2,843 matches
-
să Îl știe scriind seara până spre miezul nopții, umplând pagini În tregi cu deli ruri izvorâte ca dintr-o memorie incontrolabilă, de parcă tot neamul lui trecut, de iobagi de pe moșia Bălăceanului, i ar fi dictat la ureche... Îl vedeau melancolic, singur, ignorându-și prietenii, Îl auzeau vorbind de unul singur, ceva se rupsese În el, Între ei se ridicase zidul discursurilor lui din care nu Înțelegeau ce anume avea să Îl salveze ori să Îl neno rocească. , i-ar fi
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
cambuză... — Boșorogule, l-a alintat ea, sunt sătulă de poezie. — Nu uita, Vasile, să vii să citești la ședința viitoare! a mai strigat Puiu Nistea, după care a stins lumina În urma lui. Afară noaptea de sfârșit de mai se lăsa melancolică, fără parfumurile de odinioară. Vasile Îi ducea Ionelei chi tara, alături de ei Tronaru, care spera În taină la nurii adolescentei. Ce naiba l-o fi apucat pe retardatul ăla? Era așa de frumoasă ședința. — Domnu’ Tronaru, o fi știind el ce
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
lăsat peste el și i-am băgat țevoiu’ de la burduf în gură, pe gât. Am apăsat mult în gâtul lui, cu forță, pe dinăuntru, că se înțepenise în ceva moale. Se auzea un sunet lung în țeavă, ceva gros și melancolic. Scotea un sunet așa, cum n-am mai auzit să existe. Și sufletu’ lui Manciuzdă s-a dus în cimpoi. După aia, am scos țeava și am șters-o. Am stat și m-am uitat mult la el cum zăcea
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
clipă pe gânduri. Oare se mănâncă și între ei? întrebă. „Căci dacă Dumnezeu e mort, atunci Logosul a murit odată cu el și nu mai poate fi găsit acum decât în cimitire. Unul, neîmpărțitul, zace acolo egal cu sine, dospindu-se melancolic, și iese noaptea din clisă, luând mii de forme, chiar ca dinții lui Cadm. Mda. Asta-i. Limba ne e îngropată. Nu mai știm vorbi.“ — Ba se mănâncă și între ei. — Da’ de unde știți, părinte, dacă nu-i vede nimeni
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
persană a fost cunoscută, în acea epocă, îndeosebi prin Catrenele lui Omar Kayyam, traduse de Al. T. Stamatiad, despre care Al. A. Philippide scria în Adevărul literar și artistic, din 22 mai 1932: "Aceasă poezie fatalistă și senzuală, voluptoasă și melancolică, a găsit în limba noastră, prin dragostea și înțelegerea d-lui Stamatiad, o interpretare plină de talent și frumusețe." De o maximă utilitate este Indicele de nume din finalul volumului, care facilitează consultarea ei.
Literatura universală în periodicele românești by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7183_a_8508]
-
face istoria să plângă în pumni că nu l-a încarnat direct în Carol I, el mai adaugă și film documentar. Toate aceste avataruri carolingiene spun poezia pe de rost, se așază elocvent în cadru, spun fraze memorabile și privesc melancolic în zare, unde se află ireverențioasă posteritatea, femeia care se lasă cel mai greu cucerită. Într-una din scene, Carol I se plimbă aiurea pe coline cu sabia în mână, nu belicos scoasă din teacă, s-ar fi putut opri
Carol Nicolaescu Întâiul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7186_a_8511]
-
speranța: "nu există speranță în aceste măruntaie de timp / ecouri ale lumii de oglinzi și reflexii / din care ciugulesc din cînd în cînd / amintiri despre viața placebo a poetului" (păpușa cu cortex de păpușar). Inevitabil, artificiul implică dedublarea, cu aceeași melancolică relație dintre esență și aparență, cu aceleași tînjitoare năluciri ale unei consubstanțieri prohibite: "un germen de realitate un ritm cu dublu sens / mă nasc aici și acolo însemnînd tot ce e viu este / de două ori revelat o dată în lume
Între natură și artificiu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7199_a_8524]
-
a unui "cîntec închinat nici unor țărmuri", cum spune Saint-John Perse, cu fulgurantele ipoteze ale unor spații și timpuri înscrise într-un infinit amorf. Poeta culege sclipirile acestuia, înzestrîndu-le cu timbrul liric, încercînd a le aduna în mici agregări somptuoase, cînd melancolice, cînd revendicative: "un fel de slăbire a miezului / cînd gemenii se învelesc cu timpul dinaintea timpului / cînd Ierusalimul iese din mine / din fum / din nimic / cum un pelerin care doarme urcînd / în timp ce pașii îl duc peste munte / miezul meu se
Între natură și artificiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7222_a_8547]
-
ca în poemul LXX, scris, probabil, la împlinirea vârstei sugerate de titlu. Poezia devine un excelent prilej de rememorare a unei stări de spirit dintr-o vreme în care imaginația poetică zburda liberă pe câmpii nesfârșite, dar și de contemplare melancolică a situației sale actuale. Combinația de suprarealism și confesiune cu accente existențiale sugerează perfect cele două vârste ale autorului, vitalismul tinereții (prin forța imaginației) și oboseala septuagenarului (inclusiv sau, mai ales artistică) "Muntele se desfăcea cum poala unei rochii/ o
De veghe în Amarul Târg by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8728_a_10053]
-
soția lui George Enescu, "iubirea târzie a lui Nae Ionescu" , este o prezență grațioasă a bogatului corpus de texte. Fără a miza pe abilități stilistice, Maruca înfățișează - în fragmentul din Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave - într-un stil melancolic și prețios, întâmplările vieții ei, descriind în pasaje ample originile familiei sale, copilăria veselă și ocrotită. Lipsită de tensiunile istoriei, povestirea este caldă, cochetă și introduce - poate - cea mai feminină voce din paginile selecției. Cu Alice Voinescu, tonul se agravează
Feminitate în cultura română by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8751_a_10076]
-
Emil Brumaru din propriile scrisori trimise, în vara lui 1980, lui Lucian Raicu. Momentul în care le-am putut parcurge - inițial în paginile României literare, de la începutul lui 2003 încoace, apoi între aceste coperți de carte - vine cu nota sa melancolică, nostalgică. În acest sfert de veac, destinatarul a murit, expeditorul a îmbătrânit și noi înșine nu mai suntem copiii care-am fost. (Andreea, fata lui Emil Brumaru pe care acesta urma s-o ducă la grădiniță în toamna lui '80
Un viciu nepedepsit by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8725_a_10050]
-
Emil Brumaru din propriile scrisori trimise, în vara lui 1980, lui Lucian Raicu. Momentul în care le-am putut parcurge - inițial în paginile României literare, de la începutul lui 2003 încoace, apoi între aceste coperți de carte - vine cu nota sa melancolică, nostalgică. În acest sfert de veac, destinatarul a murit, expeditorul a îmbătrânit și noi înșine nu mai suntem copiii care-am fost. (Andreea, fata lui Emil Brumaru pe care acesta urma s-o ducă la grădiniță în toamna lui '80
Un viciu nepedepsit by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8725_a_10050]
-
sau - mai corect - între tragic și melancolie. Mi-am rupt de mai multe ori coaja de pe rană și am zis că în felul acesta, prin jertfa unei mici hemoragii, mă regăsesc. Apoi, hemoragia se închidea și mă întorceam să privesc melancolic spre cerul despre care știam, totuși, că nu are nevoie de sângele meu. Am scris ca să mă distanțez de optzeciști Te consideri "un caz special al literaturii române", cum scrie Bianca Burța-Cernat, în "Observator cultural"? În ce ar consta singularitatea
Dan Stanca - "Adevărata miză a cărților mele este erosul, nu logosul" by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/8705_a_10030]
-
simultan și cu puțin timp înaintea plecării dintre cei vii, memoriile. Unul este Ion Popescu-Negreni (n. 1907), iar celălalt Vasile Dobrian (n. 1912). Primul este un impresionist tîrziu, un poet al armoniilor subtile și al raporturilor cromatice îndelung studiate, un melancolic și un contemplativ, iar cel de-al doilea un constructivist, un vizionar al ordinii geometrice, un lucid care caută inefabilul, paradoxal, tocmai în exactitate și în rigoare. Ion Popescu-Negreni este, cu alte cuvinte, un tradiționalist mereu proaspăt și permanent disponibil
Memoriile și memoria pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8766_a_10091]
-
mai bine zis secționează bărbierul în hardughia lui de pe Fleet Street unde patiseria care devine restaurant în toată regula duduie de mușterii canibali fără s-o știe, pe atît de fleșcăită este povestea de dragoste dintre junele inocent și tînăra melancolică de la fereastră. Ceva este în neregulă aici, Sweeny pare mai preocupat să-l radă fin pe judecătorul Turpin decît să-și recupereze fiica. De la un punct încolo, regizorul pare decis să servească totul în sînge, transformînd filmul într-un biftec
Bărbierul și moartea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8765_a_10090]
-
19, amintind cu o demnitate ușor vetustă de altă lume și alte vremuri, când locul era intens animat de călătorii cu vapoarele care veneau și plecau necontenit și nu de turiștii care sosesc acum cu avioanele. E ceva solemn și melancolic, de nobil scăpătat, dar păstrându-și totuși prestanța, în frumusețea acestei Căpitănii singuratice, dincolo de care, în spatele Navigatorului, parcă și el cam trist, începe La Rambla. Prima, adevărata, celebra, căci în această metropolă caroiată și diagonată mai sunt câteva ramble la fel de
În căutarea Spaniei by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/8767_a_10092]
-
epocă apusă cu luminile și umbrele ei. Întreg filmul este alcătuit prin alternarea planurilor care aparțin retrospectivei cu cele care țin de prezent. Unui Dite tînăr, frivol, epicureu cu un cinism subțire îi este opus filozoful candid de esență voltaireiană, melancolic adunînd în jurul său oglinzi ca refugiu în fața timpului și a amintirilor la o graniță peste care Jiri Menzel nu a trecut-o laolată cu regizorii noului val care au fugit în străinătate după Primăvara de la Praga în 1968. Alături de Milos
Jan care rîde și Jan care plînge by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8793_a_10118]
-
mărturisește, în schimb, cu prisosință, personajul romanesc, cel care cioplește statuia scriitorului, în primele rânduri ale scriitorilor contemporani. A celui care a surprins și fața șiroită de sânge a sclaviei și pe cea cernită a libertății, într-o necurmată, neliniștită, melancolică și, la ceasul serii, tragică încercare de autocunoaștere. La creator, ispita vidului, a neantului, dă roade.
Un romancier al exilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8819_a_10144]
-
seră, parfumurile ți se urcă la cap; rămas bun observațiilor mele tăcute, care vin să-și ia loc lîngă atîtea altele, în portofoliul meu" (Piatra Teiului). în aceste ultime cuvinte extrase din încîntătoarea Piatra Teiului, Russo face aluzie la observațiile melancolice pe care avea obiceiul să le schițeze, la delicioasele fragmente pe care un istoric literar trebuie astăzi să le examineze cu atenție. Vor fi fost mai multe decît cele ajunse pînă la noi aproape din întîmplare? Fără îndoială că da
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
buni, cu membrele desprinse, inima netezită și ușoară, mai întunecată, ospitalieră, masa de piatră. Rîndunelele tremură istovite în crucea ferestrei. Puii țipă. Adu odată ceva ca lumea! Libelule, păianjeni! întindem aluatul prăjiturii cu smochine, din casa de unt, ne gîndim melancolic la tinerețe. Pe atunci prindeam muște, acum, nu mai reușim. Și nu doar atît! Vorbim despre vremea rămasă-n urmă s-a făcut mare fiindcă a trecut și acum ar trebui adunată, salvată din timp. Poate știu oasele: Sărăcia noastră
Masa se răcește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/8921_a_10246]
-
în minte. N-a avut nici succesul postum al altui minor din tabăra "adversă", Minulescu, amestecat în stanțe postmoderne. Recitirea poeziei lui rămîne, deci, un mariaj de curiozitate istorică și întîmplare. Baladele vesele și triste sînt, însă, exerciții de poantă melancolică, pe care modernismul le va respinge în faza lui eroică spre-a le prelua, apoi, în felurite forme. Puneți, bunăoară, față-n față Balada morții (foarte cunoscută, și ea) cu Balada Popii din Rudeni: "Colo-n vale, unde drumul/ Taie
Un poet sub frunze moarte by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9792_a_11117]
-
tridimensional, arătări compozite pline de haz rustic. Nicodim, întors spre Ťțară, țăran, țărânăť, practică o Ťars combinatoriať din instalaționism, artă obiectuală și sculptural eteroclit. Artistul avea o autentică nostalgie a ruralului, după un lung periplu occidental început în 1968, reîntoarcere melancolică, dar nu lipsită de humor nastratinesc, cel al ceremoniilor pestrițe. Ghidonul întors peste șaua unei biciclete echivala, sub decizia artistică a lui Picasso, cu un craniu de taur. Iată cum o furcă încremenește în chip de Regină, în ceea ce ne
In memoriam, Ion Nicodim - Inorog sub țărână by Aurelia Mocanu () [Corola-journal/Journalistic/9802_a_11127]
-
și curțile interioare placate cu azulejos (plăci de faianță, preponderent alb-albastre); dantelăria în piatră a catedralelor și marmura fântânilor; crenelurile citadelelor și oazele luxuriante ale parcurilor; infinit-împodobitele palate și jocurile de cuburi ale caselor simple, azvârlite labirintic pe coline; apoi "melancolicele esplanade" (vorba lui António Lobo Antunes), terasele umbrite de arbori de pe care se poate contempla peisajul urban (miradouros), cascadele de trepte... Și, pretutindeni, pietrele lucioase alcătuind calçada portuguesa, mozaicul ce pavează nu doar piețele și trotuarele orașelor lusitane, ci și
Frânturi lusitane - Tărâm al ambianţelor faste by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/9848_a_11173]
-
pe critici: Vianu, Streinu, Călinescu. Calitatea poeziilor, discutabilă, arată măcar c-au încercat... În fine, suita de Veneții, între Eminescu, Haralamb Lecca, Pillat, scriind pe sonet, dincolo de anecdotă, de ironie, amabilă sau ba, de Sonetul-fabulă al lui Camil, ora exactă, melancolică, gravă, bătută de San Marc. Nu știu prin ce alt anticariat s-a pierdut primul volum al antologiei lui Caraion și Crohmălniceanu. Cel pe care-l am în față începe (autorii lui dau subtitluri) cu Spiritul modern, de la Jarry la
Ochi compuşi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9858_a_11183]
-
de acasă - găsise etimonul mâinii stângi, ca obosită: stanca, în latinește. Fantezist, probabil, dar sugestiv! Un cunoscut om de litere francez demonstra, cu fotografii, într-o celebră revistă de la finele secolului trecut, expresiile diferite ale celor doi ochi omenești. Unul melancolic, introvertit, neliniștit, bănuitor, altul vivace, scrutător, participativ. O realitate. Sufletul însuși se divide la omul faustic, punând pe jar posesorul (Zwei geelen wohnen, ach, in meinem Brust!), situând insul, cu vorbele lui Arghezi, între înger și măgar. Așa cum unii dorm
Casa cu ferestrele deschise by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9861_a_11186]