474 matches
-
doar de supraviețuire și securitate, ci și de autonomie și independență, ele devenind astfel și mai sensibile față de câștigurile relative. O altă critică la adresa ipotezei neorealiste privind centralitatea câștigurilor relative îi aparține lui Duncan Snidal, care pune în discuție argumentul neorealist, potrivit căruia căutarea câștigurilor relative reduce serios șansele cooperării internaționale. Acest argument ar fi relevant cu precădere în condițiile unei bipolarități stricte a sistemului internațional, în care superputerile ar tinde să se preocupe exclusiv de câștiguri relative. Pe măsură ce sistemul se
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
cu precădere în condițiile unei bipolarități stricte a sistemului internațional, în care superputerile ar tinde să se preocupe exclusiv de câștiguri relative. Pe măsură ce sistemul se îndepărtează de acest model, evoluând către multipolarism, problema câștigurilor relative își pierde din importanță, iar neorealiștii comit o eroare atunci când extrapolează concluziile primului caz la cel de-al doilea. În replică, Grieco sugerează că Snidal a presupus faptul că, într-un aranjament de cooperare cu un număr mare de state, acestea obțin câștiguri egale din cooperare
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
câștiguri, dacă apar, sunt corectate rapid. În lumea reală însă, chiar și într-un aranjament multilateral (cum este cazul sistemului internațional multipolar), statele sunt preocupate de decalajele în câștiguri, ceea ce împiedică uneori cooperarea. Trebuie menționat faptul că neoliberalii contestă enunțul neorealist potrivit căruia preocuparea statului față de câștigurile relative derivă din anarhia internațională enunț care, așa cum s-a menționat anterior, stă la baza controversei. Astfel, dintr-o perspectivă neoliberală, Powell concluzionează că gradul de preocupare pe care îl manifestă un stat față de
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
câștigurile relative nu poate fi o cauză a obstacolelor în calea cooperării, ci avem de-a face doar cu o covariație: ambele sunt cauzate de mediul strategic în care se găsește statul. Powell susține că nu doar neoliberalii, ci și neorealiștii acceptă că preocuparea față de câștigurile relative este indusă: și în teoria lui Grieco, senzitivitatea statului față de câștigurile relative depinde de tipul situației în care pot apărea pierderi relative (economică sau militară). Cooperarea internațională: colaborare și coordonare Descrierea situațiilor internaționale cu ajutorul
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
-l pe Keohane, neoliberalii tind să problematizeze relațiile internaționale cu ajutorul dilemei prizonierului, accentuând faptul că în interacțiunile internaționale există un potențial de cooperare nerealizat, care, dacă s-ar concretiza, ar împinge lucrurile către frontiera lui Pareto (a optimalității). În replică, neorealistul Stephen Krasner arată că, în multe interacțiuni, statele se află deja pe frontiera lui Pareto (au cooperat), problema care se pune ținând de distribuția beneficiilor; din acest punct de vedere există mai multe stări de echilibru (puncte pe frontiera lui
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
statele folosesc instituțiile internaționale pentru a-și atinge obiectivele. Așadar în interpretarea neoliberală, bazată pe dilema prizonierului, statele se confruntă cu probleme de colaborare: cum să-și transforme comportamentul propriu și pe cel al partenerilor pentru a atinge frontiera Pareto; neorealiștii, acceptând relevanța problemei colaborării, pun accentul pe faptul că statele trebuie să se preocupe și de rezolvarea problemelor distribuționale, printr-un proces de coordonare în care pot apărea și preocupări legate de câștigurile relative. O perspectivă utilă asupra temei cooperării
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
pe faptul că statele trebuie să se preocupe și de rezolvarea problemelor distribuționale, printr-un proces de coordonare în care pot apărea și preocupări legate de câștigurile relative. O perspectivă utilă asupra temei cooperării în dezbaterea neo-neo este oferită de neorealistul defensiv Robert Jervis, care pune accentul pe conflictul internațional. În bună măsură, neorealiștii și neoliberalii studiază ceea ce Jervis numește lumi diferite: primii sunt preocupați mai ales de război și securitate națională, în timp ce ultimii se orientează cu precădere către aria economică
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
printr-un proces de coordonare în care pot apărea și preocupări legate de câștigurile relative. O perspectivă utilă asupra temei cooperării în dezbaterea neo-neo este oferită de neorealistul defensiv Robert Jervis, care pune accentul pe conflictul internațional. În bună măsură, neorealiștii și neoliberalii studiază ceea ce Jervis numește lumi diferite: primii sunt preocupați mai ales de război și securitate națională, în timp ce ultimii se orientează cu precădere către aria economică sau cea ecologică. Totuși, diferența majoră între cele două programe de cercetare, apreciază
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
de conflict care nu este necesar și este evitabil. Concluzia lor este că, în absența instituțiilor, politica internațională produce rezultate suboptimale pentru toți cei implicați. Din acest punct de vedere, cei care se diferențiază cel mai radical de neoliberali sunt neorealiștii ofensivi, care apreciază că natura constrângătoare a mediului internațional și ciocnirea preferințelor statelor în ceea ce privește rezultatele limitează drastic măsura în care conflictul poate fi redus prin politici alternative fezabile. Neorealiștii defensivi se situează undeva între aceste două poziții: există situații în
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
vedere, cei care se diferențiază cel mai radical de neoliberali sunt neorealiștii ofensivi, care apreciază că natura constrângătoare a mediului internațional și ciocnirea preferințelor statelor în ceea ce privește rezultatele limitează drastic măsura în care conflictul poate fi redus prin politici alternative fezabile. Neorealiștii defensivi se situează undeva între aceste două poziții: există situații în care conflictul nu este necesar, însă mai puține decât consideră liberalii; de asemenea, ei sunt mai sceptici decât neoliberalii în privința abilității actorilor de a atinge interesele comune. Instituțiile internaționale
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
între state. Pe aceste coordonate s-a dezvoltat, de altfel, și programul neoliberal de cercetări empirice, inaugurat de Keohane în After Hegemony... Afirmația survine în contextul unei importante dezbateri despre promisiunile reale sau false ale instituțiilor internaționale, (re)declanșată de neorealistul John Mearsheimer, care reafirmă tranșant concluzia realistă potrivit căreia instituțiile internaționale nu au un efect independent asupra comportamentului statelor. Keohane și Martin răspund că efectul instituțiilor este independent, în sensul că ele controlează efectele puterii și ale intereselor; această condiționare
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
marxist, motivul principal pentru care statele apelează la violență unul împotriva altuia este capitalismul: războiul ține de logica însăși a competiției dintre statele capitaliste. Dezvoltate în perioada Războiului Rece, Studiile de Securitate au fost în particular tributare concepțiilor realiste și neorealiste, dominante în epocă. Confruntarea dintre cele două superputeri a influențat întreaga lume, iar o viziune anarhică și competitivă asupra sa era firească. Prezentul capitol se va concentra mai întâi în direcția acestei concepții tradiționale în ceea ce privește securitatea. Ulterior este prezentată problema
Conceptul de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1517]
-
îmbunătățit; experimentul - fără precedent - de integrare regională și creare a instituțiilor supranaționale în Europa a continuat, iar instituțiilor financiare internaționale, precum Organizația Mondială a Comerțului (OMC), li s-au acordat o anvergură și o autoritate sporite. Prezisă de mult de către neorealiști, alianța dintre China și Rusia, pentru a contrabalansa puterea sporită a Statelor Unite, nu s-a materializat încă. Totuși, ne putem întreba dacă aceste evoluții reprezintă o transformare a presupozițiilor aflate în nucleul sistemului. Se poate argumenta că ostilitatea dintre Washington
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fost însă prezentate de realiști, aproape întotdeauna, drept elemente definitorii ale realismului (vezi, de pildă, Jervis, 1998). Un efect al acestei treceri a statelor de la importanța observațională la cea definițională este argumentul, avansat atât de criticii realismului, cât și de neorealiști, că ceea ce se întâmplă în interiorul statelor nu contează pentru realiști. Dar puțini teoreticieni realiști (și puțini neorealiști importanți) susțin acest lucru. În teoria realistă, ceea ce se întâmplă în interiorul statelor determină măsura puterii sale și îi definește scopurile 1. Teoria realistă
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Un efect al acestei treceri a statelor de la importanța observațională la cea definițională este argumentul, avansat atât de criticii realismului, cât și de neorealiști, că ceea ce se întâmplă în interiorul statelor nu contează pentru realiști. Dar puțini teoreticieni realiști (și puțini neorealiști importanți) susțin acest lucru. În teoria realistă, ceea ce se întâmplă în interiorul statelor determină măsura puterii sale și îi definește scopurile 1. Teoria realistă clasică este de fapt o teorie a primei imagini, motiv pentru care a fost criticată de Kenneth
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
aceste două fenomene face lumea mai bună. O altă evaluare recentă a constructivismului de către unii dintre creatorii săi, Nicholas Onuf (2001), îl identifică limpede din punct de vedere politic cu instituționalismul liberal (vezi și Sterling-Folker, 2000). Criticii constructivismului, din perspectivă neorealistă și postmodernistă, asociază curentul și cu un idealism liberal care nu cunoaște prea bine rolul puterii în relațiile internaționale. De pildă, într-un studiu recent al relației dintre postmodernism și feminism, Birgit Locher și Elisabeth Prügl (2001) laudă constructivismul pentru
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
centralitatea puterii în construcția politicii internaționale. Această observație se aseamănă foarte mult cu critica realismului clasic față de idealismul liberal, cum că are prea mare încredere în capacitatea idealurilor de a se impune singure, fără putere, de a schimba lumea. Critica neorealistă a constructivismului este remarcabil de asemănătoare. În „The False Promise of International Institutions”, de exemplu, John Mearsheimer (1994/1995, pp. 37-47) caracterizează teoria critică, în care include și constructivismul, drept o viziune ce pune accentul pe transformarea politicii mondiale fără
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
mâna pe inimă: se fac tone de filme despre „nebuni“ în lumea întreagă și am avut reticențe la început, pentru că nu mai vroiam să văd repetată a mia oară aria separării și a lipsei de înțelegere, grefată pe o construcție neorealistă, mizerabilistă. Dar filmul m-a luat prin surprindere, pentru că pleacă de la schizofrenici etc. pentru a vorbi de fapt despre noi toți, despre condiția umană care face ca, de când e lumea și pământul, să cărăm cu toții pietre dintr-o parte într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
principiul auto-ajutorării (self-help), în timp ce realismul structural se preocupă mai puțin de puterea individuală a statelor, cât de securitatea colectivă la care acestea sunt nevoite să recurgă datorită presiunilor sistemice la care sunt permanent supuse. Absența dinamicii internaționale propusă de modelul neorealist a fost deseori criticată, fapt care a antrenat reevaluări ale teoriei originale din partea unor autori ca Robert Gilpin sau John Mearsheimer. Primul dezvoltă conceptul de "război hegemonic" prin intermediul căruia s-ar face trecerea de la un ciclu istoric la următorul, în timp ce
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
analizat modalitățile de structurare a relațiilor dintre actorii majori din sistem, în continuare vom direcționa analiza către dimensiunea verticală a ordinii mondiale, care cuprinde o întreagă panoplie de actori mari și mici, puternici și slabi și raporturile dintre aceștia. Deși neorealiștii descriu statele ca unități similare (like-units), chiar și autorii acestui curent acceptă faptul că ele diferă ca dimensiune, forță militară, dezvoltare economică, identitate, ideologie și religie, organizare politică și sub alte aspecte. Există o tradiție bogată de a descrie sistemul
Ordinea mondială concepte şi perspective. In: RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró, Stanislav Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1531]
-
este că întotdeauna, în sistemul internațional, există state nemulțumite de poziția lor în sistem sau în subsistem, în funcție de nivelul de analiză la care ne plasăm. Pentru menținerea unei stabilități relative a sistemului în general, atât autori realiști, precum Morgenthau, precum și neorealiști consacrați (de pildă, Waltz sau Gilpin) consideră că balanța trebuie menținută între marile puteri ale sistemului internațional, care să fie toate mulțumite de poziția pe care o ocupă în acel moment în sistem. Din acest punct de vedere, Waltz definește
Alianțele militare. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1520]
-
statelor participante la relațiile internaționale, în acest caz, trimiterea evidentă fiind la numărul marilor puteri 22. Relația SUA-URSS și cursa înarmării nucleare, precum și elaborarea și ajustarea doctrinelor și conceptelor de securitate ale celor două superputeri se încadrează în neorealism. Teoria neorealistă renunță la utilizarea naturii umane pentru a explica politica internațională. Ca factor determinant în relațiile dintre state nu mai primează strategiile și motivațiile, ci constrângerile de natură structurală din sistem. Deși, în mod formal, statele sunt egale și similare între
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
acțiunile statelor menite să le asigure securitatea tind să amenințe securitatea altor state, cauză principală a cursei înarmărilor. În perioada Războiului Rece, dezvoltarea unei tehnologii militare avansate de către una dintre superputeri genera o stare de inferioritate militară celeilalte superputeri 36. Neorealiștii folosesc teoria jocurilor, utilizată în matematică pentru prezicerea rezultatelor negocierilor. În anii '50, '60, cercetătorii încercau să analizeze un posibil război nuclear americano-sovietic. Mutările erau reprezentate de deciziile de a utiliza armele nucleare în anumite moduri, iar recompensele erau rezultatele
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
Griffiths, Relații internaționale. Școli, curente, gânditori, Editura Ziua, București, 2003. 21 Mircea Malița, Între război și pace, Editua C.H.Beck, București, 2007, p.142. 22 Edward A. Kolodziej, Securitatea și relațiile internaționale, Editura Polirom, Iași, 2007, pp. 161-218. 23 Conform neorealiștilor, există trei structuri fundamentale ale sistemului internațional, definite prin numărul marilor puteri care activează în sistem unipolară, bipolară, sau multipolară. Ei concluzionează că un sistem internațional cu structură bipolară este mult mai stabil decât celelalte două variante, pentru că cele două
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
și că poate exercita această autonomie pentru a lua decizii neconforme cu interesele statelor membre. O astfel de analiză implică faptul că aproape orice tribunal, național sau internațional, poate lua hotărâri împotriva intereselor guvernului, pentru că este un organ juridic. Studiile neorealiste au argumentat că statele membre au un control suficient asupra Curții, încât aceasta este lipsită de autonomia de a decide împotriva intereselor statelor membre puternice. Acest lucru implică faptul că CEJ, ca tribunal internațional, este în special dependent de guvernele
Guvernarea Uniunii Europene by Diego Varela [Corola-publishinghouse/Science/952_a_2460]