2,283 matches
-
afară să se scoale cu zavistie și ocară împotrivă-mi, voi zice ca proorocul: batjocorește-mă și te voi ierta, lovește-mă și te voi cruța, pârăște-mă și te voi afla și-a ta va fi împărăția cerurilor! — Amin! - mormăi mitropolitul Nazazarie Iscariotul. — Suntem deopotrivă sortiți țărânii - urmă cu glas mai scăzut Sima-Vodă, parcă atins de-o ușoară tristețe - unde ne întoarcem, dac-ați băgat de seamă, la momentul potrivit, ba unii dintre noi chiar înainte de soroc. Murim, dragii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vorbele trebuie cumpănite prin fapte. Dacă e să-l ajutăm pe jupânul Macek, pe care eu îl cunosc de mic copil, că aici, unde vezi că stăm acum, m-a înțărcat tata, fie-i stepa ușoară... — Fie-i stepa ușoară - mormăiră într-un glas ceilalți cazaci. — ... apoi nu vorbele sunt bune - continuă Vasea - ci faptele. Fapte, fapte, fapte! cum spuneau bătrânii noștri. — Ce fapte? - zise hangiul, ștergându-și lacrimile. — Din cele mai vechi timpuri - zise Vasea lăsându-se pe spătarul scaunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe ce să trecem la musulmani. Răpeam de toate: domnițe, slujnice, jupânese, boieroaice, ba odată, țin minte, într-o marți, tata, fiind cam matol, nu s-a uitat el prea bine și a adus o babă... Fie-i stepa ușoară! - mormăiră cazacii. — ... care a și murit. De-aia zic eu - urmă Vasea - că, dacă e s-o furăm înapoi pe Malgorzata, cel mai bine e s-o răpim. Ce ziceți? Episodul 113 MITENKA — Pare-mi-se mie - răspunse Metodiu - că aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
l-am mai visat pe Domnul! — Păi vezi? Ce ți-am spus eu? Da’ ce-ai visat? — Am visat - răspunse palpitând atrăgătoarea femeie - vreo șase-șapte sfinți, toți unul și unul. Am dormit ca legănată. — Domnul să te aibă în pază... - mormăi Metodiu, grăbind pasul. Să-i lăsăm acum o vreme pe bunii noștri călugări să se piardă pe drumul secretei lor misii spre Cetatea Eternă și noi să ne întoarcem degrabă, la timp, în Moldova, să aflăm ce-au mai pățit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aiciî se vârâră în paturi. Somnul însă nu li se lipea de pleoape. Primul care glăsui fu Iovănuț. — Ei, preacuvioase, iată-ne că iarăși suntem la Roma. Măiculiță Doamne, mai că nu-mi vine să cred! De ce să nu crezi? - mormăi Metodiu. Prima oară e mai greu, dup-aceea te obișnuiești. Când mă gândesc ce-am lăsat acasă... - făcu Iovănuț. — Dușii cu dușii, rămașii cu lăsații - spuse Metodiu. Gândește-te mai bine la ce te-așteaptă aici, că o să stai oleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din organizație nu știa ce repara de fapt, căci nimeni nu-l văzuse vreodată sub vreo mașină, se scărpină îndelung între picioare, ca și când ar fi așteptat ca tocmai de acolo să-i vină vreo idee, și, în cele din urmă, mormăi aproape fără să-și miște buzele: — Nici o problemă! Care-i partea a doua? — Sfatul bătrânilor. Dar asta e o problemă de care aș vrea să te ocupi peste câteva luni, când lucrurile se vor liniști și nimeni n-o să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se înfurie celălalt. Omorând niște nevinovați nu vei face să se împlinească mai mult legile tale. O vei face cu putință răbdare, virtute cu care vă mândriți cei din rasa voastră. — S-ar putea să ai dreptate. Bineînțeles că am! mormăi celălalt. Dacă te grăbești, canalia asta nu va plăti niciodată pentru ce a făcut și tu o să ai morțile noastre pe conștiință; dar dacă știi să aștepți, ai să poți arunca hienelor mâna lui. — Crezi într-adevăr că asta vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
armata argentiniană și scăpați de o justiție care-i căuta pentru tortură, sechestru și asasinat, dormeau fără griji. Gata cu leneveala! spuse. Începe dansul. — Bine, dar totul e pregătit de acum două zile... - protestă fratele cel mare. — Pentru mine, nu - mormăi armeanul. Pentru mine „niciodată nu este totul pregătit“, pentru că știu din experiență că întotdeauna poți avea o surpriză... — Și ce surpriză aștepți din partea unor beduini împuțiți care n-au decât două puști vechi. — Dacă aș ști, n-aș mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Tu crezi? — Eu nu mai cred nimic... - se grăbi să răspundă interlocutorul său. Dar nu încape îndoială că ne trag șuturi mereu în același loc și nu-mi place... Nu-mi place deloc! — Ai vreo idee? — Vreo idee? Vreo idee? mormăi cu dispreț numărul doisprezece, care părea că-și ieșise din fire. Eu n-am venit aici ca să am idei, ci ca să lupt cu niște dușmani cărora, deocamdată, n-am reușit nici să le văd urma. Ne omoară, ne rănesc, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fața pământului în momentul în care n-au mai avut apă. Ori mă înșel foarte tare, ori asta o să ni se întâmple, aici și acum. Dacă ne gândim puțin, câți am mai rămas suntem în stare să mai rezistăm încă - mormăi oarecum orgolios Mecanicul, care se simțea în continuare răspunzător de previzibilul dezastru ce-i amenința. În chestia asta, acum e momentul să arătăm că avem sânge în noi. — Eu știu foarte bine când trebuie să arăt că am sânge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
urmă, pilotul spuse: — Ar fi mai bine să plecăm! Că drumul e lung. Cel care-și scosese batista i-o dădu lui Marc Milosevic ca să-și oprească sângele, în timp ce-l ajuta să se ridice. — Ai scăpat ca prin urechile acului! mormăi. Eu ți-aș fi tăiat mâna și boașele, dar harapul ăsta te lasă să pleci cu o simplă cicatrice cu care o să te mai și fălești pe deasupra, arătând-o ca pe o eroică amintire a războiului din Bosnia. Iar cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din Încăpere. Simt cum alungă spiritele rele. El e cel mai bun om din lume. MÎna lui dreaptă paralizată Îmi atinge noaptea umărul și parcă o creangă se apleacă deasupra mea, mă sfîșie vara care a trecut, vreau să dorm, mormăi ca un urs bătrîn, devin agresivă. Simt hibernarea ca o necesitate din ce În ce mai acută. El rabdă, zîmbește, e atît de sărac, Îi văd viața deșirîndu-se la margini ca pulovărul unui sfînt flamand. Nino, ce faci? Stau. Nino, ce faci? Fumez. Nino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ăsta o să mă bage În spital. Era o dimineață de duminică. Domnul D. se trezi primul, ca de obicei. O rază de soare jucăușă i se plimba pe nas ori de cîte ori vîntul subțire mișca perdeaua. Strănută. Doamna E. mormăi ceva nedeslușit și se Întoarse cu fața la perete. Ziua se anunța frumoasă. Va merge la servici, va mai da o raită prin depozite; trebuie să facă ordine În maldărele acelea de dosare cu circulare și instrucțiuni din anii 1941-1944. Îl cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
le pun în colecție. — Nu - i-a răspuns Adél și a rostit acest „nu“ astfel încât orice discuție ulterioară să devină de prisos. Iar dumneavoastră, părinte, din decență: Doamne-ajută și drum bun. Păreau foarte jigniți. Înainte să plece, preotul a mai mormăit ceva, cum că el ar fi vrut să lase aici cheile de la biserică, dar că la asemenea oameni nu le lasă ori cam așa ceva. Fără să scoată o vorbă, Benjamin s-a așezat din nou la mașina de cusut. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
drum către casă. Să nu călătorești de capul tău. Și atunci, ce văd... Nu am bilet - am spus eu, pentru că voiam să trecem peste asta. Iar atunci el a scos din tocul pistolului un sendviș, pentru mine - și a mai mormăit că el nici nu mi l-a cerut. Am stat mult de vorbă. Mai ales despre săraca Magdi, casierița, de la care provenea și gustarea asta. Pentru că, după „evenimentele acelea“, văduva îi procura câte o chiflă ca asta. De obicei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
la răposatul brutar. Iar atunci ea își face bagajele. Mama ei mai trăiește, poate să i-o coacă și ei. Aștepta un pic să o reținem și, dacă nu o rețineam, din glumă, făcea o pâine și mai bună, dar mormăia apoi toată ziua, așa că nu merita. Uneori simțeam că eram ca niște paraziți pentru ea. Dar dacă n-am fi fost paraziții ei, ar fi murit. O singură dată s-a îngroșat gluma, când Engelhard a fotografiat-o pe ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mai că m-a dărâmat în fugă, cum trecea prin camera mea. A ieșit prin fereastră pe acoperișul de la verandă, mi-a zis tanti Mae în timp ce îi schimba mamei punga cu gheață de pe obraz. Mama nu își revenise încă, dar mormăia ceva și ochii închiși îi tremurau. După aceea m-am întrebat ce se întâmplase cu tata. Nu voiam să-l mai văd niciodată, dar eram curios să aflu unde se dusese. Am coborât și am ieșit pe verandă. Toate lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ajungând până la masa unde îl aștepta mașina de scris italiană pe care Rita i-o făcuse cadou. Încercă să scrie, făcând mereu greșeli. Zadarnic. Îl dureau toate degetele. Căută stiloul, dar acesta curse și făcu pete. - Totul e împotriva mea, mormăi el. Exilul m-a degradat, făcând din mine un novice, ca scriitor și ca soț. În loc să devin bătrân și înțelept am devenit mai prost și mai „tânăr“. Am „regresat“, cum spun psihologii. Feifel a mai încerca să mai scrie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
București. Vechea pasiune s-a aprins din nou. Ne-am căsătorit imediat și acum trăiesc la Tel Aviv, cu fetițele, bineînțeles. Mulțumesc, Feifel, și iartă-mă! Datorită ție valul vieții mele s-a umplut de noroc, mulțumesc! - Pentru nimic, a mormăit Feifel uimit. Când puse receptorul în furcă, Feifel avu impresia că nu mai avea nici o greutate, că levita, ieșise pe fereastra deschisă, plutind deasupra acoperișurilor din cartierul în care locuia. Noaptea a fost blândă cu Feifel, dăruindu-i un somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o chitară construită de el dintr-un recamier care la tăiere căpătase o formă deosebit de grosolană și care mai suna și hâd. Individul cânta cu o singură notă, trăgând periodic de o singură coardă, cu nimic diferită de celelalte, și mormăia un singur vers, care, repetat a nouăsuteșaisprezecea oară, generă scoaterea acestuia din concurs. În public, fu lovit cu o țeavă. Urmă un elvețian de doi metri șaptezeci, cu barba roșcată acoperindu-i aproape toată fața și umeri lați cât dulapul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Ne era jenă să spunem ce gândim, iar mie unul chiar teamă, întrucât puteam părea nebun dacă aș fi fost singurul căruia îi displăcuse în mod profund Chiuveta de oțel. - Îmm... prefer să las pe altcineva să vorbească în locul meu... mormăi Maro pe sub mustață. N-aș putea să zic că... - Ei, haide, domnule, grohăi bătrânul John, sunt sigur că ți-a plăcut. Te-aș ruga să ne spui câteva cuvinte despre textul pe care l-ai auzit. Experiența dumitale îi va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lui arse de vânt. - Ai rămas băiatul frumos pe care-l știu, strigă el în bătaia vântului, și văd - în acest moment vântul îi întoarse din nou borurile pălăriei -, văd în ochii tăi - striga el - dorul nemuritor al disperatului. Și, mormăind ceva, pare-se, nu căuta sau ceva de felul acesta, care se pierdu în vânt -, Iag se încruntă de efort și se lăsă pe spate ca să poată umbla în buzunar. Trase de acolo câteva hârtii de o sută de ruble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
diformitate în cochetărie. Și pentru că, probabil, în capul meu votca juca bine, o sărutam fără să mă mai gândesc că ne văd trecătorii. Nelly avea un obicei neplăcut: în timp ce îmi lipeam buzele de gura ei umedă, rece și strânsă bine, mormăia pe nas un mmmă care creștea în intensitate. Când mormăitul atingea intensitatea maximă, Nelly începea să se desprindă din sărut. După ce am trecut pe lângă o poartă întunecată deasupra căreia un felinar nevăzut își arunca lumina galbenă pe numărul opt compus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
bani pentru un spectacol atât de anost, ar mai fi simțit el oare accesul sălbatic de ură pentru vecinul care tușea? Desigur, nu. În cel mai rău caz, s-ar fi supărat pe vecinul care tușește, poate că ar fi mormăit acolo „ei, dar de ce tușești!“ fiind foarte departe de dorința de a lovi, de a-l distruge pe un om, necunoscând această răbufnire de ură. Așadar, ipoteza că Ivanov ar fi fost supărat încă înainte ca vecinul să înceapă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îi copleșiseră cu darurile, iar socrul ținu să îi atragă atenția ginerelui că nu uitase de damigeana promisă. La biserică, protagonistul principal se zbătuse și țipase ca din gură de șarpe când preotul îl băgase în cristelniță. No, așa dragă, mormăia Pop pe sub mustață, fă gălăgie! Începeam să cred că nu ai glas. Arată-le că ești din familia noastră! Maria îi dădea ghionturi încercând, fără rezultat, să-l facă să tacă. Imediat ce preotul îl scosese din apă și îl trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]