822 matches
-
altcuiva, sunteți liberi să vă faceți de cap“. Nici asta nu-mi plăcea. Nu voiam să-și dezlănțuie înclinația spre hedonism cu nimeni în afară de mine. Am dat clic pe Hot Scopes. „Rezistați tentației de a resuscita proiecte, relații sau pasiuni muribunde. Sunteți pe cale să începeți un nou ciclu și, în săptămânile următoare, veți primi tot felul de oferte incitante!“ Ah, auzi! Nu voiam ca el să primească tot felul de oferte incitante atâta timp cât nu făceam parte dintre ele. M-am deconectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
paznic de graniță sau un instrument în timpul raziilor. Barbarii aveau să invadeze lumea. Epoca marilor cuceriri se încheia cu scena aceea, care se anima din nou în fața ochilor lui Antonius, în fulgerele ultimelor lovituri ale armelor soldaților, în strigătele quazilor muribunzi și ale celor care fugeau. Antonius scutură din cap. Îl cuprinse mânia. — Nu vor mai fi bătălii! strigă; apoi arătă cu brațul spre copaci: Nu va mai rămâne nici o plantă în pădurea asta! Or să sfârșească toate în palisadele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la pământ... L-a ucis! Uite că-l înconjoară, îngăimă Valerius. — Mă duc! strigă Titus. Își aruncă mantia și o luă la fugă. Străbătu luminișul, încetinindu-și fuga numai ca să ia o secure și un scut, căzute lângă un quad muribund. Se năpusti urlând asupra barbarilor, care se aflau cu spatele la el. Unii dintre ei se întoarseră, dar nu văzură un dușman în bărbatul înalt care venea strigând, cu securea ridicată deasupra capului. Armele lui erau barbare... Așa că nu-i mai dădură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
quazi... Simțeam că am o putere supraomenească, dar nu reușeam să mă deosebesc pe mine însumi de dușmanul meu. Parcă eram în același timp eu însumi și celălalt, parcă am fi fost amândoi aceeași ființă, nu știu dacă o fiară muribundă sau un zeu pe cale să se nască. Mă simțeam prins într-un vârtej de lumină în care victoria și înfrângerea se confundau, eram învinsul și învingătorul, romanul și quadul. Nu mai exista graniță între mine și dușmanul meu. Eram cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe porțile pe care cremonezii le lăsaseră deschise. Porțile fură închise după ce intrară cu toții. Bătălia fusese câștigată de Antonius Primus, care acum lua cu asalt zidurile, încercând să cucerească orașul. — Înconjurați orașul, murmură Antonius, aruncându-i lui Titus o privire muribundă. Fiecare legiune ia în primire o bucată din valul de apărare și câte o poartă. Să se ia la întrecere, să arate care e cea mai curajoasă și care e cea mai lașă... Soldații să încerce să le-o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ne-am despărțit și am alergat în cercuri tot mai largi, întorcându-se tot mai rar pentru mângâierile de încurajare. O oră mai târziu alergam de unul singur pe Seventeenth Street, cu burta mea umflată țopăind în desaga ei, alergător muribund cu ochii storși, cu respirația stoarsă. Martina tot spunea în timp ce ne-am întâlnit și despărțit din nou că Shadow fusese furat. Dar eu știam că el fugise spre nord, în furnicarul străzii Twenty-ThirdDoamne, la început am simțit că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu puteai scăpa. Deggle apăruse pe scenă destul de recent: acum vreo optsprezece luni. Asta făcuse traiul și mai insuportabil pentru că acum Vultur-în-Zbor nu mai era nici măcar cel care o ajuta pe Livia să hotărască următorul pas din mărunta și continuu muribunda ei viață. Era doar un simbol al puterii ei de atracție, o întruchipare a frumuseții fizice bărbătești, iar gândirea nu făcea parte din îndatoririle sale. Era refugiul ei în fața rafalelor singuratice ale bătrâneții. — Vulturul meu nu îmbătrânește niciodată, spunea ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
PRINDE-MĂ, NENOROCITULE! PRINDE-MĂ DACĂ POȚI! Apoi a izbucnit în hohote convulsive, hohote bubuitoare, care-i făceau sprâncenele să-i tremure. în acest timp Vânătorul De-Două-Ori îi rupea păianjenului ultimul picior, lăsând din el un sâmbure rotund, zvâcnitor și muribund. Stop. Elfrida Gribb se gândise întotdeauna că problema lui Flann O’Toole era legată de două lucruri: năravul lui de-a fi un flăcău atât de scandalagiu și faptul că al doilea nume al său era Napoleon. Un Napoleon irlandez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Existența lui absurdă, trupul și sufletul său aflate În suspensie, cărora Fumero le Îngăduise răbdător să vegeteze, aveau să-și Încheie astfel reprezentația. Fumero mai știa că Julián nu va accepta niciodată să se Înfrunte cu vechiul său coleg, acum muribund și deplorabil. De aceea, l-a instruit clar pe Aldaya În privința pașilor ce trebuiau urmați. Avea să-i spună că scrisoarea prin care, cu ani În urmă, Penélope Îl Înștiința despre nunta ei și Îi cerea să o uite fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
al surprizei.) În interiorul unei biserici (judecând după arcadele - sau firidele - care se ghicesc În spate, În planul depărtat al imaginii) se văd mai multe paturi de campanie. Un spital improvizat, deci. Pe unul dintre paturi se află un bărbat tânăr, muribund, acoperit cu un pled de culoare cenușie. Alături de pat, În genunchi, un alt bărbat, Îmbrăcat cu o haină militară și având un Început de chelie În partea din față, privește fix. În picioare, În spatele lor, stă o călugăriță cu bonetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și simplu. Punct. Singurul lucru pe care nu-l prea Înțelegeam era de ce ar fi făcut Elisa una ca asta. Cu Abby lucrurile erau mai clare: era o fată total răutăcioasă, răzbunătoare, răuvoitoare, care și-ar fi vândut propria mamă muribundă - sau s-ar fi culcat cu logodnicul prietenei ei - dacă asta ar fi ajutat-o să progreseze În carieră sau notorietate cu un centimetru. Dar de ce Elisa? Neștiind ce altceva să facă, Elisa Începu să chicotească și să-și bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
din cartea de telefoane în ziua cu împușcăturile și începu să sune, dându-se drept polițist. Bănuia că Lesnick se ascundea sub un nume fals, totuși funcționarilor cu care vorbea le menționă și adevăratul lui nume, împreună cu explicațiile „bătrân”, „evreu”, „muribund”, „cancer la plămâni”. Sărăcise deja cu trei dolari și zece cenți, când o tânără îi spuse: — Pare a fi domnul Leon Trotski. Apoi îi spuse că bătrânul se externase, în ciuda sfatului medicilor, și lăsase următoarea adresă: Redondo Beach, motelul Seaspray
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
văzut-o, a fost un om al străzii, întins pe marginea drumului, înconjurat și jelit de rudele sale. Figura cadavrului era distorsionată, umflată și învinețită. Mai apoi, după ce sistemele obișnuite de conveniențe au fost încălcate, a văzut cum o englezoaică muribundă era transportată de la una din casele din zona civilă. Figura femeii avea aceeași culoare vineție, iar distincția de rasă era ștearsă de boală. Faptul că în fața morții nu mai existau diferențe între oameni, l-a afectat mai mult decât moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mers mai lent săptămânile următoare, dar nici unul n-a considerat că ar fi o prioritate, iar când au făcut un concediu prelungit în Cașmir anul viitor trăiau deja ca frate și soră. Nu o dată ultima imagine imprimată în ochii gâștei muribunde a constituit-o splendoarea lacului Sultan Jheel sau punctele negre ale buturilor de vânătoare, aranjate în linie arcuită. Păsările se prăbușesc în spirală, cu un fluturat nervos din aripi, un amestec de pene și sânge, căzând în apă, pentru ca Pran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mea. Încă zguduită de conținutul unei scrisori recente trimise de prințul Kung, nu am nici un chef să admir florile. În scrisoarea sa, prințul descrie o zi din viața lui - a doua zi după ce a trimis tratatele semnate de fratele său muribund, împăratul Hsien Feng. „Am fost escortat în Orașul Interzis de generalul Sheng Pao, care nu mai era prizonier, și de patru sute de călăreți. Am luat apoi doar douăzeci de oameni și am intrat în sala principală a Ministerului de Ceremonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
De ce să mă diprețuiască?" m-a întrebat. "Fiindcă, i-am răspuns, sufletele pure nu pot fi atinse de nici un fel de murdărie. Omul din curte din Moartea lui Ivan llici, de Tolstoi, care îngrijește în toate amănuntele pe stăpânul său muribund și neputincios, ră-mî complet senin în timpul acelor îndeletniciri și are aerul să spună: "Ce să facem! E un om! Toți vom ajunge la fel!"." "Dar, a protestat viitorul scriitor, nu eu, ci eroul meu are o gândire care vede ceea ce
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
am văzut un bulgăre de fum și de flăcări, dincolo de câmp... Și ne-am zis: fir-ar neamu' lor al dracu', de poponauți inconștienți! Iar s-a fisurat, în mă-sa, vreun batal, adăugă el, scuturând din cap, către incendiul muribund. Da' ce mă-ncurc eu, aicea? Să vă f...tă turcii! Haideți, veniți, veniți, poftiți aici, la popotă, ambuscaților! Lili...! Lili...! Gagico...! Băga-mi-aș ce n-am! Nu m-auzi, fă...?! Hei! Fă-te'ncoa, surdo, la domnii, cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
asfaltată a cimitirului, adastă trupurile paznicilor morți, înjunghiați pe furiș de Șobolan, înțoliți în uniformele lor spălăcite, de gardieni publici. Răsfirați unul după altul, ca paiele pe arie, după treieriș! Spre Soare-Răsare, în poala Lunii la perigeu, câlții zăbranicului nopții muribunde se sfâșiaseră și se spărseseră fractalic, în zeci și zeci de ostroave și de insulițe albicioase, printre care se roteau stoluri-stoluri neliniștite de păsări, ca-ntr-un puseu de vitiligo ceresc. În răcoarea matinală tăioasă, peste parcelele ordonate, somnoroase, semănate
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nu poate permite trecerea; s-ar expune la sancțiuni grave. Abia pe înserat porniră mai departe spre Amara; totuși, Grigore nu se mai întoarse în biserică... La marginea Amarei și apoi pe uliță, cadavrele zăceau în aceleași locuri. Ici-colo, cîte-un muribund gemea ori se zvârcolea încă. Birjarul arăta cu biciul mereu: ― Uite colea un mort!... Și dincolo... Ăsta parcă mai suflă, vezi? Isbășescu recunoscu pe Chirilă Păun, apoi pe Nicolae Dragoș... Titu Herdelea exclamă îngrozit: ― Aici trebuie să fi fost bătălie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
acolo este totul." Am rămas iar tăcuți. Aerul din odaie căpătase culoarea aurie a ceaiului. Marcelino ciocnea unii de alții soldații rigizi, se târa în genunchi cu pumnalul în mână pe sub scrinul cu picioare curbate, făcea ca tunul, ca soldații muribunzi și ca soldații victorioși. " Cît mi-ar plăcea să fiu femeie! spuse deodată Egor. Tu ai noroc: vei fi o femeie. Noi, bărbații, nu sîntem buni de nimic. Mereu căutăm lucruri pe care, de altfel, nu avem să le știm
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și-am așteptat ca Ester să se hotărască. Ester privi termometrul, al cărui firișor de mercur arăta 36 de grade. Cu amuzantă seriozitate i-l puse Puiei la subțioară. Stăteam toate în jurul fetiței ca niște doftori la căpătâiul unei prințese muribunde. Deodată am început să percepem schimbarea. Prin geamul cu perdeluțe al camerei văzuserăm de la sosire coroana unui corcoduș cu fructele încă verzi și streașină casei vecine, cu jgheab și burlan. Când ne-am ridicat ochii de pe termometru, toate acestea dispăruseră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
imaginea unei agonii ce încearcă zadarnic să se suprime pe sine. Bustul este cuprins în declinul unei mișcări ce parcă și-ar dori descătușarea de un invizibil lanț care-l ține captiv într-o neputință mecanică zbuciumată. Intensitatea efortului său muribund determină clipe când acele mâini ce absentează descomplectând și sluțind întregul par a se reîntoarce în familiaritatea funcționalității lor, par a crește din nou sub astrul dorinței de normalitate. Bustul uman lipsit de mâini se așează pe talgerul înțelegerii profunde
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
colonie romantică, a trecut neobservată. Mai ales că romanticii și-au schimbat, vizibil, strategia între ruinele clasice. Au renunțat la elegie și au trecut la rugăciune. Locul suspinelor l-a luat pietatea. Același romantism care ne face sensibili la farmecul muribund al Veneției hrănește și idealizarea antichității. Sau îi extinde limitele. Ulise nu acordă o importanță prea mare faptului că își cioplește piciorul patului nupțial dintr-un măslin nedezrădăcinat. Dar un romantic nu se poate abține să nu exclame: Așadar, haimanaua
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cal troian. "Calul roman" era demult în Roma. Îl reprezentau viciile care o măcinau. În aceste condiții, n-ar fi o exagerare, poate, să spunem că anul 476 a fost, în fapt, o formalitate, că barbarii au învins un imperiu muribund. Ei au scutit imperiul roman de o agonie prelungită, penibilă, au dat decesului antichității un sens de catastrofă istorică, preluând asupra lor vina căderii Romei și scutind Europa de o catastrofă și mai mare: compromiterea valorilor antice. Totul a fost
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
grave, vă rog să mă credeți. Dar, hotărât lucru, mă simt obosit și nu mai vreau să mă gândesc la acea perioadă. Să spunem, de pildă, că mi-am încheiat cariera în ziua în care am băut apa unui prieten muribund. Nu, nu era Duguesclin, el murise, cred, prea se lipsea de toate. Dacă ar mai fi trăit, de dragul lui aș fi rezistat mai mult, căci îl iubeam, da, îl iubeam, cel puțin așa cred. Dar am băut apa, asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]