3,535 matches
-
oroare incorigibilă. Dar trecutul? Acesta e marcat de neputința împlinirii, reprezentînd o transpoziție retroactivă în prezentul rebarbativ, „zeitatea sau ceea ce crezi că ești”. Id est o complicitate malefică între sublim și abject. La rîndul său, viitorul nu e decît un Neant atît de cutremurător în promisiunea sa grandioasă încît tulbură rațiunea, „în nopțile neconsolaților/ unde se vorbește limba nebuniei”. Ar rămîne drept consolare un al treilea „real”, cel ce „nu ne aparține”, identificabil cu transcendența. Un real al cărui „corelativ obiectiv
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
am pregătit o zi specială ca să discutăm și să ne amintim despre repetițiile și spectacolele acestui regizor, despre viziunile lui memorabile, despre frazele-poem în care prindea un text, despre ce și cum le spunea actorilor, despre lumină și întuneric, despre neant. Au venit foarte mulți dintre cei care au lucrat cu el cîndva, care știu cine este, care sînt altfel acum pentru că odată i-au stat în preajmă. A venit aproape tot Teatrul din Ploiești, de pildă, iar doamna Revent mi-
Regina nimănui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4248_a_5573]
-
păstrat intactă umanitatea personajelor sale, ceea ce este amuzant are codicilul unui accent tragic. Francezii au venit să lichideze o industrie falimentară, cazul prezentat de Giurgiu este parte din realitatea unei tranziții dureroase, cu oameni de prisos mințiți și aruncați în neant. Unul dintre investitori o spune cu un cinism care nu invocă numaidecât cutumiara ură de clasă, și anume că ei, muncitorii români, sunt învățați să suporte, pentru că s-au obișnuit să trăiască „în rahat”. Aceste adevăruri brutale se strecoară ca
După melci by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4295_a_5620]
-
scriere care nu depășește cu mult granițele realismului victorian. Punerea accentului pe analiza psihologică și poeticitate indică, totuși, existența intențiilor reformatoare. Finalul cărții - respectiv al ultimei secvențe a volumului, povestirea Cei morți - sugerează pătrunderea într-un mediu al visării și neantului, descriind scufundarea întregii Irlande sub zăpadă, deși în Irlanda zăpada aproape că nu cade niciodată: „Da, aveau dreptate ziarele: zăpada acoperise toată Irlanda. Cădea pretutindeni în câmpiile mohorâte din centru și pe dealurile despădurite, cădea ușor pe Mlaștina lui Allen
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]
-
Gerald etc., etc., etc. ... Unde vă este ajutorul, că aici au depus și mai săraci doi bănuți ca să le dea cocoșul oul de aur!? După ce și-au făcut plinul cei care trebuiau să și-l facă, s-au destrămat În neant... Știți cumva unde sunt adevărații (am subliniat) infractori? Nu. S-au "vândut" pe nimic instituții și Întreprinderi profitabile ale statului; s au falimentat altele. Toate construite și utilate din munca și din banii noștri. Ai tuturora. Dacă mai țineți minte
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
ești atât de conștient de mimetismul în care te afli? Imaginea care își imită creatorul nu este el însuși, nu atinge, oricât ar spera, valoarea unei realități incontestabile, ci numai părelnica bucurie de o clipă, care se retrage imediat în neantul fără conținut al tăcerii atotdevoratoare, al lipsei de formă și, deci, de realitate. Lupta de captare a propriei imagini se dovedește a fi goană după vânt, după strălucirea fără valoare, după gestul efemer și nesemnificativ. Este o rotire, exuberantă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
va desface aripile și se va ridica la cer. Scara, coridorul, odăile fantomatice, lucrurile care vegheau și mă priveau țintă ori de câte ori, neliniștit, le dădeam târcoale, vor zbura și ele. Încă de pe acum au început a nu mai fi, roase de neant, și mâine poate, din această existență și din această prezență n-am să regăsesc decât ruini, spuză și râsul ca un clinchet al Veveriței. (Cel mai tare) În acest fragment are loc o dublă mișcare poetică: în primul rând, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
urmare a unui resort ce acționează cu sens schimbat, cunoaște dezolarea de a întinde un pod care duce în gol, în Absență. Autorul Întunecatului April este silit să își reprime expansiunea eului ("Romantisierung des Ichs") pentru că această aventură duce în neant. Nevoia romantică de proiecție în afară nu își mai găsește suportul. Și nu este doar o nevoie romantică. Heidegger ne-a învățat că în orice situație omul se comportă proiectiv și e firesc ca în orice realitate care îl implică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fi folositor — dar în nici un caz mântuitor. E mai mântuitoare o rugăciune într-o biserică din Găești decât Platon. MOARTE Ideea morții absolute stă la baza smintelii moderne. Heidegger spune așa: ca să ieși din anonimat, trebuie să trăiești neliniștea perspectivei neantului zilnic. El te îndeamnă, Heidegger, să trăiești murind absolut, în fiecare zi! Moartea mă determină să fiu esențial. M-a impresionat foarte mult sunetul pământului căzând pe coșciugul lui Nae Ionescu. Morții antici nu sunt deloc frumoși. Numai morții creștini
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
mereu mai de aproape imaginile chipului ei, care purtau pe ele sufletul, și ale sufletului care-i alcătuiau chipul”. Eroina se încadreză în categoria femeilor cu imaginație tragică, torturată de calvarul închipuirii. Plictisul toamnei ploioase, monologurile mute exagerează fiorul de neant al trăirilor, Manuela eșuează într-un pesimism etic fără de ieșire, ea trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a autoarei care prin acest personaj laitmotiv, atrage atenția asupra unei drame în serie. Singurătatea
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
n-a fost iubire! Dragostea profundă, totală, ce transcende senzualitatea, se circumscrie ideii de eternitate. Orice amant care jură „iubire pentru totdeauna” o face și dintr-o revoltă nemărturisită împotriva efemerității bucuriei organice, a satisfacției sexuale devenite, atât de repede, neant! O altă concluzie, să-i zicem „minoră”: adeseori, căsătoria nu presupune și existența iubirii. Chiar și în cazuri de „căsătorie din dragoste” se întâmplă ca regula contractuală să nu lase iubirea să crească în toată libertatea. Ceea ce poate duce fie
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Cred că ar trebui să te bazezi pe forțe proprii pentru nemurire. Venirea unui copil pe lume este o minune a lui Dumnezeu. Omul nu face decât să deschidă brațele și să îl primească. Pentru a nu te prăbuși în neant este nevoie de mai mult efort.” Profesorul nu a răspuns strict la „provocare”. Sau a răspuns în felul său, divagând la modul ce îi este propriu: făcând asociații libere tot în sfera culturii. Nu poate formula o distincție clară între
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
propriu-i sânge. Icoana ta în mine potir arzând mi-apare ! Mallarmé, care prin decantarea extremă a realului și prin transmutarea sensurilor cuvintelor datorită contaminării lor sensice și fonemice "divina transpoziție", a tentat să ajungă la "tenebrele absolute" înțelese ca "Neant", încredințează muzicii identitatea acestui Gol; dar "Neant", care însemnează extincție inițiind spre "contemplarea eternității": eterul spiritualității pure, ce se confundă cu negrăitul. Că mistica poeziei lui Mallarmé este o inițiere în inefabil, o dovedește suavul poem Sainte (Sfânta): La geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
potir arzând mi-apare ! Mallarmé, care prin decantarea extremă a realului și prin transmutarea sensurilor cuvintelor datorită contaminării lor sensice și fonemice "divina transpoziție", a tentat să ajungă la "tenebrele absolute" înțelese ca "Neant", încredințează muzicii identitatea acestui Gol; dar "Neant", care însemnează extincție inițiind spre "contemplarea eternității": eterul spiritualității pure, ce se confundă cu negrăitul. Că mistica poeziei lui Mallarmé este o inițiere în inefabil, o dovedește suavul poem Sainte (Sfânta): La geam vechi santal tăinuind Ce-n ceas târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a lumii ființă/ neființă, dincolo de care putea avea loc zborul ultim. Nașterea acută a dicteului de către daimonul, "dublul lăuntric", deschiderea la fel de acută a primirii dicteului și energia acestui zbor fulgerător au fost o revoltă-limită împotriva morții. Nedreapta, inacceptabila prăbușire în neant a unei ființe unice, l-a făcut pe poet să se îndoiască de faptul că moartea este cealaltă parte, infinit mai vastă a vieții, așa cum celebra în Elegii. Este ca și cum Natura se răzvrătea împotriva ei însăși, a propriei neizbutiri, singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
morală nu pare posibilă. Atunci, ce îi rămâne omului pentru "salvare", și anume, de ce formă de "salvare" dispune ? Ființa umană are conștiință. Conștiința de sine: conștiința destinului său în lume viață amenințată de suferință și rău, și ineluctabil aruncat în neant. Or, dându-și seama de injustețea acestei sortiri față de Ființa ca atare, conștiința omului este axiologică. Pentru conștiința umană există vreo ieșire, măcar iluzorie din acest destin ? Da, există un dar excepțional imaginația, "regina facultăților". Este conștiința imaginativă un "dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a lumii ca aparență creată de Brahma împreună cu Maya, iluzia: Dacă nemurirea nu ar fi cucerită în inima adâncă a morții, ... Atunci de ce ar mai fi aceste armate de rătăcitori, Sub ce impuls plin de nădejde ar fugi ei spre neant Dispărând ca puzderia de stele în fața luminii dimineții? Fluviul de sânge al eroilor și valul de lacrimi al mamelor vor fi pierdute pe pământ, iar cerul nu va fi câștigat în schimb ? Eternul Socotitor nu se va gândi oare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un grup de atomi dependent de mișcările cosmice, de toate energiile universale, printr-un proces imprevizibil, transformând atomul într-o ființă în sine. O altă idee conexă, formulată și de Buddha, constă în aceea că "nimic nu se întoarce în neant în ordinea spiritului". Ceea ce a existat, nu va dispare niciodată. Marii educatori ai intelectualului ales sunt marii filozofi, în primul rând filozofii poeți, precum presocraticii, Platon, Nietzsche. De la ei învățăm ce suntem și ce am putea fi, ei ne deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
precum și lui Shakespeare uitat și el aproape două secole de englezi, pentru a fi redat conștiinței spirituale europene de Voltaire și romantismul german. În ambele cazuri timpul a reparat injustiția prin revelația unor vizionari. * Justiția poetică înalță omul spre inefabil, neantul spre existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile, întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este sacră. Așa fiind, justiția poetică este o etică neiertătoare. Ce rezistă dintr-un poem supus probei de foc a justiției poetice ? Ea condamnă la dezgust și uitare tot ceea ce Eminescu numește "mlaștină" și "bâiguit nărod". Justiția poetică, reduce la neant inducerea în derizoriu a poeziei fie că este vorba de eliminarea calității de cânt, transformarea într-un prozaism deșirat pe verticală, fie mai ales sancționează macularea de orice fel. Mai bine spus, este vorba de o producție patologică, astfel că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la egipteni domina optimismul conform căruia moartea este întoarcerea acasă în câmpiile Hialou, ale fericirii și "cunoașterii tainei dinapoia tuturor tainelor", în puternic contrast, în Cântecul harpistului, de un profund pesimism, moartea este tot o întoarcerea acasă dar înțeleasă ca neant dintr-un lung exil într-o lume străină, unde zeii, deși implorați cu rugi și ofrande, nu i-a adus omului decât întristare și suferință. Luciditatea umană valorizantă rămânea superioară în univers, punând sub semnul întrebării valoarea etică a zeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sacrificiul la care sunt supuse Antigona și Ifigenia. Pentru Omar Khayyam totul este nimicnicie. Oamenii sunt jucării de care timpul se amuză și apoi le sfarmă și le preschimbă în cenuși spulberate de-a lungul veșniciei: O clipă-n nesfârșirea neantului, și-o clipă Din dulcele vieții gustăm și-apoi, nimic. Sus neclintiți stau aștrii, iar caravana-n pripă Pornește spre tărâmul eternului Nimic. Khayyam, cel care poseda o erudiție universală, afirmă că taina universului rămâne de nepătruns. Învăț în zeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
păcatul sau zgârcenia" și continuă cu un evantai inepuizabil, din care amintim neliniștea căutării mereu a ceva nou: "Plonger au fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu'importe ?/ Au fond de l'Inconnu pour trouver du nouveau!"; neliniștea prăbușirii în neant: "Avalanche, où veux-tu m'emporter dans ta chute?"; neliniștea indusă de orologiu, acest zeu sinistru, impasibil, care șoptește neîncetat: "Amintește-ți, abisului îi este mereu sete, clepsidra se golește/ În curând va suna ora când divinul Hazard/ Sau augusta Virtute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Stéphane Mallarmé, Une dantelle s'abolit: un lucru atât de fragil și spumos, cvasimuzical, dantela, fluturând la o fereastră, devine o metaforă a unei deschideri către idealul, cu putință dincolo, în vis, de a ne naște din nou din abisul neantului muzical: ...Dar cel având visarea soră, Mâhnită-i doarme o mandoră Cu-adâncul neant muzical. Încât numai din sânul său La geam deschis spre ideal Noi ne-am putea naște din nou. Gérard de Nerval, în sonetul Versuri aurite, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dantela, fluturând la o fereastră, devine o metaforă a unei deschideri către idealul, cu putință dincolo, în vis, de a ne naște din nou din abisul neantului muzical: ...Dar cel având visarea soră, Mâhnită-i doarme o mandoră Cu-adâncul neant muzical. Încât numai din sânul său La geam deschis spre ideal Noi ne-am putea naște din nou. Gérard de Nerval, în sonetul Versuri aurite, după ce amintește viziunea lui Pitagora, conform căruia, în ciuda geometrismului riguros universal, "totul este simțire" încheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]