KorAP: Find »[drukola/base=luminiș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...40 >

977 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

fie vârful de lance al atacului. * - În sfârșit... murmură Oană. Aud zgomot de luptă În pădure... Armata voievodului se retrage pe poziții mai Înalte... I-a dat Dumnezeu gândul cel bun! Erina, cât ar trebui să ocolim până ajungem la luminișul Ursului? - De ce tocmai la luminișul Ursului? - Fiindcă, În planurile de apărare a zonei Sucevei, chiar eu am propus strategia de atragere a dușmanului În păduri și apoi spre acel loc, de unde o armată mică poate lansa un atac devastator asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
atacului. * - În sfârșit... murmură Oană. Aud zgomot de luptă În pădure... Armata voievodului se retrage pe poziții mai Înalte... I-a dat Dumnezeu gândul cel bun! Erina, cât ar trebui să ocolim până ajungem la luminișul Ursului? - De ce tocmai la luminișul Ursului? - Fiindcă, În planurile de apărare a zonei Sucevei, chiar eu am propus strategia de atragere a dușmanului În păduri și apoi spre acel loc, de unde o armată mică poate lansa un atac devastator asupra unei armate de mari dimensiuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
dimensiuni. Văd că Ștefan și-a amintit de ea. - Pe poteci, fără să ne lovim de trupele lui Mahomed, poate vreo două ceasuri. - Mai repede, Erina. Trebuie să ajungem mai repede. - O să Încercăm. Urcăm vârful Cătlăbuga și coborâm direct În luminiș. E mai greu, dar e mai scurt. * La adăpostul liniei de răzeși, voievodul și cavaleria ajunseseră la luminișul Ursului. Era o poiană largă, Într-o pantă abruptă, Înconjurată de păduri de stejar. Odată amplasată În partea de sus a poienii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Mahomed, poate vreo două ceasuri. - Mai repede, Erina. Trebuie să ajungem mai repede. - O să Încercăm. Urcăm vârful Cătlăbuga și coborâm direct În luminiș. E mai greu, dar e mai scurt. * La adăpostul liniei de răzeși, voievodul și cavaleria ajunseseră la luminișul Ursului. Era o poiană largă, Într-o pantă abruptă, Înconjurată de păduri de stejar. Odată amplasată În partea de sus a poienii și În codri, o armată oricât de mică putea rezista unui atac de mare amploare. Voievodul porunci retragerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
abruptă, Înconjurată de păduri de stejar. Odată amplasată În partea de sus a poienii și În codri, o armată oricât de mică putea rezista unui atac de mare amploare. Voievodul porunci retragerea răzeșilor din prima linie și atragerea ienicerilor spre luminiș. Pedestrimile se desprinseră din lupta de acoperire a cavaleriei și urcară spre locurile indicate de Ștefan. Ienicerii se năpustiră pe urmele lor, dar un zid de săgeți Îi seceră de la primul pas. Răzeșii se retrăgeau, dar locul lor era luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
se auzeau tropotele achingiilor. Cei mai sălbatici și mai sângeroși războinici ai Semilunei erau trimiși de Mahomed să deschidă drumul spre voievodul Moldovei. Alexandru preluă comanda celor o mie de călăreți. Din locul În care se aflau se vedea Întregul luminiș, și, mai jos, dincolo de pădurile Ilișeștilor, se Întrezăreau, vag, dealurile Sucevei. Tânărul privi călăreții, unii din ei plini de sânge de la prima Încleștare cu otomanii, sub comanda comisului Jurj. Aveau În priviri bucuria victoriei și setea de luptă. - Oșteni! le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de pași Întoarse capul și strigă: - În acest an vei cunoaște rușinea Înfrângerii, Mahomed! Într-un loc În care nu te vei mai Întoarce niciodată! - Care?! - Moldova !! * - Moldovaaa!!! Strigătul de luptă al vânătorilor domnești se rostogoli, greu și amenințător, peste luminișul Ursului. Alexandru ordonase atacul imediat ce trupele sultanului apăruseră la marginea pădurii. Și imediat ce văzuse al treilea semn. Începuse vântul. - Ce se Întâmplă? Întrebă voievodul. N-am poruncit atacul! -Nu, măria ta, răspunse spătarul Costea. Dar Alexandru conduce deja șarja pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
sute de pași. - Cât de sigură? - Cât să te ucidă pe măria ta cu o săgeată exact În inimă, indiferent de lumină și de direcția vântului. Voievodul tăcu. Îi scăpau prea multe lucruri din ceea ce se petrecea În jurul lui. În josul luminișului, vânătorii domnești rămași În viață descălecaseră și luptau cu Înverșunare. Câțiva dintre ei, poate șase sau șapte, Încercau să-l apere pe Alexandru, care tocmai se ridicase. Deodată, o săgeată aprinsă se ridică deasupra pădurii, străbătând cerul spre miazănoapte. Voievodul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
capului lui Alexandru. Era limpede. Mongolii aveau să Încerce acoperirea cu săgeți a retragerii vânătorilor domnești. Dar nici unul dintre cei Încleștați În luptă nu observă semnalul. * - Poate că e prea târziu... spuse Oană, Încercând să vadă ce se Întâmplă În luminiș. Mai avea aproape două mii de pași până să ajungă În preajma voievodului. Ajunsese pe culmea muntelui din spatele răzeșilor. - Erina, ce se Întâmplă jos? - Un grup de vânători domnești prinși de akingii. Mulți străpunși de săgeți. Ce vezi din săgeți? Doar coada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
două grupuri. - Altă coloană de călăreți ies din stânga. Lovesc achingii din grupul mai apropiat de voievod. Înaintarea e oprită. Luptă corp la corp. Învălmășeală. - Spahii? - Urcă spre voievod. - Ritmul? - La trap. - Răzeșii? - Văd mișcare În pădure, pe ambele laturi ale luminișului. - Ștefan gândește bine. Șuria? - Nu mai e nimeni pe Șuria. Tot grupul a pornit spre Alexandru. - Uniforme? - Nu văd. Piele. Cozi de vulpe. - Arme? - Arcuri mici la spate. Iatagane la șei. - Mongolii. - Călărețul din față s-a desprins de grup

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
mort, spuse Erina. Alexandru prizonier. Sus, călăreții moldoveni au respins atacul Împotriva voievodului. O sută de Apărători conduși de Pietro pornesc la galop spre Alexandru. Trec printre achingii... nu angajează lupta... galop... galop... Alexandru e târât de ambele brațe, În josul luminișului. Amir râmâne nemișcat... Mongolii trec de bariera spahiilor și galopează ca nebunii spre Amir. Un pâlc de achingii e În calea lor. Îl zdrobesc. Turcii sunt călcați În copitele cailor. - Vântul... spuse, deodată, Oană. S-a pornit vântul. Vine furtună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Erina... spuse Oană, blând, toată Moldova e plină de călăreți... Spune-mi ceva cu sens... - Off... cum mă ceartă... nu-ți mai spun nimic. - Nu e timp acum... - Norocul tău. Meriți să fii pedepsit. - Alexandru? - Dus de opt achingii În josul luminișului. Prizonier. - Ștefan? - Călăreții de Neamț coboară ca volbura de munte asupra spahiilor. Care nu se pot mișca din cauza vântului. Și un călăreț. - Iarăși?... - Iarăși. Un călăreț cu doi cai. Se apropie repede, la galop mare. Caii sunt Încărcați de arme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
căzu În mijlocul ienicerilor și dezlănțui măcelul. Alexandru nu Înțelese Încă nimic, dar văzu o armă ciudată, cu un mâner lung, lanț și seceră sau buzdugan la capăt, rotindu-se cu iuțeală. Văzu sânge țâșnind și trupuri ciopârțite căzând În iarba luminișului. Apoi În locul umbrei se Înălță o coloană de fum galben, Înecăcios. Fumul se risipi repede alungat de vânt. Totul se petrecu fulgerător, poate În trei sau patru secunde. Dar, dincolo de fum, nu mai era nimeni. Toți ienicerii căzuseră sub atacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
trăsături uitate. Bărbia ușor ascuțită, sprâncenele dese, forma ochilor, seninătatea frunții, felul de a privi, totul era al lui. Era copilul de cinci ani regăsit după optsprezece ani. Pietro Încălecă, dar Înainte de a porunci plecarea, noi semnale se auziră deasupra Luminișului Ursului. Apărătorii se priviră Între ei, cu un aer uluit. Mesajul era clar, dar răsturna toată tradiția de luptă a Moldovei. Căpitanul Oană preia conducerea bătăliei era primul mesaj. Al doilea era: Toată cavaleria Moldovei, pregătire de atac pe centru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Oană. Cine e necunoscutul care l-a salvat pe Alexandru? De ce n-ați ajuns voi? Pietro șovăi să dea un răspuns, privi spre ceilalți Apărători, care ridicară capetele spre cer, privind cu interes zborul unui vultur care se rotea deasupra luminișului. Nimeni nu Îndrăznea să dea vestea. Și nici să Încalce rugămintea lui Ștefănel. Era treaba lui Pietro, să se descurce. Ei așteptau doar ordinul de atac. - Tăcere? ridică ușor vocea Oană. De când refuză Apărătorii să răspundă la vreo Întrebare? - Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Privi spre Ștefan. Ștefan Înțelese și el și făcu un semn ușor cu mâna. Amândoi Îl cunoșteau pe Cosmin Oană de o viață. Cuceritorii semnalizară o nouă etapă a luptei. Arcașii, săgeți aprinse, foc În linie asupra țintelor. Din josul luminișului se auziră strigăte de durere. Ienicerii și spahii transmiseră semnale disperate spre Mahomed. Semnalele spuneau același lucru. Fuseseră doborâți comandanții de regimente și de detașamente. Armata otomană nu mai avea centre de comandă. Arcașii mongoli ucideau, cu precizie, toți ofițerii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
stabil. Dar În câteva clipe, flancul stâng fu izbit de oștenii Scutului și Spadei. În acel moment, de la comandamentul sultanului se auzi semnalul mult așteptat. Retragerea. Pentru prima oară În campania din Moldova, Mahomed ordona retragerea tuturor trupelor. Din culmea luminișului, se vedeau limpede două șuvoaie puternice croindu-și drum spre inima armatei Semilunei. Pentru prima oară de la debarcarea dincoace de Dunăre, otomanii erau loviți cu o putere care Îi paraliza. Ștefan Înțelese ambele strategii și murmură: - Ce nebunie... Riscă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
atacului, ultimele forțe ale achingiilor fuseseră spulberate de mongoli, iar pierderile spahiilor și ienicerilor În derută erau imense. Peste jumătate din cei cincizeci de mii de oameni care aveau misiunea de a-l captura pe Ștefan zăceau fără viață În Luminișul Ursului. Se petrecea o răsturnare incredibilă de forțe. Înaintarea lui Ștefănel era rapidă și necruțătoare. Trupele din fața lui se retrăgeau deja instinctiv, căci nimeni nu mai avea curajul să-i stea În față. Flancul atacat de Oană se clătina și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Trupele din fața lui se retrăgeau deja instinctiv, căci nimeni nu mai avea curajul să-i stea În față. Flancul atacat de Oană se clătina și el sub loviturile Apărătorilor. Încetul cu Încetul, formația Cuceritorilor se afundă În pădurile din josul luminișului, În urmărirea otomanilor cuprinși de panică. Spre Suceava se auzeau semnale de ajutor și ordine de repliere. Răzeșimea condusă de Ștefan cobora și ea, eliminând ultima rezistență a ienicerilor. Căpitanul ajunse și el În pădure, căutându-l cu privirile pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
adevărată, dar contraatacul era ucigător. Pe flancuri, prin păduri, direct asupra voievodului. Ștefănel și Alexandru ieșiră primii din pădure, galopând lipiți de coamele armăsarilor. Aveau caii cei mai buni. La aproximativ douăzeci de secunde În urmă, dinspre dreapta, ieși În luminiș căpitanul Oană, urmat de Pietro. La patru lungimi de cal se ivi coloana albă a Apărătorilor. Bănuielile căpitanului se adevereau. Peste cinci mii de ieniceri, strecurați În tăcere pe flancuri, ascunși de păduri, atacaseră formația de răzeși În care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
În preajma mea și privește.” Asta am și făcut. Am privit cum trupele Ardealului au trecut munții, eliminând orice rezistență a lui Laiotă Basarab. Am privit cum oastea coboară În Moldova, fără popas, gonind spre Suceava. Am privit un loc numit Luminișul Ursului, mai sus de Ilișești, unde Ștefan dăduse o bătălie grea, căci pădurea era plină de trupuri ciopârțite. Apoi am alergat spre Cetatea de Scaun și am ajuns Într-un moment pe care doar un corrrespondente di guerra l-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859

dintre criticii serioși n-a cerut jugularea discuțiilor (prin jocul liber al punctelor de vedere) ori, și mai rău, paralizarea spiritului critic, Eminescu fiind decretat o valoare intangibilă. Obligați față de geniul lui (cum îndemna Călinescu) se cuvine să poposim în luminișurile Operei. Or, observ, antifestivismul cerut de un A. Pleșu (altminteri, dispus a glorifica poezelele lui Radu Vasile-Mischiu), furia demitizantă (ca replică la "terapia comemorativa" Cr. Livescu), se dezinteresează suveran de text. Asistăm la o caragializare a receptării (M. Cimpoi) câtă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
vorbă a lui Paul Anghel), iscând la București, cu ani în urmă, o furtună în eminescologie, mirată apoi ca trăitoare în spațiul helvet de ciudățeniile și alergiile elitiștilor noștri, își continuă preocupările exegetice de impresionantă consistență ontologică. După popasul în "luminișul cristalului", urmează, după câte știm, un studiu consacrat unui Eminescu dincolo de Heidegger, plombat în orizont platonician. Așadar, o grilă inedită de lectură, referințe înalte și o metabolizare a temei Într-un context care îl scoate pe autorul Odei în metru

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
perspectiva panoramică asupra fenomenului. De altfel, din acest punct, nu mai este necesar să negi. Nici transmodernismul nu neagă. El se situează în afară. "Ethosul transmodern, ne încredințează autorul, exclude narcisismele de grup, plasându-se într-o neutralitate dinamic-participativă în luminișul ființei. Se reabilitează noțiuni declarate anacronice precum geniu, capodoperă, hermeneutică, valoare, personalitate, profunzime etc." Și atunci transmodernismul, care este legat nominal de modernitate, cum poate rupe barierele, pentru o situare dincolo? În fond, meritul nu constă în a găsi un

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
îl paște Complexul lui Iuda, cel care neputând suporta prețul trădării s-a spânzurat. Omul e centrat în lumea-lumen dar stă modest, la margine. Lumea devine transparentă pentru om când "îl vede" pe Dumnezeu, ca și "lumea-în-deschis" a lui Heidegger ("luminișul Ființei"). În zona de non-rezistență absolută e vidul plin al logicii cuantice, nimicul care produce lumi, Dumnezeu a creat lumea din nimic, Dumnezeul-Nimic cum zice Basarab Nicolescu. Taoismul îi zice Dao, unului primordial care însuflețește dualitatea yin-yang logică triadică generând

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]