KorAP: Find »[drukola/base=noră & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...114 >

2,833 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

se întâmple să nu mai vină? Întrebi de parcă n-ai ști ce zile trăim! E, oricum... Cu el n-au nimic. Ce pot să aibă cu el? Un copil! Ce-au avut și cu Alexandru. Știi ceva? strigă pe neașteptate nora și sări din pat, izbindu-se de șifonier în întuneric. Întinse mâinile bâjbâind spre ușă, până dădu de căldarea cu apă. Scufundă cana și bău lacom, apoi spuse cu vocea joasă, aproape în șoaptă. Crezi că, dacă-i iubești, numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
începu să se îmbrace. Cu ochii încordați, nimeri geamul și-l crăpă încetișor. Lumina lăptoasă năvăli buimacă înăuntru, cenușie și rece, făcând-o să clipească mărunt. Bătrâna se întoarse oftând și-și strânse părul la spate. Se uită cum doarme nora, cu fața-n sus, c-o mână sub cap, dezvelită și transpirată, c-un picior afară, cu genunchiul gol și rotund deasupra cearșafului. Ce-i pasă! Doarme ca pietrele! Nu-i mai ieșea din minte cum plecase Toma și i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și el român curat, din moment ce n-a găsit nici un prost de neamț s-o ia, de care să nu se lege nimeni, s-o scape de lagăr intrând el în locul ei, o pândea și era-n război cu astălaltă, cu nora. Între ele se-ntemeiase-n tăcere războiul soacrei și nurorii, hărțuiala și pânda înverșunată. Când o vedea plecând, îi tresălta inima de bucurie. Poate se duce, și dusă rămâne. Poate are, poate-și găsește pe cineva! Atâta pagubă! Pagubă-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de neamț s-o ia, de care să nu se lege nimeni, s-o scape de lagăr intrând el în locul ei, o pândea și era-n război cu astălaltă, cu nora. Între ele se-ntemeiase-n tăcere războiul soacrei și nurorii, hărțuiala și pânda înverșunată. Când o vedea plecând, îi tresălta inima de bucurie. Poate se duce, și dusă rămâne. Poate are, poate-și găsește pe cineva! Atâta pagubă! Pagubă-n ciuperci! Cărare bătută! Când o vedea plesnind de sănătate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cine știe pe unde se chinuie de dorul ei, și la ea, maică-sa, care l-a făcut și l-a crescut și-a rămas văduvă și nemăritată din pricina lor, nu se gândește nici ca la bruma de anțărț. Ei, nurorii, ce-i pasă! zace toată ziulica risipită-n lene și gărgăunii ei, o ia la sănătoasa, hai-hui, umblând brambura de cum dă răcoarea serii și cât ține noaptea, pe lună, ca o strigoaică! Vine, tiptil, cu rouă pe haine și părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
numai atât așteaptă, zbânțuratecul, să se rătăcească și el pe cărări străine! Ah, doamne, ce bucurie, ce liniște! Ce-ar mai întineri și s-ar înzdrăveni din nou să se poată odată descotorosi de pacoste! La ce-i trebuia ei noră-n casă? La ce folosesc toate femeiuștile astea cu vânt sub fuste care dau târcoale în jurul copiilor ca lupoaicele la stână, dacă nu numai la împovărarea și grijile bietelor mame! De la ele, tot răul și înstrăinarea. De la hărmăsăroaicele astea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
voile. Vedea bine cum o privesc toți cu ochii înfometați, dar se prefăcea că nu vede. S-o creadă proastă. Mai bine așa decât s-o sperie. Un amestec de patimă a răzbunării și slăbiciune o ținea țintuită lângă patul nurorii, privind-o cum n-o privise niciodată. Dacă ar fi putut ar fi rămas acolo, neclintită, până i s-ar fi desprins carnea de pe oase, numai să simtă plăcerea aceea ciudată, ca o amețeală care i se urca din stomac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
leagăn. Dacă-o îngăduia și-o îngăduia în felul ei nepăsător, când o răzbea prea mult singurătatea și deznădejdea -, dragostea ei era zgârcită și aspră, amenințată mereu de teamă, simțind cum, pe zi ce trece și nu mai vine Toma, nora-i scapă din mână, râzându-și de ea și de el, de ei toți, cum, poate, și-a râs de la începutul începutului, de cum a apărut în casa lor, și ea, mama, a simțit în ea, care nu era încă muiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
n-o iubea, dar nici n-o putea goni. Trebuia doar să fie atentă și să se poarte cu cea mai mare chibzuință. Țarcul rămânea totdeauna deschis și când se ducea, și când se-ntorcea și era de-ajuns ca nora să i se uite în ochi, cu ochii ei învăpăiați și sălbateci, de mânz care nu suferă zăbala, ca ea, bătrâna, cu toate drepturile de stăpână, să plece fruntea și să-i îngăduie orice fără să crâcnească. Piciorul alb, gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
pe muchia dealului, cu urechile ciulite, ochii deschiși și boturile ridicate, cuprinși de-o deznădejde atât de mare, cum numai pe câini poate să-i apuce câteodată. Lătrau sau urlau cu rândul spre lună. Bătrâna, în sfârșit, se desprinse de lângă noră. Porni spre ușă, să-l învelească și pe Miluță. Abia făcu doi pași, aplecându-se spre salteaua întinsă pe podele, unde dormea, că rămase cu ochii, cu palma la gură, înăbușindu-și un țipăt. Băiatul dormea, cât era de lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
unde dormea, că rămase cu ochii, cu palma la gură, înăbușindu-și un țipăt. Băiatul dormea, cât era de lung, cu fața îngropată în pernă, parcă s-ar fi ferit de lumină, îmbrăcat în hainele lui Tom. Se repezi la noră-sa și-o smuci de umăr. Fată, scoală! Auzi? Lasă-mă! Mai lasă-mă! scânci Cerboaica buimacă și se răsuci pe partea cealaltă, gata să adoarmă din nou. Bătrâna n-o slăbi. Tu i le-ai dat? Cerboaica se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
vadă la față. Ce-i cu tine, dragu mamei, ce-ai pățit? începu să întrebe cu-o voce ascuțită care umplu de neliniște toată camera. Ce-i cu el? Și tu ce stai ca o paparudă? Vino repede! strigă la noră-sa, ciudoasă. Cerboaica înțelese ce s-a întâmplat. O împinse ușurel într-o parte. Lasă-l în pace. O fi căzut și s-o fi lovit. N-are nimic. Lasă-l să doarmă. Uite ce vânătaie! Uite la ochiul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
nu servea și mai mult nu servea citea ziarele. Invalidul, un om ciudat cum nu se mai pomenise în orice caz, ea, bătrâna, nu mai pomenise. Bănuia că e scrântit. Altfel, de ce-ar ajuta-o pe ea și pe noră-sa atât de mult, sau i-o fi plăcând de noră-sa! Dar era prea bătrân pentru asta, și, pe urmă, prea tăcea. Nu spunea nimic niciodată. Orice l-ai fi întrebat, dădea din cap, sau nu dădea nici din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
om ciudat cum nu se mai pomenise în orice caz, ea, bătrâna, nu mai pomenise. Bănuia că e scrântit. Altfel, de ce-ar ajuta-o pe ea și pe noră-sa atât de mult, sau i-o fi plăcând de noră-sa! Dar era prea bătrân pentru asta, și, pe urmă, prea tăcea. Nu spunea nimic niciodată. Orice l-ai fi întrebat, dădea din cap, sau nu dădea nici din cap, își măcina fălcile când se uita în stradă sau la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
aplecându-se-n scaun, până când nu i se mai vedea decât moțul rărit și cenușiu, din creștet, și-ncepea să citească. Încolo era om bun, respectuos și săritor. Bărbat să-i fi fost, și n-ar fi fost mai bun. Nora zicea c-ar fi fost profesor pe undeva prin centrul orașului înainte de a-l duce pe front. Poate de asta și stătea toată ziua cu nasu-n ziare și-i trăsnise să pună firma aceea, care se vedea de la barieră, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
strigă. Doar nu ești de sticlă! Bonjour, papa! izbucni veselă Cerboaica, apoi se aplecă spre bătrână șoptindu-i încetișor, la ureche: Mamă, vino puțin afară. Am, să-ți spun ceva. Afară, când se uită la ea, bătrâna văzu că obrajii nurorii ardeau. Își frângea mâinile de nerăbdare. L-a văzut! Suntem salvate, mamă! L-a văzut! Bucuria îi învăpăia obrajii. E-n oraș. Nu ți-am spus eu? Bătrâna o privi cu niște ochi mari, speriați, strângându-și brațele la piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
văzut! Suntem salvate, mamă! L-a văzut! Bucuria îi învăpăia obrajii. E-n oraș. Nu ți-am spus eu? Bătrâna o privi cu niște ochi mari, speriați, strângându-și brațele la piept atât de slăbită de vestea cea mare că nora trebui s-o sprijine. N-auzi, mamă? o zgâlțâi ea s-o trezească. Tom! Tom! Despre Tom este vorba. L-a văzut Miluță astă-noapte! Bătrâna parcă ar fi surzit brusc sau ar fi uitat sensul cuvintelor. Cerboaica o luă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
o găsea era numai pentru că ea nu auzise și nu știa că el o caută. Erau atât de aproape unul de altul, și ea nu-și dădea seama. Tom, băiatul mamei! șopti ca și cum l-ar fi simțit lângă ea. Pe noră și pe Invalid îi uită, ca și cum ar fi dispărut din cameră, și camera întreagă cu mesele soioase și respingătoare, dispăru și ea, înlocuită de gândul acum clar și luminos în mintea ei că Tom e undeva pe aproape și-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
sfâșiată, și n-a mai fost nimic decât spaima să nu-l piardă și pe-al treilea, pe Miluță, pe ultimul. Spaima și neliniștea trează ca o lupoaică flămândă și pânda neîmpăcată care-o făcea să stea cu ochii pe noră și s-o-mboldească mereu, doar-doar o scoate-o din prudența și încăpățânarea ei, cu care-i venea de hac, și să se lase ca o cerboaică sălbatecă prinsă-n lațul și capcana pregătite cu-atâta iscusință. Ne-au băgat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
din răutate, s-o sperie, să râdă de ea. Sari cu gura?! Îmi faci observații?! Ultragiezi forța publică în exercițiul funcțiunii?! Dumneatale știi ce-i asta? Știi că pot să te arestez? Ia spune, o luă el repede, unde-i noră-ta? A dormit acasă as-noapte? S-a trezit, sau încă lenevește în pat? Că așa sunt doamnele astea cu pielea fină, lenevesc pănă la zece-n pat, să-și întrețină tenul. Dă-i drumul! Nu-i acasă, îngăimă bătrâna, nesigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
autoritară și aspră, deprinsă cu comenzile militare, îl făcu să amuțească pe plutonier. M-am plictisit de-atâta trăncăneală. Ce ai cu femeia? Las-o să-și vadă de treabă, să termine podelele, și nu te mai lega nici de noră-sa, că nu te văd bine! Las-o în pace! Bagi groaza în ea, nu vezi?! Plutonierul se ținu bățos. Ușurel, jupâne, că nu știi despre ce-i vorba! Ei, despre ce-o fi, că doar nu dau rușii peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
spuse Cerboaica, liniștită, și-i arătă farfuria pe care-o ținea în mână. Aha! Bine, bine, o aprobă bătrâna, și-i făcu un semn șiret cu ochiul. Au venit jandarmii! Și ce dac-au venit? Nimic. Ziceam și eu așa. Nora miji ochii și-o privi ca pe-o gânganie. Ce-ți umblă prin cap, mamă!? C-un zâmbet ciudat pe buze, bătrâna o învălui într-o privire grăbită: Credeam că te duci! Nu te duci? Unde să mă duc? După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ajungem și noi la rând! oftă o bătrână atât de ostenită sau bolnavă, sau atât de-nspăimântată de răzbunarea soartei provocată de propriile ei vorbe, că nu mai avu putere și se rezemă de Cerboaică. E aici prefectul? se interesă nora. Ni s-a spus că-i aici. Aici, aici, maică, dar ce să ne facă el? se căină bătrâna. Face și el ce poate, spuse altcineva. Dacă pleca și dumnealui cu autoritățile... Dacă pleca, se ghiftuia în altă parte... De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
prefectul. A ajuns, cum v-am spus, om însemnat. Are mai multe decorații decât au jumătate din locuitorii acestui oraș. Cu meseria lui de podar, a devenit un om de bază al războiului. Ce vă pot spune e... dacă doamna, nora dumneavoastră, ar dori, la modul cel mai amiabil, o intervenție pe lângă Comandamentul german spre a se facilita o întâlnire cu fiul dumneavoastră, mi-aș oferi serviciile de intermediar... Știam eu c-o să reușesc, mărturisi cu sinceritate bătrâna. Dumnezeu mi te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
o întâlnire cu fiul dumneavoastră, mi-aș oferi serviciile de intermediar... Știam eu c-o să reușesc, mărturisi cu sinceritate bătrâna. Dumnezeu mi te-a scos în cale, domnule. Sigur, sigur că da, se însufleți ea. Tot Dumnezeu mi-a hărăzit nora pe care o am. O să se ducă peste tot unde-o să vrei dumneata. Tot ce-o să vrei dumneata o să facă, numai să-l găsească și să-l aducă pe Tomiță al nostru. Nu-i așa, noră? Cerboaica o privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]