lăsasem atât de copleșit de obsesie, încât nu mai eram în stare să admir minunățiile din jur. Dar faptul că știam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
noi, cu ochi răi, bănuitori, oprindu-se asupra fiecăruia.. până și-o fixă asupra lui Florin Constantinescu. „ - Tu, de acolo,.. cum te numești ?”, îl întrebă cu un autoritarism care intimida. „ - Constantinescu Florin, domnule !”, îi răspunse el calm.. Civilul tresări, cu luciri stranii în ochi. „ - Bine... bine !” îi zâmbi el larg, satisfăcut, ca unei cunoștințe, și îi făcu semn cu mâna... „Hai, cu noi..!”... L-au luat cu ei, pe Florin, iar noi ne-am uitat după dânsul, cum ieșea pe ușă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
alții înainte. E ca la o întrecere cu decontul la un punct fix. Nu te-ai grăbit, nu i-ai dat importanță unui gând, n-ai crezut în substanța lui deosebită și uite-l în ograda altuia, cinstit ca o lucire de geniu. Nu-i pentru întâia oară când prind, cum zice o vorbă, doar sfârșitul balului. Trebuie să-i mulțumesc lui Dumnezeu că totuși îl prind și pe acesta. De fapt, toată viața mea e un lung șir de sfârșituri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
În privința virtuților aurului domnește unanimitatea. Îi pomeneam mai adineauri pe indienii bororo, locuitori ai unei regiuni unde aurul se găsea din belșug, uneori aproape la suprafața pămîntului. Ei îl numeau cu un cuvînt ce s-ar traduce aproximativ prin „stră lucire întărită a soarelui”, în strînsă corespondență cu credințele vechilor egip teni, care considerau aurul carnea strălucitoare și inalterabilă a soarelui. La rîndul lor, poeții Indiei clasice cîntau aurul, echivalent pe pămînt al soarelui de pe cer : . Douăzeci și cinci sau treizeci de veacuri
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
de metrou. — Unde acasă, prietene? — La Glina. Parcă spuneai că acolo lucrezi. — Tot acolo și stau. Sediul Unității e casa ăluia pentru care lucrez. — Bine, prietene, am Înțeles. Du-te la Glina dacă ziceai că tocmai vroiai să te Întorci. Lucirea din ochi i se stinse și rămase două secunde cu gura Întredeschisă. N-atârna el de mine, Îmi era limpede, dar cu atât mai puțin aș fi atârnat eu de el. N-aveam chiar nimic de Împărțit amândoi, În afară de toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Îi atîrna, chipul căpătîndu-i astfel un aer absent. Pielea de pe față Îi era Întinsă și bronzată. Avea pomeții Înalți și arăta a oriental. Urechile i se ițeau În unghi drept de pe craniul asimetric. Ochii Îi avea căprui și cu o lucire neobișnuită, de parcă din spatele lor ar fi sclipit niște puncte luminoase. Lumina din cameră scînteia În punctele luminoase din ochii lui ca-ntr-un opal. - CÎtă ai?, m-a-ntrebat. - Șapteș’cinci de sirete de juma’ de dram. - Prețul normal e doi dolari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
vederea. A mers mai departe cu pași grăbiți. Eu, fericit sau nefericit că nu avusesem motiv de ceartă cu el, am mers fugărit de frigul de afară, în salonul 7 al corpului ,,G’’. Zăpada geruită îmi trosnește sub picioare iar lucirile ei îmi deranjează ochii. Liniștea din copaci pare a nu fi în regulă. Cățeii mă urmează jucăuși ori cerșindu-mi ceva de mâncare, ca de obicei. Într-o altă zi, Bărbosu ne a băgat în ședință și ne-a ținut
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
trece pe deasupra kibbutzului, câinele se repede afar), mârâind. Se pare c)-și amintește de exploziile bombelor. Este prea slab că s) mai latre, prea b)trân s) mai alerge, are dinții stricăți, ochii de sub latele maro sunt lipsiți de str)lucire, iar sub coad) toat) blană Îi e Încâlcit). Mississippi este o c)tea mare, cu picioare lungi, cu blană scurt), maro cu alb, inteligent), vioaie, afectuoas) și lacom). Este un „câine pentru copii” - ți se așaz) În brațe, pune o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
deranjeaz) dac) vede un pic de praf prin cas). Exist) Ins) o mare deosebire Între mizeria unui om de rand și cea a unui poet. Înțeleg de ce ferestrele lui nu sunt sp)lațe; sp)lându-le, le-ar da o str)lucire care ar strică Întreaga atmosfer). Locul acesta este perfect așa cum e - o cuvertur) dintr-o țes)tur) colorat) pe saltea, o gr)mad) de manuscrise cu urme de cești de cafea. N-ar strică puțin) c)ldur), Ins) acest lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
momente În care chiar Înțelegem, dar nu pentru mult timp. Uneori am impresia c) eu Insumi m) aflu sub o Însp)imânt)toare influent) hipnotic) - știu și nu știu care sunt relele vremurilor noastre. Tr)iesc sau suport aceast) alternant) de str)lucire și estompare În propria ființ) și constat c) și alții sunt În aceeași situație. Cunosc bine istoria primului r)zboi mondial și a revoluției ruse. Știu ce s-a Întâmplat la Auschwitz și În Gulag, În Biafra și Bangladesh, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
forma concilierii pe care o numim destindere. Soljenițîn acuz) Occidentul c) apreciaz) libertatea că pe o cucerire definitiv). Drept urmare, libertatea noastr) nu mai este una a eroismului și a virtuții, ci un lucru fragil și Înșel)tor, „plin de str)luciri am)gitoare, de abundent) și deșert)ciune”, spune Sojenițîn. Și adaug): „Ați intrat astfel În era calculului. Nu mai sunteți capabili s) faceți sacrificii pentru aceast) umbr) a libert)ții care a existat odinioar), faceți numai compromisuri. S) l)s
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
într-un andante maiestos ale celor trei anemone vineții, dintre care două ies din cadrul schemei compoziționale. La mijloc, câteva anemone de un alb gălbui și verdele lujerilor, sunt ca niște oaze de liniște duioasă. Verdele sclipitor al ulcicăi, cu o lucire albă de lumină în față și cu galbenul-cafeniu din partea de jos, aduc o nuanță ce dă o notă optimistă reluată de reflexele mesei. Pensulația redusă la câteva lovituri de penel, are un dar contructiv nemaiîntâlnit până la Luchian. Pictorii români din
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
măreață, care parcă pătrundea în toate adîncurile și ascunzișurile...Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atît de nemărginit de dulce, că inima lui Apostol și-a oprit bătăile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie, bolnavă. Totuși, sufletul îi era atît de plin de fericire, că ar fi fost bucuros să moară atunci acolo, privind minunea dumnezeiască...Cînd se întoarse la loc, păru schimbat la față. Pe obrajii albi, ochii albaștri erau ca două
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
al luminii din ochii omului "de sub ștreang", are loc, simbolic, anticipator și inexorabil, o identificare de destin. Tot un transfer, un contact vizual terifiant și fascinant totodată, se săvîrșise în clipa revelației. Ochii copilului s-au umplut atunci de "o lucire stranie, bolnavă". Punînd stăpînire hipnotică pe conștiința personajului, fluidul luminos al privirii devine crucial în cele două momente cheie ale romanului, reiterate în forme perceptibile ca variante de "întîlnire" hotărîtoare. Legătura între revelația dumnezeirii prin imaginea "orbitoare" a crucii și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
scoată un strigăt îngrozitor de izbăvire, întocmai ca cei dintîi credincioși care, în clipa morții silnice, vedeau pe Hristos. (...) Cu privirea lucitoare, cu fața albă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbîndă mare. (...) Brațul spînzurătoarei pîrîi (...) În ochi lucirea stranie, arzătoare pîlpîia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cumva, "tocmai în noaptea aceasta, să lipsească iarăși reflectorul mîntuitor." (s. n.) Momentul culminant al înfruntării se situează așadar într-o noapte ploioasă, care ascunde personajului semnele sumbre: "Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frămîntat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pămîntul amețit de întunerecul fără margini." Fixat la postul cel mai înaintat pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Ce tîmpenie! Cunoștea drumul și percepea apropierea de Crucea Domnișoarei. Iaca, mă voi întîlni cu fiorosul cu ochi de jar. Încetinește mersul și este foarte atent. O boare foșnește pănușile porumbului. Dintr-un tufiș țîșnește o jivină. Parcă a văzut lucirea stranie a doi ochi. Nu, i s-a părut. Ba, nu, chiar au lucit! O dihanie trece ca vîntul drumul. Parcă se oprește și-l privește. Uită-te, se văd ochii! Nu, nu-i nimic! Dar cele două puncte luminoase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pe afară și va vorbi el cu fata aia. „Ce, e hoață ? Trebuie să ți-l dea !“ Pornit de acasă cu tatăl său, Dănuț se simțea acum puternic. Amîndoi bărbații călcau apăsat, fără să se privească, cu chipurile împietrite, cu luciri de oțel în ochi, îndreptîndu-se hotărît spre leagăne. La un mo ment dat, glasul bărbatului mai mare se auzi rostind aceeași întrebare pe care celălalt o mai auzise în nenumărate rînduri. Cu un gest sigur, primul întinse brațul, așa încît
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
brad, cu ochii ațintiți spre o minune. Pe fereastra deschisă a unei chilii, fereastră săpată sus în zid, fereastră îngustă, întunecoasă, pe fereastra deschisă, printre zăbrele, se strecurau privirile de foc ale unei măicuțe. Din umbră, sub bătaia rumănă a lucirilor asfințitului, se arătă și obrazul alb ca spuma laptelui, și ochii mai neguroși și mai plini de taină sub sprâncenele arcate, fin încondeiate, și gura rumănă, crestătură sângerată, gură care rostea sub bolțile reci ale bisericilor rugăciuni neînțelese, pe când gândurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
două rânduri de curioase gătite, cu părul lucitor de gaz și pomadă, plăcut surprinse de trecerea ofițerilor. Cum trecem de Lespezi, încep a rămânea în urma coloanei soldați osteniți, pe când șiragul lung și negru, se înmlădie după cutele pământului cu tremurătoare luciri metalice în soarele fierbinte. Doctorul răcnește la cei ce rămân șchiopătând în urmă, adaogă la răcnete o dialectică cazonă destul de înflorită cu metafore și comparații, apoi îi trimite la căruțele din urmă pe cei mai slabi, iar pe alții îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mulțămit, se închină și oftează în liniștea serii, la un canton singuratic în munte... * La Dorna 6 August. La Hotar. Bistrița murmură între plutele înșirate la amândouă malurile. Poenile și răriturile pe de laturi. În fund la obârșie, neguri, și lucirile portocalii ale soarelui. Un lătrat de câne, undeva un plâns de copil, mugete de viței, sunetul arcurilor unei trăsuri. Scovarză. Acesta a fost un băiat pe care l-am cunoscut în gimnaziu. Era în urma mea, băiat bun. A isprăvit 4
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în om trăiește o fiară. Vai de el, când gratiile au fost rupte și bestia adulmecă sânge... Tunul bate la Iampol și mai departe. Nistru curge însă liniștit și limpede în albie de stâncă, și dincoace grânele se coc, cu luciri de aur, supt un cer de pace, care îmi apare supremul bine, între marele și micile năcazuri ce ne bântuie. 28 iulie. Judecățile d-rului Georgescu la Cotigenii Mari Hindichi = șanț de despărțire Poiana mănăstirii... Cușalăuca. Povestiri de vânătoare în Slobozia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]