10,880 matches
-
privind pauza în acțiunea muzicală. Ea poate primi următoarele accepțiuni: non sunet și non-activitate (muzicală). În primul caz avem de-a face cu valoarea Ø atribuită zonei respective a parametrului (spațial) IT, acțiunea muzicală desfășurându-se în continuare în această „nuanță”, iar în cele de-al doilea caz, avem de a face cu întreruperea (totală) a acțiunii muzicale (lapsus, ieșire din procesul „rostirii”, al comunicării muzicale). Pornind de la cele înfățișate mai sus și în sensul tipologiilor morfologice și sintactice studiate în
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
ploi rare dar repezi, cu miros de vară și de fulger zvântate repede cu susur de vânt care a trecut ca o boare peste livezi de piersici, nuci bătrâni și meri ce dau În pârg, luînd de la fiecare câte o nuanță de miros și gust, pe care le lasă să se aștearnă peste Dumnezeeasca viță. După aia aștepți! Aștepți o vară și o toamnă. Când toamna s-a Împlinit pleznind de rod și fruct, când mândră și-a pus veșmânt de
In Triolul de Sud. In: Editura Destine Literare by Ioan Vlad Nicolau () [Corola-journal/Science/76_a_339]
-
parcursul variabilelor vom reuși să înțelegem mai bine acest gen de spectacol și îi vom sesiza mai ușor particularitățile. Datorită existenței variabilelor, fiecare operă ființează în memoria colectivă ca o entitate aflată într-o permanentă dezvoltare, acumulând cu fiecare montare nuanțe și fațete din cele mai diverse, uneori chiar contradictorii. Astfel, bogăția operei nu constă în vastitatea repertoriului, ci în diversitatea variantelor interpretative, ca rezultat al determinării variabilelor de către diverși factori care intervin în fiecare etapă a procesului efectiv de comunicare
Particularități ale teatrului liric by Raluca Pașcalău () [Corola-journal/Science/83154_a_84479]
-
libretul. Aici variabilele rămân din punct de vedere teatral aproape în totalitate nedeterminate, iar singurii factori determinanți sunt interpretarea muzicală și creația soliștilor. Pentru a-și transmite mesajul artistic, soliștii au la dispoziție mijloace specifice de codificare precum culorile vocale, nuanțele, cezurile, frazarea, etc. Având în vedere subtilitatea acestor procedee, pentru a putea descifra soluțiile propuse pentru variabile, spectatorul trebuie fie să aibă o mare sensibilitate muzicală astfel încât să intuiască afectiv mesajul artistic și să nu simtă nevoia unei determinări explicite
Particularități ale teatrului liric by Raluca Pașcalău () [Corola-journal/Science/83154_a_84479]
-
elementele de limbaj teatral sunt dilatate. Timpul este mult mai lung decât cel eficient necesar, stările sufletești prin care trec personajele sunt hiperbolizate, acțiunea este una alegorică, esențializată, iar personajele sunt caractere puternice, memorabile, dar rotunde, având infinite trăsături în nuanțe din cele mai diverse. Aceste perticularități ale teatrului liric fac ca receptarea să fie o trăire personală și înălțătoare. Cu tot fastul care îl caracterizează, spectacolul de operă este o experiență unică și efemeră, ce își găsește adevărata strălucire în
Particularități ale teatrului liric by Raluca Pașcalău () [Corola-journal/Science/83154_a_84479]
-
în la minor - Moderato - semnată de Enescu la 5 octombrie 1911- Caracalia. Aici se reflectă experiența dobândită în scrierea Cvartetului pentru pian, vioară, violă și violoncel în re major, op.16 (1909 - Paris). Această parte cu aspect de poem de nuanță epico-rapsodică, poate fi considerată precursoarea capodoperei enesciene care este Sonata a treia „în caracter popular românesc” pentru pian și vioară în la minor, op. 25 (Sinaia, 18 noiembrie 1926). Partea de cvartet în do major din 1906 continuă un sistem
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
f sempre, neornamentat în primele două măsuri, apoi intonat ca tril. Staticul se îmbină astfel cu dinamicul, atitudine ce rezonează cu cea a discursului coral. Densitatea instituită de ritmul în șaisprezecimi precum și oscilarea sonoră pe elementele unor grafuri în aceeași nuanță ca cea a saxofonului determină un rezultat sonor viu, fluctuant. Silabele asemantice, cu toate că se repetă, nu generează relații speciale între sunete. Acestea se nasc independent de natura fonemelor atribuite lor. Ma, ra, na precum și ansamblul vocalelor din limba română constituie
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
cu o melopee alcătuită preponderent din sunete lungi, ornamentate cu alte sunete scurte comparabile cu apogiaturile simple și duble. Sunetele pilon ale melodiei sunt sol, la, re, fiecare impunându-se într-una dintre secțiunile f, mf, mp<footnote Analogiile dintre nuanțe și sunetele aferente (isonul ornamentat) întâlnite sunt: f - sol, mf - la, mp - re. Ex. nr 13 redă secțiunea mediană. footnote>. Dacă ar fi să realizăm o categorie tipologiilor sub care se prezintă isonul în creația lui Ștefan Niculescu, discursul saxofonului
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
intensificarea tensiunii, amplificată gradat. Deasupra acestei texturi dense, vocea saxofonului este reliefată, detașându-se ca fir melodic principal aflat în continuă expansiune. Din punct de vedere dinamic, secțiunea culminează în momentul schimbării saxofonului alto cu cel sopranino (măs. 133), când nuanța generală este din nou f. Fără ca scriitura vocală sau cea instrumentală să fie modificată semnificativ, compozitorul materializează aproape fizic intenția atingerii unor înălțimi spirituale demne de titlul piesei de față. Ascensiunea spre registrul acut și intensificarea evenimentelor sonore prin procedee
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
psihanaliză relatate În roman determinând parcursul de elucidare a paradoxurilor individuale. Alternanța trecutprezent configurează pe parcursul operei două ipostaze resimțite puternic atât prin prisma opozițiilor cât și prin legăturile aflate Într-un proces continuu de metamorfoză. Imaginea paternă se constituie prin nuanțele unor perspective multiple și este proiectată atât direct cât și aluziv prin rememorarea a trei etape: copilăria, adolescența și viața de adult a fiului. Momentul ce anticipează dorința protagonistului de a-i dedica tatălui un roman survine În urma morții acestuia
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92876]
-
suficient de Încărcat pentru povestea liniar previzibilă prezentată. Personajul principal este detașat de lumea În care trăiește, singuratic, depresiv și nu face altceva decât să mediteze la percepția sa asupra lumii degradate; pornind de la idei fixe, Își schimbă concepția, adăungând nuanțe la interpretările sale și apoi se redescoperă prin cea de a doua șansă oferită de autor.
ALECART, nr. 11 by Tudor Berbinschi () [Corola-journal/Science/91729_a_92885]
-
care e deja renumită. Dacă un disc este vopsit În toate culorile curcubeului și apoi Învârtit, o singură culoare va fi vizibilă, și anume: griul. În consecință, obiectivul biologului sexual este de a „Încetini viteza psihologică”, pentru a dezvălui toate nuanțele vieții intime.” În ceea ce privește dimensiunea mitologică, este speculată obsesiv imaginea titanului Greciei Antice, Prometeu, imagine ce se dorea, de către tabăra opusă Fundației, Frăția, a fi asociată tinerilor germani care, În viziunea lor, trebuiau să dobândească trăsături și calități masculine superioare. Mitul
ALECART, nr. 11 by Cătălina Dontu () [Corola-journal/Science/91729_a_92883]
-
pe de o parte probleme conjugale, dar ne și deschide ochii asupra lucrurilor peste care trecem prea grăbiți zilnic și care au devenit parte a unui peisaj monoton. Deși cu o dimensiune mică, fiecare capitol reușește să relateze Într-o nuanță cenușie o concluzie clară, fapt admirabil, dar care Își pierde farmecul În acest tot unitar parcă prea aglomerat. Imaginea recurentă a căsniciei ratate are În centru ideea că „o căsnicie durează Între două da-uri”, cel de la starea civilă și
ALECART, nr. 11 by Andreea Dragu () [Corola-journal/Science/91729_a_92888]
-
Nazianz și Grigorie de Nyssa) menționează rolul Euharistiei În Îndumnezeire, dar numai Sfântul Grigorie de Nyssa Îl elaborează. În perspectiva sa realistă asupra Sfintei Euharistii, Îl anticipează pe Sfântul Chiril al Alexandriei, deși Sfântul Grigorie ÎȘi bazează conceptul pe alte nuanțe În hristologie. Divinitatea Îndumnezeiește carnea (trupul) la Întrupare prin unirea cu aceasta (acesta); această carne sau acest trup, la rândul său, Îndumnezeiește credincioșii prin unirea cu ei când este primită (primit) prin Sfânta Euharistie<footnote Norman Russell, The Doctrine of
Sfântul Grigorie al Nyssei despre Taina Pocăinței și a Euharistiei ca trepte spre Îndumnezeire. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/152_a_190]
-
preponderență epistolară, tratarea temei îndumnezeirii a stat și în atenția sfinților și a scriitorilor bisericești de până în secolul al IV-lea, aceasta realizându-se însă într-un mod mai pasager, nedeplin dezvoltat, netratat cu minuțiozitate, nedezbătându-se in extensum toate nuanțele temei, dacă ne gândim comparativ la ceea ce au dezvoltat mai târziu Grupul Capadocienilor, Sfinții Maxim Mărturisitorul, Dionisie Areopagitul, Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama etc. care au scris despre vederile fățișe ale lui Dumnezeu în lumină, nor, întuneric, extaz etc. Cu
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
altfel, Ruffin e numit un Mark Twain modern. Dar seninătatea să e o iluzie. Crescut într-o sărăcie abjecta, Ruffin nu și-a negat niciodată rădăcinile și nu s-a ferit să reprezinte realitățile lumii din care provine în toate nuanțele: de la brutalitate la umor, de la puritatea naturii la violență semenilor. Cunoscut mai ales pentru colecția Isiands, Women and God, Ruffin atacă în narațiuni șocante deopotrivă rasismul, clasismul și doctrina religioasă. Richard Burgin, cunoscut în principal pentru colecția The Identity Club
ALECART, nr. 11 by Liana Vrăjitoru Andreasen () [Corola-journal/Science/91729_a_92900]
-
chiar fiindul) sufletului, aflat într-o necontenită stare de vibrație. Această stare este conținutul care, printr-un fapt intuitiv de limbaj artistic, poate fi nuanțat muzical cu un anume contur/figură melodică. Melodicitatea sau melosul denumește așadar aspectul general de nuanță a unei vibrații lăuntric-necontenite, considerată ca fond (modosonie). Pe analogia (intuitivă) suflet - muzică, diferitele melo-modosonii corespund unui fel sau altul de trăire sau emoție sufletească. Termenul de vocal/vocalizare indică un mod subiectiv al caracterului de fapt artistic, ca atribut
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
a unei expresii. Tot astfel, considerăm două dimensiuni generice ale Vf: de adâncime și de suprafață. În adâncime se instituie câmpul sau starea vocii formale, ca fond de invarianță sau continuitate. La suprafață se developează discursul sau accentuarea Vf, ca nuanțe de surprindere sau discontinuitate. În aspectul său general Vf este un discontinuu-pe- fond-de-continuu. Trebuie să ținem cont că dimensiunii teoretice de câmp (mod) al Vf îi corespunde concret continuitatea sonoră, pe un aspect sau altul. De exemplu, o piesă pentru
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
sonore spațiale - pe axa verticală, a registrelor sonore ITH (intensitate, timbru, înălțime)-, și cu cele temporale - pe axa orizontală, a momentelor sau evenimentelor durate (și orientate către sfârșit). Din perspectiva curpinderii ondulare Vf se derulează ca fond (în adâncime) și nuanță (la suprafață). Sub aspectul surprinderii secvențiale Vf prezintă aspectele de câmp sau stare (de adâncime) și de discurs sau accentuare expresivă (la suprafață). • REPERE ale Vf - perspectivă obiectuală / ◦ Profil; ◦ Volum; Masă; ◦ Orizont Ca obiect, Vf se prezintă în referința a
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
de profil ale Vf sunt în număr de patru: suitor- lent; suitor-repede; coborâtor-lent; coborâtor-repede. Ele pot da și o exprimare medie sau statistică a formei de undă reprezentând o Vf. o Volumul este un reper cantitativ de ordin secund, ca nuanță a formei de undă, arătându-ne până-unde (în sus/jos) sau până- când (către-sfârșit) se întinde profilul unei unde. Pînă-undele se exprimă ca sumă a intervalelor concatenate unei aceleiași direcții de profil. Până-cândul se exprimă prin suma duratelor unui
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
valori în sumă de 1 (o șaisprezecime). Însă dacă am avea 3 pătrimi pe do, urmate de 8 optimi, urcând treptat pînă la si, am delimita două fonduri de profil: neutru - suitor, în două trepte de pulsație (lent-repede); și două nuanțe de volum: doime cu punct (suma din 3 pătrimi) - unime (suma din 8 optimi). Observăm că deși profilul indică spre mai-repede-către-sfârșit, volumul se amplifică cu 1 pătrime în al doilea moment, tensionând ușor așteptarea sfârșitului, printr-un sentiment de întârziere
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
câte două, pe coordonatele de: a) cuprindere ondulară sau undă, ca aspectare în-continuitate: profil - volum; b) surprindere secvențială sau secvență, ca aspectare din- continuitate: masă - orizont; c) de adâncime sau fond, ca repere prime: profil - masă; d) de suprafață sau nuanță, ca repere secunde: volum - orizont; e) intuitiv-subiectivă (relativ unei convenții sau tradiții), ca repere calitative de estetică/stil: profil - orizont; f) rațional-obiectivă (relativ unei științe sau discipline), ca repere cantitative de ordin tehnic: volum - masă. Pe un al doilea palier
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
lui. În raport cu cealaltă pereche de principii, consecvența sau inconsecvența mărimii intervalelor concatenate unui profil aspectează modul omogen sau eterogen al volumului acestuia. De exemplu, structura (exprimată ca număr de semitonuri) a unui profil ascendent de [2,2,2,2], indică nuanța unui volum omogen (de 8 st.). Referindu-ne la masă, dacă este constantă sau variabilă numeric (în succesiunea clipelor sau a secvențelor), determină modurile de static/dinamic. Pe de altă parte, conservarea sau modificarea valorilor de înălțime și/sau durată
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
durata a doua (2”) este și cea mai lungă. În concluzie, observăm că modurile static și/sau dinamic sunt direct relevante pentru profil și masă; modurile omogen și/sau eterogen sunt direct relevante pentru volum și orizont, și indirect (ca nuanțe), pentru profil și masă. Oricare DMz, odată prins (însușit) ca întreg (obiect sonor), poate fi „pus în scenă” petrecându-l prin diferite zone de aspectare ori înveșmântare, menite să-i confere atribute de stare caracterială. Așadar, fără a-i modifica
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
o succesiune de obiecte sonore pendulând prin diferite registre spațiale (de înălțimi, timbruri sau intensități) generează impresia unei distribuții pe mai multe voci. Subliniem însă că nu punem în sinonimie conceptele de voce formală și voce instrumentală sau timbrală. o Nuanțe sintaxice (dramatizare la-orizont) Considerând mono- și pluri-vocalitatea ca registre cantitativ- generice ale Vf pe coordonata de masă, putem clasifica o serie de nuanțe ale acestora, în perspectiva orizontului. De fapt ele sunt aspecte sau moduri de tipologie sintaxică, care conferă
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]