3,169 matches
-
pentru dominația asupra țării. Turnul a servit drept armurărie, trezorerie, menajerie, sediu al Monetăriei Regale, oficiu de arhive publice, și sediul Bijuteriilor Coroanei Angliei. De la începutul secolului al XIV-lea până la domnia lui Carol al II-lea, la încoronarea unui monarh se ținea o procesiune de la Turn la Abația Westminster. În absența monarhului, castelul este administrat de conetabilul Turnului. Acest post era unul de mare putere în care în perioada medievală erau numiți oameni de încredere ai regelui. Spre sfârșitul secolului
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
al Monetăriei Regale, oficiu de arhive publice, și sediul Bijuteriilor Coroanei Angliei. De la începutul secolului al XIV-lea până la domnia lui Carol al II-lea, la încoronarea unui monarh se ținea o procesiune de la Turn la Abația Westminster. În absența monarhului, castelul este administrat de conetabilul Turnului. Acest post era unul de mare putere în care în perioada medievală erau numiți oameni de încredere ai regelui. Spre sfârșitul secolului al XV-lea, castelul a fost locul unde au fost închiși Prinții
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
de Mandeville (prieten cu William Cuceritorul și strămoș al Geoffrey-ului care a fost implicat cu Ștefan și Matilda), dar autoritatea postului a fost de așa natură încât de atunci încolo ea a rămas în mâinile unei persoane numite direct de monarh. Postul se acorda de regulă unei persoane de mare importanță, care nu putea fi permanent la castel din cauza altor îndatoriri. Deși conetabilul era încă însărcinat cu administrarea castelului și a garnizoanei sale, încă dintr-o perioadă timpurie el a avut
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
fiecare în Turn puțin timp înainte de încoronările lor. În secolul al XVI-lea, Turnul a dobândit pe termen lung o reputație de temniță sumbră și austeră, dar nu aceasta a fost realitatea tot timpul. Castel regal fiind, era utilizat de către monarh pentru a întemnița diverse persoane pentru diverse motive, dar acești oameni erau de regulă persoane de rang înalt și nu oameni de rând, iar acestea erau reținute acolo, pentru restul cazurilor existând numeroase alte închisori. Contrar imaginii populare a Turnului
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
condusese o răscoală împotriva lui Mary în numele Elisabetei. Oficiile de Logistică și Arme au fost înființate în secolul al XV-lea, preluând îndatoririle pe care până atunci le avusese Privy Wardrobe, de a îngriji arsenalul și obiectele de valoare ale monarhului. Neexistând o armată permanentă înainte de 1661, importanța armurăriei regale de la Turnul Londrei a fost aceea că oferea o sursă profesională de procurare a proviziilor și echipamentului pe timp de război. Cele două organisme și-au avut sediul la Turn cel
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
permisiunea regelui, Byron a cedat controlul asupra Turnului. Parlamentul l-a înlocuit pe Byron cu o persoană aleasă de el, Sir John Conyers. Când a izbucnit Războiul Civil Englez în noiembrie 1642, Turnul Londrei era deja sub controlul Parlamentului. Ultimul monarh care a mai păstrat tradiția procesiunii de la Turn la Westminster în vederea încoronării a fost Carol al II-lea în 1660. La acea vreme, camerele din castel erau într-o stare atât de degradată încât nici nu a rămas acolo în
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
III-lea (1216-1272). Casa Nestematelor a fost construită special pentru a găzdui obiecte ceremoniale regale, inclusiv bijuteriile, armura și simbolurile regalității, cum ar fi coroana, sceptrul și sabia. Când trebuia să se strângă bani, comorile puteau fi puse gaj de monarh. Ele îi confereau monarhului independență față de aristocrație, și prin urmare erau bine păzite. A fost înființat un nou post de „străjer al nestematelor, armelor și altor lucruri”, post bine remunerat; în timpul domniei lui Edward al III-lea (1312-1377) deținătorul acestui
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
Nestematelor a fost construită special pentru a găzdui obiecte ceremoniale regale, inclusiv bijuteriile, armura și simbolurile regalității, cum ar fi coroana, sceptrul și sabia. Când trebuia să se strângă bani, comorile puteau fi puse gaj de monarh. Ele îi confereau monarhului independență față de aristocrație, și prin urmare erau bine păzite. A fost înființat un nou post de „străjer al nestematelor, armelor și altor lucruri”, post bine remunerat; în timpul domniei lui Edward al III-lea (1312-1377) deținătorul acestui post primea 12 șilingi
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
1772, Austria câștigă Galiția, participând alături de Rusia și Prusia la împărțirea Poloniei, iar în 1774 câștigă Bucovina. În 1780, moare Maria Tereza, Iosef rămânând singur la conducere. Acesta întreprinde reforme în domeniul educației și sănătății, succesul asigurându-i titlul de monarh iluminat. Este lichidată iobăgia, sunt reformate armata, guvernarea, legislația. Puterea bisericii este limitată, asigurându-se astfel toleranța religioasă. Din nefericire, supus la presiuni, în 1790, cu puțin timp înainte de a muri, Iosif al II-lea revocă majoritatea reformelor sale radicale
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
este adoptată legea electorală, iar în vederea creării unui stat german sunt dispuse trei soluții: să se creeze o Germanie controlată de Austria, să fie creată o Germanie în jurul Prusiei sau să se creeze o Germanie stăpânită de regele Prusiei că monarh constituțional. S-a mers însă pe soluția unei Germanii mici, cu o constituție liberală, această fiind respinsă pentru că regele Prusiei nu dorea să complice existența statului.Problema maghiară se intensificare, fiind proclamată independența Ungariei. Austriecii, pentru a preveni dezintegrarea imperiului
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
fiind deținute de proprietarii bogați ca Familia Esterhazy care stăpânea 300 000 de hectare. A constituit un proletariat agricol care muncea în condiții dificile și de multe ori izbucneau revolte violente, reprimate rapid de forțele de ordine. Ungaria, condusă de monarhul constituțional Franz Joseph, având o constituție din aprilie 1848, avea un guvern la Budapesta, un parlament bicameral, dar sistemul electoral era cenzitar și restrictiv (puteau vota doar 160 000-200 000 de unguri). Abia din 1913 corpul electoral avea să crească
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
extrem de vastă. Scrierile sale sunt îndreptate împotriva inechităților sociale, superstițiilor, intoleranței religioase. A criticat Vechiul Regim și Biserica militând pentru libertatea cuvântului, a gândirii și egalitatea tuturor oamenilor în fața legii. Consideră că relele societății pot fi îndreptate prin alianța între monarhi și filosofi. Voltaire este teoreticianul despotismului luminat. Montesquieu era de orientare iluministă moderată. A creat o opera importantă. În 1721 a publicat ,Scrisorile persane” în care prezintă călătoria a doi persani prin Europa și care critică realitățile continentului nostru și
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
plecarea acasă, cu forța dacă era necesar, și indiferent de stadiul campaniei sau de prezența inamicului.” Polonezii și ucrainenii erau văzuți ca având o slăbiciune pentru băutură, fiind oameni cu mult timp liber. Polonezii erau reticenți în a lupta pentru monarhul austriac. După bătălia de la Dresda, 3 000 de dezertori austrieci de naționalitate poloneză au fost luați prizonieri de Corpul al VII-lea al lui Józef Poniatowski; 30 de fiecare companie. Maghiarii se bucurau de o imensă reputație în calitate de călăreți și
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
anul 1572 a încheiat guvernarea de aproape două secole a Dinastiei Jagiello în Polonia. A urmat o perioada de trei ani în care nobilimea poloneză (șleahta) căuta moduri de a continua procesul de guvernare și de alegere a unui nou monarh. Șleahta de jos a fost inclusă în procesul de selecție și au fost efectuate ajustări la sistemul constituțional. Puterea monarhiei a fost circumscrisă în continuare, în favoarea casei nobile în expansiune, care căuta să asigure dominația sa viitoare. Fiecare rege a
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
din camera superioară a Seimului. Dispariția dinastiei de guvernare și înlocuirea acesteia cu o monarhie electivă non-ereditară a făcut sistemul constituțional mult mai instabil. Cu fiecare alegere, nobilii alegători voiau mai multă putere pentru ei înșiși și mai puțin pentru monarhi, deși existau limite practice referitoare la cât de mult ar putea fi constrâns regele. A rezultat o luptă pentru putere semi-permanentă, la care magnații și mica șleahtă au adăugat propriile manipulari constante iar certurile și autoritatea au erodat centrul guvernului
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
alegerilor regale și ca putere totală în Polonia și Lituania. În operațiunile periodice pentru a ocupa scaunul de domnie, șleahta a arătat o preferință pentru candidații străini care nu ar fi găsit nici o altă dinastie puternică. Această politică a produs monarhi care s-au arătat ineficienți ori fiind în permanent conflict cu nobilii. Regii de origine străină au fost inițial familiarizați cu dinamica interna a Comunității, și au rămas distrași de la politica țărilor lor de origine și de multe ori erau
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
Poloniei și mare parte din Lituania a rămas predominant romano-catolică, în timp ce Ucraina și o parte din Marele Ducat al Lituaniei (Belarus) erau greco-ortodocși și greco-catolici. În urma abdicării regelui Ioan Cazimir Vasa și după sfârșitul Potopului, nobilimea poloneză, dezamagită de statutul monarhilor dinastiei Vasa, l-au ales pe Mihail Korybut Wiśniowiecki ca rege, în speranța că acesta nu era un străin care să profite de interesele polono-lituanienilor. El a fost primul domnitor de origine poloneză de când ultimul membru al dinastiei Jagiellonilor, Sigismund
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
popularului comandant militar Jeremi Wiśniowiecki, cunoscut pentru acțiunile sale în timpul Răscoalei Hmelnițki. Guvernarea sa nu a avut succes. Mihail a pierdut un război împotriva Imperiului Otoman, iar turcii au ocupat Polonia și majoritatea Ucrainei în 1672-1673. Mihail a fost un monarh pasiv care a jucat în mâinile Habsburgilor. El a fost în imposibilitatea de a face față responsabilităților sale și cu diferitele certuri din Polonia. Ioan Sobieski a fost un mare comandant militar al Comunității, fiind activ și eficient în lupta
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
Malta, de unde și al doilea nume al său, Melita. Tatăl ei era prințul Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria. Mama ei era Maria Alexandrovna a Rusiei, fiica țarului Alexandru al II-lea. Ca nepot al unui monarh britanic, Victoria se intitula "Alteța Regală" Prințesa Victoria de Edinburgh. În familie i se spunea Ducky. În momentul nașterii sale era a zecea în linia de succesiune la tronul britanic. După spusele surorii sale mai mari, Maria, regină a României
Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/315305_a_316634]
-
Ioan I (24 august 1358 - 9 octombrie 1390) a fost regele Castiliei din 1379 până în 1390. A fost singurul fiul al lui Henric al II-lea al Castiliei și a soției sale, Juana Manuel de Castilia. A fost ultimul monarh spaniol care a primit încoronarea formală. Prima căsătorie, cu Eleanora de Aragon, din 18 iunie 1375, a produs singurul moștenitor cunoscut. În 1379, Ioan a format un ordin militar de scurtă durată a Ordinului Pigeon. El l-a răscupărat pe
Ioan I al Castiliei () [Corola-website/Science/331450_a_332779]
-
la o criză care avea să dureze din 1383 până în 1385. Ioan a fost ucis la Alcalá, pe 09 octombrie 1390, când a căzut de pe cal în timp ce călărea cu unul dintre cei mai luminați călăreți. Mormântul său este în Capela Monarhilor Noi din Catedrala din Toledo.
Ioan I al Castiliei () [Corola-website/Science/331450_a_332779]
-
deplin fortificate. În sfârșit, în 1254, Franța își revedea din nou regele, care se întorcea dezamăgit, fără să fi văzut Ierusalimul, deși fusese invitat de mai multe ori de emirii din oraș, dar socotise că nu este de demnitatea unui monarh care a venit în chip de cuceritor, a depus atâtea eforturi ca să redea Ierusalimul creștinilor, să intre în oraș prin bunăvoința stăpânilor lui. După plecarea lui Ludovic al IX-lea, statele latine au fost cuprinse de descurajare și slăbiciune. Stăpânirea
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
astfel de legislație împotriva Talmudului, nu ceva neobișnuit în istoria creștinismului, era datorată preocupărilor curților medievale că producerea și circulația lor ar putea slăbi credința indivizilor creștini, și amenința bazele creștine ale societății, protejarea lor fiind o datorie a tuturor monarhilor creștini. Pe lângă legislația împotriva evreilor și camătăi, Ludovic a extins atribuțiile Inchiziției în Franța. Aria cea mai afectată de această expansiune a fost sudul Franței, unde erezia catară fusese cea mai puternică. Ritmul acestor confiscări a atins cele mai ridicate
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
conflict se datora anatelor (impoziturilor) pe care le percepea papa Romei în Anglia. Încă înainte de reformă, regele Angliei exersa o influență considerabilă asupra Bisericii engleze. Aceasta explică de ce reforma în Anglia n-a fost începută de teologi individuali, ci de monarhul însuși. Pe când era încă prinț, Henric VIII voia să devină preot, lucru pentru care a studiat teologia. La începutul domnirii sale, s-a arătat fiu ascultător față de Biserica romană. A scris o lucrare despre cele șapte taine, împotriva învățăturii lutherane
Biserica Anglicană () [Corola-website/Science/299494_a_300823]
-
a fost regentul Bavariei din 1886 până în 1912; după el a urmat regele Ludovic al III-lea de Bavaria în 1913. În acel moment, urmărirea cererilor deveneau imposibile ca aceeași ramură de Wittelsbach să devină moștenitor al ambelor tronuri; un monarh sau un pretendent ulterior ar fi trebuit emis pentru renunțarea la unul dintre cele două tronuri, pe care nimeni nu l-a declarat. În cele din urmă, nici Luitpold și nici fiul său, Ludovic nu a urmărit în mod activ
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]