KorAP: Find »[drukola/base=mioară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...110 >

2,739 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

uitării, să o roadă pamfletul acid, să o topească, Lavoisier va șterge din concluzia sa filosofică asupra materiei totul se transformă. Eu îl contrazic întru totul! Nimic nu se câștigă, totul se transformă în... nimic! Așa va trebui să fie Mioara. Se va dovedi că nimicul există, va fi forma sa materială. Dovadă filosofică, postulat, cuvânt magic, absolut. Existența lui îi va dovedi nonexistența sa. Aceasta e uitarea, închisoarea perfectă pentru Mioara. Dorința ei de a fi văzută, cunoscută, acest vedetism

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
se transformă în... nimic! Așa va trebui să fie Mioara. Se va dovedi că nimicul există, va fi forma sa materială. Dovadă filosofică, postulat, cuvânt magic, absolut. Existența lui îi va dovedi nonexistența sa. Aceasta e uitarea, închisoarea perfectă pentru Mioara. Dorința ei de a fi văzută, cunoscută, acest vedetism agresiv, dovedindu-i inconsistența iubirii. Habar nu are că ea, de fapt, nu există. Vrea să-și expună inexistența? Răspuns: N-are decât! Nu mai are mult de trăit. Atunci, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
inconsistența iubirii. Habar nu are că ea, de fapt, nu există. Vrea să-și expună inexistența? Răspuns: N-are decât! Nu mai are mult de trăit. Atunci, în groapa comună a Lumii, nici Dumnezeu nu o va mai ghici. Pentru că Mioara este un eșec al Creației. Da, Mitică! Atunci când gândurile îmi cădeau pe podele, le adunam, le păstrez pentru tine chiar și pe cele strâmbe despre Mama, această greșeală a Creației, care respiră datorită simbiozei dintre mine și scop. Când vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Aripile îi erau de ceară, ca ale legendarului Icar. Soarele dragostei din mine i le va topi și Mama se va prăbuși în uitare. Scârțâiau furcheții, șenilele rulau pe caldarâm, vâslele se mișcau ritmic, orașul era străbătut stradă cu stradă, Mioara Alimentară le imprima în memoria aparatului foto, chiar și geamătul Pământului vâslit. Pot spune, Mitică, spațiul avea putere de seducție. Dacă timp nu există, îl inventăm, ceea ce făceam ieri, azi desfăceam, pentru a-mi crea senzația de trecere până în clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
să guști din licoarea absolutului, deși el e atât de aproape, dar suntem orbi, el cântă, dar suntem surzi, el se retrage hotărât, dar se ascunde, așa cum te ascunzi Tu, Cel părăsit, Doamne, cât Ești de singur! Nu sunt singur, Mioara, sunt cu tine. Doamne, scrie Tine cu litera mare! Așa am să fac! Scrie că exist cu majuscule. Așa am să fac. Scrie că nu voi muri cu litera mică! Așa am să fac. Doamne, nu mă mai scrie. Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
imortalizat pe placa fotografică a eternului, pe care Nevăzutul îl sorta în infinitul mic sau mare. Dar toate aveau importanță pentru ca rezultatul esențializat, înscris în compendiu, să ajungă la El, precum și proscrișii și înțelepții depărtați în nemurire. Mama râdea de Mioara care își găsise ocupație: croitoria. Și fiecare bărbat care îi lumina ziua și îi foșnea noaptea cu bancnote privea prin vizetă la animalul curios, moșmondind răbdător la o mașină de cusut, cu tipare de carton răspândite peste tot și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
unuia și aceluiași bărbat cu chipul lui Charles Bronson. În umbra unui gând, a unei neînțelegeri, a lehamitei de viață, a bucuriei uitării, a senzației neantului, a încruntării viitorului sau a nesiguranței neîmplinirii trecutului vâscos. După ce vizeta era închisă și Mioara își savura ceaiul ca desert după masa servită din bunătățile rămase de la clienți, în contul vieții (sau în numele ei), apăreau, unul câte unul, prietenii care împărțeau rolurile ce trebuiau jucate în trilogia pe care zilnic Mioara Alimentară o îmbogățea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
vizeta era închisă și Mioara își savura ceaiul ca desert după masa servită din bunătățile rămase de la clienți, în contul vieții (sau în numele ei), apăreau, unul câte unul, prietenii care împărțeau rolurile ce trebuiau jucate în trilogia pe care zilnic Mioara Alimentară o îmbogățea cu o scenă sau îi schimba mereu finalul, ca orice creator, care, vrând să atingă perfecțiunea, cizelează fiecare frază, croiește haina care va fi îmbrăcată de personajele lumii, cu simțul periclitării caracterelor ce nu pot fi volatilizate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și Creangă, Caragiale cu sforile marionetelor, Zoe și Cațavencu, Ștefan și Brâncoveanu cu Biserici în palme, Iisus copil, ȘEZÂND CU CAPUL ÎN PALME, ÎN STARE DE BACH. * * * U niversul era bătrân. Ce ființe ciudate sunt zeii dacă îngăduie acestei umbre, Mioara, să se înfrupte din harurile lor! Dar toți o înconjoară cu dragoste, așa cum mă împresoară pe mine bărbații. Le ofer plăcere și ei plătesc. Nimfă a tuturor, drog care creează dependență, sunt o cetate care, deși cucerită, nu e niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
acum 31 de ani, de apetisantă și sexy, însumând toată feminitatea brăilencelor la un loc, tot misterul feminin devastat de fericire, ruina unei tinereți-cetate, a frumosului și simplității, poezie-vie, bibeloul de porțelan al lui Minulescu, poetul nostru preferat din liceu, Mioara este o zădărnicie a lumii, o fatalitate vie care va muri fără să-și înțeleagă rostul, îi tot dă înainte cu nu vreau să mă mai nasc, dar chiar așa? cine o mai naște vreodată, ea însăși rezultatul unei greșeli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
în ecuația vieții, mi-e așa de dor de momentul substituirii, ea va fi deja moartă, eu voi zace vie în brațele tale, o zi, o săptămână, tu ai să dormi, eu am să-ți păzesc somnul, visele retro cu Mioara, dar înviate prin mine, eu sunt Mioara, am să o repet până am să cred chiar eu că sunt fiica mea, nu pot trăi fără a fi iubită, vreau în felul acesta să știu cum e când iubești, pentru că eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
dor de momentul substituirii, ea va fi deja moartă, eu voi zace vie în brațele tale, o zi, o săptămână, tu ai să dormi, eu am să-ți păzesc somnul, visele retro cu Mioara, dar înviate prin mine, eu sunt Mioara, am să o repet până am să cred chiar eu că sunt fiica mea, nu pot trăi fără a fi iubită, vreau în felul acesta să știu cum e când iubești, pentru că eu nu am iubit pe nimeni, dar de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
am să o repet până am să cred chiar eu că sunt fiica mea, nu pot trăi fără a fi iubită, vreau în felul acesta să știu cum e când iubești, pentru că eu nu am iubit pe nimeni, dar de când Mioara te desenează a început să îmi placă ideea de iubire, apoi mi-am zis: ce-ar fi dacă mi-aș dărui și sufletul, nu numai trupul, trupul acesta obosit, epuizat, ruginit? Da, cu siguranță e autoflagelare, mă denigrez pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și iubită și, în cele din urmă, soție definitivă, summum-ul tuturor femeilor care ți-au căzut în brațe la puterea superlativă a fericirii pământești, care va merge în moarte fără întrebări, pentru că Noi suntem Răspunsul. Mitică, te iubesc așa cum Mioara nu te va iubi vreodată, pentru că nu are experiența iubirii. Îmi mângâi trupul închipuindu-mi palmele tale, fiorii mă electrocutează, ochii mei nu mai văd decât întuneric și un soare mic în depărtare: inima ta. Plutesc eu către tine, Soare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
privindu-te ziua, noaptea visându-te, o stereotipie care va dura cea mai plină de iubire stereotipie cosmică, te vei uita mereu la mine, gravitând cu drag în jurul tău, legați astfel prin legile mecanicii pe veci. De n-ar găsi Mioara jurnalul, ar fi în stare vipera să-l trimită la ziar pentru a fi publicat în foileton cu titlul Dragostea morbidă a Mamei pentru un pirat legendar, critica ar spune că gândurile mele inspirate de nu știu cine nu sunt literatură, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
te iubesc carnal, ca pe un om care mă poate face să simt că aerul trebuie respirat numai împreună cu tine, că teii din Brăila n-au miros dacă nu suntem noi sub florile lor, că poezia acestui oraș blamat de Mioara înseamnă frumosul extras din urâțenia lui, chiar dacă acum, din dispoziția primarului, se taie copacii, rămâne amintirea copacilor care au fost, a parfumului lor, a ceea ce s-a impregnat pe retină și în simțuri, nu e nimeni de vină că rădăcinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
nimeni de vină că rădăcinile lor au putrezit și eu sunt putredă, Mitică, dar nu înseamnă că nu păstrez amintirile proaspete ale tinereții; și pe noi ne va tăia cineva, dar va rămâne în oraș ideea perechii ideale de îndrăgostiți, Mioara și Mitică, piratul din oceanul iubirii, ne vom iubi și în cer Shakespeare i-a lăsat pe Romeo și Julieta morți și plânși de cei dragi, eu voi continua jurnalul iubirii în cer, moartea nu o va întrerupe, ci va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
vârstă, culoare și funcție; conglomerat frumos de simțuri diferite și îngenuncheate aceluiași ideal. De a fi important. De a fi știut, de a exista. Dorință despre care, desigur, nimeni nu știa că va fi luată de cineva în seamă. Dar Mioara văzu nevăzutul pentru că era îmbrăcată în rochie de mireasă, neștiind că acest veșmânt e singurul care oferă, o dată în viață, dreptul de a vedea, pentru o clipă, Raiul. Și tot pentru o clipă, în același timp, reversul său, care n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
filosof, răspunsul era crearea altor întrebări, toate într-o curbă care se dovedea a fi cerc, asemenea celui astronomic, care după ciorchini de vremi se întoarce de unde a plecat. Pentru că timpul-energie e curb, iar Cuvântul este una dintre cifrele Creației. Mioara își acoperi fața cu voalul, orbită de frumusețea adevărului. Dacă există ceva dincolo de toate, pe cine reprezintă? Pe cine trăiește? (Cu siguranță acum era în Iad, fiindcă era îmbrăcată cu perdeaua albă, așezată deocamdată ca o pelerină pe umeri, tiparele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
orbită de frumusețea adevărului. Dacă există ceva dincolo de toate, pe cine reprezintă? Pe cine trăiește? (Cu siguranță acum era în Iad, fiindcă era îmbrăcată cu perdeaua albă, așezată deocamdată ca o pelerină pe umeri, tiparele urmând a lua forma dorită.) Mioara avea permisiunea de a vedea mai departe. Îmi venea să îi spun: Pătrunzi pe un teren minat, nici eu nu știu mai mult decât tine, vino cu mine! Autorule limitat, amănunțește, te rog, fiecare lucru cu profunzime balzaciană, ca cititorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
pe un teren minat, nici eu nu știu mai mult decât tine, vino cu mine! Autorule limitat, amănunțește, te rog, fiecare lucru cu profunzime balzaciană, ca cititorul să vadă multidimensional acțiunea, lumina, întunericul, lacrima, râsul, trecerea. N-am să pot, Mioara, pentru că sunt orb. Privește până ai să vezi, ne învață Brâncuși. Eu știu doar să privesc, Mioara! Vino cu mine! În felul acesta, personajul l-a creat pe Autor și nu invers. Și ce spune despre mine Mioara Alimentară? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
amănunțește, te rog, fiecare lucru cu profunzime balzaciană, ca cititorul să vadă multidimensional acțiunea, lumina, întunericul, lacrima, râsul, trecerea. N-am să pot, Mioara, pentru că sunt orb. Privește până ai să vezi, ne învață Brâncuși. Eu știu doar să privesc, Mioara! Vino cu mine! În felul acesta, personajul l-a creat pe Autor și nu invers. Și ce spune despre mine Mioara Alimentară? Nu știi unde să mă duci. Bâjbâi, ți-au rămas 4 simțuri, acutizate înspăimântător, dar auzul enorm, mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
să pot, Mioara, pentru că sunt orb. Privește până ai să vezi, ne învață Brâncuși. Eu știu doar să privesc, Mioara! Vino cu mine! În felul acesta, personajul l-a creat pe Autor și nu invers. Și ce spune despre mine Mioara Alimentară? Nu știi unde să mă duci. Bâjbâi, ți-au rămas 4 simțuri, acutizate înspăimântător, dar auzul enorm, mirosul superfin, pipăitul ultrasensibil nu acoperă totul, eu voi fi bastonul tău, orbule, câinele tău însoțitor! Te voi trece strada Dincolo. Te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
trece strada Dincolo. Te-am inventat ca să scrii despre mine. Ești o creație nu prea reușită, dar greșeala va fi suportată de cei ce o acceptă cu stoicism așa cum suportă istoria, care e deasupra voinței lor. Tu ești o istorie, Mioara! Tu ești o istorie șleampătă, Autorule, și va trebui să te rescriu de fiecare dată și, luându-mă de mână ca pe un copil, mă trecu STRADA. O mulțime furioasă ne întâmpină fără să ne vadă, strigând sloganuri antiAutor, antiMioara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
zgomotul prezentului sparse imaginea, dar de ce eram ca acum, femeie la vârsta a treia a vieții? Pare că sunt tot eu, puțin mai tânără, în rochie de mireasă, ceea ce înseamnă că unul dintre bărbații aceia e Mitică Petrache al meu. Mioara și-a așezat ochelarii după ce i-a șters grăbită cu batista. Acela cu chipul de Charles Bronson e cowboy-ul meu, Mitică Petrache. Mersul calm, călcătura greoaie, ticul de a-și aranja zuluful care-i cădea pe frunte, scuipatul printre dinți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]