677 matches
-
Nu fețele desfigurate, fără nas, urechi sau obraji, nu mâinile ajunse niște cioturi sau oasele ce se ivesc din cangrene. Nu. Ceea ce îngrozește cu adevărat este disperarea, moartea continuă și lentă, cu horcăiturile, zvârcolelile, urletele și gemetele ei; să vezi muribunzi acoperind cu pământ și pietre morți care probabil că încă nu muriseră. Iar duhoarea nu seamănă cu nimic din ceea ce cunoaștem. Amintește de cea a câmpurilor de luptă, dar e mai cruntă: miros de sânge și măruntaie care putrezesc, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lui Rotari i se citea în priviri mâhnirea. II Eram silit să fac neîncetat naveta între palatul regal și mănăstire. Îi povesteam Gailei despre Rotari și lui Rotari despre Gaila. Mă simțeam ca un bolnav care ducea vești de la un muribund la altul. Între timp, profitând de sentimentul de vinovăție al lui Rotari, sugeram noi legi pentru regat, și el, docil, le promulga. Aceleași pe care le promulgase la Brescia. De la palatul regelui a plecat un ordin prin care se cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
odăilor sale, am salutat-o. Nici măcar gerul iernii nu putuse să-i înroșească pomeții, pe atât de mortală îi era paloarea. - Cu ce-am păcătuit eu în fața Celui de Sus ca să am parte de acest pântece uscat precum gura unui muribund? Astea i-au fost vorbele la care eu n-am avut răspuns. - Stiliano, a continuat ea, ți-am văzut disprețul în ochi și știu că nu mă mai iubești. Dar te-ai purtat frumos cu mine, m-ai respectat. Pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mațe și creiere spulberate pe jos, de carne care putrezește. Pe toate câmpurile de bătaie se află nori de muște acoperind cadavrele, corbi mari care smulg ochii și își iau zborul, goniți de câinii sălbatici care ling sângele închegat al muribunzilor implorând ajutor și urlând de durere, erupțiile fetide provocate de pântecele celor neîngropați, înnegrite și umflate de soare. Și, așa cum se întâmplă întotdeauna, au existat viteji care au devenit fricoși din pricina unui atac de panică și lași care, cuprinși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un călugăr, astfel încât să nu fie tulburat de ceilalți. Căpățâna lui se străduia să-și tragă suflarea din corpul tot mai împuținat, și cu greu se mai făcea auzit. Mi-am dat seama că degetele lui mari aveau deja culoarea muribunzilor și aceeași negură înainta de la nas spre ochi. În schimb, urechile erau de un alb golit de sânge. Am îngenuncheat lângă el și mi-am alăturat fața de a lui. - Ai dureri mari, învățătorule. A clătinat din cap și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
foaie scrisă de către abate, prin care mă informa că, după o lungă și chinuitoare meditație, după rugăciuni și posturi, se hotărâse să-mi trimită o scrisoare din partea duhovnicului meu, cu toate că îi considera conținutul primejdios, provenind din mintea tulbure a unui muribund. Reproduc aici o parte din ceea ce mi-a scris duhovnicul cu câteva zile înainte de a muri, făcând să-mi parvină indirect, în respectul ascultării de abate: „Stiliano, binecuvântarea celui care nu ți-a fost vreodată numit să pogoare asupra ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai locuiesc în sihăstria de pe munte, ci aștept moartea în casa mea de la periferia orașului Cividale, o mică și modestă locuință construită anume fără risipă de ferestre, astfel că până și de-afară să se știe că aici zace un muribund în rugăciune. Aici se sfârșesc însemnările lui Stiliano, fiul lui Evangrio din Cecla Siriei, notar și grefier prin meritul său, longobard prin voința sorții, demnitar al palatului din dorința regelui Rotari cel mare și acum neînsemnat preot al bisericii ariene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Stiliano a fost găsit. Au ieșit la iveală rămășițele pământești ale unei femei sau ale unei tinere, drept care el odihnește alături de cineva necunoscut. Un cioban, ajuns cu puțin înaintea mea la biserică, a declarat că l-ar fi auzit pe muribund îngânând rugăciunea care începe cu cuvintele Suscipe, Domine, servum tuum, și iată de ce cred că s-a căit de erezia lui în ultimele clipe de viață, așa că nu m-am opus înmormântării sale în biserică, jurând totuși să păstrez taina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
era crâncen cu pedepsele și i se dusese vestea de om rău, dar drept, pentru că avea pentru toți vinovații o singură pedeapsă: îi trăgea în țeapă, în locuri publice. Se auzea că cetatea Târgoviștei ar fi fost plină de vaietele muribunzilor și că oamenii mergeau pe străzi cu mare băgare de seamă să nu facă vreun rău, cu voie ori fără voie. De aceea, spătarul a luat doar trei băieți, în afară de vizitiu, anume pe Iscru, Ioniță și Pampu, primeniți cu hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
soției și copiilor lui când se Încăierau și Începeau să se certe. A ține lucrurile În mână era funcția lui În familie. Nu era conștient că globurile oculare Îi reveniseră la poziția normală. Dar eu mai văzusem lucrul ăsta la muribunzi și știam că, Într‑adevăr, ne părăsea - infirmiera avea dreptate. După Înmormântarea lui care a avut loc În cursul aceleiași săptămâni, cu câteva zile Înainte de ziua mea de naștere, am avut o zgomotoasă criză de furie și am izbit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și, Într‑un fel, eu eram o persoană modernă - simplifică prea mult lucrurile. Și le prindea bine să fie muștruluiți - puși să plivească puzderia de bălării a amăgirilor. Așadar putea fi direct cu mine fără teama că mă jignește. Adeseori muribunzii devin extrem de severi. Pentru că noi vom continua să fim acolo când ei nu vor mai fi și nu e ușor să ne ierte acest păcat. Dacă nu meritam o riglă peste palmă pentru părerea mea X, meritam cu prisosință să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fi fost cumplit de obositoare, dar Ravelstein avea să străbată aeroporturile În scaunul lui pe rotile și, spre deosebire de mine, zbura la clasa Întâi. Ca să fiu Însă sincer, trebuie să recunosc că mi se părea total lipsit de seriozitate ca un muribund să plece la Paris. Și nimeni n‑ar fi putut spune ce Înseamnă exact „putea să reziste” Într‑un caz ca al lui Ravelstein. Zbura oare cu 727, sau avea niște puternice aripi personale ascunse sub haină? Și cu toate că Ravelstein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
din diversele spitale și, cu acea stupiditate firească omului teafăr, sănătos, m‑am gândit cum ar fi dacă eu aș zăcea lungit acolo, conectat la tot felul de mașinării care te mențin În viață. Și iată că acum eu eram muribundul. Plămânii Îmi cedaseră. Un aparat respira În locul meu. Fiind inconștient, nu știam mai multe despre moarte decât știu morții. Dar capul meu (presupun că era capul) clocotea de vedenii, năluciri, halucinații. Care nu erau visuri sau coșmaruri. Coșmarurile au o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lungi (deși preferam să fie cât mai scurte posibil), le‑aș fi vorbit despre soția mea, căreia Îi revenea tot meritul. Din când În când se materializa câte un specialist care o observase: „Ce femeie drăguță!”. „Ce devotament!” Adeseori rudele muribunzilor arată ca niște păsări buimace, zăpăcite de luminile de pe câmp și care zboară orbește. Dar nu era și cazul lui Rosamund. Ea făcea tot ce era necesar ca să mă salveze. Și de aceea, personalul secției de terapie intensivă a Încălcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
doarme nimeni... Nu. Cum se lasă noaptea ne închidem fiecare în odaia lui și cam după un ceas îi dăm drumul... Ne luăm felinarele și fiecare pleacă de unul singur... pe câmp... după cadavre de călători prin ploaie... și după muribunzi... N-avem liniște, căutăm așa toată noaptea și numai spre dimineață... ne furișăm înapoi... în odăile noastre... și ne facem că nu ne-am văzut unul pe altul... E îngrozitor ce se întâmplă cu noi... Toți ascund câte ceva, câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
spunem. Toți vor să plece, crede-mă, și Ioana vrea să plece și Bruno și Kapunta... Sunt sigur că în adâncul lor... ar fi plecat de mult... dacă n-ar fi avut de dus la bun sfârșit... treaba asta cu muribunzii și cu adunatul... trupurilor... Nu se poate să nu vrea să plece... HAMALUL: Poate c-or să vrea... Dacă ziceți că sunteți ultimul... De unde știți că sunteți ultimul? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Știu, știu... Simt că sunt ultimul... Nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și se simțea atât de demoralizat, încât nu mai era în stare nici să dea ordine. Se răspândea indisciplina; toată compania, care fusese martoră a măcelului, era cuprinsă de aceeași senzație de lehamite. Chipurile ciopârțite ale morților, duhoarea cadavrelor, tânguiala muribunzilor îi asaltau noaptea. Încetară să se mai simtă soldați. Într-o dimineață, într-un cătun pierdut, s-au întâlnit cu compania „Charlie“ și au fost gata-gata să se înfrunte cu focuri de armă. A doua zi, i s-a acordat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de pungi golite din plastic face să vibreze senzual aerul patriarhal al ulicioarei. Sânt ultimele mișcări, comprimări și decomprimări de armonică, ale unor plămâni foarte uscați. N-apucă bine Genel să sucească de volan pentru a se îndepărta de un muribund devenit nefolositor, că, dintre gurile scălâmbe ale tomberoanelor, pe Ulpiu îl va salva domnul Ninel. Domnul Ninel este un personaj distins, pozitiv și apare ca descins din paginile lui Charles Dickens. Este subtil și bogat, are aproape cincizeci și patru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Stați la un loc, ocările dracului!" strigam la ele, dar ce, mai m-ascultau? Praf mi-au făcut costumul de ginere. Ce vremuri, ce vremuri, nene Mitică, m-asculți? Împrejur nu se auzea decât contrabasul lui Anghel, horcăind ca un muribund, și clinchetul crengilor înghețate, pe care abia le mișca vântul. Ziua aluneca deasupra câmpiei, pe neștiute, scurgmdu-și orele 342 Încete. Aci se încenușa, aci cerul se albăstrea, și totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. Dumitru nu mai termina
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca și cum ai fi lichidat cu orice superstiție, dar mai crezi în fantome. Dumnezeu, pentru a obliga pe singuratici la lașitate, a creat zâmbetul, anemic și aerian la fecioare, concret și imediat la femei pierdute, înduioșător la bătrâni și irezistibil la muribunzi. De altfel, nimic nu dovedește mai mult că oamenii-s muritori ca zâmbetul, expresie a echivocului sfâșietor al vremelniciei. De câte ori zâmbim, nu este ca la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de l'inquiétude sur lui-meme que ses hesitations avaient toujours nourrie."1 Pomponescu lăsă volumul fără a merge cu citirea până la sfârșit, însă, cum îl pusese deschis pe masă, îl izbi o ilustrație reprezentând pe Olivier pe patul său de muribund în urma unui accident de circulație. Pictorul ținea ochii închiși și avea mustăți. Gaittany, la rândul lui, mai primise o mică atingere, pe care o înregistră fără murmure. Fostul lui șofer, Ion Munteanu, scăpase ca prin miracol de execuție, deși fusese
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
necrologul lui Conțescu, urmat de o bibliografie minimă a lucrărilor. Vizitatorii nu mai intrau în dormitorul bolnavului, care zăcea inconștient, vegheat de către o singură persoană, ci se adunau în sufrageria de alături. Acolo, după ce se informau pe scurt asupra stării muribundului, ședeau de vorbă despre cele mai variate subiecte, chiar și despre război. Unii vedeau lucrurile foarte optimist și pretindeau că la noi tout finit par des chansons 1. Alții, dimpotrivă, aveau viziunea întunecată, pomeneau de Brâncoveanu, de Tudor Vladimirescu. Însă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și G. Călinescu remisiunile lui Conțescu la cazul Gonzalv, luând ca temă un Conțescu malițios, care se îmbolnăvește ca să trezească speranța în Gonzalv și se face bine ca să-l dezamăgească. În realitate, cum explica conferențiarul Conțescu, geograful era un biet muribund demn de milă, care, având o complexiune viguroasă prin ereditate, murea penibil în rate. Era deci o iluzie că se scoală de pe boală, ieșită din faptul că accidentele sale erau incomplete, cum se întîmplă din nefericire adesea în asemenea cazuri
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lumea ca vis, metempsihoza, substituirea diavolom, umbră, instrumentul miraculos, substituirea om arheu, călătoria miraculoasă, tabloul însuflețit, ființa androgină. Mai târziu, Liviu Rebreanu este cel care include în romanul metafizic Adam și Eva concepția vedică a unității spirituale a lumii. Un muribund, Toma Novac, își amintește mesajul credinței lui Aleman care susține o învățătură misterioasă. Adam și Eva este o narațiune care dezvoltă tema metempsihozei. Toma Novac trece printr-o serie de reîncarnări: păstor indian, monarh egiptean, scrib, patrician, călugăr, medic francez
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
În aceste texte fantasticul se reduce la câteva motive și procedee uzuale, fără solicitarea imaginației. Astfel ,,imitația’’ după Pann utilizează plocatul vrăjit: ,,cine ședea pe el, până să se stingă o scânteie, ajungea unde gândea’’, iconița miraculoasă care poate vindeca muribunzii, oglinda care răsfrânge la mari depărtări. Obiectele uzuale ale miraculosului sunt însă doar elemente pentru dilema împăratului. Kir Ianulea și Calul Dracului au fizionomie aparte chiar și în aceste Schițe nouă. Zarifopol considera că în ceea ce privește pe Kir Ianulea, aceasta provine
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]