501 matches
-
halucinație a nopții, o năzărire de vis), dar Menelau nu poate fi convins, el se îndoiește de propria percepție și se întreabă dacă nu cumva și-a pierdut mințile. Să fi căzut oare într-un delir halucinatoriu, sursă a unor năluciri amăgitoare? Pe Menelau îl înfioară, îl înspăimântă existența acestei duble Elene, a acestor două trupuri (soma) neînchipuit de asemănătoare. În ciuda încercărilor Elenei de a sublinia deosebirile dintre femeia reală și eidolon-ul ei, fantoma trimisă în Troia, forța acesteia din urmă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dispăruse cu totul; îl văzuseră doar pe Tezeu acoperindu-și ochii cu mâna, de parcă s-ar fi aflat dinaintea unui spectacol imposibil de suportat. Deinos, phobos, tot vocabularul groazei, al terorii e prezent aici. Phanein, blepein, tot vocabularul vedeniilor, al nălucirilor, al privirii e de asemenea prezent. Tezeu a văzut ceea ce nu poate fi văzut. S-a uitat în ochii morții. Căci Tezeu este unul dintre puținii eroi care, în viață fiind, au coborât în împărăția morților și s-au întors
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
categoriei eidolon-ului, asemenea fantomei, imaginii din vis sau apariției de origine supranaturală. Să ne amintim de figura Elenei din Agamemnon a lui Eschil. Fantoma ei, ivită la chemarea nostalgică a îndrăgostitului Menelau, se înfățișa sub trei forme: apariția spectrală sau nălucirea, viziunea halucinată, apoi vedenia din vis și, în sfârșit, statuia. Trei feluri în care Menelau o avea pe Elena, fără să o aibă totuși cu adevărat. Trei feluri de a articula prezența și absența. Statuia ca dublu, ca eidolon modelat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întorci dintre ei, toate acestea nu sunt decât diverse moduri de a „privi moartea în față”, de a intra în contact cu Gorgo. Instrument și totodată victimă a lui Gorgo, eroul tragic își vede universul populat de fantome - fantome visate, năluciri interioare, dar și apariții efective -, ce anunță o moarte pe care o va comite sau care îl va lovi în curând. Și atunci nu cumva masca pe care el o poartă este semnul relației de reciprocitate dintre chipul său și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
delirul ei, femeia nu este și ea un fel de fantomă rătăcitoare, pornită pe urmele altei fantome? Ca și cum am avea de-a face aici cu un dublu raport al nebuniei și al delirului cu fantoma: nebunia, ea însăși populată de năluciri, de vedenii, îl face pe cel ce delirează să devină, la rândul lui, un soi de vedenie. O nebunie însemnând rătăcire, călătorie spre moarte. Experiența nebuniei ca experiență a unei viziuni delirante însoțește în teatrul no orice despărțire. În acest
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dar și întâlnire cu fantomele, o noapte din care se pot ivi pe neașteptate toate întruchipările acestor alterități înfricoșătoare a căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă, nopți de groază în care se poate întâmpla orice, nălucire sau miracol. Oare nu seamănă lumea din Hamlet cu „acea lume cufundată în beznă, în care domnește un amestec nedeslușit de tăcere și vacarm”, cum spune Jean-Pierre Vernant, și unde Gorgo marchează pragul dintre „pe de o parte, lumina, vorba
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
piesa în care „cumplita grozăvie a nopții” se desfășoară în toată amploarea și oroarea ei este Macbeth. Macbeth sau omniprezența nopții. Noaptea întâlnirii cu vrăjitoarele, noaptea gândurilor asasine și a crimei făptuite cu sânge rece, noaptea fantomelor, a somnambulismului, a nălucirilor, a halucinațiilor obsesive, „noapte impură” prin excelență, care alungă somnul și face cu neputință odihna. O noapte pe care, la sfârșitul primului act, Lady Macbeth ar dori-o atât de „de nepătruns”, încât să ascundă privirilor rana deschisă de tăișul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în bezna nopții vrăjitoarelor, sălășluia de multă vreme crima; ea nu făcuse decât să înainteze tăcut, pas cu pas, ca o fantomă. Între cele două întâlniri ale lui Macbeth cu vrăjitoarele, nu există, într-adevăr, două fantome, în sensul unor năluciri, al unor închipuiri a căror natură e cu neputință de precizat? Care, în același timp, sunt și nu sunt, fiind deopotrivă ireale și palpabile? S-o ascultăm pe Lady Macbeth: ea crede cu tărie în înrudirea de esență dintre apariția
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spus, Oberon e liber să acționeze și la lumina zilei, puterea lui rămâne totuși cea pe care i-o dă noaptea, o noapte de vară ce-și amintește de cea a spectrelor, a arătărilor. Oberon, magicianul în stare să plăsmuiască năluciri, vedenii, este și cel ce poate să le destrame. El dirijează toate aceste jocuri ale aparițiilor și ale disparițiilor; cu alte cuvinte, toate aceste jocuri ale teatrului. Ca și cum ar fi vrut să pună în evidență raportul dintre teatru și magie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
altfel, furtuna joacă un rol esențial în deschiderea către invizibil, căci totul se petrece ca și cum ea ar marca, prin jocul aparentelor morți și al abisurilor larg căscate, clipa când orice manifestare spectrală devine cu putință. Furtunii i se datorează toate nălucirile bizare, toate vedeniile, închipuirile, stările de vrajă. Marea scenă dintre Prospero și Ariel de la începutul actului al cincilea amintește, așa cum am văzut, ambiguitatea acestor forțe capabile de farmece („art to enchant”), dar care se află totodată într-o strânsă legătură
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în vis, iar el, scepticul ce se îndoia profund de adevărul viselor și de posibila întoarcere a morților, făcuse o excepție de data aceasta, acceptând ca pe o fatalitate prorocirile îndureratei regine, într-atât de mare i se păruse asemănarea nălucirii din vis cu aceasta și într-atât de aievea, de real i se păruse tot ceea ce visase. Preziceri, oracole, fantome, asemănări izbitoare și coincidențe surprinzătoare, toate aceste fire se adună și se înnoadă în ultimul act al piesei - „actul Paulinei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va face să spună: „Așa ar putea arăta astăzi fata mea”. Marina are statura și chipul Thaisei și totuși, atunci când își rostește numele care i se dăduse la botez, Pericle e cuprins de teama de a nu avea cumva vreo nălucire, de a nu fi o jucărie în mâna unor zei ce se amuză pe seama lui. El oscilează între îndoială și credință, nu știe dacă are în față un trup real sau un duh, o ființă reală sau o himeră, o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prin ea trec noaptea fantome rătăcitoare, în drumul lor spre cimitirul unde trebuie să ajungă înainte de răsăritul soarelui. Îndrăgostiții, ca și nebunii - ni se va spune în ultimul act al Visului..., într-o nouă scenă dintre Tezeu și Hipolita -, au năluciri, vedenii (shaping fantaisies), în miezul cărora se ascunde uneori fascinația pentru cea mai monstruoasă alteritate, chiar dacă până la urmă acestea se dovedesc a fi doar amăgiri, iluzii create de vreun duh răzbunător și malițios, destul de îngăduitor totuși, ca să nu-și ducă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
totuși o anumită gravitate, rămânând, în esență, povestea rătăcirii la care e condamnată o privire robită simulacrelor și învinsă de ele: „Le-am făcut curte doar unor simulacre ale aleselor noastre”, va spune Berowne, același care comparase fierbințeala dragostei cu nălucirile din mintea delirantă a lui Aiax... Fantomalul și jocurile dubluluitc "Fantomalul și jocurile dublului" Tot în fața simulacrelor, în puterea pe care acestea o au asupra privirii fascinate, captivate va găsi Shakespeare resortul profund al împletirii - în numeroase piese - a travestirii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
shakespeariană a iluziei teatrale. Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatraletc "Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatrale" Problema credibilității, a certitudinii în relația sa cu aparența, cu „asemănarea” în arta teatrului, se formulează deseori la Shakespeare prin referire la nălucirile visului. În stabilirea acestei legături dintre statutul realității în teatru și statutul imaginilor apărute în vis revine mereu un cuvânt-cheie: methought („mi s-a părut că”). Oare cuvântul acesta care, în Visul unei nopți de vară, exprimă în repetate rânduri
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
este cel ce dă formă și substanță umbrei, nesubstanțialului. Peste ani, figura neastâmpăratului Ariel - ca metaforă a actorului - va fi ecoul celei a năzdrăvanului Puck, iar Furtuna - un ecou al Visului... În formele (shapes) pe care le ia Ariel, în nălucirile provocate de Prospero cu ajutorul lui, există ceva inconsistent, golit de substanță; toate alcătuiesc un cortegiu de imagini evanescente, care se topesc și dispar în văzduh precum fantomele, dar și ceva ce dobândește un corp, se materializează („to take a shape
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și o formă vagă, indistinctă, apropiindu-se astfel de sensul lui shadow. Shakespeare apelează, prin urmare, la un cuvânt ce acoperă întreaga arie de înțelesuri ale formei, de la cel mai material (referința la statuar) la cel mai imaterial (referința la nălucire). O arie care înglobează piatra și umbra, statuia și dublul său imaterial. „Formele” din Furtuna sunt socotite apariții efective, dar și fantasme cu roluri bine definite. Cel mai adesea e vorba despre tertipuri menite să păcălească naivii; jocurile minciunii și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
căsătorindu-se cu doctorul Wangel, acest Străin care nu încetase să o obsedeze și pe care îl recunoaște, atunci când îl revede, după ochii lui „ce-și schimbau culoarea ca și marea” fusese „anunțat” cu mult timp înainte de un soi de nălucire a femeii terorizate, o nălucire capabilă să trezească în ea aceeași extraordinară senzație de realitate, de prezență, ca și ființa vie a fostului iubit. O mărturisește Ellida însăși: „Uneori, e ca și cum l-aș vedea deodată în fața mea, în carne și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acest Străin care nu încetase să o obsedeze și pe care îl recunoaște, atunci când îl revede, după ochii lui „ce-și schimbau culoarea ca și marea” fusese „anunțat” cu mult timp înainte de un soi de nălucire a femeii terorizate, o nălucire capabilă să trezească în ea aceeași extraordinară senzație de realitate, de prezență, ca și ființa vie a fostului iubit. O mărturisește Ellida însăși: „Uneori, e ca și cum l-aș vedea deodată în fața mea, în carne și oase. De fapt, nu chiar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
secund, Beate își va face simțită tot mai puternic prezența, până-ntr-atât încât Rosmer va ajunge să recunoască: „Mi se pare înfricoșător de vie”, torturat fiind de vedenii de care se teme că nu va mai putea scăpa, de năluciri bruște, aidoma celei a calului alb: „da, exact așa. Apărută din întuneric și tăcere”. În cele din urmă, toți vor trebui să admită că „legenda” cailor albi e adevărată; Rebekka însăși, neîncrezătoare precum Horațio în Hamlet, va trebui să accepte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vrea să se răzbune după ce s-a înecat... Și care, înecat și mort, se întoarce acasă”. Veridicitatea acestei sculpturi, veritabilă materializare a imaginii din visul Ellidei, în care ea, cea care visează, și el, cel care nu e decât o nălucire, stau alături, sunt din nou împreună, nu provine oare din fericita întâlnire dintre harul sculptorului și „realitatea” unei fantome lăuntrice, întâlnire realizată prin intermediul a două personaje deschise în egală măsură spațiilor alterității? Impresia de viață adevărată, de prezență vie a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se explică mai ales prin faptul că două dintre personaje, două dintre figurile de ceară seamănă cu părinții lui: doi dintre comesenii ce participă la strania cină a „fantomelor” îi amintesc figurile centrale ale propriei vieți. De unde și până unde nălucirea asta și care este natura ei? „Am adormit la masă? Am fost aici sau altundeva?”, se va întreba Necunoscutul. S-a întors dintr-o călătorie în teritoriile morții sau dintr-una în cele ale visului? „Mai degrabă din Infern”, va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
viață, Pirandello operează, așadar, dedublarea acelei lumi intermediare, tranzitorii, care este prin definiție lumea teatrului. Dar și a fantomelor. Nefericitele creaturi cărora nimeni nu le-a găsit încă o formă vizibilă, perceptibilă, nu au însă, la Pirandello, statutul unor simple năluciri, al unor fantasme. Ele sunt, dimpotrivă, în viziunea lui, mult mai reale decât actorii. Pentru a-l face pe spectator să înțeleagă acest lucru, dramaturgul propune, tot în didascalii, utilizarea măștilor (preferate pentru forța expresivă a imobilității lor), ca și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ai așteptat ceva. Lecția de înțelepciune ar fi: nu spera, nu aștepta nimic, mulțumește-te cu ceea ce este... Orice filosofie hedonistă ne îndeamnă la o concentrare doar asupra modalității prezente a timpului: ea ne învață să nu lăsăm nostalgiei sau nălucirilor plasate în viitor nicio putere asupra noastră. Altă lecție capabilă să genereze bucurie: a căuta și a ști să găsești în tot ce este negativ rațiuni de a descoperi o pozitivitate. Loviturile soartei ne privează de bunurile agonisite? Foarte bine
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ce vine de undeva din adânc nu știe nime cum, da așa sunt de la început. Lumea este așa cum o vedem, cu toate alea în ea; o trăim ca și cum noi am făcut-o. Știm noi ce știm, da e și multă nălucire. Zici, ce-i un loc ? Un loc e lume și lumea e cea dat Dumnezeu. Omu vine, le află și le rânduiește pe măsura lui."215 Actualizat continuu, prin sărbătoare, spațiul nu este un simplu cadru de desfășurare evenimențială, spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]