493 matches
-
constantă a acestor rezultate, în cel mai obiectiv mod posibil" (Lippman și Merz 33). Astfel, Lippman și Merz evită problematica subiectivității umane. Prin această modalitate, dau dovadă de o credință oarbă, pe care o îndreaptă spre știință, precum mulți alți moderniști. Scopul a fost reintroducerea practicii jurnalismului în spiritul pozitivist, trecând de la încrederea pozitivistă în fapte la o încredere pozitivistă în obiectivitate. Toate ideile critice ale lui Lippman sunt oglindite în sincera sa afirmație despre necesitatea unei "unități": Există un singur
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
determinată de propria credință oarbă. Ca urmare a ascensiunii conceptului de "obiectivitate", s-a născut un fel de escrocherie critică, prin care jurnalismul bazat pe fapte a fost înlocuit de jurnalismul obiectiv bazat pe iluzii, asemănător, într-un mod ciudat, moderniștilor literari. Curios este faptul că jurnalismul obiectiv este și rezultatul "epocii moderne a jurnalismului" (561, sublinierea autorului), așa cum a spus Paul Many. Ca formă de "obiectivitate", "modernismul" nu ar putea decât să țină la distanță jurnalismul literar obiectiv în încercarea
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
senzațional din jurnalismul galben este "reducerea experienței celuilalt la un spectacol... prin care cel care observă, având rolul unui spectator autonom, are parte de o emoție puternică sau de un șoc" (Another Way, 63). În timp ce Academia Engleză făcea progrese spre moderniștii estetici, Academia de Jurnalism se afla în aceeași situație, fiind puternic influențată de Lippmann, având în vedere că era ultima academie de comunicare de masă care a pretins că aici a luat naștere jurnalismul. Acest lucru s-a datorat în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
adus și pe Schramm alături de el, în cele din urmă. Cum a reușit acest grup restrâns să influențeze includerea studiului jurnalismului literar narativ printre cele mai respectabile programe de comunicare de masă din țară? La fel ca și în cazul moderniștilor literari, dovezile sunt exemplare. Într-adevăr, ar fi nedrept să afirmăm că au existat anumite încercări intenționate de a exclude studiul jurnalismului literar narativ din studiile comunicării de masă. Cu toate acestea, ar trebui menționat faptul că Schramm și-a
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Prima reprezentantă a acestui gen de literatură este Edith Södergran. Din versurile acesteia reies tendințe ce țin de expresionism, imagism, parțial dadaism, suprarealism și futurism. În afară de Edith Södergran mai sunt și alți poeți care au cultivat ritmul liber, absența rimei. Moderniștii de expresie suedeză s-au grupat în jurul a două reviste "Ultra" și "Quosego", expresionismul de sorginte suedeză manifestându-se până după cel de-al Doilea Război Mondial. În ceea ce privește lirica finlandeză, o nouă generație de poeți își face intrarea odată cu revista
Literatura și cultura finlandeză: o perspectivă românească by Paul Nanu () [Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
și un fenomen interesant de notat, pe care Lebrecht îl denumește „eșecul invenției muzicale“. Heifetz, Menuhin, Horowitz și Rubinstein au cântat muzica unor compozitori în viață, Prokofiev, Rachmaninov, Sibelius, Bartok, Syzmanowski. Toscanini, care nu poate fi dat drept exemplu de modernist, a inclus noutăți în concertele sale, în timp ce Stokowski, dispărut în 1977, a dirijat în premieră circa 800 de lucrări. „În zilele lor muzica era în viață“, spune Lebrecht, care vede o îndepărtare masivă a publicului de modernismul atonal și tendința
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
i-a precedat. Recunoscând influența pe care a avut-o Greenberg asupra sa în anii '60, Fried susține că în 1966 nu s-a mai putut lăsa convins de teoretizările cu privire la modernism (mai ales așa cum au fost ele prezentate în Modernist Painting și After Abstract Expressionism), în particular de concepția greenbergiană potrivit căreia modernismul artistic ar fi implicat un proces de reducție a convențiilor dispensabile până la identificarea unei esențe atemporale și ireductibile în pictură, cum ar fi planeitatea (flatness) și delimitarea
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Immanuel, Critica facultății de judecare, trad. de Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Știintifică și Enciclopedică, București, 1981. Kivy Peter (ed.), The Blackwell Guide to Aesthetics, Blackwell Publishing Ltd, Oxford & Cambridge, 2004. Krauss Rosalind E., The Originality of the Avant-Garde and Other Modernist Myths, MIT Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 1986. Kwon Miwon, One Place After Another: Site-Specific Art and Locational Identity, Cambridge, MIT Press, 2002. Leeuwen Theo van și Jewitt Carey (ed.), Handbook of Visual Analysis, Sage Publications, Londra, Thousand Oaks, New Delhi
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Richard J. Sclafani (editori), Aesthetics. A Critical Anthology, St. Martin's Press, New York, 1977, pp. 438-460. 138 Hal Foster (ed.), Discussions in Contemporary Culture # 1, Dia Art Foundation, 1997. 139 Rosalind E. Krauss, The Originality of the Avant-Garde and Other Modernist Myths, MIT Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 1986. 140 Jean Baudrillard, "L'hiperréalisme de la simulation", în Charles Harrison, Paul Wood (editori), Art en theorie 1900-1990, Editions Hazan, 1997, pp. 1142-1144. 141 Craig Owens, "The Allegorical Impulse: Toward a Theory of Postmodernism
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
de interpretări, de limbaj, de simboluri, de reguli. Acest angajament pentru idealism și holism are implicații în ceea ce privește modul în care trebuie gândită și studiată politica mondială.30 Deși se afirmă faptul că abordarea constructivistă nu este uniformă 31, toți constructiviștii (moderniști, lingviști moderniști, critici) împărtășesc două înțelesuri, pe care Stefano Guzzini le-a sintetizat în felul următor: "construcția socială a cunoașterii și construcția socială a realității.32 Inițial, când termenul a fost introdus de Nicholas Onuf, acesta s-a referit în
Constructivism și securitate umană by IOANA LEUCEA () [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
clasele sociale printr-o altă organizare a orașului și a condițiilor de locuit 139. Modernitatea locuinței standardizate trebuia să favorizeze integrarea socială. Drept fundamental al oamenilor, locuința nu trebuia să diferențieze. Prin uniformitatea sa, ea viza realizarea egalității între oameni. Moderniștii credeau cu tărie în virtuțile standardizării locuinței, fiindcă, potrivit lui Le Corbusier: "Toți oamenii au aceleași nevoi."140 Această convingere întreținea și idealul unui urbanism total. Adresându-se studenților de la școlile de arhitectură, Le Corbusier îi îndemna să descopere "[...] vocația fraternală
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
se stabilește totuși un consens pentru a face din reversul urbanismului progresist emblema tehnocratică a viitorului orașelor. Aceste dezbateri sunt prezentate în numeroase lucrări despre oraș, adesea pe fondul exhumării revanșarde a principiilor unui urbanism culturalist, până atunci ironizat de moderniști. Urbanismul modern nu a fost cruțat de suflul contestației șaizecioptiste*. Critica făcută de mișcarea din mai 1968 societății de consum în numele "vieții adevărate" însemna denunțarea orașului-bidon și a posturii savante pe care se bizuiau moștenitorii Cartei de la Atena. "Nici bidonville-uri
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
legături între trecut și viitor"187. Dacă uneori trece prin nostalgia pentru orașul medieval, cu străzile sale sinuoase, care rezervau plimbăreților surprize, pentru dezordinea construcțiilor care nu limitau monumentele la simplul rol decorativ, indignarea acestor critici privește mai ales nepăsarea moderniștilor față de exigențele antropologice elementare. Aceste critici sunt pregnante în operele lui Henri Lefebvre: strada se preta indispensabilei "aproprieri a orașului" de către locuitorii săi, care "nu erau proprietari, dar își puneau amprenta asupra ei, modelând-o și organizând-o"188; înlăturând
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
obiectiv de realizat, ci ca un mod de guvernare, se prezenta mai mult ca niciodată ca fiind cheia democrației"224. Atunci când examinăm dispozitivele instituționale care încurajează participarea, constatăm că modelul administrării "prospective"225 și/sau "consultative"3 reprezenta pentru numeroși moderniști forma superioară a exercitării democrației spre care trebuia să se tindă. Or, Planul de amenajare teritorială și "regionalismul funcțional"4, care întruchipau acest demers, constituiau leagănul planificării urbane. Prospectiva trasa calea unei raționalizări a luării de decizii politice, consultarea, pe
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
sau subansamblu regional, obiectivele operaționale care aveau vocația de a impregna procesul decizional ce viza teritoriul respectiv. Planificarea urbană era principala traducere a demersului prospectiv în practicile concrete. Confruntată cu exigențele schimbării, societatea urbană nu putea să mai spere, potrivit moderniștilor, să-și apere coeziunea refăcând modalități tradiționale de reglare socială. Ea trebuia să se adapteze, să parieze pe destinul său, și aceasta în condițiile exigențelor schimbării. În această perspectivă, planificarea urbană servea la depășirea modalităților obișnuite de a face urbanism
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
exemplu, problemele demografice. Iată cum operațiunile de urbanism au ajuns să modifice corpul electoral, generând o neîncredere paralizantă în el. Dacă amenajarea teritorială și planificarea urbană cereau orașului să facă alegeri în privința viitorului, atunci aceste proceduri au fost, potrivit curentului modernist, o oportunitate de a se ajunge la o adevărată participare. "Mai rămâne scrie Olivier Guichard să facem oamenii să participe. Acesta este domeniul în care ar trebui căutate empiric soluții, incitând, nu constrângând. Restrângerea numărului celor din administrație, dezvoltarea mijloacelor
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
teritoriului să încurajeze intervenția militantă a asociațiilor în gestionarea afacerilor locale. Modernizarea politică visată de elita administrativă spera să determine cetățenii să adere la mizele locale. Animarea socioculturală urbană: terenul misiei democraților moderni Opera de deșteptare a populațiilor urbane Pentru moderniști, restaurarea autorității statului nu înseamnă doar exigența eficienței contabile în sine, ci orientarea spre căutarea "binelui comun". Puterile publice nu se mai pot mulțumi să arbitreze conflicte sociale generate de antagonisme economice, ci trebuie să le prevină. Această responsabilitate impunea
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
1995, p. 42. 143 Citat în Bernard Oudin, Plaidoyer pour la ville, Paris, Robert Laffont, 1972. Aillaud a construit mai multe mari ansambluri (Pantin, Forbach...). 144 Duplicitatea lecturilor reprezintă tocmai acest dispreț pentru fetișismul funciar al orașului vechi afișat de moderniști, care va garanta amplasarea marilor ansambluri pe terenuri fără legături de continuitate cu orașul preexistent, aceasta cu intenția de a realiza oportunități politice și funciare aflate câteodată în contradicție cu existența unui plan de amenajare mai amplu. 145 Le Corbusier
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de conștient că, dacă se năștea un al doilea Joyce, romanul ar fi fost ras de pe fața pământului. Nici poezia n-a dus-o mai bine sub tirania lui T.S. Eliot, dar poezia nu e în primul rând narațiune (deși Moderniștii așa o concep, doar că în maniera lor eliptică și care ar putea păcăli pe mulți), deci Eliot e mai bine tolerat. Din nevoia imperioasă de a supraviețui salturilor sinucigașe Moderniste, trans-romanul Desperado e în primul rând clar. El respectă
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
convenție (ca și cum acest lucru ar fi posibil atâta vreme cât acceptăm să citim...). Disciplinele de teoretizare de la marketing la teoria criticii literare iau locul convenției în sine (la care neîndoielnic noi, cititorii, vrem să participăm, altfel n-am citi). Vorbele aveau la Moderniști o putere esențială de a comunica altfel decât discursul basmului. Accentul cădea mai mult pe cuvânt decât pe frază. Pe de altă parte, internetul de azi e în fond tot tirania cuvântului. Moderniștii au sfidat un discurs coerent ce se
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
altfel n-am citi). Vorbele aveau la Moderniști o putere esențială de a comunica altfel decât discursul basmului. Accentul cădea mai mult pe cuvânt decât pe frază. Pe de altă parte, internetul de azi e în fond tot tirania cuvântului. Moderniștii au sfidat un discurs coerent ce se întindea pe nouăsprezece veacuri, fragmentându-l, operând o revoluție în sânul lui. Trans-romanul neagă convenția / coerența însăși. Dar cum am putea să nu știm că orice lucru devine convenție și că orice convenție
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lasă gustul amar-dulce al neîncheierii. Hibridizarea Amestecul de genuri literare a fost născocirea Fluxului conștiinței, la începutul secolului XX, marea inovație a lui James Joyce, Virginia Woolf și T.S. Eliot, împreună cu textul livresc. Autorul Desperado merge pe drumul deschis de moderniști: el scrie roman poematic și poem romanesc, ambele puternic contaminate de dramă, eseu, critică și istorie literară. El reciclează toate tehnicile, din toate timpurile, într-un carusel al tehnicilor literare. Cuvântul e mânuit cu grijă pentru claritate, dar și cu
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe rând. 1.5. Eroul Desperado: Amintirea viitorului Întoarcerea la personaj Eroii Fluxului conștiinței aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Clarissa Dalloway, de pildă, amesteca "amintiri și dorințe" (cum numea T.S. Eliot sindromul, în The Waste Land): ea lucra cu un trecut imens, un
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sens. Modernismul desființa timpul; cronologia nu mai avea niciun înțeles. Personalitatea eroului se prăbușea. Epoca Desperado recuperează, din cronologie, trecutul. Acest trecut înghite celelalte două momente ale timpului. Absorbit de trecut, viitorul e nu numai știut dinainte (lucru descoperit de moderniști), dar și despărțit de orice sentiment de așteptare. El e mai mult decât un lucru deja cunoscut: este o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Graham Swift, eroul Desperado trăiește suspendat într-un "azi" atemporal. E atât de lipsită de timp existența lui, încât până și viitorul nu mai e o așteptare, ci o amintire. Dispariția cronologiei duce inevitabil la schimbarea așteptărilor, pentru cititor. Până la moderniști, textul avea o încheiere, dincolo de care lectorul nu mai putea fabula. Eroul avea un destin de împlinit. Ce așteaptă oare de la soarta lor eroi Desperado cum sunt Winston Smith (George Orwell), Justine (Lawrence Durrell), Anna Wulf (Doris Lessing), Alex (Anthony
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]