7,852 matches
-
alegorizarea: multe se prăbușesc în "literalitatea" lor întîmplătoare, altele rezistă cu succes, se încarcă de noi sensuri și noi străluciri, se oferă seducător (re)lecturii. Scrierile lui Mateiu Caragiale intră în această din urmă categorie. În primul paragraf al povestirii, naratorul insistă asupra caracterului ei autentic, asupra faptului că e "o poveste adevărată" în ciuda senzației de vis (sau, aș adăuga eu, de pură plăsmuire) pe care o poate da. Există deci "vise ce parcă le-am trăit..., precum sunt lucruri viețuite
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
anul cînd a realizat prima redactare a nuvelei. Să fi avut "șapte" ceva de a face cu acest decalaj de un an? Mai sunt apoi cele șapte inele cu safire de Ceylan pe care le poartă Aubrey și după care naratorul îl va recunoaște în deghizamentul său nocturn-feminin. Simbolismul pasajului, în care figurează proeminent culoarea albastră, ideea îngemănării și a identității (ne aflăm iarăși sub zodia lui doi, a gemenilor, a "Dioscurilor" care se aseamănă atît de mult încît pot fi
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
cînd la cealaltă sclipeau șapte inele, gemene toate - șapte safire de Ceylan" (pp. 39-40). Despre asociațiile magice sau religioase (inclusiv satanice: fiara cu șapte capete din Apocalipsă) ale numărului șapte n-are rost să insist acum. O scurtă paranteză despre narator e poate mai utilă aici. Căci la (re)lectură felul cum e spusă povestea, în egală măsură cu substanța ei (simplu spus: ce se întîmplă în ea), modul cum trebuie luată ea de cititorul înscris în text, tipul de credibilitate
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
e spusă povestea, în egală măsură cu substanța ei (simplu spus: ce se întîmplă în ea), modul cum trebuie luată ea de cititorul înscris în text, tipul de credibilitate la care aspiră autorul implicit, identic în cazul de față cu naratorul, devin chestiuni importante. Critica prozei de ficțiune operează cu distincția între "naratorul creditabil" ("reliable narrator" în terminologia lui Wayne Booth, care a elaborat primul această distincție) și "naratorul necreditabil" ("unreliable narrator"). Ne plasăm, evident, la nivelul la care cititorul crede
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
se întîmplă în ea), modul cum trebuie luată ea de cititorul înscris în text, tipul de credibilitate la care aspiră autorul implicit, identic în cazul de față cu naratorul, devin chestiuni importante. Critica prozei de ficțiune operează cu distincția între "naratorul creditabil" ("reliable narrator" în terminologia lui Wayne Booth, care a elaborat primul această distincție) și "naratorul necreditabil" ("unreliable narrator"). Ne plasăm, evident, la nivelul la care cititorul crede (sau se face că crede) în ce-i povestește textul sau, dimpotrivă
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
credibilitate la care aspiră autorul implicit, identic în cazul de față cu naratorul, devin chestiuni importante. Critica prozei de ficțiune operează cu distincția între "naratorul creditabil" ("reliable narrator" în terminologia lui Wayne Booth, care a elaborat primul această distincție) și "naratorul necreditabil" ("unreliable narrator"). Ne plasăm, evident, la nivelul la care cititorul crede (sau se face că crede) în ce-i povestește textul sau, dimpotrivă, se îndoiește. Și într-un caz și în celălalt ceva trebuie totuși să-l "țină", să
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
de a prezenta "ghicitori" sau enigme a căror soluție va fi revelată mai tîrziu, de a lăsa anumite "goluri" temporare sau permanente în înformația narativă (cele din urmă trebuie completate de cititor, după puterile și gusturile lui) etc. În ce privește construcția naratorului, Mateiu I. Caragiale folosește un procedeu original și elegant (folosit îndeobște în construcția narațiunii, mai ales în nuvelă, cînd o mare surpriză, care aruncă o lumină neașteptată asupra întregii narațiuni, se produce în final, uneori chiar în ultima frază sau
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
un procedeu original și elegant (folosit îndeobște în construcția narațiunii, mai ales în nuvelă, cînd o mare surpriză, care aruncă o lumină neașteptată asupra întregii narațiuni, se produce în final, uneori chiar în ultima frază sau chiar în ultimul cuvînt). Naratorul din Remember este de-a lungul povestirii creditabil - în ciuda sau poate în virtutea confuziilor posibile între realitate și vis, între percepție și halucinație, între viziune înterioară și exterioară la care dă loc povestirea sa, dar asupra cărora atrage mereu atenția, ca
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
mai mult a jocului (re)lecturii - e că textul nu minte, că spune totdeauna adevărul (adevărul ficțional) despre o succesiune de întîmplări, dramatice sau comice sau chiar supranaturale (ca în basm de pildă). Marea excepție e desigur descoperirea modernă a naratorului necreditabil - de mărturia căruia cititorul trebuie să se îndoiască, încercînd să ajungă la adevărul ficțional voalat prin ipoteze și inferențe proprii. Paradoxul e că tot textul și numai textul, lacunar și mincinos sau "halucinat" cum e, trebuie să furnizeze materialul
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
sau "halucinat" cum e, trebuie să furnizeze materialul ipotezelor. Inferențele care apelează la date extratextuale nu sunt îngăduite. Cititorul e provocat să descopere adevărul din minciună sau din iluzie: lucru care poate fi pasionant în cazul unei povestiri bine conduse. Naratorul din Remember e, cum am spus, creditabil "pînă la proba contrarie" chiar și în confesiunea lui inaugurală că-i este greu să distingă între realitate și vis; el ne asigură totuși că poate face această distincție, că amintirea pe care
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
al spunerii/scrierii ei (1914, deci, și nu 1907), constă în arderea acestei probe, într-un gest de subminare intenționată a propriei credibilități; singura probă pe care o mai poate invoca acum e memoria personală, de a cărei failibilitate crescîndă naratorul e nu numai conștient ci și încîntat (în ciuda asigurărilor pe care și le dă și ni le dă: "... da, firește, că n-am să uit"), cu orgoliul filosofic al unui visător impenitent: "...rămîie în totul sir Aubrey de Vere așa cum
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
nu neapărat ficționale - pe care le conține. Ne vom întreba: cine este, în definitiv, Aubrey de Vere? Aș răspunde pornind de la fraza despre femeia care copia portretul Mariei Mancini de Mignard din Kaiser Friederich Museum, cu doi ani înainte ca naratorul să-l vadă pentru prima oară Aubrey, "acel chip ce părea desprins însuflețit dintr-o cadră veche". În treacăt, aș nota că în imaginarul vizitatorului de muzee de la începutul secolului trecut, chipul Mariei Mancini avea aureola romantică a femeii de
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
într-un soi de portret generic de lord tînăr și "zvăpăiat" din picturile lui Van Dyck (1599-1641) și ale succesorului acestuia la curtea lui Carol al II-lea al Angliei, sir Peter Lely (1618-1680) alias Pieter Van-der-Faës. Autoportretul fantasmatic al naratorului, adică Aubrey de Vere, coborînd din tabloul englez din secolul al XVII-lea, spre deosebire de originalul francez al portretului Mariei Mancini, ne poate îndemna să concepem contrastul masculin/feminin în Remember și ca un contrast între Anglia și Franța din secolul
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
trebui observat că trecutul ideal în nuvelă e secolul al XVII-le, în timp ce în roman e "suta a optsprezecea". Cînd spun că Aubrey de Vere e un autoportret (elegant anacronic) și poate o mască, sau doar o proiecție a figurii naratorului, trebuie să mă grăbesc să insist că am în vedere dimensiunea fantasmatică a reveriei, și anume a reveriei lucide, controlate prin estetismul cel mai riguros și autocritic, lipsit de iluzii (vorba vine). Căci naratorul își recunoaște diferența, rangul social mai
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
sau doar o proiecție a figurii naratorului, trebuie să mă grăbesc să insist că am în vedere dimensiunea fantasmatică a reveriei, și anume a reveriei lucide, controlate prin estetismul cel mai riguros și autocritic, lipsit de iluzii (vorba vine). Căci naratorul își recunoaște diferența, rangul social mai jos, și-și acceptă "inferioritatea"5) împreună cu aceea a lumii din care vine ("Sărea în ochi: una e floarea de cîmp, alta floarea de grădină", p. 38), fără să-și dea totuși seama că
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
face altceva decît să se descrie pe sine, "împodobindu-se", înnobilîndu-se, idealizîndu-se; și dîndu-și seama doar pe jumătate că "floarea de cîmp" (sau "floarea de maidan": Pena Corcodușa) e mai rezistentă, mai vitală, mai longevivă decît "floarea de grădină". Căci naratorul îi supraviețuiește delicatului, pervesului, seraficului Aubrey tot așa cum Pena îi supraviețuiește (demențial și tragic) îndrăgostitului nepot imperial Leuchtenberg-Beauharnais, "în ființa căruia se răsfrîngeau întrunite strălucirile a două cununi împărătești". Într-un fel, s-ar putea argumenta că în ipostaza conștientă
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
seraficului Aubrey tot așa cum Pena îi supraviețuiește (demențial și tragic) îndrăgostitului nepot imperial Leuchtenberg-Beauharnais, "în ființa căruia se răsfrîngeau întrunite strălucirile a două cununi împărătești". Într-un fel, s-ar putea argumenta că în ipostaza conștientă de "floare de cîmp" naratorul din Remember lasă deschisă posibilitatea unei variante feminine. Aceasta se va încorpora literar în personajul central feminin al Crailor... , în "floarea aspră de maidan" bucureștean care este Pena. În ciuda paradoxului aparent, ne putem întreba dacă Mateiu I. Caragiale n-ar
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
Noapte bună, copii” de Radu Pavel Gheo - eroina devine actiță porno, lu un moment dat ne e povestit cadru cu cadru un film de-al ei. „Cimitirul” de Teleșpan - multe descrieri f. explicite de sex gay. „Combinația” de Dan Sociu - naratorul zice uneori „pizde” în loc de „femei”. Etc. etc. Chiar și lui Cărtărescu în „Orbitor” i s-au gasit și reproșat cuvinte obscene, deși sunt mult mai rare decât în cărțile autorilor mai tineri. Cred că e mai dificil azi să găsești
Dragoste în vremea fofoloancei by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82358_a_83683]
-
dezvălui forța de argumentație, particulară și de ansamblu. În prozele sale, strânse târziu într-un volum (În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932), ediție îngrijită de Mariana Macri și Dorin-Liviu Bîtfoi, prefață de D.-L. Bîtfoi, Ed. Compania, 2005), eul narator este hipertrofiat, are Natura "sclavă" la picioarele lui. El este un medium al soarelui, care vorbește prin intermediul său oamenilor, și dovedește o capacitate comprehensivă supraumană, de ființă seculară: "rostul acesta eu l-am pătruns de veacuri" (Tratat practic și teoretic
Un avangardist dincoace de ariergardă by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/10684_a_12009]
-
are Natura "sclavă" la picioarele lui. El este un medium al soarelui, care vorbește prin intermediul său oamenilor, și dovedește o capacitate comprehensivă supraumană, de ființă seculară: "rostul acesta eu l-am pătruns de veacuri" (Tratat practic și teoretic despre soare). Naratorul se identifică cu "Duhul" și cu "singura comoară" (Duh). De undeva reiese că este foarte tânăr ori așa se crede și are teamă de moarte. În altă parte el este, însă, mort: "Eu, care eram mort..." (Despre cal și altele
Un avangardist dincoace de ariergardă by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/10684_a_12009]
-
dintr-o găină și un ortodox..." (Tratat despre Totog) Există în texte și câte un semn care anunță autocontestația și convertirea religioasă a autorului purtător de nenumărate măști, de parcă ar fi un om teatral, care se autoscrutează în numeroase imagini. Naratorul din Morții se simte pedepsit, "osândit pentru păcatele cele fără de iertare..." (Anti)poetica dedusă a textelor este din specia unui fel de experiențialism metafizic: oamenii textelor sunt "hrăniți cu evenimente imposibile" (Eu și miracolul). Nu doar evenimente imposibile caută Uranus
Un avangardist dincoace de ariergardă by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/10684_a_12009]
-
acesta, ci "O Venturoso", ceea ce mă face să cred că autorul a citit pe undeva că regelui i se spunea "Norocosul" și i-a "retradus" porecla în ceea ce el a crezut că este portugheză. Dacă îl luăm în serios pe narator, castilian, patriot (de un patriotism cam primar, manifestat printr-o antipatie isterică față de tot ce e portughez), funcționînd după cutumele lumii și epocii sale, aspirația lui permanentă, și de multe ori ratată, de a respecta normele ortografice ale portughezei devine
Istoria și ficțiunea. Despre licențe by Mioara Caragea () [Corola-journal/Imaginative/10457_a_11782]
-
verzino în italiană, ce motiv ar fi avut portughezii să boteze un teritoriu descoperit de ei cu un termen din altă limbă, și chiar să-l introducă într-o structură luso-italiană, un soi de struțo-cămilă lingvistică, precum cea inventată de narator? Italiana nu este singura limbă care se strecoară nechemată și comică în universul lingvistic lusitan: o caravelă este botezată Atlântis, deși portughezii nu-și luau numele de nave din Platon și, dacă ar fi făcut-o, numele ar fi fost
Istoria și ficțiunea. Despre licențe by Mioara Caragea () [Corola-journal/Imaginative/10457_a_11782]
-
catedrală, ci mînăstire. Portugalia nu avea însă "inchiziție", ea fiind introdusă abia în 1536, deci mult după timpul narațiunii. Dar, dacă "Spania" avea inchiziție la 1500, de ce să fie Portugalia mai prejos? Dintre multele personaje istorice pe care le pomenește naratorul, împroșcîndu-le cu insulte (ale căror motivații rămîn, din păcate, un mister), numai Bartolomeu Dias pare a-i merita simpatia, ceea ce, totuși, nu-l face vrednic de un tratament mai riguros. Capul Bunei Speranțe, atins de Bartolomeu Dias în 1487, și
Istoria și ficțiunea. Despre licențe by Mioara Caragea () [Corola-journal/Imaginative/10457_a_11782]
-
de la regele D. Joăo al II-lea și nu, așa cum pretinde autorul, de la D. Manuel, care, la vremea respectivă, nici nu fusese numit moștenitor al tronului. Nava lui Bartolomeu Dias s-a scufundat în Atlantic în timpul călătoriei lui Cabral, așa că naratorul n-avea cum să-i contemple mormîntul pe țărmurile africane; însemnele lăsate de descoperitori pe uscat (padrőes) nu erau cruci de lemn, ci stele de piatră, cu o inscripție și o cruce în vîrf, din care multe au fost recuperate
Istoria și ficțiunea. Despre licențe by Mioara Caragea () [Corola-journal/Imaginative/10457_a_11782]