1,008 matches
-
pridvorul deschis în stil baroc. În urma incendiului din 1836, care a mistuit o parte mare a orașului, a fost înlocuit acoperișul de olane refăcut de Vasile Lupu în urma unui alt incendiu cu un acoperiș de tinichea. Prin Legea secularizării averilor mănăstirești din decembrie 1863, Mănăstirea Barnovschi a fost desființată, și-a pierdut proprietățile, iar călugării greci au părăsit-o. Ea a devenit biserică de parohie, având ca filie Biserica Sf. Lazăr. Cu timpul, construcțiile din incinta sa s-au deteriorat, clădirile
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
ai săi fii Iancu și Panaioti (...) iar acești să roagă Dumnezău săi erti și săi odihnească". Inițial mănăstirea Barnovschi era înconjurată de zid, acesta fiind demolat într-o anumită perioadă a istoriei ansamblului monahal. În partea de sud a incintei mănăstirești, la o distanță de 50 m de biserică, se află un turn-clopotniță datând din secolul al XVII-lea. Turnul este construit din blocuri masive de piatră fasonată și are o bază pătrată, având o suprafață de aproape 100 de metri
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
două etaje boltite, o scară și o tainiță, tăiate în grosimea zidurilor. Turnul nu a suferit lucrări de reparații care să-i altereze forma din secolul al XVII-lea. Deasupra intrării boltite se află o tainiță unde erau ascunse odoarele mănăstirești în timpul invaziilor străine asupra Moldovei. În zid a fost săpată o scară în spirală, ce duce spre camera clopotelor. De la primul nivel al camerei clopotelor, turnul se îngustează, iar muchiile sale se lărgesc. Clopotnița este acoperită cu tablă zincată. În
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
al XVII-lea s-au deteriorat în timp și au fost refăcute în anul 1786 de arhimandritul Iacov. În aceste chilii a funcționat și o școală domnească în limba greacă, pentru copii marilor familii boierești. Nemaifiind întreținute după secularizarea averilor mănăstirești (1863) și plecarea călugărilor greci, casele egumenești, chiliile și celelalte anexe au început să se deterioreze. La începutul secolului al XX-lea, toate construcțiile anexe ale bisericii, cu excepția turnului-clopotniță, erau deja în ruină. Casa egumenească nu mai exista, rămânând acolo
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
a existat o altă biserică imediat anterioară, lipsind din catagrafiile din 1810, 1831 și din harta rusească din 1835, Nu se știe de ce a fost adusă de la o asemenea depărtare, circa 120 km, dar se știe că înainte de secularizarea averilor mănăstirești din 1863 și de reforma agrară din 1864, fostul sat Călugărița, astăzi satul Merișani, era propietatea schitului de călugărițe Nămăești iar drumul dintre schit și moșie trecea prin satul Vultureștii de Jos. Odată cu remontarea bisericii în Merișani a fost probabil
Biserica de lemn din Merișani () [Corola-website/Science/323073_a_324402]
-
biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec și Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. Cu toate acestea, patru maici au rămas la Războieni, părăsind numai de formă veșmântul monahal. Cele mai multe chilii mănăstirești au fost demolate. Între anii 1975-1977 au fost efectuate lucrări de restaurare a bisericii. Cu acest prilej au fost îndepărtate cele două turle adăugate în secolul al XIX-lea, pridvorul de la intrare și celelalte adaosuri, biserica fiind readusă la înfățișarea
Mănăstirea Războieni () [Corola-website/Science/312511_a_313840]
-
unei Psaltiri), fapt ce permite autorităților (din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza) s-o desființeze, strămutând locuitorii Sângeapului în satele din jur. De menționat, că sunetul clopotelor mănăstirii se mai aud, deoarece astăzi cheamă la rugăciune pe urmașii slujbașilor mănăstirești de la biserica din satul Pârcovaci. De asemenea, spre pădurea din apropiere, s-a păstrat denumirea veche a unui iaz „ Martina”, după numele soției domnitorului Iuga. Totuși, studiind izvoarele arheologice și documentele recente, vatra satului Sticlăria datează din epoca preistorică, fragmente
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
fost publicat de Kogălniceanu sub titlul „Dorințele partidei naționale din Moldova”. Acest program se deosebea radical de petiția din martie, fiind împotriva "Regulamentului Organic" și a protectoratului țarist. Se cereau, printre altele, egalitate politică și civilă, instrucțiune gratuită, secularizarea averilor mănăstirești închinate, desființarea rangurilor și privilegiilor, împroprietărirea țăranilor, eliberarea robilor țigani particulari și unirea Moldovei cu Muntenia. La 28 iunie/9 iulie trupele rusești au intrat în Iași instaurând „ordinea” în principat. Prin Convenția ruso-turcă de la Balta-Liman din 19 aprilie/1
Revoluția de la 1848 din Moldova () [Corola-website/Science/323355_a_324684]
-
este un complex mănăstiresc fortificat din România, construit în perioada 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în apropierea pădurii Dragomirna, la o distanță de 12 km nord
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
12 km nord de orașul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul "Pogorârea Sfântului Duh" (sărbătorit în duminica de la 50 de zile după Paști). a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la poziția 305, având . Ansamblul mănăstiresc este format din cinci obiective: De asemenea, pe listă este inclusă la numărul 304 și Biserica "Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul” - Dragomirna Mică, construită în anul 1602 și având codul SV-II-m-A-05576. Aceasta se află în afara incintei complexului mănăstiresc, dar
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Ansamblul mănăstiresc este format din cinci obiective: De asemenea, pe listă este inclusă la numărul 304 și Biserica "Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul” - Dragomirna Mică, construită în anul 1602 și având codul SV-II-m-A-05576. Aceasta se află în afara incintei complexului mănăstiresc, dar aparține de Mănăstirea Dragomirna, fiind biserica cimitirului monahal. În secolul al XVI-lea, pe locul unde se întinde astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirna erau niște vechi seliști pustii, satul Dragomirești și „locul pustiu Ungurașii”. Printr-un uric
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
austriac "Franz Schwartz", drum care a avut ca suport vechiul drum roman. Pe meleagurile vâlcene vatră cu bogate tradiții istorice și culturale, documentele atestă "existența școlilor" încă din secolele XIV-XV. La Mănăstirea Cozia funcționa încă din anul 1415 o școală mănăstirească, atestată documentar la 28 martie 1415. Atestarea ei se face și prin hristoavele domnești din 18 martie 1419, 16 iulie 1436, 17 aprilie 1448. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al lui Mircea cel Bătrân
Județul Vâlcea () [Corola-website/Science/296672_a_298001]
-
Parcani este o localitate-centru de comună în Raionul Șoldănești, Republica Moldova. Parcani este situat la 4 km de gara Șoldănești. Pentru prima dată despre satul Parcani s-a menționat în anul 1560. Teritoriul unde se află astăzi satul Parcani era moșie mănăstirească. În cartea domnească a lui Alexandru Lăpușneanu se vorbește despre pămînturile unor sate, ce aparțineau mănăstirii Chipriana, tot acolo se amintește despre satul Alexinți, care a fost dăruit mănăstirii Chipriana de către Maria, fiica lui Spanciog. Treptat locuitorii satului Alexinți se
Parcani, Șoldănești () [Corola-website/Science/305825_a_307154]
-
importantă lui Neagu: Mai târziu, în intervalul 1 septembrie 1551-2 iunie 1552, domnitorul Mircea al V-lea Ciobanul dădea printr-un hrisov lui Tatul: În secolele al XVI-lea-al XVII-lea, pe hotarul actual al Bisocii, existau proprietăți boierești, mănăstirești, precum și oameni liberi. Nu se cunoaște precis care a fost întinderea Bisocii în primele două secole de după atestarea ei, dar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în lucrarea generală a lui F.C. Bouer, acesta notează că Bisseika aparținea județului Buzău
Bisoca, Buzău () [Corola-website/Science/300794_a_302123]
-
mănăstirii este etajat pe 4 nivele, având o înălțime de aproximativ 15m și o grosime a zidurilor de cca 2m. Primul cat este inaccesibil, iar etajele 2 și 3 sunt prevăzute cu găuri pentru tragere, având rol în defensiva complexului mănăstiresc. Ultimul etaj, care adăpostește clopotnița, este adăugat probabil în epoca brâncovenească. Rolul defensiv al primelor faze ale incintei mănăstirii se pot vedea foarte bine pe zidul de lângă turn ce mai păstrează meterezele și drumul de strajă, astăzi părți a podului
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
al XIX-lea, biserica a mai fost reparată. Între 1830-1840, servea ca biserică de mir cu hramul „Sfinții Voievozi”, în loc de „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, cel pus de ctitori. Apoi, sfântul lăcaș a fost cu totul părăsit, după secularizarea averilor mănăstirești. La începutul secolului trecut nu mai erau nici monahi, nici clădiri anexă, biserica era în ruină, averile cotropite de proprietarii vecini. Între anii 1911-1914 este restaurată de proprietarii Tănăsache și Elena Dumitrescu Negrea. Tot atunci se construiește și un paraclis
Mănăstirea Logrești () [Corola-website/Science/312451_a_313780]
-
sub numele de Ghenadie) a ctitorit o biserică de zid în centrul satului în locul bisericii de lemn mai vechi. Noul lăcaș de cult a primit hramul "Sf. Ioan Botezătorul". Acesta a devenit biserică parohială a satului Zamostea. După secularizarea averilor mănăstirești (decembrie 1863), s-au format primele gospodării țărănești indepedente din Zamostea. Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Zamostea a fost construită în anul 1925, având rolul de capelă a cimitirului mare al comunei. În anul 1942 ea a fost declarată
Biserica de lemn din Zamostea () [Corola-website/Science/317008_a_318337]
-
este printre întemeietoarele mșănăstițrii. Voiam să pun bazele unei munci duhovnicești, care, ajutată cu binecuvântarea de Sus, să ridic monahismul nostru, mulțumită inteligenței rasei, cât mai grabnic, la nivelul intelectual și spiritual al monahismului catolic. N-am fost înțeleasă, mulțimea mănăstirească se vedea stingherită în tihna și libertatea vieții de până atunci; cei mari, care spusese deodată că văd în mine „regenerarea monahismului ortodox”, în loc să susție scopul și intențiile mele, s-au prefăcut a crede acuzările mulțimii mănăstirești că eu „tulbur
O prozatoare necunoscută – Irina Lecca by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3698_a_5023]
-
fost înțeleasă, mulțimea mănăstirească se vedea stingherită în tihna și libertatea vieții de până atunci; cei mari, care spusese deodată că văd în mine „regenerarea monahismului ortodox”, în loc să susție scopul și intențiile mele, s-au prefăcut a crede acuzările mulțimii mănăstirești că eu „tulbur liniș tea m[ănăstirii]”. Și am fost rugată să stau în chilie, să nu se mai simtă nici că exist, căci altfel e rău de mine! Acuma stau în chilioara mea, între cărțile mele, unde, vara, am
O prozatoare necunoscută – Irina Lecca by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3698_a_5023]
-
au făcut case „mai adânc”, în pădure. Moșia de aici a aparținut boierilor Movilă, ea fiind donată Mănăstirii Teodoreni din Burdujeni în anul 1596 de către postelnicul Teodor (Toader) Movilă, fratele vitreg al domnitorului Ieremia Movilă. Satul a devenit astfel sat mănăstiresc, cu bir si obligații către mănăstire. Actualul sat Adâncata este atestat prima dată la sfârșitul secolului al XVIII-lea; în catagrafia din 1772 se afirmă că așezarea avea un număr de 35 case. Se presupune că satul ar fi fost
Biserica de lemn din Adâncata () [Corola-website/Science/317011_a_318340]
-
Adâncata este atestat prima dată la sfârșitul secolului al XVIII-lea; în catagrafia din 1772 se afirmă că așezarea avea un număr de 35 case. Se presupune că satul ar fi fost întemeiat în jurul anilor 1700. Prin legea secularizării averilor mănăstirești din decembrie 1863, satul Adâncata a intrat în proprietarea statului, devenind parte componentă a comunei Hănțești din județul Dorohoi. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Hănțești cuprindea satele Hănțești (centru de comună), Adâncata și Mitoc. Adâncata era cunoscută sub
Biserica de lemn din Adâncata () [Corola-website/Science/317011_a_318340]
-
de piatră a jupânului Manea Clucer, pisania încastrată pe fatada sudică a casei numită "a Bălașei" și piatra de mormînt a acesteia, considerând că în acest fel îi va crește importanța. Această construcție este tratată arhitectural ca niște adevărate chilii mănăstirești, cele 4 încăperi dispuse în șir, cu bolți și pardosite cu cărămizi, armonios concepute, dar modeste și care emană simplitate. Biserica Domnească este ctitoria voievodului Petru Cercel după modelul bisericii mitropoliei din oraș însă de dimensiuni mult mai mari fiind
Curtea Domnească din Târgoviște () [Corola-website/Science/302297_a_303626]
-
condiționat. Dacă stratiotul nu-și putea îndeplini sarcinile militare, putea fi pedepsit și înlocuit de un alt stratiot. Din secolul XIII, Bizanțul apela la mercenari străini, dar în perioada pătrunderii turcilor în Asia Mică, s-a recurs la distribuirea proprietăților mănăstirești sub formă de pronoia. Din timpul domniei împăratului Iustinian, scaunul pontifical a intrat sub influența împăraților bizantini. Majoritatea papilor erau desemnați de împărații de la Constantinopol. Când papalitatea întâmpina rezistență, basileii nu ezitau să-și afirme controlul asupra scaunului pontifical. Papa
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
o jumătate de secol de la construirea sa, între anii 1611-1617, marele vornic al Țării de Jos, Costea Băcioc, soția sa, Candachia și fiica lor, Tudosca (prima soție a lui Vasile Lupu), a pus la dispoziție averea sa pentru refacerea complexului mănăstiresc, adăugând vechii biserici (după cum stă scris în inscripția pusă de el deasupra intrării sudice) un pridvor masiv care a dublat aproape dimensiunile clădirii. Interiorul noii construcții a fost împărțit prin două arcuri transversale, însoțite de un brâu răsucit, în travee
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
perioada stăreției egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea a început să fie refăcută treptat. Biserica a fost reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril a refăcut chiliile mănăstirești, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie a zidit un paraclis lângă egumenia veche, care este stricat apoi de egumenul Grigore Crupenschi. Mănăstirea
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]