3,831 matches
-
papagal fără haz, toate vorbele acestuia. Se uita În jur cu coada ochiului cînd celălalt Îl căuta din priviri pe Oberlus, se așeza la masă cînd mînca și Sebastián, iar la căderea nopții se Întindea, exact ca și chilianul, rămînÎnd nemișcat și În tăcere, cuprins de groază, pînă cînd somnul Îl răpunea, pentru douăsprezece ore, cît dura Întunericul la acele latitudini ecuatoriale. Cu trecerea timpului, Mendoza și el deveniră complici, cu toate că pomenita complicitate se limita la Împărtășirea acelorași temeri și pedepse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de durere, dar cînd bucătarul se aruncă asupră-i, gata să-i dea lovitura de grație, se trezi deodată cu un pistol Încărcat Între ochi. - Un pas numai și-ți zbor capul de pe umeri! mîrÎi Oberlus furios, iar francezul rămase nemișcat, țintuit la pămînt și Îngrozit, În timp ce lăsa să-i cadă arma din mînă, cu un gest neputincios. La dangătul clopotului sosiră tovarășii lui de captivitate, care nu trebuiră să pună nici o Întrebare ca să Înțeleagă, dintr-o singură privire, ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cățărau cu greu În vîrful insulei și se stabileau acolo, ca niște paznici eterni pe marginea prăpastiei, contemplînd de departe, nostalgici și resemnați, ceea ce fusese regatul lor și ceea ce le formase familia. Lăsau să treacă săptămînile, ba chiar și lunile, nemișcați ca niște statui vii, pînă cînd, consumîndu-și tot stratul de grăsime, se aruncau pe neașteptate În prăpastie, Într-un salt sinucigaș. Dacă supraviețuiau, Își potoleau foamea, se Îngrășau rapid și Își reluau mersul lent pînă pe culme, În așteptarea morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
asta n-ai unde să te duci. CÎnd s-a simțit liberă, Carmen de Ibarra n-a făcut nici un gest. A rămas așezată pe pat, contemplînd lanțul, și era cu neputință să-ți dai seama ce gîndea. El o observa nemișcat și În cele din urmă i-a arătat două cufere din fundul peșterii, la care ea nu avusese niciodată acces. - Acolo sînt hainele tale, Îi spuse. Lăsă să treacă o bună bucată de vreme pînă se hotărî să se Îndrepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
intre nimeni în panică, zice ea, și-și deschide rujul c-un pocnet. Dă un sărut în oglindă și-și trece rujul de jur, împrejurul marii ei guri Plumbago, tremurând așa de puternic încât mâna ei mare trebuie să țină nemișcată mâna cu rujul. — Pot face să reintrăm în State, zice, da’ o să-mi trebuiască un prezervativ și-o mentosană. De după ruj zice: — Bubba-Joan, fii o dulceață și dă-mi una dintre Estradermele alea, vrei? Seth îi dă mentosana și-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
pe Lincoln Town Car către sud. Dacă tot călătorești în felul ăsta, ai putea la fel de bine să vizionezi lumea la televizor. Geamurile electrice sunt ridicate până sus de tot, așa încât planeta Brandy Alexander are o atmosferă de-un albastru cald, nemișcat, tăcut. Sunt precis 21 de grade Celsius, și afară, dincolo de sticla concavă, toată lumea de copaci și stânci aleargă pe lângă noi în miniatură. În direct prin satelit. Noi suntem mica lume a lui Brandy Alexander, care țâșnește prin fața tuturor lucrurilor. Conducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
o alarmă falsă și-o să trebuiască să începem să le plătim. Acum știu de ce se pune un fel de far pe anumite aspiratoare. Mai întâi, strâng cioburile într-o beznă ca-n codru. Apoi îi cer lui tata bandaje. Stau nemișcată, ținând mâna tăiată ridicată deasupra capului, și aștept. Tata iese din întuneric cu spirt și bandaje. — Ăsta-i un război în care luptăm noi, zice, toți membrii din pepe-leg. P.P.L.G. Părinții și Prietenii Lesbienelor și Gay-lor. Știu. Știu. Știu. Mersi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
drum drept mergând cine știe cu ce viteză, apoi o altă curbă la dreapta ne făcea să se prăvălim pe stânga. Nu știam cât avea să dureze. Nu puteam dormi. Având pe ea rochia gata-gata să plesnească și stând complet nemișcată, Brandy zice: — Știi, de la șaișpe ani am fost mai mult pe cont propriu. Cu fiecare răsuflare, chiar și gurile alea de aer mici și slabe induse de supradoza de Darvon, Brandy se crispează. Zice: — A avut loc un accident când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
masiv, cuprins de umbră, ci stătea în fața geamului, cu spatele la ușă, privind în stradă. Era ceva cu totul neobișnuit. Cu toate că îi spusese să intre după ce a bătut în ușa capitonată în piele neagră nu s-a clintit din fața ferestrei. A așteptat nemișcat, reușind așa să-l privească în liniște și amănunțime pe directorul Serviciului. Era înalt, trupeș, ușor adus de spate, cu o coamă leonină sură, chelia lucea în lumina zilei, urechile lipite de țeastă, pielea încrețită, mai mult cenușie decît albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dealul verde-pal, peste care, putea jura, ochii lui vedeau deja petele albastre-fumurii ale scaieților. Îi plăcea. Îl vrăjea. Cu siguranță răposata domnișoară Sofie era un suflet deosebit dacă reușise să înțeleagă ceva atît de important, încît să stea zile întregi nemișcată, privind asemenea lui acum, în același loc, cu un ochi mai exersat, de profesionist, ar putea spune. "Și în ce constă propunerea dumneavoastră?" Vorbise fără să o privească, înfipt bine în podea, cu picioarele ușor desfăcute, cu palmele strînse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
păcat. În această situație nu voi avea de ales decît să vă urăsc. Să vă urăsc de moarte, ceea ce nu ar folosi nimănui." A tăcut brusc, de parcă ar fi urmărit efectul cuvintelor sale atît de prețioase. Radul Popianu a rămas nemișcat, cu aceeași privire întrebătoare în ochi. K. F. a continuat: "Rostul nostru este să le propunem un ideal celor din Vladia. Un ideal adevărat, deci de neatins. Oamenii ăștia nici măcar nu-și dau seama că trăiesc, beau, mănîncă, iar beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îl mai înjurau pe Iacobescu, ori pe Bercu, ori pe Șmil că o duc prea bine și continuau pălăvrăgeala cu cele mai proaspete amintiri despre prințul Șerban Pangratty și iubirea sa năprasnică pentru domnișoara K.F. Iar domnișoara K.F. veghea neobosită, nemișcată, ca o imagine dintr-o cadră veche, în fereastra foișorului ca o dovadă că poveștile lor nu sînt neadevăruri sfruntate. În toți acești cinci ani Radul Popianu n-a fost în Vila Katerina și se simțea împăcat, el, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
privească. Ar fi putut jura că Basarab Cantacuzino se uită la el, dar cine putea fi sigur de asta cînd ochii lui imenși, albi, irisul era de un albastru spălăcit, încît aproape nici nu se diferenția de globul vitros, erau nemișcați, ca într-o pîndă. O clipă i-a trecut prin minte gîndul că Basarab și-a dat seama că el, Leonard Bîlbîie, nu s-a aflat niciodată pe lista invitaților. Nu era imposibil. Chiar dacă nu era așa, ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sigure că nu mai este timp, că nu mai este vreme?" Șeful Serviciului începu să strîngă de pe birou hîrtiile, le așeză una peste alta, era un fel de a spune că întrevederea s-a terminat, Bîlbîie pricepu, se ridică, rămase nemișcat cu fruntea ușor înclinată, ca pentru un salut politicos, semimilitar, dar nu plecă. Aștepta răspunsul. Atunci Mihail își frecă obrazul, se bărbierea zilnic, dar de la o vreme avea senzația că e mereu neras, ,,ăă, cum să-ți spun eu dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
simțea că nu mai are nici un rost în Vladia. Chiar Vladia se schimbase, avea ceva de vis, totul era ca într-o somnambulie, se putea întîmpla orice, puteai să faci cu oricine ce-ți doreai, să-l pui să stea nemișcat ore întregi în mijlocul străzii, să umble desculț pe marginea gardurilor, să asculte orice gogomănie și să fie de acord cu ea numai să-i lași pe oameni să țină ochii închiși, să nu-i scoți din transa în care căzuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era la îndemînă, cu două focuri în snop cel puțin trei ar fi căzut. N-avea decît să întindă mîna și să ochească. Apucă chiar să-l împungă în coaste pe surugiu să oprească încetișor caii. Erau acolo, în dreapta lui, nemișcate, într-o încordare fără seamăn, lăsînd oricui, dar nu și lui, impresia că sînt o forță, că sînt în stare să-și păzească, să-și salveze onoarea lor de zburătoare uriașe, regine ale bălăriilor și ale nesfârșitelor unduiri adormite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de Marghiloman însuși la haltă să-l aștepte, era un țăran fălcos, cu ochi mici, negri, ascunși sub arcadele proeminente ale feței lui de peceneg sau cuman. Se răsucise către el și privea cu gura întredeschisă către cele cinci dropii nemișcate, paralizate parcă. Desigur că îi zăriseră și cu mintea lor de pasăre pricepuseră și de ce se oprise droșca în dreptul lor. Dar nu se mișcară, nu se împrăștiară, așa cum le va fi spus instinctul. A întins mîna după armă, o pușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
apropiară și bătură cuiele. Petru Îi șopti ceva unui Învățăcel, care se duse să verifice cuiele, dând din cap. Petru ridică o mână tremurândă, iar groparii traseră de frânghia care susținea coșciugul, coborându‑l grijuliu În groapă. Sofia stătea deoparte, nemișcată. Țărâna Începu să cadă pe capac. Zgomotul era aidoma bubuiturilor Înfundate Într‑o tobă uriașă. Curând, pe locul unde fusese adâncitura de la poalele unui palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
binecuvântați, voi cei care ieșiți În Întâmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atât chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvântați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tânăr care se aplecă deasupra lui de‑a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvântat!“ Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Miti Matái le explica oamenilor că animalul putea reapărea mai furios că oricând, iar în cazul în care ar fi făcut-o, putea transforma Marara într-o grămadă de așchii, dintr-o singură lovitură. Ordona așadar că toată lumea să rămână nemișcata și tăcută, să fie acoperite adăposturile animalelor și să fie închiși câinii, ca să nu facă zgomot, si, după ce cerceta îndelung, obsesiv chiar, orizontul și cerul, îi ordona cârmaciului să vireze cu nouăzeci de grade spre tribord, în timp ce toate velele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sigur pe el. Locul ăla este înspre sud, în timp ce noi ne-ndreptăm spre nordvest, astfel că, în curând, căldura va deveni atât de insuportabila, încât nici păsările nu-și vor mai lua zborul la amiază, iar apele vor deveni complet nemișcate, căci nici Mara’amú nu-ndrăznește să pătrundă într-un asemenea infern. Și ce-o să facem atunci? —O sa vâslim. O să ne petrecem nopțile vâslind și zilele odihnindu-ne și te asigur că va veni un moment când ai să regreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
temutelor „baracude“. În acel moment, prințesa Anuanúa încerca să se arunce în mare, insă Miti Matái - care îi urmărea și cele mai mici gesturi - o prinse de mână, o trânti pe punte și îi puse piciorul pe abdomen, menținând-o nemișcata, cu toate ca încerca să scape, se zbătea și îi strigă vorbe de ocara. Când soarele dispăru la orizont, Te-Onó nu mai erau decât două puncte care se pierdeau în depărtare. Iar Peștele Zburător continuă să zboare. Odată cu zorii, vântul se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să-l ajungă, dacă vor reuși să-l ajungă, o să fie morți de oboseală. Și la ce servește uleiul de cocos? întreba iarăși Tapú Tetuanúi. Uleiul, scurgându-se încet de-a lungul acului, va forma picături, care pe marea asta nemișcata vor fi foarte ușor de observat. Zâmbi. Te-Onó au să creadă că suntem atât de proști încât nu ne-am dat seama că bucătăria noastră are o scurgere de ulei. —Înțeleg... Și capul de pește? — Pentru cazul că va apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
căpitanul ordona să se oprească navă și să fie demontate catargele, ordonându-le tuturor să se întindă pe punte până când gărzile se vor asigura că nu se zărește dușmanul. Cu cât avem mai putina înălțime și cu cât stăm mai nemișcați, cu atat le va fi mai greu să ne localizeze. Și, cel mai important, să nu iasă nimeni pe punte cu vreun obiect care poate reflectă lumina soarelui. Nici o măsură de precauție nu trebuia considerată exagerată, însă, de această dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care să le dea speranța că, la acele latitudini, s-ar afla vreo insula pe care ar putea trage, iar îngrijorarea NavigatoruluiCăpitan ajunse la asemenea extreme, încât, în momentele de calm absolut, când nici macar sunetul apei, în continuare caldă și nemișcata, nu reușea să frângă liniștea apăsătoare, se întindea cât era de lung pe fundul carenei și își lipea urechea de peretele vasului, încercând să prindă zgomotul aproape imperceptibil produs de viermi. La rândul lui, dulgherul începuse să ascută niște bețișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]