450 matches
-
ergativ apare atunci când verbul tranzitiv nu-și poate marca obiectul cu un Caz, pentru că nu guvernează niciun competitor pentru Caz al acestui argument. Ca urmare, I marchează cazual subiectul din VP (autorii adoptă ipoteza subiectului intern), deci obiectul e în nominativ, iar subiectul, în ergativ. Obiectul în nominativ poate satisface Filtrul K fie ridicându-se în Spec,IP (ca nominativul din engleză), fie in situ (în miskitu); în ultima situație, obiectul este legitimat în poziția sa originară, în VP, dacă S-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
poate marca obiectul cu un Caz, pentru că nu guvernează niciun competitor pentru Caz al acestui argument. Ca urmare, I marchează cazual subiectul din VP (autorii adoptă ipoteza subiectului intern), deci obiectul e în nominativ, iar subiectul, în ergativ. Obiectul în nominativ poate satisface Filtrul K fie ridicându-se în Spec,IP (ca nominativul din engleză), fie in situ (în miskitu); în ultima situație, obiectul este legitimat în poziția sa originară, în VP, dacă S-Structura e suficient de transparentă pentru ca C
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Caz al acestui argument. Ca urmare, I marchează cazual subiectul din VP (autorii adoptă ipoteza subiectului intern), deci obiectul e în nominativ, iar subiectul, în ergativ. Obiectul în nominativ poate satisface Filtrul K fie ridicându-se în Spec,IP (ca nominativul din engleză), fie in situ (în miskitu); în ultima situație, obiectul este legitimat în poziția sa originară, în VP, dacă S-Structura e suficient de transparentă pentru ca C să guverneze această poziție. Aceste două opțiuni corespund celor două tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
β nu este un complement instrumental, dacă α este lexical și β este un complement/ablativ, dacă α este un N și β nu este un complement. Dacă principiile de mai sus determină distribuția Cazurilor structurale marcate, distribuția argumentelor în nominativ este determinată de Filtrul K (S-Structură): Dacă α este un nominal fără proiecția K (DP sau NP) cu un centru nonvid și α este centrul unui lanț argumental β, atunci: (a) α este c-comandat și guvernat de K
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inerente). O limbă trebuie să decidă care dintre aceste Cazuri este realizat ca argumentul unic al intranzitivelor, aceasta fiind unica diferență între sistemul ergativ și sistemul nominativ. Celelalte diferențe dintre limbi sunt rezultatul unor parametri independenți, legați de dihotomia ergativ/nominativ. În cazul verbelor tranzitive, asocierea argumentelor cu trăsăturile de Caz și de acord este identică pentru cele două tipuri de limbi: dintre cele două Cazuri structurale, cel mai înalt va fi atribuit argumentului A, iar cel mai jos, argumentului O.
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mai jos, argumentului O. Sursa variației de parametru este alegerea Cazului atribuit argumentului S. Bobaljik (1993) arată că în majoritatea abordărilor de tip GB (excepții: Levin și Massam 198510, Massam 198511, Marantz 199112), Cazul structural absolutiv din limbile ergative corespunde nominativului din limbile nominative, trăsăturile comune acestor două Cazuri fiind: (a) posibilitatea de realizare (cel puțin abstractă) printr-un argument în toate propozițiile finite, tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominative, trăsăturile comune acestor două Cazuri fiind: (a) posibilitatea de realizare (cel puțin abstractă) printr-un argument în toate propozițiile finite, tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul corespunde însă nominativului (Cazurile cele mai înalte în configurația sintactică), iar absolutivul, acuzativului (aflate mai jos în configurația sintactică). Conform OCP, în limbile acuzative, Cazul X este Nom. (= Erg.), iar în limbile ergative, Cazul X este Abs. (= Ac.). Agr1P 2 Agr1' 2 Agr1
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Massam (1985) analizează ergativitatea de suprafață în cadrul teoretic GB. Teoria celor două autoare este că în limbile acuzative verbul atribuie Cazul acuzativ argumentului intern care rămâne in situ, iar argumentul extern trebuie să se deplaseze în Spec,IP, unde primește nominativul; în limbile ergative, verbul atribuie absolutivul, iar I finit, ergativul (propunerea a fost făcută pentru limba niuean, care nu are acord). Limbile naturale au un Caz obligatoriu, care are prioritate în fața celuilalt − nominativul pentru limbile acuzative și absolutivul pentru limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se deplaseze în Spec,IP, unde primește nominativul; în limbile ergative, verbul atribuie absolutivul, iar I finit, ergativul (propunerea a fost făcută pentru limba niuean, care nu are acord). Limbile naturale au un Caz obligatoriu, care are prioritate în fața celuilalt − nominativul pentru limbile acuzative și absolutivul pentru limbile ergative. În propozițiile intranzitive, acest Caz percolează de la V la I, împiedicând atribuirea Cazului ergativ. Holmer (2001) își propune să demonstreze că Generalizarea lui Burzio (vezi Capitolul 3, 4.1.1.) nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
propuneri de revizuire completă a terminologiei. De exemplu, Creissels (2005) arată că nu există o modalitate de a stabili denumirile cazurilor în definițiile adoptate în cele mai recente lucrări tipologice, din moment ce denumirea tradițională de Caz direct este echivalentă cu definiția nominativului în anumite contexte, și cu a absolutivului, în altele, iar Cazul oblic corespunde fie ergativului, fie acuzativului. Propunerea de revizuire terminologică a autorului − interesantă, dar greu de acceptat în condițiile în care s-a impus deja o anumită terminologie − este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
iar Cazul oblic corespunde fie ergativului, fie acuzativului. Propunerea de revizuire terminologică a autorului − interesantă, dar greu de acceptat în condițiile în care s-a impus deja o anumită terminologie − este următoarea: (a) Caz absolut ("default", de desemnare, de exemplu, nominativul din latină) − nominativul, absolutivul − vs Cazuri integrative − ergativul, acuzativul, ergativul extins, acuzativul extins; (b) antiacuzativ − Cazurile integrative aflate în distribuție complementară cu acuzativul − vs antiergativ − Cazurile integrative aflate în distribuție complementară cu ergativul. 3.2. Corespondențe între denumirile cazurilor În
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în studii ca: Levin și Massam (1985), Bobaljik (1993), Chomsky (1995 [1993]), Laka (1993)18, Bittner și Hale (1996). Pe scurt, nodul AgrO este obligatoriu în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, AgrO atribuie acuzativul (absolutivul) argumentului O, iar AgrS atribuie nominativul (ergativul) argumentului A. În propozițiile intranzitive, AgrO atribuie acuzativul (absolutivul) argumentului S. Levin și Massam (1985) au formulat un Parametru al Cazului, conform căruia relațiile structurale dintre verb și argumente sunt identice în limbile acuzative și în cele ergative, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au formulat un Parametru al Cazului, conform căruia relațiile structurale dintre verb și argumente sunt identice în limbile acuzative și în cele ergative, dar diferă numai Cazul obligatoriu care trebuie atribuit în toate propozițiile finite: în limbile acuzative, I atribuie nominativul, iar V acuzativul; în limbile ergative, I atribuie ergativul, iar V absolutivul (vezi și supra, 2.5.). Laka (1993) încearcă să răspundă la întrebarea de ce nodul Agr cel mai de jos este obligatoriu activ în limbile ergative. Soluția autorului este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
e puternică, iar Agentul trebuie să urce pentru a o verifica. În limbile ergative, trăsătura Tranzitivitate, localizată în TrP, mai jos decât T, este mai puternică și atrage Agentul; proiecția TrP este absentă din propozițiile intranzitive, în care T atribuie nominativul argumentului S. În ambele tipuri de limbi, trăsătura mai puternică e verificată de argumentul extern (vezi și supra, 2.5.). Conform lui Ura (2001), verificarea Cazului este permisă în poziții tematice în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, v atribuie acuzativul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbi, trăsătura mai puternică e verificată de argumentul extern (vezi și supra, 2.5.). Conform lui Ura (2001), verificarea Cazului este permisă în poziții tematice în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, v atribuie acuzativul argumentului A in situ, T atribuie nominativul argumentului O, EPP este satisfăcut de A, iar O avansează dacă trăsătura de Caz a proiecției T este puternică. În propozițiile intranzitive, T atribuie nominativul argumentului S. Bok-Bennema (1991), care folosește termenul ergativitate cu sensul "imposibilitatea anumitor clase de verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, v atribuie acuzativul argumentului A in situ, T atribuie nominativul argumentului O, EPP este satisfăcut de A, iar O avansează dacă trăsătura de Caz a proiecției T este puternică. În propozițiile intranzitive, T atribuie nominativul argumentului S. Bok-Bennema (1991), care folosește termenul ergativitate cu sensul "imposibilitatea anumitor clase de verbe de a atribui Caz structural" (vezi supra, 2.1.), susține că ergativul trebuie analizat, asemenea genitivului, ca fiind un Caz excepțional; ergativul este atribuit de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Caz structural" (vezi supra, 2.1.), susține că ergativul trebuie analizat, asemenea genitivului, ca fiind un Caz excepțional; ergativul este atribuit de I subiectului verbelor tranzitive în poziția Spec,IP, iar obiectele sunt supuse obligatoriu pasivizării și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să urce în I ca să primească nominativul. 3.2.3. Abs. = Nom. și Ac.; Erg. = Erg. Legate (2008: 55−57 și în alte lucrări
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să urce în I ca să primească nominativul. 3.2.3. Abs. = Nom. și Ac.; Erg. = Erg. Legate (2008: 55−57 și în alte lucrări − vezi Bibliografia) susține că S și O nu primesc același Caz în toate limbile ergative. În funcție de acest criteriu, autoarea identifică două clase de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de Caz specifice nu este disponibilă; cazul morfologic "default" este inserat atât pentru Cazul nominativ al subiectului intranzitiv, cât și pentru Cazul acuzativ al obiectului tranzitiv; această situație din limbi ca warlpiri, niuean, enga este paralelă cu realizarea nulă a nominativului și a acuzativului în engleză (situație de sincretism morfologic); (b) în cea de-a doua clasă, absolutivul este echivalent cu nominativul, așa cum se întâmplă în georgiană. Legate (2008: 56) arată că absolutivul este o generalizare greșită, care ascunde o mare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Cazul acuzativ al obiectului tranzitiv; această situație din limbi ca warlpiri, niuean, enga este paralelă cu realizarea nulă a nominativului și a acuzativului în engleză (situație de sincretism morfologic); (b) în cea de-a doua clasă, absolutivul este echivalent cu nominativul, așa cum se întâmplă în georgiană. Legate (2008: 56) arată că absolutivul este o generalizare greșită, care ascunde o mare varietate de tipare de marcare cazuală. Legate (2006b: 151) a formulat următorul argument: în timp ce toate celelalte cazuri sunt marcate sufixal, absolutivul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cazuală a nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
atunci nu va atribui Caz structural. Limbile ergative nu au categoria F, de unde rezultă că Agentul în ergativ, generat în specificatorul unei proiecții funcționale, este legitimat tematic, nu și structural; legitimarea absolutivului a beneficiat de o analiză paralelă cu legitimarea nominativului din construcțiile inacuzative din limbile de tip acuzativ. Deplasarea argumentelor (engl. A-movement) nu se declanșează neapărat din necesități de marcare a Cazului, cum se susține în general; argumentele sunt marcate cu nominativ sau cu absolutiv din întâmplare; aceste Cazuri sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a beneficiat de o analiză paralelă cu legitimarea nominativului din construcțiile inacuzative din limbile de tip acuzativ. Deplasarea argumentelor (engl. A-movement) nu se declanșează neapărat din necesități de marcare a Cazului, cum se susține în general; argumentele sunt marcate cu nominativ sau cu absolutiv din întâmplare; aceste Cazuri sunt întotdeauna disponibile în propozițiile finite, ca urmare a prezenței categoriei Timp (Nash 1997: 139). În concluzie (Nash 1997: 140), ergativul și absolutivul au statut diferit: ergativul este un caz pur morfologic, atribuit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Agentul nu este proiectat tematic în limbile ergative, adică nu este proiectat ca specificator al v, însă poate fi introdus ca adjunct. Nash (1996), Mahajan (1993)36, Woolford (1997) au arătat că ergativul nu este un Caz structural paralel cu nominativul, ci e un Caz lexical, paralel cu dativul. Woolford (1997) a subliniat existența unui gol în inventarul de Cazuri lexicale disponibile în GU − nu există un Caz lexical asociat cu Agentul − pe care ergativul l-ar umple. Asocierea cazului ergativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]