1,121 matches
-
A citi, astfel, poemul Secolul lui Ludovic cel Mare în cheia odelor ce slăvesc imaginea conducătorului suprem nu e departe de adevăr. Totuși, dincolo de un act de lingușire ce făcea ca progresul să fie privit ca o consecință a absolutismului monarhic, textul lui Perrault trebuie privit și din perspectiva viziunii moderne pe care o deschide. Conștient sau nu, prin efectele pe care le va genera, poemul va juca rolul buturugii mici care răstoarnă, într-un final, carul mare al clasicismului. De
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
aceste opoziții de factură în primul rând estetică și anume transpunându-le în domeniul politicii unde, după cum am arătat în paginile anterioare, romantismul era asociat cu idealurile anarhice ale Revoluției sau cu decadența Republicii, pe când clasicismul reprezenta ordinea și armonia monarhică. În aceeași ordine de idei, privind redimensionarea unor termeni, merită semnalată observația aceluiași autor care identifica în eseul O filosofie conservatoare trei etape în evoluția unor astfel de cuvinte. Prima este cea a începuturilor, asociată unor înțelesuri clare care permit
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
foaienationala.ro/romania genocidul-comunist-in-cifre.html.</ref>. După lovitura de stat din 1947, Regele Mihai este forțat să abdice, au loc alegeri în 1948 - foarte îndoielnice din punct de vedere al rezultatului oficial, iar prin adoptarea Constituției din același an, România monarhică devine Republica Populară Română. Singurul organ legislativ era Marea Adunare Națională, activitatea acesteia fiind susținută de noul guvern condus de Petru Groza. România intra într-o nouă etapă, în care se vor forma oamenii de stat de tip nou, ieșiți
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
de-al Doilea Război Mondial, prima reorganizare administrativă este cea din 1925, necesară pentru a avea o administrație unitară la nivelul tuturor provinciilor României Mari. Unitățile administrative erau județele, plășile și comunele - rurale și urbane. în 1938, odată cu instituirea regimului monarhic autoritar al lui Carol al II-lea și cu adoptarea unei noi Constituții, a fost necesară și o nouă organizare administrativă. Unitățile administrative cu personalitate juridică erau ținuturile și comunele, cu atribuții de administrație generală și a căror conducere era
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
Stări și Ordine. Partajul contractual al suveranității / 24 2.1. Suveranitate și separația puterilor în Evul Mediu / 24 2.2. Partajul contractual al suveranității (consilium et auxilium) / 31 II. MONARHIA ȘI ADUNĂRILE DE STĂRI. DREPTUL LA REZISTENȚĂ ȘI LIMITAREA PUTERII MONARHICE / 39 1. Raporturile monarhiei cu stările privilegiate / 39 1.1. Vasalitatea: ius resistendi et contradicendi / 42 2. Principiile reprezentării și convocării Adunărilor de stări / 47 2.1. "Democrație" și consimțămân / 48 2.2. Reprezentare și mandat imperativ/ 50 2.3
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
chiar dacă din nevoi administrativo-militare a fost adoptată, după exemplul occidental, ierarhia feudalo-vasalică. Regii Ierusalimului, prin măsuri repetate, au împiedicat seniorii să uzurpe atribuțiile suveranității și, pentru a sublinia că ierarhia politică se oprește la suveran, ei au adoptat alături de instituția monarhică de tip occidental elemente orientale de manifestare a puterii, ca de pildă eticheta bizantină în ceremonialul de la curte 35. Regalitatea însă nu a îmbrăcat niciodată forma despotică orientală. Curând, aceasta va fi "flancată" de așa numita Cour des Liges (Haute
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Confucius poporul este făcut doar pentru a urma o cale, nu și pentru a înțelege motivul. Doctrina teocratică (non e potestas nisi a Deo) devine suportul domniilor absolutiste (suveranii sunt aleși și învestiți de Dumnezeu) și se potrivea admirabil absolutismului monarhic pe care, în Franța, Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XV-lea au materializat-o de o manieră forte: autoritatea cu care regii sunt învestiți este o delegare a providenței; Coroana nu ține decât de Dumnezeu, dreptul de a
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
general și nu ca o formă de guvernare opozabilă monarhiei și imperiului. În concepția sa suveranitatea este puterea publică de conducere care se impune în mod egal tuturor, fără consimțământul cuiva. Indivizibilitatea îl determină pe Jean Bodin să prefere guvernarea monarhică. El nu diferențiază în practică Statul de guvernul său. Jean-Jacques Rousseau, acreditat cu teoria contractului social, susține că ceea ce fondează legitimitatea și suveranitatea este pactul social 60. Prin acesta oamenii consimt să cedeze o parte din drepturile lor colectivității, pentru
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
pentru popor, iar regalitatea este o slujbă, nu o moștenire 65. Așadar, doctrina contractului social este mult mai veche 66. Marsilio de Padova o exprimase în secolul al XIV-lea. În Evul Mediu mulți autori neagă puterea unică, chiar puterea monarhică, susținând că exercițiul puterii este transmis regelui de către popor. Dacă regele viola "pactul" făcând uz de puterea sa în sens rău, poporul putea să i-o retragă. Accesul democratic la putere, deși și-a găsit un ecou deosebit în epoca
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Hobbes 69. Acum se profilează două direcții distincte: una ascendentă, a constituirii suveranului și cealaltă descendentă, a exercitării puterii. Presupunând existența unui suveran (monarh instalat în deplinătatea drepturilor sale), guvernarea este net delimitată de instituția care deține puterea. Numai absolutismul monarhic a reușit să refacă, oarecum, plenitudinea puterilor suveranului. Thomas Hobbes 70, adept al monarhiei absolute, considera că suveranul poate atribui sarcina de a îndeplini acte de guvernare unor dregători, dar numai sub controlul său nemijlocit. Hobbes a devenit unul din
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
consimțământul Marelui Consiliu al țării, dar "taxarea" de către rege în Parlament nu avea nevoie să se supună formelor feudale și era destinată să supraviețuiască incidentelor de vasalitate 89. II. MONARHIA ȘI ADUNĂRILE DE STĂRI. DREPTUL LA REZISTENȚĂ ȘI LIMITAREA PUTERII MONARHICE 1. Raporturile monarhiei cu stările privilegiate Raporturile monarhiei cu stările privilegiate trebuie privite și analizate în complexul context în care au apărut și s-au organizat stările și Adunările reprezentative ale acestora, precum și al partajului contractual al suveranității în fond
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
etc. Lui Gh. I. Brătianu i se alătura reputatul istoric Andrei Oțetea 91 despre care, într-un studiu publicat în anul 1966, Valentin Al. Georgescu 92 sublinia că este cel ce surprinde în mod remarcabil ideea echilibrului temporar între puterea monarhică și cea locală (reprezentanții stărilor privilegiate) pentru "poziția europeană" a instituției Adunărilor de stări, echilibru "cuprins în a doua etapă a centralizărilor"93. Este etapa care corespunde "monarhiei stărilor". Argumentele lui A. Oțetea sunt valoroase în explicarea etapelor parcurse de
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Oțetea sunt valoroase în explicarea etapelor parcurse de statele Europei medievale în drumul spre centralizare statală și unificare instituțională. Conform opiniei sale, cea de-a doua fază a centralizării statale, corespunzătoare secolelor XIII-XIV, este caracterizată de "echilibrul vremelnic între puterea monarhică și cea a forțelor locale", organizate în stări 94, exprimând imposibilitatea monarhiei de a asuma toate puterile, fragmentate în cursul timpului. Analiza raporturilor celor două instituții echilibru, colaborare, supremație se impune în trei planuri distincte: echilibrul din interiorul Adunărilor de
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Aur în Ungaria, Privilegiile Uniunii aragoneze, Articolele lui Henric în Polonia etc., într-un cuvânt regimul de pactis conventis, întâlnit de altfel și în Țările Române 96. Prin drepturile publice cu care erau învestite adunările, prin intermediul cărora se limita puterea monarhică, absolutismul și arbitrariul suveranului, stările se situau oarecum lângă monarh și tratând cu el de pe poziții aproape egale. Monarhul era obligat de împrejurări să admită concesii, de nevoi dictate la început de necesitatea împărțirii justiției, apoi de ridicarea impozitelor extraordinare
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
pentru statele germane, teoria "precarității" poziției stărilor 97: monarhul este cel care avea în realitate deplinătatea dreptului, stările dispunând numai în limita privilegiilor, reînnoite la fiecare schimbare de domnie. Observația lui ține însă de o perioadă târzie, cea a absolutismului monarhic, când regele este deja considerat "deasupra legii" (princeps legibus solutus). În consecință, teoria nu poate fi extinsă asupra întregii perioade de funcționare a Adunărilor de stări. Ea va deschide însă o polemică, în care a intrat Rachfahl, susținător al caracterului
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
ius resistendi et contradicendi) capătă caracter colectiv. Concluzia este că din secolul al XIII-lea se depășește faza acțiunii comune, înțeleasă ca o colaborare fără convulsii și mari împotriviri, stările dobândind privilegii care le vor permite să acționeze împotriva puterii monarhice. Se va ajunge la faza echilibrului temporar sau instabil, formulă ce corespunde practicii epocii istorice analizate, subsumând perioadele de timp în care s-a restabilit colaborarea ori suprapunerea celor două instituții. Instabilitatea, ruperile temporare de echilibru, fără a fi decisive
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
condus la destrămarea monarhiei stărilor și instaurarea monarhiei absolute -, fie limitarea statornică a puterii regale, ceea ce va împiedica centralizarea și unificarea instituțională, menținând statul divizat. Regimul stărilor a fost marcat, în toate situațiile, de fluctuații în raporturile lor cu autoritatea monarhică. În același timp, tutelarea regelui și limitarea prerogativelor sale nu a însemnat o permanentă stare de anarhie și decădere a regatelor Europei, de regres în dezvoltarea constituțională. Sensul pozitiv al acțiunii stărilor, solidaritatea lor în perioade critice pentru existența statală
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
această perioadă în regat se vor constitui ordinele sau stările privilegiate: cler, nobilime și, mai târziu, "starea a treia" (tiers état). Regele Franței nu va putea menține permanent cele trei stări în echilibru 179, stări care, treptat, vor limita puterea monarhică. Tradiția adunărilor are caracter de continuitate între secolele al VIII-lea și al XVII-lea, de la Adunarea cavalerilor franci de pe Câmpul lui Marte (unde se alegea regele și se hotărau marile probleme ale regatului), la Adunarea baronilor și până la Statele
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Languedoc și Languedoïl, fiind cele mai însemnate între adunările regionale, continuă să fie convocate de multe ori simultan și separat. Exceptând o scurtă și episodică prezență în timpul Războiului de 100 de ani, stările Franței nu au mai putut limita puterea monarhică, așa cum a reușit Parlamentul Angliei, pentru că spre deosebire de acesta Statele Generale nu au reușit să realizeze o solidaritate constantă și, în consecință, dreptul colectiv la rezistență nu s-a manifestat. După 1302, și în ciuda unui scurt eșec (1355-1357) în timpul lui Ioan
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
s-au angajat, nu pot fi puse la îndoială. 2. Monarhia, Magna Charta Libertatum și Parlamentul Angliei Către sfârșitul secolului al XIII-lea în Franța lui Filip al IV-lea cel Frumos (1285-1314) și Anglia lui Eduard I (1272-1307) instituțiile monarhice, concepția și practica puterii suveranului prezentau numeroase asemănări în drumul lor spre centralizare și unificare statală. Deosebirile se vor ivi pe parcursul dezvoltării instituțiilor centrale. Animată de spiritul feudal, războinică și nesupusă, nobilimea engleză va fonda, începând cu secolul al XIII
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
tabere: unii, fideli regelui, ceilalți lui Simon de Montfort. Consecința a fost izbucnirea "războiului baronilor". Întors din Franța, unde a stat între 14 noiembrie 1259 și 23 aprilie 1260, încheind și pacea cu Ludovic al IX-lea225, hotărât să restabilească puterea monarhică, Henric al III-lea a anulat cele două Prevederi. Dată fiind opoziția stărilor, va izbucni războiul intern. În confruntările de la Lewes (14 mai 1264) regele va fi luat prizonier, urmarea fiind restabilirea situației din anul 1258 (în privința aplicării Magnei Charta
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
caracteriza funcționarea sa ulterioară, s-a format în timpul lui Simon de Montfort și a domniei regelui Eduard I. Prin metoda de guvernare acest rege amintește de absolutismul luminat din secole mai târzii. Benefic pentru supușii săi și pentru întărirea autorității monarhice, va fi Statutul din Trailbaston (1305), prin care monarhul va reforma justiția oferind protecție orășenilor 231. Susținut de Parlament, regele a întărit autoritatea statului față de papalitate: la 1307, în Parlamentul de la Carlisle (1307) supune și Biserica engleză Coroanei; prin Parlamentul
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Războiul de 100 de ani s-a stins, Parlamentul va iniția o nouă ofensivă contra monarhiei, pentru îngrădirea prerogativelor regale. Perioada anilor 1375-1509 consemnează lupte cvasicontinue între monarhie și stări, sfârșite cu victoria regalității. Între acțiunile menite să limiteze puterea monarhică și să asigure un ascendent la guvernare stărilor privilegiate, se numără convocarea Parlamentului cel Bun (1376). Adunarea va impune regelui un Consiliu de 10-20 persoane (reprezentanți ai stărilor privilegiate), fără al cărui consimțământ suveranul nu putea lua nici o hotărâre în
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
respingând orice "atac" asupra drepturilor sale, în special asupra aprobării impozitelor (cum s-a întâmplat în adunarea din anul 1401). În condițiile în care regatul era slăbit de anarhie și sărăcie, Parlamentul va declanșa o acțiune de limitare a puterii monarhice asupra gestionării veniturilor Curții. Învinuirile cele mai grave la adresa regelui au fost rezervate pentru Parlamentul cel Lung (1406), care a lat măsuri de diminuare drastică a puterilor acestuia în probleme financiare, judecătorești și administrative 238. De acum Parlamentul nu mai
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Commons), care după domnia lui Eduard al III-lea s-au postat în prima linie a opoziției, au început să dea semne de slăbiciune. Din secolul al XIII-lea până în cel de-al XV-lea Anglia va conserva caracterul său monarhic. Dar regele a trebuit să asocieze stările privilegiate la guvernare. El păstra, cu mici excepții, puterea executivă, fără a putea impune taxe, nici emana legi fără acordul Parlamentului. La fel, cu micile excepții pe care le-am subliniat, Parlamentul nici
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]