522 matches
-
având în centru, axial, generalitatea și, radial, specialitatea. Sintetic exprimat, poate prea sintetic, acesta e traseul logic pe care îl propune Despre idei & blocaje. Pentru că eseistica digresivă, rafinată și ancorată istoric din jurul noțiunii de cultură generală sau problematizarea pe filieră maioresciană a câtorva metehne locale nu se pot rezuma nici măcar sub pretextul plezirist al parantezelor. Imposibil de subminat sau de chestionat dinăuntrul său, eseul lui Patapievici nu are, la acest nivel, fisuri. E - în toate ale sale - impecabil. El poate fi
Cum rămâne cu literatura ? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9095_a_10420]
-
emoția de poet în fața unor refaceri atît de radicale, mi-a spus textual: «Așa făceam și cu versurile lui Eminescu».”1 Mărturisirea tranșantă a criticului, scoasă la iveală în 1942, n-a fost nicicînd invocată ulterior în discuțiile privind editarea maioresciană a poeziilor lui Eminescu. Dar suspiciuni de același gen fuseseră formulate cu mult înainte, primul care a cutezat să le exprime, cu o duritate frizînd injustiția, fiind I.L. Caragiale: „mai tîrziu, pe cînd artistul era cu mintea bolnavă, s-așuț făcut
„Așa făceam și cu versurile lui Eminescu“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2526_a_3851]
-
scris ca Maiorescu, căruia i-au reușit mai toate în viață, să eșueze ca filolog.” 2 Rîndurile de mai jos nu-și propun să forțeze uși deschise. Este vorba doar de a ilustra, cu ajutorul a două exemple, resortul unor intervenții maioresciene, care se dezvăluie cu o claritate fără cusur. Mortua est! Versul 4, strofa 8 (ed. Maiorescu): „Pe fruntea ta mîndră cunună de laur”; „Convorbiri literare”, 1 martie 1871: „Pe fruntea ta pală cunună de laur”. Substituirea lui pală prin mîndră
„Așa făceam și cu versurile lui Eminescu“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2526_a_3851]
-
fără cusur. Mortua est! Versul 4, strofa 8 (ed. Maiorescu): „Pe fruntea ta mîndră cunună de laur”; „Convorbiri literare”, 1 martie 1871: „Pe fruntea ta pală cunună de laur”. Substituirea lui pală prin mîndră fusese, putem zice, „anticipată” prin reproșul maiorescian adus poeziei Mortua est!: „Abuz de cuvîntul pală, care poate n-ar trebui uzat deloc” (Direcția nouă în poezia și proza română, 1872). Peste aproximativ un secol, I. Negoițescu va identifica în paloare unul „dintre cele mai pregnante simboluri eminesciene
„Așa făceam și cu versurile lui Eminescu“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2526_a_3851]
-
pe scurt, subiectivă. Impersonalitatea ori obiectivitatea, criticul trebuie să le lase pe seama altora. Speriați de reacția scriitorilor, unii critici se justifică afirmînd că sînt obiectivi, mai bine zis, mai obiectivi decît scriitorii înșiși. Nu în acest sens trebuie înțeleasă distincția maioresciană dintre poeți și critici, cum că primii sînt opriți de la păreri corecte de o subiectivitate care le-ar lipsi celor din urmă. Sensul distincției este că subiectivitatea criticului e mai largă decît a poetului care este prizonierul unei singure formule
Posibil decalog pentru critica literară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13945_a_15270]
-
și de aceea în locul schimbărilor bruște care invocă nevoia evoluției, conservatorul preferă schimbările graduale și încetinite. Pentru el, comunitatea este o totalitate organică crescută în timp, căreia nu-i poți transplanta formele unei alte societăți. Formele fără fond, clasica expresie maioresciană, rezumă rezerva conservatoare față de aplicarea formelor progresului liberal. Toate nuanțele acestea sunt urmărite de Ioan Stanomir de-a lungul celor trei generații de conservatori români. "Bătrîni și tineri deopotrivă, conservatorii sunt definiți de atașamentul față de un set de valori și
Stigmatul conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8066_a_9391]
-
dreapta militantă, cît și comuniștii l-au detestat pe Maiorescu rămîn aceleași: opiniile politice ale criticului și privilegierea de către el a criteriului estetic în artă. Inimiciției adversarilor i-a corespuns însă fervoarea neobosită a admiratorilor. Adepții estetismului au analizat opera maioresciană pînă în cele mai ascunse cute, identifîcîndu-i sursele teoretice, descifrînd semnificațiile fiecărui studiu important. Astăzi știm cu certitudine care filozofi și esteticieni au hrănit gîndirea lui Maiorescu, în ce împrejurări ale vieții sale și-a scris studiile, care a fost
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
esteticieni au hrănit gîndirea lui Maiorescu, în ce împrejurări ale vieții sale și-a scris studiile, care a fost sensul și ecoul lor în epocă etc. Cîțiva dintre cei mai prestigioși critici ai secolului XX au făcut act de credință maioresciană, începînd cu E.Lovinescu, urmașul său direct, continuînd cu Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, G. Călinescu (singurul care a ridicat de la început rezerve serioase cu privire la Maiorescu, dar a sfîrșit prin a-l analiza atent); apoi Tudor Vianu, campionul exegezei
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
începînd cu E.Lovinescu, urmașul său direct, continuînd cu Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, G. Călinescu (singurul care a ridicat de la început rezerve serioase cu privire la Maiorescu, dar a sfîrșit prin a-l analiza atent); apoi Tudor Vianu, campionul exegezei maioresciene; în ultimele decenii, Nicolae Manolescu, Alexandru George și Sorin Alexandrescu. Dacă mai adăugăm contribuțiile documentale, uneori foarte prețioase, ale lui Z.Ornea, Liviu Rusu, George Munteanu, ca și ale multor altora, realizăm că Titu Maiorescu rămîne una dintre cele mai
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
lui Z.Ornea, Liviu Rusu, George Munteanu, ca și ale multor altora, realizăm că Titu Maiorescu rămîne una dintre cele mai comentate personalități ale literaturii noastre, veritabil magnet pentru glosatori. Mai puțin examinată a rămas valoarea pur literară a scrisului maiorescian - pentru că există și o asemenea latură. Topografia gîndirii criticului pare astăzi stabilită în integralitate; singura zonă a operei în care lectura contemporană poate întîrzia cu oarecare interes a rămas aceea a relevanței ei stilistice. Semnificația stilistică a unei opere de
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
o pună în evidență. Să observăm însă că, de multe ori, norocul a fost cel care l-a ajutat pe critic în verdictele sale: traseele glorioase ale lui Eminescu, Slavici ori Caragiale au luminat retrospectiv, cu forță mereu sporită, intuiția maioresciană inițială, ce le-a oferit acestor scriitori celebritate încă din tinerețe. Vocația critică Maiorescu și-a înfrînat- o cu severitate, împins de împrejurări, dar și de convingerea că impunerea școlii junimiste și a unui nou mod de a face cultură
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
masivul studiu din 1866 avea în spate sute de pagini de jurnal și de scrisori. Dincolo de toate acestea, precocitatea luase totuși la Maiorescu formă aproape maladivă. Nu doar asimilarea cantitativă a culturii uimește, ci mai ales faptul că structura personalității maioresciene părea configurată pînă la detaliu încă din prima tinerețe. Paralela cu Eminescu se impune de la sine: la vîrsta cînd cei mai mulți oameni se află în căutarea drumului, incapabili să se decidă, Maiorescu nu mai avea de mult nici o îndoială. Învățase tot
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
și în diferite guverne, de aici întemeierea structurii Junimea - „Convorbiri literare”, singura entitate umană la care el urma să aibă întotdeauna ultimul cuvînt. Rector la 22 de ani, ministru la 30, precocitatea sa neobișnuită se afla astfel confirmată. Viziunea filozofică maioresciană s-a constituit devreme și doar pentru uz propriu. Criticul a aderat instinctiv la evoluționism, a crezut în propășirea științelor exacte, dar la un evoluționism temeinic, solid și organic, în linia lui Spencer și Buckle. Plecînd de la convingerea că, dincolo de
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
decenii. În 1904, aproape 40 de ani mai tîrziu, cînd Academia fixa definitiv regulile ortografice, Maiorescu a avut satisfacția supremă de a redacta el însuși respectiva decizie, în spiritul vechii sale lucrări de la 1866. Prin urmare - victorie deplină! Izbînda încăpățînării maioresciene, verificabilă în multe alte circumstanțe, s-a manifestat mai întîi pe terenul limbii, cu o strălucire de necontestat și în văzul tuturor. Contribuțiile maioresciene privitoare la literatură s-au succedat în două serii: prima a avut funcție primordial polemică și
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
însuși respectiva decizie, în spiritul vechii sale lucrări de la 1866. Prin urmare - victorie deplină! Izbînda încăpățînării maioresciene, verificabilă în multe alte circumstanțe, s-a manifestat mai întîi pe terenul limbii, cu o strălucire de necontestat și în văzul tuturor. Contribuțiile maioresciene privitoare la literatură s-au succedat în două serii: prima a avut funcție primordial polemică și a urmărit impunerea în spiritul publicului, chiar cu violență, a noului autor și a noii sale viziuni critice (Limba română în jurnalele din Austria
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
Junimii au atras din partea celor vizați replici furioase. Este un loc comun constatarea că, în faza sa polemică, Maiorescu și-a înfrînt adversarii și că această luptă victorioasă cu liberalii a contribuit decisiv la faima criticului. Recitite astăzi, inflamatele articole maioresciene de tinerețe nu mai lasă exact aceeași impresie. Să spunem că cea mai substanțială piesă a polemicii - manifestul ideologiei junimiste -, În contra direcției... - 1868, completat cu Observări polemice - 1869, realiza o spectaculoasă demonstrație asupra unei chestiuni discutabile: pericolul „formelor fără fond
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
pe intoleranță și pe demagogie iresponsabilă a unei grupări liberale de la Iași. Discursurile parlamentare ținute de Maiorescu în perioada 1871-1873 sunt variații pe temele din studiul consacrat școalei Bărnuțiu, cu aplicații punctuale și exemplificări ale principiilor expuse acolo. Convingerile politice maioresciene au fost de la început limpezi, iar pledoaria sa pentru civilizație, pentru rațiune și toleranță, a căpătat formulare memorabilă încă de cînd scriitorul nu împlinise 30 de ani. „Ceea ce ne susține curajul în mijlocul acestei confuzii a timpului este încrederea neclintită că
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
biografia și psihicul eminescian, a elementelor schopenhaueriene. Cel dintîi portret complet și adevărat pe care un critic i l-a închinat lui Eminescu a fost realizat în regim filozofic - și întreaga exegeză eminesciană ulterioară va purta semnele acestui debut. Analizele maioresciene au rămas cam la aceeași formă, din tinerețe pînă la sfirșit; după expunerea cîtorva principii de bază și elaborarea unei teze generale pe care respectivul autor o exemplifică, urmează citatele, vag comentate, puse cap la cap. De la articolul despre Alecsandri
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
Și cînd te gîndești că ploaia de acuze cu care fusese întîmpinat Maiorescu la primele sale studii se rezumase la „antipatriotismul” și la „cosmopolitismul” criticului! Se vede că șocul provocat de asemenea aberații l-a urmărit multă vreme... Performanța stilistică maioresciană a fost atinsă în comentariile moralistului. Dacă noutatea adusă de Maiorescu în literatura noastră a reprezentat-o crearea unui stil intelectual, pare evident că în această arie, a dezbaterii etice, el poate atinge perfecțiunea. Chiar și în cele mai originale
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
în judecarea lucrărilor literare (1883) și Din experiență (1888). Cel dintîi a fost publicat, întîmplător dar simbolic, în același număr din „Almanahul” de la Viena în care apărea Luceafărul eminescian. Toutes proportions gardées, textul este și el un fel de „luceafăr” maiorescian. Ca și la Eminescu, avem în față o autobiografie trucată: experiența vieții sale de luptă pentru a se impune apare relatată de Maiorescu în mod impersonal, sub forma expunerii de adevăruri generale. Ideile eseului erau mai vechi (apăruseră sintetizate încă
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
limitelor actului psihic și ale conștiinței umane. Observațiile de aici privind extrema îngustime a conștiinței active, intuirea existenței subconștientului și a teribilei sale forțe, dificultatea imensă a progresului în știință au căpătat acum formă subtil aforistică. Atingem astfel centrul inovației maioresciene prezentă mai ales la nivelul inventării la noi a unui stil, pe care l-am numit „intelectual”. Practica avocaturii decenii la rînd, exercitarea îndelungă a oratoriei parlamentare îl obligaseră pe Maiorescu să-și construiască studiile ca pe niște pledoarii; profesoratul
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
nu numai o nouă literatură, ci și reevaluarea întregii istorii a literaturii din punct de vedere ideologic și estetic, așa dar un nou canon. Deceniile următoare au reconfirmat canonul fixat în interbelic de cea de a treia generație de critici maiorescieni, în bătălia lor cu critica socială și naționalistă a unor Ibrăileanu și Iorga, debitoare pe jumătate lui Gherea și criticilor antijunimiști de la sfârșitul secolului XIX. Lucru cu atât mai greu de explicat, cu cât Lovinescu, Călinescu, Cioculescu sau Streinu, protagoniștii
Despre canonul literar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3525_a_4850]
-
Nu cred însă că am greșit esențial. De tinerii critici de azi și de mâine depind, cu siguranță, primii pași pe calea unui canon diferit de cel pe care noi l-am moștenit de la criticii celei de a treia generații maioresciene, iar tinerii, de la noi. Rezervele mele nu privesc necesitatea apariției unui nou canon, ci absența deocamdată a unei conștiințe clare a protagoniștilor în privința acestuia. Un tânăr critic mă întreba zilele trecute cu cine pot fi înlocuiți, bunăoară, Arghezi sau Rebreanu
Despre canonul literar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3525_a_4850]
-
este de a se amesteca și el în vorbă oriunde și oricum. Pe orator îl stăpânește scopul, pe retor deșertăciunea, pe guraliv, mâncărimea de limbă. De aceea oratorul poate avea o valoare permanentă, retorul numai una trecătoare, limbutul, nici-una". Triada maioresciană își are perechea în viața politică: aici întâlnim oameni de stat, oameni politici, politicianiști. Omul de stat este personalitatea cu vederi largi, capabilă să judece situațiile în sine și să înțeleagă liniile de evoluție pe termen lung, personalitatea care în
Oameni de stat, oameni politici, politicianiști by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12126_a_13451]
-
importantă să-i fac autorului. El mi se pare a clarifica una din cele mai litigioase probleme din cultura română. Trei sînt considerațiile principale de la care pornește analiza dlui Șiulea. Prima este receptarea contradictorie (pînă la nonsens) a faimoasei teorii maioresciene, ca și a gîndirii lui politice în general. Autorul, care e cît se poate de tranșant în opiniile sale, numește acest fel de receptare "actul ratat al interpretării". "Multe voci [...] stau sub semnul unei lungi tradiții de ignorare sau abuzare
Adevăratul Maiorescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13833_a_15158]