1,977 matches
-
Cantemir ne informează despre soiurile de cai și boi, mai mici la munte și mai mari la șes, despre faptul că, anual, pentru aprovizionarea Constantinopolului se cumpărau din Moldova 60.000 de oi, „cu carnea deosebit de gustoasă și ușor de mistuit.” „ÎRegiunile de câmpie au însă cai mai mari, falnici, renumiți prin frumusețea armonioasă a făpturii, prin iuțeala și rezistența lor, dar și foarte lăudați de poloni și unguri, ba chiar și de turci, care au și un proverb: „Un persan
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cult, unele vechi, în limba slavonă, altele tipărite în românește, dar cu caractere chirilic. A fost nevoie de contribuția cetățenilor pentru a se cumpăra cu 70 de lei (franci) un Minei de la Iordache Diaconescu din Mărăști, după ce un incendiu a mistuit biserica cu hramul „Sfinții Voievozi” de acolo. Cartea a fost cumpărată în februarie 1883, dar, din documentele din arhivă, rezultă că numitul Iordache Diaconescu nu ar fi avut voie să înstrăineze ceea ce nu-i aparținea. De asemenea, prin contribuția celor
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
te amenință și toată autoritatea mea se va ridica să te ocrotească! Celălalt schiță un zâmbet Întristat. - Nici toate legiunile vechii Rome nu m-ar putea ajuta, messere. De mult urina mea miroase a miere și un foc lăuntric Îmi mistuie măruntaiele. Mă rog lui Dumnezeu numai să Îmi mai lase timpul să Îmi duc opera la bun sfârșit, Încheie dânsul, aplecându-se să mai bea o dată de la fântână. Priorul Îl așteptă să Își potolească oarecum arsura. Apoi omul se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Întrebă unul din ei. - Nu știu. Orice. Orice lucru neobișnuit. Oamenii pătrunseră precauți În zona incendiului, atenți să nu calce pe vreun cărbune Încă aprins. La o primă privire, nu era ușor de imaginat ce putea să fi fost construcția mistuită de flăcări. Judecând după rămășițele grinzilor Încă Înfipte În pământ, s-ar fi spus că era vorba de un soi de pavilion, sau de o fânărie mare. Ori poate de un grajd, Însă de o formă cu totul neobișnuită. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că tavanul tavernei se va despica, sub o neașteptată ploaie de flăcări. Altminteri, avea să aibă el grijă, și Încă repejor, să le poruncească străjerilor un teribil repulisti. Nu o să mai lase piatră peste piatră din spelunca aceea, iar Ceccherino, mistuit sub ruinele fumegânde ale văgăunii sale, va rămâne ca o cumplită Învățătură de minte pentru toți invertiții... Pe neașteptate, vocile se domoliseră, ca și când cerul i-ar fi ascultat Într-adevăr blestemele, iar Îngerul răzbunării care distrusese Sodoma ar fi urmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a frumuseții cosmice? - Poate, messer Arrigo, răspunse Marcello. Însă acest număr de combinații, oricât de mare, nu poate fi infinit. În Îndepărtata Persie, Înainte ca Mahomed să ajungă acolo cu spada sa, se credea că toate lucrurile trăiesc și se mistuie pentru două sute șaizeci de secole de-ale noastre, pentru a o lua mai apoi de la Început, egale cu sine, În ciclul lor de combinații care este numai aparent infinit. - Douăzeci și șase de mii de ani? Dar acest timp nemărginit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
promise, Dulcege și cu gust de scorțișoară. Te simt în picături de ploi răzlețe, Ce mă ucid încet, când mă ating, Pe umerii mei goi când se preling, Împrăștiind parfum de mere pădurețe. Te simt în pâlpâirea focului arzând, Ce mistuie amintirile din mine, Și fumu-l urcă-n cer într-un vârtej subțire, Roșul în gri și-albastru amestecând. Te simt în strălucirea palidă a lunii, Avid spre tine brațele-mi întind, O veșnicie mi-aș petrece așteptând, Să pășim, uniți
TE SIMT de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364370_a_365699]
-
rătăcit și suflet și nopți întunecate. cuvinte neînțelese ,blestem și agonie tandrețea palmei tale pe jarul tâmplei mele ne regăsim străini în scurgeri de clepsidra și-n tandre arcuiri de căzătoare stele. noi nu mai suntem trupuri,suntem flăcări ne mistuim amarnic în noapte strălucind cenușă noastră va deveni un Phoenix cu zbor întretăiat ,cu aripi de argint. mă risipești că pe-un pumn de nisip pe-un val ce ne desparte ,pe-a timpului aripa clepsidra e uitată pe raftul
SI FLACARA SI RUG de NUŢA ISTRATE GANGAN în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364528_a_365857]
-
fără chip. Efodul timpului stă orbitor și nemișcat Pulverizând sitemele vidate și alpestre În nemișcarea mută e cerul înstelat Rotindu-se încet peste înzăpezite creste După incandescentul eon zburam în cercuri exilate Sub focul orb, străin, al aurorei boreale Se mistuiau milenii în clipe resemnate Uranian eterul se desfăcea în largi spirale. Referință Bibliografică: Efodul Timpului / Mihai Condur : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 340, Anul I, 06 decembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
EFODUL TIMPULUI de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364549_a_365878]
-
cazoni. Părintele Arsenie Papacioc - Dumnezeu iubește pe păcătoși mai mult decât pe credincioși. Părintele Arsenie Papacioc - Dumnezeu îngăduie necazurile dar ne mângâie când nu mai putem rabdă. Iosif Isihastul - Iubirea lui Dumnezeu este o iubire care arde dar nu se mistuie. Iosif Isihastul - Când îmi este greu mă gândesc la cuvintele Domnului: „Iubește-Mă cât te-am iubit Eu” și atunci prind puteri. Iosif Isihastul - Cei din iad vor suferi când își vor da seama cât de mult i-a iubit
CITATE MEMORABILE (76) de ION UNTARU în ediţia nr. 1100 din 04 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363842_a_365171]
-
Elisabeta Iosif Publicat în: Ediția nr. 1131 din 04 februarie 2014 Toate Articolele Autorului LIVEZILE MELE Livada mea nocturnă, mai plânge după stele, În noaptea înfloririi. Aprinde candele luminii-n dar, Tânjind după un nor sihastru, înzăpezit, hoinar, Ce-o mistuia-n rafale, lovind cu lacrimi grele. Livada inimii - fecioară, mireasă este-n vară Tresare-n arșița iubirii și-n timp de sărbătoare. Trezește și scântei, strivite-n soare, Prelinse-n toamna vieții. Și nu e prima oară. Livada vieții mele
ELISABETA IOSIF LIVEZILE MELE de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364059_a_365388]
-
Nu doar oamenii au ceva de spus. Psihologul: Și frunzele care au ars. Afin: Da, da ... Psihologul: Ce ți-au spus frunzele? Afin: Fiecare frunză se stingea sub flacără într-un fel unic. Psihologul: Se stigeau? Afin: După ce flacăra le mistuia întreaga făptură se stingeau. Le-am privit pe fiecare în parte. Focul le frământa și ele străluceau ca un licurici ca mai apoi să se stingă. Nu dispăreau de tot. Lăsau în urma lor picături de cenușă. Psihologul: Și zici că
VOLUMUL PARADIGME de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362728_a_364057]
-
Cine sunt EU? Sunt vântul, care umblă desculț noaptea pe drum, Sunt flacăra, ce arde , lăsând în urmă scrum. Sunt seara, ce se lasă, cu părul despletit. Eu sunt un Stradivarius, ce se tânguie răgușit. Sunt arșiță de vară, iubire mistuind, Lumina sunt, din carte, ce o primești voind. Eu sunt o rază caldă, ce-ți cade drept în față, Și sunt eternitatea, ce naște-o nouă viață. Sunt pasul care-n tihnă se-ndreaptă spre Altar, Sunt floarea de chiparos
HOMO SUM de ELISABETA SILVIA GÂNGU în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362937_a_364266]
-
cum în zare detună. / Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună ... Nu a scris „mama a zis”, ci „mama și-a zis” ... Genial! În „Lupta cu inerția”: „Tot ce-am iubit, niciodată / N-am mistuit într-al timpului pașnic trecut. Tot ce-am putut să privesc / Mi s-a părut din cale afară / De crunt ori Dumnezeiesc - / Nu i-am dat voie să moară”, remarcându-se frenezia trăirii poetice a existenței , ceea ce este AUR în
AURUL DIN POEZIA LUI NICOLAE LABIŞ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1067 din 02 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362904_a_364233]
-
Acasa > Strofe > Simpatie > FLUTURI NINȘI Autor: Olguța Trifan Publicat în: Ediția nr. 1600 din 19 mai 2015 Toate Articolele Autorului Priveam necuprinsu-ți, mistuită de mirare, dorind ca trup obosit de uitare să nu se descompună în fragmente iluzorii, dezorientate, să nu fugă anapoda, șiroind dorințe sterpe pe coama anilor pierduți din ochiul timpului cenușiu. M-am văzut strălucind în ochii blânzi ai Soarelui
FLUTURI NINȘI de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1600 din 19 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/362966_a_364295]
-
fân cosit acolo-n zare, Mă ninge floarea cu păreri de rău Din vârsta amintirilor ce doare... Ah! de-aș putea să fiu la cârmă iar, Corabia să-mi spumege pe ape! Sirenele mă cheamă, în zadar Cântecul lor se mistuie sub pleoape. Dar cine ești? frumoasa fără nume Îți tulburi chipul în fântâna mea, Acum e-atâta secetă pe lume, Dacă ți-e Dor, apleacă-te și bea. Vezi, apa mi-a rămas mereu curată, De liniștea-i adâncă nu
DACĂ ȚI-E DOR... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1600 din 19 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/362979_a_364308]
-
frate mai mare). Am mers cinsprezece kilometri pe jos. Mama m-a însoțit până la ieșirea din sat. Ne-am despărțit la polele unui deal de unde m-a petrecut cu vederea până când am ajuns pe culmea lui, apoi valea m-a mistuit în partea cealaltă și mi-a deschis în față o zare către lumina plină de speranțe, dar și plină de griji și de primejdii. Aveam cu mine la plecare un geamantan, un suflet curat și educația de acasă. Aici a
ŞTEFAN VLAD, NUFĂRUL DOBROGEI. MITUL FLORII DE NUFĂR. de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 893 din 11 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363389_a_364718]
-
Am visat că mi-au crescut picioarele la loc. Dar îmi pierdusem vederea. Mi-am luat niște ochelari să nu se vadă creierul. În timpul inundațiilor din octombrie a fost găsită o inimă de bărbat. A venit un motan și a mistuit-o, asta e. N-aduce anul ce aduce motanul. Vinul fiert este foarte incert. Ea nu este nepoata noastră, bunico, mă auzi? Fără picioare poți cânta la pian, pe pedale pui un câine să apese. Fiecare clapă de pian este
ULTIMA BĂTĂLIE de BORIS MEHR în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363459_a_364788]
-
de flăcări, crucea altarului este și astăzi în picioare fără să fi fost măcar afumata și ajungând în sfârșit la icoana despre care vorbim și o Biblie care nu au ars deși tot dulapul în care se aflau a fost mistuit de foc, inclusiv podeaua de sub el care a ars până la fundație. În toate aceste semne și minuni Dumnezeu ni s-a arătat pentru că prin lacrimi de suferință să-L vedem ca pe un Mântuitor. Și tot El a fost cu
ICOANA LUI ISUS de MARA CIRCIU în ediţia nr. 1079 din 14 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363497_a_364826]
-
a învățărilor, memoriei, percepțiilor și sentimentelor, gândurilor și credințelor nepotrivite de „eu”, pentru a ne putea aliena trupul fără ca „eul” să-și piardă identitatea. Ceea ce „eu” obiectivez și obiectualizez este doar o parte a sufletului meu scindat, atunci când acesta se mistuie în focul pasiunii, un corp animat de emoționalitatea momentanului pe care o dăruim la fel cum dăruim un buchet de flori. În această decizie voluntară, „eul” se „desface” în emoții și gânduri propice, filtrându-se până la prospețimea genuină a trăirilor
SCENARIILE MORŢII de DAN CARAGEA în ediţia nr. 948 din 05 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362466_a_363795]
-
de dor și visare”, dar, fără să uite de acesta, ea se întoarce cu picioarele pe pământ: „Răvășită mă-ntorc dintr-a astrelor lume,/ Pământul îl simt sub picioare și sper/ Să birui furtuni iar tristețea din mine/ S-o mistui în flăcări de suflet ...mister” (Răvășire). Ea și-a ales drept crez sacru Iubirea, dorind să-i fie un festin continuu: „iubirea/ Să-mi fie de-a pururi al vieții festin” (Răvășire). În așteptarea ei, sufletul se înfioară de un
O PREOTEASĂ A CUVÂNTULUI ŞI ODISEEA EI SUFLETEASCĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362439_a_363768]
-
neurotransmițătorii − responsabili de transmiterea acestor mesaje − conțin tot 90% apă. Este de înțeles de ce, când nu bem apă, nu mai simțim cu timpul senzația de sete. Neurotransmițătorii deshidratați nu mai transmit corect mesajul "mi-e sete", așa încât setea începe să mistuie corpul, încep durerile si patologia multor organe. De altfel, dacă nu bem apă regulat, celulele se intoxică. Când membrana unei celule nu este bine hidratată, corpul declanșează un mecanism de urgență, ca formă de apărare și de hidratare. Corpul se
BINECUVÂNTĂRILE APEI de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1140 din 13 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364107_a_365436]
-
poetică, ne introduce în universul mirific, propunând o perspectivă atipică, ce surprinde prin reprezentarea metonimică a simțurilor:„Fiind ecou nespuselor cuvinte/ Port gând smerit de înzăuat iubirea,/ Pohtirea ochiului aduce știrea:/ Ah, gura sufletului nu mă minte!// Dor nepereche-mi mistuie simțirea,/ Zarzării iernii își croiesc veșminte/ Și mă-nlumin străfulgerând morminte/ Cu măști de ierburi miruindu-mi firea.// Plânsu-m-au iambii? Corbii scurmă-n lună/ Cu gheara-ndurerată și nebună/ Sub primele silabe translucide.// Și scriu sonet după sonet întruna/ Sperând că
FIIND 365 + 1 ICONOSONETE, DE THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 1140 din 13 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364104_a_365433]
-
în stare să depășească efemerul și să pătrundă în eternitate, o cale de împlinire a dorului de absolut al omului, un spirit însetat de infinit, o modalitate de cunoaștere și autocunoaștere, care generează o permanentă luptă interioară, trăiri contradictorii care mistuie omul, dar îl și purifică, înălțându-l. Poetul și poezia, acestea sunt cele două jumătăți care se caută până își găsește fiecare perechea, semn al întregului: „Acuză-mă! Sunt vinovatul care/ Își rupe-n Piața Mare legământul/ Ce mi-l
TESTAMENT ÎN ALFABETUL TĂCERII de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 1143 din 16 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364091_a_365420]
-
încercare. Într-o zi neștiută, cineva...( o mamă) ne înbracă în ”scutece de zăpadă” și ne dăruiește soarelui. Niciodată nu va ști dacă acest soare ne va învălui - cu îmbrățișări tandre - sau își va aprinde flacăra chiar în centrul ființei, mistuindu-ne zi de zi, aruncându-ne într-o suferință surdă și fără de margini. Ea, mama, speră și, din adâncul sufletului, își dorește tot ce e mai bun pentru ceea ce a zămislit, a dăruit lumii. Totdeauna! Doar ea... Viața e plină
DARURI... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364146_a_365475]