956 matches
-
ani în care zgomotul sacadat al mașinii mele de scris mă izola și, asemenea cartonașului pe care-l privește cel ce se autohipnotizează, îmi fixa conștiința în zona precisă a fabulației. în locul unui covor mecanic împletesc acum, cu o răbdare maniacală, un covor manual de vene și nervi, al cărui spate îl văd doar eu, ale cărui conexiuni încîlcite și de neurmărit, ale cărui noduri, ganglioni, varice sânt propria mea alcătuire anatomică. Tu, Victor, 113 singurul meu cititor, prietenul meu de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Comandament al Armatei contribuiseră la sporirea cunoștințelor mele de geografie, mersul războiului îi formase oaspetelui meu, caporalul, acea lejeritate mondenă și locvace care, astăzi, în vremuri de pace durabilă, ne-o mai oferă, în serile de diapozitive, turiștii care fotografiază maniacal. „Aici vreau să mai ajung o dată cu Erna a mea, mai târziu, după ce s-a mai împrăștiat mirosul de praf de pușcă.“ E drept că mâncărica de ciuperci și terciul de urzici au făcut din mine bucătar și gazdă, dar premisele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cum cădeau ele pe canatul ușii, pe o jumătate de nas, cum pica senin lumina ca din Întîmplare pe bătrîne secundare, pe-un vechi scrin ca la Eisenstein, cum era construită fiecare scenă, fotogramă cu fotogramă, cum se tot umblase maniacal la detalii În fiecare plan, cine dracu’ o fi, un american?, nu, n-ar avea timp să se ocupe de fleacuri, de lumina pornită de jos În sus și-un pic lateral, cu cadre Împărțite-n două de arcușul firelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nesimțirea lor porcească. Margaret a obținut în sfârșit un minister: Educația. Va fi minunată, sunt convins. Keith Joseph a fost numit la Sănătate. Pentru mine e un necunoscut. N-a făcut cine știe ce impresie. N-am remarcat decât o ușoară sticlire maniacală în ochi, care mi se pare cam penibilă. Eu am primit 1500 de voturi. Sincer, mă miră că am primit și atâtea - dar oamenii ăștia ar vota probabil și pentru manechinul unui croitor dacă ar avea o insignă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
simți dintr-odată mai bine. Se uită În oglindă și Îl văzu pe Hughes stînd pe jos, cu mîinile pe față și pe Mickey lipsită de vlagă, Învîrtindu-se fără rost, petrecînd-o cu privirea... Se forță să conducă foarte atent, chiar maniacal, pe strada plină de sticlă spartă, iar apoi, cînd drumul deveni mai neted, acceleră. În timp ce conducea, se gîndea la Helen, imaginîndu-și-o cum o văzuse ultima oară, cu multe ore Înainte: neatinsă, nevătămată. O văzu atît de clar Încît fu sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dincolo. Mâine nu vei mai dori nimic resemnat în spații, pierdut într-un Chronos rătăcit lângă insolvabila sămânță, tocești penelul scursorilor ambițios nu mai ai păr sau oase, doar spuză. De-a lungul covârșitoarelor ambiții de a învinge într-o maniacală înfrângere n-auzi cum șuieră gândul cunoașterii, mereu mai obosit ; miști doar împins de inerția reflexiilor aparținând nimănui culpabil.
Lini?te by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83911_a_85236]
-
cea mai bună de a rezolva lucrurile grețoase este să le uiți cu desăvârșire. — Acu’ o săptămână era să mori și tu-mi zici că te simți „bine“? îmi reproșă ea. Ai putea avea o depresie bipolară avansată de tip maniacal sau ceva groaznic, de genul ăsta. Ca mai toate fetele din New York, Julie își face o tomografie de fiecare dată când o doare capul. E atât de familiarizată cu gradele depresiei încât ar putea să le diagnosticheze. Apoi a urmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
un regim autoritarist, bazat pe corupție și dictatura interesului de grup. Culmea e că deși pretind a fi de stânga, oamenii din PSD plesnesc de imensitatea bogățiilor acumulate. Dacă-l lăsm de-o parte pe Iliescu (straniu caz de obsesie maniacală a puterii), căpeteniile pesediste se scaldă în averi a căror simplă descriere te sperie. De unde? Cum? Cât? Astfel de întrebări nu se mai pun demult în partidul sărmanilor miliardari. Ele nu se mai pun, de fapt, nicăieri în societatea românească
Voioasa resemnare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8693_a_10018]
-
energia și demnitatea. În realitate, nu se petrecea nimic. Eram extrem de cuminți și de-obișnuiți. Fetele se strigau cu „Fato!“ sau „Fată!“, schimbau între ele maldăre de foi sau câte-o carte inutilă, împrumutată de la bibliotecă. Copiau cursurile la xerox, maniacal, de frică, sute de pagini, mii de explicații, cu tot cu glume, greșeli de transcripție sau paranteze orale; ți le turuiau la examen, cu sentimentul că te bucuri să le-auzi. Foile deshidratate circulau de colo-colo, cu scrisul aproape ilizibil. Când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vârstă, mediu și personalitate. Făcusem și eu Școala Centrală; se chema altfel pe vremea lui Ceașcă, dar nu conta. Diferența de vârstă mocnea și ea acolo: între mine și Maria încăpeau vreo 12 ani. O iubeam și eu calm, puternic, maniacal. Invidiam porțiunea de spațiu fizic și afectiv care se întindea între noi și pe care fiecare și-o ocupase cu alte locuri, alți oameni, alte stări. Aș fi făcut orice s-o pot comprima, să mă strecor printre ochiurile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vânt: și viu, și mort, în același timp. Uneori, se agăța de-o poză, alteori de-un vers dintr-o melodie. O urmăream închizându-se în baie, în cea mai mare tăcere. Sau în bucătărie, făcând cojile franjuri: minuscule, portocalii, maniacale. Nu trebuia să pun întrebări. Viața merge înainte, curiozitățile nu-ți aduc decât griji în plus. Bucuriile se împleteau cu decepțiile, așa cum liniștea îmbrățișează nevroza. Ne certam rar, dar violent, ca oamenii care chiar se iubesc. Bătăile erau scurte, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întâmpla foarte clar, nici lumina nu mai părea aceeași. Mă simțeam sleit. Anotimpurile egale și precise de pe vremea lui nea’ Nicu dispăruseră. Nu mai aveam primăvară, și nici toamnă. Reperele zburaseră, monotonia se pulverizase în mii de monotonii mai mici, maniacale, confuze. Nu mai știai ce vine, nici măcar nu puteai să aproximezi. Teii înfloreau prin iulie, în două zile se cocea totul și te trezeai cu-o pastă uscată pe jos, crănțăneau adidașii când călcai pe ea. Vara, pândeau după blocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
corpuri și stări în care mă pulverizasem, mizeria curgea prin canalele optice. Căutam de dimineață până seara, fără jenă și fără discernământ. Femei de toate vârstele și condițiile sociale defilau dinspre retină spre nervii cranieni, influențându-mi ritmurile circadiene. Trăiam maniacal, bolnav, doar ca să pot urmări forfota din jurul creierului meu. Unii umblă după lucruri complicate, alții se pierd prin cosmos; mie îmi trebuia mult mai puțin: mișcarea de pe stradă. Ajunsesem dependent de ea, dureros, ca la o expoziție Van Gogh. Cortexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu poate decât să ducă la disperare. Adevărata literatură este, din perspectivă nihilistă, revelarea lipsei de adevăr. Perspectiva e demitizantă. Solipsismul revine la numirea poeticii expresivității „pe cât e de respingătoare lumea, pe atât este sinele de fascinant”. E o concentrare maniacală asupra propriului eu, cu toate preocupările lui, oricât de mărunte ar fi - genul literar născut de aici este „autoficțiunea”. Împotriva acestora autorul se întreabă: „Aceasta ar fi menirea literaturii să eșueze în prețiozități formale (adică să vorbească la infinit despre
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
asupra intelectualilor și artiștilor. în Franța, PCF exercită o „hegemonie intelectuală”: el controlează Comitetul Național al Scriitorilor și stabilește lista colaboratorilor care urmează a fi supuși epurărilor. O comisie a Comitetului Central, condusă de Laurent Casanova, își exercită cu pedanterie maniacală autoritatea asupra publicațiilor: Les Lettres franșaises - conduse de P. Daix și apoi de Aragon -, Europe - condusă de Jean Cassou, apoi de Pierre Abraham -, La Pensîe - condusă de Georges Cogniot -, La Nouvelle Critique, încredințată lui Jean Kanapa. Recompensele nu sunt doar
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Acest vast domeniu, care ne pasionează pe toți la Dunăre și Carpați, constă într-un interminabil discurs narcisic, uneori exaltat, adesea toxic, care oscilează între megalomanie și ură de sine - ori le combină neașteptat pe ambele în doze variabile. Preocuparea maniacală de a defini românitatea, înainte sau în loc de a trece la acțiune pentru transformarea țării, preferința pentru mania autocriticii naționale în detrimentul căutării unor soluții practice de ieșire din diversele crize ale Istoriei, a fost cândva numită sarcastic de Cioran (deloc străin
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
a îndrepta acțiunea spre un deznodământ neașteptat. "Tragedia lor comună", cum o numește ironic naratorul, este, pe de o parte, moartea prietenei lor, Molly, însă ea e dublată, în același timp și într-un mod destul de evident, de nevoia lor maniacală de a-și salva destinul printr-o lovitură de geniu, respectiv, de teatru: Clive Linley compune cu greu o simfonie dezlânată, un eșec la limita plagiatului ce-l va arunca într-o depresie vecină cu nebunia, iar Vernon Halliday plănuiește
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
o matrice o excesului dublat de nesiguranță, și orice ezitare a femeii devine indicele unui dezastru. Femeia cultivă un mister periculos ce amplifică incertitudini maladive, fără a avea măsura gravă a consecințelor. Epuizat de gelozii și bănuieli, pictorul o urmărește maniacal pe cea despre care credea că e singura ființă ce-l poate înțelege. Nebunia lui Castel se lovește însă de un personaj impenetrabil - Allende, soțul orb al Maríei, prezență stranie ce se integrează unui veritabil complex al orbirii în literatura
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
o matrice o excesului dublat de nesiguranță, și orice ezitare a femeii devine indicele unui dezastru. Femeia cultivă un mister periculos ce amplifică incertitudini maladive, fără a avea măsura gravă a consecințelor. Epuizat de gelozii și bănuieli, pictorul o urmărește maniacal pe cea despre care credea că e singura ființă ce-l poate înțelege. Nebunia lui Castel se lovește însă de un personaj impenetrabil - Allende, soțul orb al Maríei, prezență stranie ce se integrează unui veritabil complex al orbirii în literatura
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
a se instala, ca un vajnic și insolent parazit, „În locul ei”! Și, În acest caz - vorbesc de „cazul meu”, nu-i trag după mine și pe alți creatori, poate mai onorabili! -,avem cu certitudine de-a face cu reflexe tipic maniacale; „cineva” care, la modul evident, nu are „simțul realității” (mi s-a reproșat și asta, ca și faptul că „nu cunosc limba română” etc.Ă și Încearcă, prin eforturi ce multora, În decursul anilor, le vor apărea ca „dizgrațioase” (vezi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a energiei pentru a atinge, pentru a „sparge misterul” unei idei Încă neîncercate de o altă minte, o idee, o stare, o viziune, o soluție a unei probleme celebre prin insolvabilitatea sau „absurditatea” sa. Am comparat uneori această „concentrare nefirească”, „maniacală”, această „extraordinară economicitate a mijloacelor”, care de fapt Îi separă de muritorii de rând de „ceilalți”, care nu sunt „altfel” decât pentru că sunt apți de această concentrare pe durată lungă - ca o rază „laser”, o vibrație ordinară de fotoni, concentrată
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Vianu În magistrala sa Estetică, observă un lucru paradoxal, acela că diferența Între omul „de rând” și marii creatori e doar de ordin cantitativ. Dar „cantitativ” vrea să Însemne În acest caz, cred eu, tocmai această nefirească „economicitate”, „grupare inumană, maniacală” a tuturor calităților, a atenției, timpului și energiei - elemente cu care sunt dotați și „ceilalți”, dar pe care un instinct sănătos și practic Îi Împiedică să alerge după „o iluzie”, la fel ca teama de ridicol sau de opinia publică
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
algele și cadavrele peștilor morți la picioarele mele goale ce pășesc pe-o plajă invizibilă, arzătoare, insuportabil de concretă?!... Oare... nu tocmai de aceea mi-am inventat profesiunea (suspectă!Ă pe care o practic de decenii cu o seriozitate ușor maniacală, ca să mă conving că „ea”, „existența”, cum ar veni, Îmi aparține numai mie?!... Nu cumva tocmai de aceea?.. („Sunt câțiva morți În oraș, iubito/ Chiar pentru aceasta am venit să-ți spun.” Ă Căci, cum ar zice poștașul, am făcut
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care o discut; dar, pornind de la ea, lucid În sfârșit că nu În „diversitate”, nu În „schimbare”, cum se crede și cum cred mulți, va sta „rezolvarea” unor situații existențiale penibile și inextricabile, ci În repetare, Într-o Încăpățânată, stupidă, maniacală repetare a „aceluiași” stă de fapt eliberarea, ieșirea din acel cerc existențial obscur, ce este mai degrabă un labirint, o rătăcire perversă ce are doar În aparență forma diversității. Sigur, mi se va spune, s-a observat de mult că
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aceea, o „sfântă mânie“: zici „destul“ și faci curățenie. Viciile trebuie luate în serios, dar nu trebuie monumentalizate. În definitiv, cum spunea un călugăr, puzderia ispitelor seamănă cu un bâzâit de muște. E normal să te simți agasat, dar îndârjirea maniacală, preocuparea obsesivă pentru lichidarea paraziților nu face decât să le consolideze rezistența. Viciile nu trebuie înființate prin sermonizare catastrofică. Mult mai eficace e să le iei peste picior, să înțelegi cât poți fi de caraghios sub impactul lor. IV. Viciile
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]