627 matches
-
dacă telefonul lui Uri era ascultat, atunci serviciile de informații israeliene sau oricine ar fi fost, ar fi avut timp să vină aici și să monteze microfoane peste tot. Ar fi putut să facă asta în timp ce Frumoasa din Pădurea Adormită moțăia pe birou. Uri se plimba acum prin încăpere, căutând cu atenție, oprindu-se când văzu un televizor. Îl porni, găsi un canal care transmitea concursuri americane - cu multe țipete și încurajări -, dădu sonorul mai tare și se întoarse la calculator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu are nimic de-a face cu sexul. Puteți alege oricare dintre cele două slujbe. Vreau să spun că nu dau importanță sexului. — Vă rog. Să nu mai vorbim despre asta, spuse Ignatius. Observă cu interes că bătrâna începuse să moțăie la biroul ei. Condițiile de muncă păreau admirabile. Vino și stai jos, te rog. Domnișoara Trixie îți va lua haina și pălăria ca să le pună în garderoba angajaților. Vrem să te simți ca acasă aici, la Levy Pants. — Dar nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
îngenunchease să se roage exact pe locul în care stătuse Ignatius ca să picteze. Domnișoara Trixie rămase mai tot timpul în preajma lui, plecând doar ca să lipească vreun plic pentru domnul Gonzalez, să mai meargă de câteva ori la toaletă și să moțăie. Șeful de birou era singurul care făcea puțin zgomot în cameră, cu mașina de scris și cu cea de calculat. Ignatius le găsea pe amândouă cam enervante. La ora unu și jumătate crucea era aproape gata. Îi lipseau doar micile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ales pentru că Gorevici avea intenția să facă mai mult decât să înregistreze maimuța vorbitoare. Voia să o prindă, vie. Își încheie strâns gulerul jachetei, ca să se apere de ploaie, și așteptă. Era după-amiază târziu și începuse să se întunece. Gorevici moțăia, când auzi o voce joasă și gravă, care spuse: — Alors. Merde. Deschise ochii. Se uită la Hagar, care stătea alături. Acesta negă din cap. — Alors. Comment ça va? Gorevici se uită încet în jur. — Merde. Scumbag. Espèce de con. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
bancheta din spate. Iisuse, îi trebuiau câteva zile ca să curețe totul. Dar acum era liniște. O liniște binecuvântată. În sfârșit. Aventurile lui Gerard se încheiaseră. Acum, când în mașină era liniște, oboseala acumulată îl lovi cu forță. Stan începu să moțăie. Porni radioul, lăsă în jos geamul, scoase capul în vântul rece. Nu îl ajuta cu nimic. Realiză că avea să adoarmă și că trebuia să oprească. Pasărea aceea îl ținuse treaz. Se simțea puțin vinovat pentru că o lăsase așa, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
toate româncele atât de frumoase și slabe?“. Toată lumea râse. Apoi cei trei Își luară rămas-bun de la Huan Lee Pong și de la soțul ei, se Întoarseră la dubița argintie Închiriată și plecară să-i Întâlnească pe cei din familia Rothschild. Kitty moțăia În mașină. Charlie conducea În tăcere și Kitty Își dădea seama că Desert Rose devenea din nou neliniștită, pentru că se tot frământa În scaun. Se gândi că probabil prietena ei Își spărgea capul căutând un Început de conversație care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din stânci. Nu mă grăbeam, îmi plăcea să fiu așteptat, asta îmi dădea, mai ales în atâta lumină, o senzație care semăna foarte bine cu fericirea. Și nici nu venea nimeni să mă sâcâie, să mă deranjeze, puteam să și moțăi puțin, căci totul intrase într-un fel de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de prânz îmi luam rația zilnică de glorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și transpirații. „Nici nu vă puteți imagina“, exclamă autorul Artei Lăutului, „interioarele pline de arabescuri! Parfumurile!“ Wakefield nu poate. El de abia mai poate să citească; ochii i se Închid postorgasmic, mintea se lasă În ghearele plăcerii. Sandina Îl găsește moțăind și Îl Întinde blînd pe canapea, unde adoarme. — Vai, Sandina, e doar un turist! Wakefield deschide ochii. Zace Întins pe canapea, acoperit cu ceva Îngeresc de moale. Probabil că a murit. Își trece mîna peste material, ceea ce Îl face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ajunsese acolo pe întuneric. Tomoe nu fusese niciodată la Yamagata, dar și-l imagina pe Gaston sosind în gară înainte de ivirea zorilor. Luminile mai erau aprinse în sala de așteptare, cu siguranță răcoroasă în zori. Vreo patru-cinci bărbați și femei moțăiau pe bănci, cu bagajele lângă ei, așteptând să tragă trenul în gară. Cineva mătura probabil pe jos... Trenul de Tokyo a ajuns în gară. Gaston s-a strecurat spre ieșire, croindu-și drum printre japonezi. Pe față i se citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de-ale gurii, drept care ne-am potolit foamea într-un ungher întunecos. Pentru o para și jumătate, ni s-a permis să dormim pe jos, pe niște paie. În preajma noastră, câteva mutre schimonosite se uitau la noi, prefăcându-se că moțăie. - Dormim pe rând, e mai bine așa, am propus, și Gundo a fost de acord. Întorcându-mă cu spatele și sub paravanul mantalei desfăcute, i-am zis lui Bovo: - Te-ai purtat cuviincios. Vrei să-ți dau banii acum? S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
căcat am spionat printre crăpături. Sub turnul de la răsărit se aflau clădirile unde fuseserăm aduși; între mine și al doilea turn - mănăstirea care ascundea privirii restul de amănunte. În vreme ce mă întorceam dezamăgit, am observat un peron de lemn în care moțăia un soldat sprijinit în lance. M-am dus până acolo și, după cel puțin douăzeci de pași, am reușit să zăresc două gratii deasupra solului. Glasul veteranului m-a făcut să-ncremenesc: - Unde te duci? M-am prefăcut mirat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Înregistrare TV, decât imaginea unei săli Înfrigurate de rândurile de scaune goale. Zero considera patetică găselnița tatălui său, mizerabilă și imorală. Deși, trebuia spus, pentru treizeci de zile șomerii aceia aveau de unde lua un salariu. Înconjură Lancia: agentul de escortă moțăia cu capul pe volan. Sala de dans - un paralelipiped din beton armat, cenușiu, fără decoruri, simplu ca o cărămidă - Îi amintea de o hală industrială, și probabil chiar asta fusese până cu puțin timp În urmă. Zero ridică draperia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
al traficului. Oare poate fi cineva mai fraier decât tine? — Ce-ai spus? Miria luă curba intrând pe Labicana și se opri În fața intrării unei clădiri În stil umbertin, confortabilă ca o cazarmă. Locuia la al treilea etaj. Mama Miriei moțăia Într-un fotoliu În fața televizorului deschis la episodul douăzeci de mii al emisiunii Roata Norocului. Sforăia. Nu o treziră. Din dulapul haotic, Miria Își luă echipamentul, genunchierele și papucii. Tatăl urmărea un meci de fotbal argentinian În dormitor. — Dorm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
foarte rece, unde vântul scrâșnea de durere. Eram speriată, tremuram și mă simțeam foarte singură. Când s-a oprit, focul se stinsese și mai pâlpâia doar o singură lampă. Cei mici adormiseră în brațele mamelor și chiar câteva dintre femei moțăiau, cu capetele căzându-le pe piept. M-am uitat la fața mesagerei, dar nu părea că mă vede. Avea ochii închiși deasupra buzelor care zâmbeau. Era departe, în lumea poveștii ei, o lume rece cu mituri stranii, acolo unde mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu arăta nici un fel de intimidare în fața binefăcătoarei lui. Cu durerile ușurate pentru moment, își pusese capul pe sânul ei veșted și adormise. Nu se simțea nici o mișcare și nu se auzea nici o voce. Nu știu cât am stat așa în timp ce el moțăia, dar îmi amintesc că mă durea spatele când a deschis ochii. Și-a pus mânuțele în jurul gâtului Bunicii și a sărutat-o. L-a îmbrățișat și ea și apoi l-a dus înapoi la mama lui care a lăcrimat când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
va fi cel care va duce povestea familiei noastre în generațiile următoare. El avea să devină mult mai interesant și mai complicat decât pur și simplu un bărbat frumos născut dintr-o femeie frumoasă. Familia lui Meryt credea probabil că moțăi cum stăteam acolo lângă perete, dar eu era pierdută în amintiri cu Rahela și Iosif, Lea și Iacob, mătușile mele și Inna și zilele de dinainte de Salem. Am oftat din nou și era oftatul unei orfane, iar asta a umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Janine, urcă În mașină, atașă scăunelul de banchetă, fixă copilul În scăunel și porni Înspre nord. În dreptul orașului Valence, coti spre Masivul Central. Se lăsa noaptea. Din timp În timp, Între două viraje, arunca o privire la fiul său care moțăia pe bancheta din spate; se simțea inundat de o emoție stranie. Din ziua aceea, Michel fu crescut de bunică-sa, care ieșise la pensie În Yonne, ținutul ei de baștină. Puțin mai târziu, Janine plecă În California, ca să trăiască În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
deseori astfel de intermitențe. Deși ținea ochii deschiși, e posibil să nu te fi văzut. Cum rareori petrecea câte o noapte de somn neîntrerupt, se Întâmpla, mai ales pe vreme caldă, să se volatilizeze pentru scurt timp, să ațipească, să moțăie, cu brațele lungi atârnându‑i peste marginile fotoliului și cu bizarele lui picioare desperecheate, Întinse. Un picior era cu trei numere mai mare decât celălalt. Și nu numai somnul știrbit Îl ducea la asemenea stări de retragere, ci și excitabilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
face decât să‑ți iriți soția. Aș vrea să mă consult cu tine la cumpărarea unei haine sport la Lanvin. I‑am promis vânzătorului că o să revin azi până‑n prânz. Sunt puțin buimac În dimineața asta - chiar adineauri am moțăit. Amorțeala e o stare pe care o detestă Am ieșit din apartament. Momentul a fost bine ales, pentru că la câteva etaje mai jos liftul s‑a oprit și ușile s‑au deschis În fața lui Michael Jackson și a suitei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ținut de multe ori companie, diminețile. Întrucât locuiam pe aceeași stradă și nu aveam un program regulat, veneam imediat după micul dejun. Nikki, care se ducea la culcare la patru dimineața, dormea dus până la zece, iar Ravelstein, lipsit de tovărășie, moțăia, cu picioarele rășchirate. Doctorii Îl drogau (adică Îl tranchilizau), dar asta nu‑l Împiedica să gândească, - să privească felurite probleme sub aspectul lor originar. Și chiar când era ațipit, puteai Învăța multe despre el urmărindu‑i chipul specific evreiesc. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
certitudine. Ni se repetase de nenumărate ori că nu va putea supraviețui și zăcea, respirând neregulat, cu o măsuță Încărcată de sticluțe medicinale lângă capul Încadrat de urechile mari, care‑ți săreau În ochi. Uneori aveai impresia că prefera să moțăie În drum spre moarte. Poate că va urmări un șir de gânduri pe care nu ținea să le discute. El se dedicase celor doi poli ai vieții umane: religia și politica, după cum i‑a definit Voltaire. Ravelstein nu credea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
în oase, se rotea pe acolo cât se rotea și urca în văzduh, cu mine. Mă liniștea încet peste tot, mă mângâia pe burtă. Aerul se cocea, începea să se lase jos, cădeau fructe galbene, aerisite, se rostogoleau în groapă, moțăiau acolo și ieșeau puii vii, mii de gropi se ridicau la cer, era o frumusețe... BRUNO: Ai visat. GRUBI: Țțțț! Și ce dacă? S-a rotit cu mine? S-a rotit. Groapa asta o să ne-nvețe să ne rotim ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
un fel de nepot, sau copil de suflet al răposatului, nimeni nu mai știa ce fel de rubedenie era, ținea neaparat să-i arate un film video cu papa. La început nu a vrut să rămână. Apoi se răzgândise. Popa moțăia acum în capul mesei. Terminase demult cocoșul. Ăsta era tacâmul lui la praznice - un cocoș gras cu mujdei, de nu era în post. De era zi de sec, lua cocoșul viu și-l duce preotesei. Stiva cu oasele goale, curățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
coloană oficială. Sosise de dimineață importantul oaspete din Sudica și circulația în tot orașul fusese întoarsă pe dos. Era în al treilea taxi, cel de sub platan, la intersecția dinspre Carrefour. Cu capul ușor aplecat pe dreapta, sprijinită de geamul portierei, moțăia. Probabil și sforăia, după cum avea buzele întredeschise. Îi făcu semn Ginei să rămână pe loc, acolo, lângă chioșcul de ziare. Se repezi spre taxi. Lovi de câteva ori în geamul portierei, chiar lângă urechea șoferului. Acela întoarse capul nedumerit. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]