1,188 matches
-
el însuși dezamăgit, propune o soluție aparent absurdă, însă singura care mai poate salva „așteptarea” - absența ca dovadă a existenței, sugerând ipoteza „creației din nimic” (creatio ex nihilo), dar și incapacitatea noastră de a înțelege, accepta și suporta nihilismul sau nonsensul existențial: nu există sens, noi suntem sensul! Teama de a fi singuri în univers este teribilă și tocmai „așteptarea originară”, acest „trebuie să vină Cineva”, liniștește pe moment creierul nostru obsedat de ordine și prizonier al lanțurilor cauzale lineare de
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în „istoriile” sentimentelor și emoțiilor individuale? D.G.: Spuneam mai devreme că limbajul nu este liber nici de contingențe și nici de duplicitate. Afirmațiile scoase din contextul lor sau despărțite de persoana care le face pot fi contradictorii, absurde sau un nonsens. În replică, iată un gând a lui Kierkegaard: „Din cel ce niciodată nu poate uita, nici nu se va naște vreodată ceva!”. Neprelucrarea trecutului nu a determinat niciodată în mod reflex și repetarea acestuia, care nici n-ar fi o
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
vorbește în neștire. Secvențele realității, percepute ca în vis sau ca prin ceața unei minți bolnave, se deformează, se descompun, se mișcă haotic prin memoria personajelor și trec în text la întâmplare, în intenția de a sugera precaritatea identității eului, nonsensul existenței umane. În cele din urmă, P. H. pare să se fi cantonat în zona dintre beletristică și psihologie/psihiatrie, din dorința de a valorifica o experiență. O plachetă de versuri, Sintagmele ochiului (2003), înscrie un salt parcă într-o
POPA HOMICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
transforme într-una reformistă, poporanistă vor fi obiectul altor intervenții ale lui C. Stere (Socialiștii și mișcarea națională, Poporul în artă și literatură, Social-democratism sau poporanism? etc.). În ultimă analiză - susține Stere - de vreme ce programul social-democrat este „o imposibilitate și un nonsens”, se optează pentru un „socialism țărănesc”, realizat prin reforme, culturalizare, răspândirea cunoștințelor practice, utile în lumea satului, împroprietărire, desființarea marilor latifundii și sprijinirea micilor proprietari, vot universal, egalitate în fața legilor etc. Pe plan literar p. argumentează teoria specificului național. Ideea
POPORANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288959_a_290288]
-
și sinapsă, Iași, 1992; Mișcarea cerească, Iași, 1993; Vrăjitorii marelui vid - Magicians of the Emptiness, Iași-Springfield, 1997; Legenda, Iași, 1998; Falii 3, Iași, 2000; Profetul la marginea imperiilor, București, 2000. Traduceri: Antonietta Dell’Arte, Bagheta magică, Iași, 1995; Luigi Attardi, Nonsens, Iași, 1995; Souleiman Awwad, Între trandafiri și cer, Iași, 2000. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Prima verba, RL, 1979, 27; Constantin Crișan, Poezia tânără, ST, 1982, 6; Cristian Livescu, Simțul stelar, CRC, 1984, 19; Valentin Tașcu, „Tihna scoicilor”, ST, 1984, 8
PENDEFUNDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288753_a_290082]
-
și devine obiectul investigării științifice sub numele de sociologie, care Întreprinde studiul teoretic al realității morale” (p. 302). Dar morala nu expune numai ceea ce sunt faptele morale, ci și ceea ce ar trebui să fie și o știință normativă este un nonsens. Nu ne putem Împăca apoi cu cele ce susține dl Bruhl când spune că „morala unui popor sau a unei civilizații nu este de făcut; ea este făcută; morala, ca și fizica, nu cercetează cum ar trebui să-i fie
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
citat, contextualizarea, sugestiile comparatiste sunt utilizate eficient, integrate în discursul critic. Scrisă de un critic, cartea e o istorie estetică, M. fiind, fără îndoială, adeptul unei idei formulate de G. Călinescu: „O istorie literară fără scară de valori este un nonsens”. Scriitorii sunt tratați diferențiat, după importanță și după specific, prin adaptarea metodei și a opticii. Ca structurare și ton, lucrarea amintește, mai ales în paginile dedicate perioadei contemporane, de Istoria literaturii române contemporane a lui E. Lovinescu din 1937. Trebuie
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
de stări sufletești”. Aventurile lui se mută în spațiul fantast sud-american, la San José, orașul așezat lacustru pe „butelii de whisky”. Suprasaturația clișeelor literare cu care jonglează, în deriziune, textele avangardiste se transferă, treptat, în mărci ale suprarealismului: metafora coalescentă, nonsensul ca procedeu stilistic, lumea fragmentară în proces de disoluție, poemul-definiție (Poem de buzunar). Inversând raportul ficțiune-viață, B.-F., ca și Puk, personajul său, „sări din mers în realitate”, din poemul suprarealist în reportaj. O poetică a reportajului, detectabilă în declarațiile
BRUNEA-FOX. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
fără a ști, pentru că facem aceasta instinctiv - un vis povestindu-l partenerului, unui prieten, unui coleg de serviciu etc. Dar nu am ajuns încă la capătul dificultăților, deoarece, din cauza absurdității sale, visul se dovedește adesea imposibil de povestit. Improbabilitățile, anacronismele, nonsensurile producțiilor noastre imaginare fac nararea lor delicată, ca să nu spunem imposibilă. Dificultatea este în egală măsură datorată formei viselor, care sunt în principal construite din imagini, sentimente și emoții, adică din elemente a căror verbalizare și raționalizare este dificilă. Povestirea
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
voia întâmplării.” De rândul acesta, însă, nu mai este vorba de o dezordine agitată, ci de o toropeală amenințătoare care îl cuprinde pe bărbatul ce va rămâne gol, mic și flasc. La Albala, Antipa asistă neputincios la prăbușirea lui în nonsens: „Sunt apa din ceașca asta care este tot eu, dar o clătinare, uite, o adiere face să-mi scape sensul, apare, se scufundă, nu este.” Haosul agitat de moartea intempestivă anunțată - și, în sens performativ, înfăptuită - de Antipa este înlocuit
BALAIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
fenomenului de înstrăinare a individului, surprins excelent în sintagma marcusiană „de unidimensionalizare” a individului în societatea occidentală contemporană. O asemenea situație l-a determinat pe R. Laing să considere că întreaga simptomatologie a bolnavului psihic, în multe cazuri, este un nonsens, o strategie prin care el se repliază spre sine din cauza unei realități cu prea multe constrângeri (Laing, 1970, p. 223). În interiorul societăților occidentale, la începutul epocii moderne (capitalismului), fenomenul excluderii persoanelor cu tulburări mentale - „nebunilor” - este general și tratat de la
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
să ajungă irelevantă. De regulă sunt ocolite aceste accepțiuni, însă, așa cum vom vedea, poți întâlni scrieri și autori care știu să revină asupra lor. Probabil ar trebui văzut de fiecare dată în ce fel acceptăm noi frontiera dintre sens și nonsens. Acești termeni au făcut deja o carieră impresionantă în diferite cercetări ale timpului, logice și lingvistice, psihanalitice, culturale și ontologice. Însă nu încerc să mă alătur, prin ce voi spune, acestei vaste ofensive în stăpânirea problematicii sensului. Dimpotrivă, caut să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
vedea în primă instanță din cele ce urmează. Ne dăm seama că, în definitiv, multe pot să apară străine sensului, mai ales în lumea formelor de expresie și în cea a vieții. Cu orice distanță față de percepția obișnuită a lucrurilor, nonsensul se face resimțit într-un fel sau altul. Nu trebuie să ne gândim doar la unele întâmplări mai ciudate. Nici doar la acele propoziții, idei sau experiențe care ne apar deodată incomprehensibile. Multe situații pe care le socotim comune lasă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
îți cere să o recunoști nemijlocit. Și să o privești altfel, la distanță de reacțiile obișnuite în fața a ceea ce trece dincolo de regulile comune ale sensului. Un argument sceptic ne spune că, de fapt, ceea ce sesizăm - sub numele sensului sau al nonsensului - nu reprezintă ceva în sine. Ceea ce sesizăm privește modul în care ceva se arată într-o anume experiență. Nu se arată univoc și dintr-odată, ci cunoaște varii chipuri, de la ceea ce numim simplă aparență și până la ceea ce se arată pe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu acele confuzii pe care de obicei le generează în mintea noastră. Mă restrâng la această simplă mențiune, că nu e cu putință sesizarea a ceva nemijlocit în sine. Prin urmare, e firesc să privim altfel ceea ce numim sens și nonsens. Aș spune că firesc este să le privim ca în oglindă, adică speculativ. Ceea ce vedem este mai curând o imagine, una din câte pot să existe, chiar dacă uneori nu știm a cui imagine este. De altfel, nu întotdeauna o imagine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
percepției și voinței. Odată cu percepția comună survin altele, aparent străine, estetică și ludică, speculativă și religioasă. Iar lumea pe care o descoperă poate să facă într-o privință inutile - sau chiar să suspende - reprezentările obișnuite cu privire la ceea ce numim sens și nonsens. Este destul dacă ne gândim, de exemplu, la modurile variate de vorbire pe care omul le poate asuma, cotidian și tehnic, narativ sau religios. Ce se întâmplă în aceste cazuri? Față de sensul comun, survin ușor tot felul de abateri, unele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ține de jocul secund al limbajului poate să apară fără sens. Dacă e vorba de o lipsă a sensului în genere sau de un deficit al celui comun, nu avem cum ști în primă instanță. Doar că acum poți întâlni nonsensul la un alt nivel decât cel comun. Poate fi aparent, dar, în alte situații, lăsat cu bună intenție să se vadă ca atare. Își fac loc astfel imagini și apariții insolite, obiecte noi, unele imposibile din punct de vedere logic
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
metafizica e greu de concurat în explorarea celor „absurde“. E adevărat, narațiunea și literatura de ficțiune par să ducă mult mai departe o asemenea posibilitate, numai că nu pretind să ne spună o dată pentru totdeauna cum arată această lume. Încât „nonsensul“ pe care îl cultivă pare să dispună de o altă libertate, aproape gratuită. Cât privește viziunea religioasă, aceasta caută să distingă între cele ce stau în puterea omului și cele ce nu stau. Ne lasă a înțelege că omul nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
termeni. El caută uneori imposibilul ca atare, ține cu tot dinadinsul să exprime clar ceea ce este inefabil și să înțeleagă în mod conceptual ceea ce este incomprehensibil în sine. De unde, atâtea propoziții lipsite de sens. E adevărat însă, în vorbirea metafizică nonsensul nu cunoaște doar această expresie orgolioasă și tristă. Cum vom vedea în paginile ce urmează, uneori prezența sa e intenționată, mai ales în formulări paradoxale, căutând să indice înseși limitele gândirii noastre. Așadar, destule reprezentări și imagini pot fi considerate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
adevăruri, ca să ne spună în definitiv că nici unul nu este ultimul. Pune în discuție - cu destulă discreție - mai toate pozițiile filozofice, inclusiv cea pe care el însuși pare să o susțină. Vorbește simplu, lăsându-te să vezi cum sensul și nonsensul se arată în același timp cu limitele lor. Iar ceea ce spune poate să echivaleze cu tăcerea însăși, probabil că tocmai aceasta așteaptă până la urmă în spatele cuvintelor. Am putea crede că asemenea situații sunt până la urmă simple excepții. Sau că e
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Am putea crede că asemenea situații sunt până la urmă simple excepții. Sau că e vorba de unele exerciții solitare ale minții omenești. Însă lucrurile nu stau astfel, excesul survine cu orice rostire ce ia distanță de practica obișnuită a vorbirii. Nonsensul poate să apară cu orice distanță față de lumea comună a vieții. Nu doar prin unele gesturi insolite, nici doar prin acele acte pe care le-am putea numi pure, precum ruga în pustie, iubirea necondiționată și moartea în numele unei idei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Ar putea ține de atitudinea noastră naturală. Nu însă și atunci când Hegel spune, în „Introducere“ la Filozofia spiritului, că . Acum paradoxul este căutat cu grijă, iar atitudinea devine reflexivă. În alte cazuri însă, atitudinea naturală descoperă ea însăși paradoxuri surprinzătoare, nonsensuri subtile (ca în sentința anonimă: „nimic nu începe unde începe“). Se dovedește a fi de secundă instanță în chiar această primă instanță. Iar atitudinea elaborată poate să facă loc unor nonsensuri naive, ca atunci când se vorbește, cu autoritatea savantului, despre
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cazuri însă, atitudinea naturală descoperă ea însăși paradoxuri surprinzătoare, nonsensuri subtile (ca în sentința anonimă: „nimic nu începe unde începe“). Se dovedește a fi de secundă instanță în chiar această primă instanță. Iar atitudinea elaborată poate să facă loc unor nonsensuri naive, ca atunci când se vorbește, cu autoritatea savantului, despre faptul că timpul curge liniar și ireversibil, uneori mai repede, alteori mai încet etc. Unui astfel de nonsens îi este preferabil, totuși, cel propriu conștiinței simple, când spune că nu mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în chiar această primă instanță. Iar atitudinea elaborată poate să facă loc unor nonsensuri naive, ca atunci când se vorbește, cu autoritatea savantului, despre faptul că timpul curge liniar și ireversibil, uneori mai repede, alteori mai încet etc. Unui astfel de nonsens îi este preferabil, totuși, cel propriu conștiinței simple, când spune că nu mai este timp întrucât acesta a trecut deja. Însă, repet, dificultatea distincției este vizibilă mai ales în cazul acelor relatări care încep cu „se spune“. Iar acest „se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
vreun fel ultima, un nume ultim. Aș observa aici că tetralema negativă lasă în urmă granița dintre cele cu sens și cele lipsite de sens. Mai ales prin ultima lemă, aduce în fața bunului simț ceva straniu: nici „nici sens, nici nonsens“. Te obligă să faci un pas înapoi, ca să-ți regăsești măcar provizoriu un punct de sprijin. În același timp, poate să descopere un cuprins uluitor, minunat, mai ales când o întâlnești într-o narațiune pe măsură. Ne este cunoscută mica
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]