1,384 matches
-
de vedere artistic, elementul spectaculos și erotic. G. Călinescu, printr-un de admirat tur de forță artistică, atinge mult maibine obiectivul propus printr-un procedeu contrar: el înfățișează aristocrația în posesia deplină a "virtuților" ei tradiționale. Ridicolul personajelor din mediul nobiliar nu-și are, la el, ca la înaintași și confrați, sursa în contradicția dintre aparență și esență, între ceea ce personajele vor să pară și ceea ce sunt ele în realitate. Aparența nu contrazice esența lor, ci o acoperă și o exprimă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
versiuni ale atitudinii femeilor față de violența domestică. Atmosfera aristocrată din povestirea pe care o narează pentru ascultătorii săi idealizează rolul femeilor ca forță civilizatoare în societate, încercând să înfrâneze violența masculină. Această imagine a femeii a fost dictată de clasa nobiliară, plină de curtoazie și deținând puterea politică. Prologul însă, sugerează o perspectivă mult mai subversivă, dar mai realistă, în legătură cu felul în care femeile pot să se comporte. Târgoveața însăși devine un exemplu concludent, mai puțin rafinat, dar și mai puțin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
certă de a atrage atenția asupra propriei persoane („Sfios zâmbea ea pururi, cu sfinție”473). Are manierele cizelate ale unei curtezane („Alene cunoștea să se compoarte,/ Cu farmec mult și cu mișcări învoalte” 474 ), știe să mănânce elegant, imită comportamentul nobiliar pentru a se impune, dând dovadă de snobism, iubește animalele (câinii), dar sunt aluzii la concupiscența care îi dictează această milă față de necuvântătoare. Măicuța Eglantina are, fără îndoială, pretenția de a fi considerată o persoană educată: cunoaște limba franceză, dar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
omenescul și naturalul. Baza vieții nu mai este ceea ce trebuie să fie, ci ceea ce este: Dante închide o lume; Boccaccio deschide o alta.”520 Deși este conștientă de corupția generală a clerului, de decăderea moravurilor, de venalitatea din păturile sociale nobiliare, totuși lumea boccaccescă, cât și cea chauceriană, nu este nihilistă, nu și-a pierdut credința și mai speră încă în săvârșirea minunilor în viața fiecăruia, în pronia divină. Modernitatea ei se evidențiază prin faptul că are curajul rostirii adevărurilor pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Constanța din Povestirea notarului reprezintă un alt exemplu edificator pentru tipologia donnei angelicata, deoarece ilustrează un model de virtute și de fidelitate, de credință și de supunere. Descrierea făcută personajului vine să susțină realele calități ale tinerei, având o origine nobiliară, fiica împăratului Romei: „De când e lumea nu-i pe lume fată/ Cum are, ține l, Doamne! împăratul.../ Mai mândră și mai neasemănată/ și bună cum nu-i alta-n lumea toată./ Păzească i cinstea pronia cerească,/ Regină a Evropei să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
soție.” 784 Iată că, în intenția conducătorului, stăpâna domeniului său trebuia să fie o donna angelicata, desprinsă de cele lumești, serafică, eterată, desăvârșită. Proveniența socială a viitoarei mirese îi va șoca pe toți, nu avea nici pe departe un rang nobiliar, era fiica unui țăran sărac, dintrun sătuc apropiat cetății, dar se distingea printr-o noblețe sufletească remarcabilă: „Cât despre a virtuții frumusețe/ Pereche nu-i găsești ușor sub soare;/ Măcar că n-avu cine-i da povețe,/ Ea nu simțise-a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de a-și impune personalitatea. Educația femeii, problematică ce a fost surprinsă în cel de-al patrulea capitol al tezei noastre, constituia încă o problemă delicată a epocii, ea nu avea acces la cultură decât dacă provenea dintr-un mediu nobiliar, altfel cunoștințele erau acumulate mai mult empiric, pe cale orală, fără o preocupare constantă pentru acest aspect, singura salvare rămânând o inteligență nativă. Lipsa unei deschideri reale aduce după sine nu doar o marginalizare socială, ci și una intelectuală. Studiul, universitatea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
versiuni ale atitudinii femeilor față de violența domestică. Atmosfera aristocrată din povestirea pe care o narează pentru ascultătorii săi idealizează rolul femeilor ca forță civilizatoare în societate, încercând să înfrâneze violența masculină. Această imagine a femeii a fost dictată de clasa nobiliară, plină de curtoazie și deținând puterea politică. Prologul însă, sugerează o perspectivă mult mai subversivă, dar mai realistă, în legătură cu felul în care femeile pot să se comporte. Târgoveața însăși devine un exemplu concludent, mai puțin rafinat, dar și mai puțin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
certă de a atrage atenția asupra propriei persoane („Sfios zâmbea ea pururi, cu sfinție”473). Are manierele cizelate ale unei curtezane („Alene cunoștea să se compoarte,/ Cu farmec mult și cu mișcări învoalte” 474 ), știe să mănânce elegant, imită comportamentul nobiliar pentru a se impune, dând dovadă de snobism, iubește animalele (câinii), dar sunt aluzii la concupiscența care îi dictează această milă față de necuvântătoare. Măicuța Eglantina are, fără îndoială, pretenția de a fi considerată o persoană educată: cunoaște limba franceză, dar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
omenescul și naturalul. Baza vieții nu mai este ceea ce trebuie să fie, ci ceea ce este: Dante închide o lume; Boccaccio deschide o alta.”520 Deși este conștientă de corupția generală a clerului, de decăderea moravurilor, de venalitatea din păturile sociale nobiliare, totuși lumea boccaccescă, cât și cea chauceriană, nu este nihilistă, nu și-a pierdut credința și mai speră încă în săvârșirea minunilor în viața fiecăruia, în pronia divină. Modernitatea ei se evidențiază prin faptul că are curajul rostirii adevărurilor pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Constanța din Povestirea notarului reprezintă un alt exemplu edificator pentru tipologia donnei angelicata, deoarece ilustrează un model de virtute și de fidelitate, de credință și de supunere. Descrierea făcută personajului vine să susțină realele calități ale tinerei, având o origine nobiliară, fiica împăratului Romei: „De când e lumea nu-i pe lume fată/ Cum are, ține l, Doamne! împăratul.../ Mai mândră și mai neasemănată/ și bună cum nu-i alta-n lumea toată./ Păzească i cinstea pronia cerească,/ Regină a Evropei să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
soție.” 784 Iată că, în intenția conducătorului, stăpâna domeniului său trebuia să fie o donna angelicata, desprinsă de cele lumești, serafică, eterată, desăvârșită. Proveniența socială a viitoarei mirese îi va șoca pe toți, nu avea nici pe departe un rang nobiliar, era fiica unui țăran sărac, dintrun sătuc apropiat cetății, dar se distingea printr-o noblețe sufletească remarcabilă: „Cât despre a virtuții frumusețe/ Pereche nu-i găsești ușor sub soare;/ Măcar că n-avu cine-i da povețe,/ Ea nu simțise-a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de a-și impune personalitatea. Educația femeii, problematică ce a fost surprinsă în cel de-al patrulea capitol al tezei noastre, constituia încă o problemă delicată a epocii, ea nu avea acces la cultură decât dacă provenea dintr-un mediu nobiliar, altfel cunoștințele erau acumulate mai mult empiric, pe cale orală, fără o preocupare constantă pentru acest aspect, singura salvare rămânând o inteligență nativă. Lipsa unei deschideri reale aduce după sine nu doar o marginalizare socială, ci și una intelectuală. Studiul, universitatea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
frumoase persecutată de surorile mai mari. Doar veacul al nouăsprezecelea, când voga literaturii confesive a atins incandescența, a modificat statutul acestei Cenușărese ce-și pierduse orice speranță. Prin Tolstoi, prin Baudelaire, prin Amiel sau prin Stendhal, autobiografia dobândește un lustru nobiliar. În parte pentru că nașii săi erau ei Înșiși personaje ilustre, În parte și pentru că specia ajunsese la un moment de criză. Asemeni personajului din Antichitate, nu avea decât două soluții: ori să Învingă, ori să moară. Genul autobiografic n-a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
evoluează percepția lui Rabelais însuși asupra prezenței sale pe frontispiciul cărții: dacă în primele cărți semnează ludic, parodiind chiar ideea autorității auctoriale (sau, după unii, încercând să se sustragă cenzurii), numindu-se "Domnul Alcofribas", dar neuitând să-și adauge particula nobiliară "abstrăgător de chintesență", vom constata că, ulterior, Cartea a treia va fi alcătuită chiar de "Domnul François Rabelais, Doctor în medicină și monah al ostroavelor Hiere", Cartea a patra de către "Domnul François Rabelais, Doctor în medicină" și, în fine, A
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ajungă la pușcărie pentru furt de fier vechi. Sute de amărâți din localitățile menționate și multe altele, de pe cuprinsul patriei, au făcut din asta o meserie, în timp ce pentru alții, fierul vechi a devenit pur și simplu, o sursă de titluri „nobiliare". Așa s-au născut „regii" și „împărații" României celei noi, cam tuciurii ei dar cu coroană veritabilă, din aur, pe frunte. Oare contează pentru aceștia, că, aceeași marfă vândută pe nimic la export ni se returnează, ca import, la preț
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Ceea ce reprezintă 24% din totalul populației cu vârsta de peste 15 ani [Chassagne, 2005]. Menționăm că deținătorii de valori mobiliare erau în număr de 12,4 milioane în 1992. Au dispărut, așadar, vechile familii? Aparțin dinastiile burgheze altor timpuri, asemenea familiilor nobiliare? Dimpotrivă, dorim să demonstrăm că, dacă se poate acum vorbi de o clasă socială, aceasta este burghezia, aceste familii cu diverse posesiuni, care reușesc să se mențină în vârful societății, acolo unde, în anumite cazuri, se găsesc de câteva generații
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
patronimic, din care, de altfel, face parte; la fel în Irlanda. În Regatul Unit, situația este mai complexă, sprijinindu-se pe o construcție jurisprudențială. Un fapt foarte curios este că dispozițiile legale nu par să corespundă importanței istorice a claselor nobiliare în respectivele țări. Astfel, între țările în care titlul este protejat prin dreptul civil se găsește Finlanda, care nu a cunoscut niciodată un regim monarhic, dar și Belgia, unde tradiția înnobilării este încă vie. În Europa mai sunt zece țări
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
țările în care titlul este protejat prin dreptul civil se găsește Finlanda, care nu a cunoscut niciodată un regim monarhic, dar și Belgia, unde tradiția înnobilării este încă vie. În Europa mai sunt zece țări conduse de monarhii. Situațiile claselor nobiliare respective sunt foarte diverse. Olanda, Suedia și Danemarca pot fi incluse în aceeași clasă ca Finlanda, unde titlurile sunt protejate prin lege, iar monarhiile joacă un rol nesemnificativ. În Suedia, ultima înnobilare a avut loc în 1902, deși țara este
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
1902, deși țara este încă monarhie. Puterea de înnobilare deținută de rege a fost chiar abolită oficial în 1975. Dar nobilimea suedeză este recunoscută de Stat din 1866 ca o corporație. Printre țările care nu oferă nicio protecție juridică titlurilor nobiliare se regăsesc și monarhii (Norvegia), e adevărat cu puteri pur simbolice, și țări în care regalitatea a fost abolită, deși a jucat un rol important de-a lungul istoriei (Grecia, Portugalia, Italia). Altfel spus, nu există o clasificare simplă a
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
și cei mai intransigenți gardieni ai autenticității calității de nobil revendicate. Pentru a rezolva situațiile confuze, în 1932 ducele de Levis-Mirepoix a creat Asociația de întrajutorare a nobilimii franceze (ANF). Faptul că se folosesc titluri uzurpate sau nume cu aparență nobiliară este un indicator al mizelor simbolice din jurul statutului de apartenență la această elită a Vechiului Regim. Totuși, nobilimea reprezintă un grup cu poziții sociale disparate. Unii nobili sunt bogați, alții săraci. Găsim printre ei persoane reduse la condiția de simpli
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
poziție dominantă, pe care simpla deținere a unor bunuri funciare nu ar mai putea-o asigura [Brelot, 1992]. Or, aceste forme de capital implică încă una, capitalul școlar, care a căpătat o mare importanță în strategiile de reinserare a familiilor nobiliare, pentru care odinioară preceptorii și o anumită indiferență față de diplome făceau regula. Condițiile acestei investiții în formarea școlară instituțională și nu prin intermediul preceptorilor particulari nu sunt lăsate la voia întâmplării, recurgându-se sistematic la așezăminte școlare excepționale. La Paris, Les
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
astfel de demers este grăitor în privința mizelor, care nu pot fi reduse la o simplă înclinație mimetică: castelul La Mormaire participă la munca de construcție a unei imagini și a unei filiații care folosește aceleași simboluri ca și vechile familii nobiliare. Construcția legitimității pozițiilor dominante recurge François Pinault și castelul La Mormaire François Pinault s-a născut într-un mediu relativ modest [Daix, 1998]. Astăzi, este deținătorul uneia dintre cele mai mari averi din Franța. Dar acest "bogat recent" manifestă în
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
originea din aristocrație și valorile ei. Nobilimea, prin înscrierea sa în durată, oferă o marcă identitară unică și foarte invidiată. Înnobilarea, acolo unde este încă posibilă, pare o învestire prețioasă. Ca și în cazul Legiunii de onoare, alegerea unui titlu nobiliar confirmă, în Belgia, serviciile făcute Statului și ordinii de drept. Léopold II, regele Belgiei, a acordat titlul de baron lui Édouard Empain în 1907. Acesta, fiu de învățător, născut în 1852, și-a construit averea în domeniul căilor ferate, a
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
și finanțelor. Beneficiind de o "concesiune de noblețe ereditară cu titlul personal de baron" în 1994, Albert Frère își vede confirmată apartenența la cea mai înaltă clasă socială odată cu alegerea sa în cadrul Jockey Club, cerc închis, în care vechile familii nobiliare fac regulile. Cei doi nași ai săi au fost contele Marc-Antoine d'Oultremont și ducele de Luynes, al cărui tată fusese președintele clubului Jockey. Candidatul își înmulțise semnele de bunăvoință în direcția înaltei societăți. Cumpărase acțiuni la grupul care edita
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]