384 matches
-
1449 a). Cicero, Quintilian și mult mai târziu, Descartes și în special Thomas Hobbes (Human Nature, 1651) dezvoltă decisiv teoria râsului declanșat la descoperirea infirmităților altuia, față de care este evidențiată abilitatea receptorului justificând prin revelația propriei "sudden glory", triumful său narcisist 3. La distanță de două secole, psihologul scoțian Alexandre Bain identifică nu doar sentimentul de superioritate morală și spirituală a subiectului, ci și inferioritatea obiectului ca fiind esențiale pentru producerea râsului comic, mai exact, factorul declanșator poate fi devalorizarea, înjosirea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de a conviețui între bărbat și femeie. Ruptura dintre unitatea afectivă și fecunditate este un alt factor care determină familia să fie fragilă, mai ales din cauza cultului față de corp. Acesta este considerat doar în raport cu propria persoană, în mod individualist și narcisist, nu în serviciul și spre binele celuilalt și, cu atât mai puțin, în raport cu societatea. 2. Iubirea și valoarea persoanei Există o distincție clară între persoană ca spirit întrupat și valorile persoanei care se găsesc în ea, înnăscute sau dobândite. Acestea
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Stendhal, Pavese, Sylvia Plath). Clasând de la bun început etica jurnalului intim în funcție de sentimentul creștin al morții, autorului nu îi rămâne decât să dezbată estetica aceleiași teme. De unde și analiza necruțătoare a inautenticului din aceste însemnări, a treptelor patologiei, a tentației narcisiste ce coagulează de fiecare dată în autoportret. Analiza intimității („miopia” jurnalului față de istorie, de pildă), tipurile de intimitate - una nordic-fatalistă la Virginia Woolf, alta mediteraneană la Cesare Pavese - prilejuiesc deschiderea altor și altor sertare ale subiectului. Ca și în cazul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288118_a_289447]
-
et Danube” ș.a. Identitatea literaturii critice semnate de S. se instituie în primul rând la nivelul expresiei. Autoarea vine din școala calofilă, personalizată stilistic și ironică, a lui Cornel Regman sau Al. Cistelecan. Textele ei violează precauțiile stilului tranzitiv, autonomizându-se narcisist ca literatură până acolo încât comentarea unei cărți devine uneori un simplu pretext. În Graffiti veriga slabă a selecției autorilor împinge aceste date către autosubminare. Autorii prinși în sumar sunt în bună parte de raftul al doilea. Ca atare, se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289447_a_290776]
-
mai permanentă decât proza. Poate proza e subminată de anecdotic. Și mai e ceva: Anglia vede în roman seriozitatea literară, fiindcă, printre altele, proza trece dincolo de autor (narator), se prelungește în eroi imaginari și intrigă. Poezia e adesea considerată marginală, narcisistă. Fenomenul e complementar reacției mai noi a criticii la cultura pop. Mi se pare nesănătos să rămâi marginal în societate, așa că anul trecut am decis să încep un roman, Night Map. Nu e încă publicat. Mi-a făcut plăcere să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și acesta a fost elementul decisiv -, Tito Îi făcea probleme În Vest. Iugoslavii au susținut și Încurajat deschis insurecția greacă În 1944 și, mai grav, trei ani mai târziu, când războiul civil grec a reizbucnit. Acest sprijin reflecta activismul Întrucâtva narcisist al lui Tito - Îi ajuta pe comuniștii greci să emuleze propriile lui succese - și era accentuat de un oarecare interes iugoslav pentru regiunile „slave” din Macedonia greacă. Dar Grecia aparținea sferei vestice de interes, așa cum Churchill și mai apoi Truman
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca pe un spectacol oarecare. Ea reprezenta felul specific În care noua generație se aerul de era bunicilor: gerontocrația (Adenauer, Charles de Gaulle, Macmillan și, să nu uităm, Hrușciov) conducea Încă treburile continentului. Stridența anilor ’60, aerul poseur și complezența narcisistă asociate pentru totdeauna cu acest deceniu sunt, luate la un loc, obositoare. Dar la vremea lor, pentru cei care le practicau, ele erau noi și nemaivăzute. Strălucirea rece a artei contemporane sau cinismul filmelor de la sfârșitul deceniului păreau proaspete și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o limbă națională, unde graiurile diferă, dar elitele educate vorbesc o formă „corectă” comună, În fosta Iugoslavie era invers: cea mai mare parte a populației vorbea practic o singură limbă, iar o minoritate de naționaliști căutau să se remarce accentuând narcisist micile diferențe. Diferențele religioase atât de des invocate sunt la fel de derutante. Distincția dintre croații catolici și sârbii ortodocși, de exemplu, contase mai mult În secolele anterioare - sau În al doilea război mondial, când ustașii din Zagreb au folosit catolicismul ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
întruchipează ca iederă care invadează ființa celuilalt, ca o dorință de lumină (metaforă obsedantă), uneori îngemănată cu suferința. În placheta De față cu desăvârșirea (1983), lirismul se naște din sentimente imaginate, dorințe vagi, dintr-un eros leneș și luminos, dar narcisist, de unde și conturarea inconsistentă a celuilalt. Ca și în cărțile precedente, chiar presentimentul evanescent al unei surpări afective e irizat de lumină. În Mihail Sadoveanu, povestitor și corespondent de război (1978), M. își propune să înregistreze minuțios toate scrierile autorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288323_a_289652]