1,525 matches
-
reușite și îndeplinind o funcție romanescă utilă. Dincolo de ideea de a construi un roman ideologic, Duiliu Zamfirescu poseda trăsături de adevărat romancier care, în alt context, ar fi rodit. Față de romanul românesc precedent, cel al autorului nostru utilizează dialogul cu naturalețe, uneori cu aplomb (atracția autorului pentru teatru, atracție ce l-a dus la scrierea unor piese nesemnificative, l-a ajutat însă în arta replicilor). Viața la țară și complementul său (Tănase Scatiu) posedă în ansamblu o schemă narativă interesantă: preocupate
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
bine în stradă / și o mașină ce trece accelerează / stropindu-te de sus pînă jos // un pieton ce scuipă fără să-i pese / te nimerește pe pantofi” (Cînd îți vine să strigi). Un rousseanism al sensibilității ia poziție împotriva falsei naturaleți care este grobianismul. Natura e denaturată pe calea răutății semenilor care nu pregetă a socoti că „florile nesăbuinței” ar fi „parte a ordinii naturale”, devenind „maeștrii îndepărtării”, adică ai alienării. Un simbol al degringoladei îl reprezintă copacul. Crescut odinioară ca
Un poet oximoronic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5742_a_7067]
-
cum în junețea sa timpurie spunea: „Pisoiul meu habar n-are ce fel de putere e la noi. Cu ce aș fi eu mai rău decât pisoiul meu?” Și, într-adevăr, trăsătura determinantă a lui Iosif în acele vremuri era naturalețea desăvârșită și libertatea comportamentală. Am credința că el era cel mai liber om dintre noi, prietenii lui. Iar noi eram departe de a fi oameni cu psihic de robi. Lui Brodski i se potrivesc cuvintele cunoscute ale lui Griboedov 1
Brodski: Drumul de la pierde-vară la laureat Nobel by Ludmila Stern () [Corola-journal/Journalistic/5895_a_7220]
-
al mondenității proprii spiritului galic ce pune mare preț pe vorba de duh. Oricît am fi înclinați a măsura cu superioritate și circumspecție un atare lot de informații, să admitem că ele răspund interesului omenesc pentru tot ce e omenesc, naturaleții noastre care caută naturalețea, fie și la întîlnirea realului cu o fabulație care-l poate retușa în chip expresiv. Într-o accepție generoasă, istoria a îmbrățișat zona pe cît de apocrifă pe atît de delectantă a anecdotei încă din antichitate
Scriitorii în anecdote by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5918_a_7243]
-
galic ce pune mare preț pe vorba de duh. Oricît am fi înclinați a măsura cu superioritate și circumspecție un atare lot de informații, să admitem că ele răspund interesului omenesc pentru tot ce e omenesc, naturaleții noastre care caută naturalețea, fie și la întîlnirea realului cu o fabulație care-l poate retușa în chip expresiv. Într-o accepție generoasă, istoria a îmbrățișat zona pe cît de apocrifă pe atît de delectantă a anecdotei încă din antichitate. Caius Velleius Paterculus, un
Scriitorii în anecdote by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5918_a_7243]
-
cât mai repede acasă și să revăd câteva dintre piesele sale înregistrate pe peliculă, pentru a mă reîntâlni cu adevărată artistă Sylvie Guillem, mai ales cea din cele două admirabile coregrafii ale lui Mats Ek, Smoke și Wet Woman. Câtă naturalețe a fiecărei mișcări și cât de multe nuanțe împrimate fiecărui gest! Or, mișcările ei, rafinate desigur - căci așa este construit întregul ei corp, atât în chip natural cât și prin exercițiu îndelungat - au fost de astă dată liniare, seci, lipsite
Sylvie Guillem la București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5923_a_7248]
-
a „servi cîte-o feliuță-două în văzul publicului". Energia imaginativă a avangardei se trage astfel, încă o dată, într-o postură programatică, într-un crez ce devine figură lirică. Întocmai ca unii mari actori care trec cu cea mai mare ușurință de la naturalețea conversației la postura scenică, Nicolae Tzone leagă direct mărturisirea doctrinară de textul poetic. Aproape în orice loc, acesta probează bravada scumpă inimii sale, hiperbola eului devenită un „punct de onoare" al creației. De remarcat că bardul e totuși mereu infuzat
Un înger rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6215_a_7540]
-
relatări onirice, autorul povestindu-și visele care i s-au întipărit în memorie, remarcabil fiind că le povestește fără să le interpreteze, lăsînd cititorului libertatea de a le da semnificația pe care o consideră cuvenită. Și mai e un lucru: naturalețea în scris n-o capeți decît atunci cînd ți-ai dobîndit stilul, iar stilul e ștaiful care se recunoaște spontan la un om, dar cu o condiție: să fi ajuns să-l aibă. Stilul lui Gabriel Liiceanu nu numai că
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
cînd ți-ai dobîndit stilul, iar stilul e ștaiful care se recunoaște spontan la un om, dar cu o condiție: să fi ajuns să-l aibă. Stilul lui Gabriel Liiceanu nu numai că e ușor recognoscibil, dar e dătător de naturalețe epică, de unde și plăcerea pe care ți-o provoacă lectura Întîlnirii cu un necunoscut. Un volum subtil și deopotrivă rafinat.
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
o face însă inegalabilă este frumusețea unei declarații de dragoste care blochează receptarea, eșecul acestei emoții extrem de puternice de a străbate zidul conveționalismului matern. Doamna Mateescu nu se deschide sufletește, nici acest strigăt nu o mișcă încât să-i redea naturalețea printr-un gest, printr-o privire, printr-un cuvânt. Drama se consumă aici preț de câteva minute, acest strigăt nu se va mai face auzit, discuția Feliciei la telefon cu fiul său Marc relevă afecțiunea firească, afecțiunea maternă, însă ea
Felicia, în cele din urmă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6232_a_7557]
-
care atrăsese cu ani în urmă interesul criticilor. Dintr-un om ca toți oamenii, el devine o instanță. E bine, e rău? Și una, și alta. Că într-adevăr o transformare trebuia să se producă, e lucru cert. Deja rețeta naturaleții începuse să-și piardă din eficacitate. Atât cât a fost, succesul Mirilor nemuririi (2006) a fost unul căznit. Dincolo de subtilitate, aceeași atmosferă, același tip de personaje, extrase dintre lumpeni, aceleași obsesii și aceleași, previzibile și ele, ratări. Se uită însă
Presiunea realului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6239_a_7564]
-
descoperi. Cartea lui Horia-Roman Patapievici este, în această privință, asemeni unui cristal: transparent, natural, cu o geometrie perfectă. Cele patru capitole ale cărții sunt, fiecare, precedate de un rezumat schematic, concis și revelator a ceea ce urmează. Textul este țesut cu naturalețe, rigoare, precizie, finețe și expresivitate. Argumentele sunt tăiate fără rest și nu se pierde niciodată firul întins nouă. Nimic nu lipsește și nimic nu este de prisos. Ne aflăm în fața primei lucrări care ni-l re-dă pe Culianu întreg, nu
Ultimul Culianu by Man () [Corola-journal/Journalistic/6121_a_7446]
-
cu atât mai seducător cu cât naratorul vorbește tot timpul la persoana întâi plural - formulă nu prea întâlnită în literatură -, ca și cum toți colegii ar gândi la unison, ar simți și s-ar exprima la fel. Joshua Ferris mimează cu multă naturalețe superficialitatea, viziunea sincretică, subiectul „noi" este pus să reacționeze ca un singur om, să dorească, să prefere, să deteste aceleași lucruri, să judece și să greșească, să jubileze și să reacționeze la fel, să împărtășească nu doar tabieturile, marotele, străfulgerările
Toți ca unul și unul în loc de toți by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6159_a_7484]
-
aici o nuanță suplimentară de apropiere și de urgență. Întreaga armătură argumentativă ar merita reprodusă. Dar, pentru ce ne interesează acum, o mostră, extrasă nu tocmai la întâmplare, e de ajuns: „Acesta ar putea fi argumentul celor care mizează pe «naturalețe», «spontaneitate» și, ca un corolar, pe «autenticitate». Nu puțini dintre ei - mai ales în ultima vreme și cu deosebire la noi - se aștern la scris pur și simplu, ca și cum ar deschide un robinet sau ar da cep la un vas
Semnal de alarmă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6164_a_7489]
-
acestuia, cu prietenii și cu familiile lor, toți loviți, într-un un fel sau altul, de noua istorie, toți supuși trecerii prin infern. Ura de clasă îi mobiliza împotriva lor pe persecutori, cum aceștia o și spuneau fără ocoluri, cu naturalețe, cu liniște. Așa se cuvenea să se întâmple și nu altfel. Un episod din viața de atunci a memorialistei ne apare cu deosebire concludent. Modesta, insignifianta angajată a fabricii „Zorile” voia totuși să schimbe slujba, căci era rău plătită, lucrând
O retraversare a infernului (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4880_a_6205]
-
i-a fost refuzată primirea în Academie. Fiind unul dintre cei ce și-ar putea lua drept deviză atari cuvinte, Dumitru Ungureanu se pronunță necomplexat inclusiv asupra unor nume „grele” ori doar de circulație, de-atîtea ori tactic ocolite, cu o naturalețe care nu e grobianism, cu o „punere în problemă” care nu e neapărat anatemă. „Herr Gabriel Liiceanu”, prins la strîmtoare, „dă de înțeles că nu oricine trebuie să aibă copii, nu oricine poate fi cetățean”, riscînd o comparație între carnetul
Un polemist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4825_a_6150]
-
probabil va beneficia și el de un capitol monografic), lucrul se întâmplă din simplul motiv că un altul, anume Costache Conachi, a ocupat deja poziția. Mihai Zamfir nu face decât să pună în aplicare cu consecvență acest principiu de o naturalețe frapantă. Metoda lui Plutarh, în definitiv. (După cum foarte inspirat a observat profesorul Mihai Dinu, în cadrul lansării de la Librăria Dalles.) Când nu sunt chiar paralele, luminându- se fecund unul pe celălalt, două destine apropiate ajung să-și facă o concurență tacită
Stilul intelectual (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5238_a_6563]
-
aici. Fixate, extrem de bine, prin detalii. Flashuri de memorie sau, și mai adesea, fulgurații de limbaj. Dialogurile, mai ales, se rețin cu ușurință. Poate și datorită unei sonorități speciale. Poet, Florin Iaru simte ritmul. Și îl reface, la nevoie, cu naturalețe. Apropo de sus-menționatul Nicolae Iliescu, cu un an în urmă, acesta publica, împreună cu George Cușnarencu, o carte de interviuri, Exilați în amintiri, care, scriam la vremea aceea, ratează șansa sedimentării unei mitologii a generației optzeci. Despre literatura acesteia s-au
Poeme și schițe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5315_a_6640]
-
stupefiant. La început, cititorul zîmbește, apoi devine iritat, dar, după mai multe zeci de pagini, pare tentat să adopte și el convenția; personajele vorbesc întrun cod paralel, care nu mai are nimic a face cu vorbirea firească. Lipsa lor de naturalețe le înalță pînă la dimensiunile unei lumi în sine, desprinsă de cea reală; receptăm o limbă nepămînteană, creată pentru o realitate inventată. Încă puțin și ajungem în proximitatea romanului medieval: „- Cine ești tu, o, ființă dulce și teribilă, tu, care
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
unui déjà vu, întrucât Diana Adamek abuzează de topoi și de teme „onirice” pe care scriitorii sud-americani, și nu doar ei, le-au întors pe toate fețele. În termenii unei cerințe stilistice baroce, ea nu reușește să dea aparența de naturalețe a artificiului. Dar, ceea ce este esențial, și meritul acestui roman, reușește să redea atmosfera de realism magic, vraja unei povești (stranii? melancolice? bolnăvicioase?) de dragoste dintr-un alt veac.
Călătoriile pe hârtie ale elefanților by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5395_a_6720]
-
arhiepiscop major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, subliniază în pastorală de Crăciun că în aceste vremuri "virtutea supremă a devenit gustul propriu", iar "viclenia răului se arată drept adevăr" și îi îndeamnă pe credincioși să dea dovadă de naturalețe și "prospețimea vieții cu Cristos". "Taina sărbătorii Crăciunului se arată în întâlnirea cu Isus. Dacă am făcut bine pregătirea sufletească a Postului, Crăciunul trebuie să ne descopere bucuria unei prezențe speciale care se simte prin lumina credinței: Dumnezeu e cu
Cardinalul Lucian: Trăim vremuri în care viclenia răului se arată adevăr by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/53521_a_54846]
-
credința și că viața lor era legătura cu Dumnezeu de la care nimeni nu putea să-i oblige să abdice. Putem însă să ne lepădăm de Isus prin păcat, necinste, răutate și mai ales neîncredere față de îndurarea Sa", afirmă cardinalul Lucian. "Naturalețea și prospețimea vieții cu Cristos să nu apună niciodată în inimile Voastre. În pragul noului an, aș dori să mulțumim împreună Domnului din iesle pentru darul prezenței Sfântului Părinte Francisc care, iată, ne redă atmosfera scumpă și dragă a Betleemului
Cardinalul Lucian: Trăim vremuri în care viclenia răului se arată adevăr by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/53521_a_54846]
-
Cristos să nu apună niciodată în inimile Voastre. În pragul noului an, aș dori să mulțumim împreună Domnului din iesle pentru darul prezenței Sfântului Părinte Francisc care, iată, ne redă atmosfera scumpă și dragă a Betleemului. Ne-o propune cu naturalețea sufletelor simple și bune, după modelul Sfintei Familii din Betleem, după exemplul bucuriei păstorilor și a magilor", subliniază cardinalul Lucian.
Cardinalul Lucian: Trăim vremuri în care viclenia răului se arată adevăr by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/53521_a_54846]
-
imaginii ei - ar fi numai un chip, o imagine -/ și ea - adevărata ei ființă atunci?” Nu este o pledoarie pentru adevăr, pentru drepturile realității, în sensul tare, ci o prietenească luare deoparte, calm arătând că așa stau lucrurile. Cu o naturalețe care te convinge, fără să fie nevoie de nici o înșiruire de argumente, că orice altă cale e o forțare grosieră. De altfel - vezi, de pildă, palide stele - viața se dă, nu o dată, după litera cărții. Mi-ar fi greu să
Amintire și adevăr by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5366_a_6691]
-
alte semnificații decât cele reale, iar monologurile celor doi derapează unul pe lângă celălalt, într-un univers verbal agresiv, dar vid semantic. Scriitura lui Dumitru Crudu pune în scenă însă toată această problematică dureroasă a vieții oamenilor din Chișinău cu o naturalețe și cu un umor detașat care îl vor recomanda mai târziu drept un maestru al genului. (Care gen? Genul prozei basarabene!)
Un nou gen by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5210_a_6535]