639 matches
-
două direcții în constituirea fenomenală: a) una este a "existenței" și merge de la obiectul empiric, constituit fenomenal ca "această existență" (existența nu poate fi decât fenomenală, potrivit lui Kant, nu noumenală), către existența sa schematică, care îi întărește existența empirică (propriu-zis obiectuală), ajungând la existența sa ca element (parte) a naturii, ca o existență determinată, adică la un fenomen propriu-zis, care a trecut prin toate fazele constituirii sale; b) cea de-a doua direcție este a posibilității și merge de la natură, în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu o mai mare posibilitate, ajungând la determinarea sa empirică, prin care posibilitatea sa trece în existența sa efectivă, fără a se nărui vreo condiție a posibilității sale. Acest sens operațional al timpului vizează mai degrabă implicarea sa constitutiv-fenomenală, adică obiectuală. Timpul poate fi luat însă și în sens obiectual, fiindcă el se află, cu rost constitutiv, în fiecare ipostază fenomenală. El este, de fapt, ca atare, obiectul empiric, în măsura în care acesta nu poate fi decât în timp; deși el nu este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
empirică, prin care posibilitatea sa trece în existența sa efectivă, fără a se nărui vreo condiție a posibilității sale. Acest sens operațional al timpului vizează mai degrabă implicarea sa constitutiv-fenomenală, adică obiectuală. Timpul poate fi luat însă și în sens obiectual, fiindcă el se află, cu rost constitutiv, în fiecare ipostază fenomenală. El este, de fapt, ca atare, obiectul empiric, în măsura în care acesta nu poate fi decât în timp; deși el nu este "acest obiect empiric". Este, apoi, obiectul în existența empirică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
determinată. Aceste două sensuri nu pot fi discriminate radical decât printr-o analiză care mizează pe un "produs" abstract, care cu bună voie lasă la o parte unul dintre cele două aspecte (condiții) ale constituirii fenomenale: operația sau corelatul său obiectual. În contextul de față este însă important faptul că, în ciuda acestui pericol, cele două sensuri ale timpului operațional și obiectual au fost suficient discriminate; în ceea ce privește prezența lor în construcția lui Kant. Totuși, trebuie făcută observația că aspectul obiectual este mai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu bună voie lasă la o parte unul dintre cele două aspecte (condiții) ale constituirii fenomenale: operația sau corelatul său obiectual. În contextul de față este însă important faptul că, în ciuda acestui pericol, cele două sensuri ale timpului operațional și obiectual au fost suficient discriminate; în ceea ce privește prezența lor în construcția lui Kant. Totuși, trebuie făcută observația că aspectul obiectual este mai pregnant. De ce? Tocmai pentru că el pare a fi mai problematic, din perspectiva unui demers interesat de condițiile de posibilitate ale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corelatul său obiectual. În contextul de față este însă important faptul că, în ciuda acestui pericol, cele două sensuri ale timpului operațional și obiectual au fost suficient discriminate; în ceea ce privește prezența lor în construcția lui Kant. Totuși, trebuie făcută observația că aspectul obiectual este mai pregnant. De ce? Tocmai pentru că el pare a fi mai problematic, din perspectiva unui demers interesat de condițiile de posibilitate ale fenomenului și ale cunoștinței. Poate chiar pentru motivul că este vorba despre două rânduri de obiecte: cel reprezentat
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ambelor deși, din sub exigența unei "deducții transcendentale" discriminarea aceasta strictă nu funcționează nu poate lipsi operația constitutivă, aceea care în-ființează. În plus, timpul este cel care prelucrează totul, adică își dă ipostaze operaționale și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face cu putință constituirea fenomenală și forma de judecată sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și a șirului de ipostaze obiectuale pe care aceste operații le determină. Ajungeam, în final, la apercepția originară, ca operație cuprinzătoare a acestui tip de constituire și la natură, drept corelat obiectual al său. Încă este vorba aici despre simplă "analitică" logică, dacă nu ținem seama
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și a șirului de ipostaze obiectuale pe care aceste operații le determină. Ajungeam, în final, la apercepția originară, ca operație cuprinzătoare a acestui tip de constituire și la natură, drept corelat obiectual al său. Încă este vorba aici despre simplă "analitică" logică, dacă nu ținem seama de faptul că prin discuția despre postulatele gândirii empirice, al patrulea gen de principii ale intelectului, sunt formulate reguli de semnificație condiții de posibilitate ale fenomenului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale experienței".140 Faptul din urmă este deosebit de semnificativ din perspectiva "fenomenologiei judicativului", pe care o încerc aici, fiindcă și atunci când obiectul îi apare lui Kant gata constituit, filosoful găsește de cuviință să precizeze operațiile sau structurile operaționale constitutive. Accentul obiectual al demersului "analitic" kantian, din partea ultimă a Analiticii transcendentale, este o consecință a unui dezechilibru pe care filosoful l-a acceptat anterior, în favoarea aspectului operațional al constituirii fenomenale. Dar cred că mai există o miză, oarecum metateoretică, dar cu o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituire, am putea spune, fiindcă datorită ei apare o diferență între cele două sensuri ale categoriei intelectului pur. Deocamdată avem doar o diferență între prezența sau absența operațională a timpului; dar aceasta atrage și o diferență între prezența și absența obiectuală a timpului; pe aceasta, cred, se bazează distincția operată de Kant între fenomen și noumen. Fenomenul se constituie ca urmare a prezenței timpului, în sens operațional, și, prin constituirea ca atare a fenomenului, și obiectual. Noumenul se constituie este vorba
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
diferență între prezența și absența obiectuală a timpului; pe aceasta, cred, se bazează distincția operată de Kant între fenomen și noumen. Fenomenul se constituie ca urmare a prezenței timpului, în sens operațional, și, prin constituirea ca atare a fenomenului, și obiectual. Noumenul se constituie este vorba despre constituirea unui sens ca urmare a absenței timpului, tot în sens operațional și, desigur, odată constituit astfel sensul de noumen, avem și absența în sens obiectual a timpului. În context kantian, absența timpului nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și, prin constituirea ca atare a fenomenului, și obiectual. Noumenul se constituie este vorba despre constituirea unui sens ca urmare a absenței timpului, tot în sens operațional și, desigur, odată constituit astfel sensul de noumen, avem și absența în sens obiectual a timpului. În context kantian, absența timpului nu este cercetată ca atare, însă rostul ei apare tocmai prin acest sens de noumen. Obiectual, acesta din urmă se prezintă pe sine în două moduri: ca absență în intuiția noastră sensibilă și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tot în sens operațional și, desigur, odată constituit astfel sensul de noumen, avem și absența în sens obiectual a timpului. În context kantian, absența timpului nu este cercetată ca atare, însă rostul ei apare tocmai prin acest sens de noumen. Obiectual, acesta din urmă se prezintă pe sine în două moduri: ca absență în intuiția noastră sensibilă și ca prezență pentru o posibilă intuiție nonsensibilă (imposibilă, în fapt, pentru intelect), în sens negativ și într-unul pozitiv, legitim fiind, după structura
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rațiune de ordin "fenomenologic": faptul că unei funcții a acestei facultăți, care operează în anumite condiții, nu i se poate nega, pur și simplu, posibilitatea de a se aplica obiectelor ca atare. E adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică "supus" unei categorii; ceea ce înseamnă că intelectul nu se aplică decât asupra sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un rost: delimitează spațiul de aplicabilitate al sensibilității; el trebuie, cumva, gândit, dar ca un "concept problematic", care poate fi supus unei analize, care nu este contradictoriu în sine, dar care, pe de altă parte, nu are nici o referință propriu-zis obiectuală de ordinul obiectului sensibil. Conceptul problematic, în genere, este vid, din acest unghi al aplicabilității sale, fiindcă aceasta nu poate fi empirică. Noumen-ul este astfel unul dintre conceptele care nu sunt cuprinse totalmente judicativ, care scapă, într-o oarecare măsură
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare a nu avea sens direct decât pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat categorial (prin intelect). Grija este îndreptată nu către constituirea fenomenală în genere, ci mai cu seamă către aspectul ei obiectual, către fenomen. Ceea ce capătă semnificație aici, sub raport judicativ, este "obiectualizarea" nimicului, în ciuda faptului că discursul despre acesta îl opune de la bun început pe "ceva" lui "nimic". Nefiind ceva, nimicul nu poate fi constituit fenomenal; de fapt, întreaga sforțare a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de timp, și, desigur, apercepția originară ca determinare universală de timp. La o primă vedere, este vorba despre "prezența" timpului, și nu o prezență pasivă, ci activă în sensul că toate operațiile sprijinite de aceste condiții, precum și toate constituirile fenomenale obiectuale ce le corespund reprezintă timp. Dacă astfel stau lucrurile, cu alte cuvinte, dacă toate elementele condiționante pentru judecata sintetică a priori reprezintă sensuri de timp, atunci timpul este termenul mediu al acesteia, cel care mijlocește sinteza propriu-zisă dintre termenii unei
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
negativ. Oricum, Ideea are sens tocmai prin raportare la timp (ținând de "absența" timpului). Faptul acesta se lămurește imediat ce socotim Ideea ca și cum ar fi timporizată, ca și cum am avea de-a face cu "prezența" timpului. În acest caz, Ideea are pretenție obiectuală, ca și cum obiectul ei ar fi dat, cumva, în intuiție. Abia acum avem de-a face cu aparența dialectică. Dar care este, din această perspectivă, opusul aparenței? Asemenea oricărui termen, trebuie să participe și ea la un gen și să aibă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
oarecare rost, ceea ce intră în sens, nu poate fi astfel decât "pe temeiul" Dasein-ului, adică în ordinea sa de constituire. Prin urmare, actul-de-principiu formulat mai sus, prin care temeiul este scos la iveală și adus la evidență, precum și toate constituirile "obiectuale" pe care le îngăduie (toate, bineînțeles, facte sau făptuiri ale Dasein-ului) trebuie privite, preluate și prelucrate interpretativ, nepierzând nicio clipă din vedere sensul originar al apriori-ului și pe purtătorul său. Date fiind acestea, trebuie urmată calea pe care însuși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în cazul său, despre "evidență", adică despre o situare a ceva în orizontul de reprezentare al unui "subiect": în cazul acesta, Dasein-ul. Dar evidența este, neîndoielnic, un rezultat al operării constitutive, adică al unui act care și-a constituit corelatul obiectual; de asemenea, în acest context, evidența trebuie luată drept existențial, fiindcă sensul ei depinde de însăși constitutivitatea existențială a Dasein-ului. Evidența este o caracteristică a rezultatului operării în sens constitutiv; ea nu vorbește despre actul care operează sau despre obiectul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deschis de la bun început. Cum vom vedea, nici nu poate fi vorba doar despre o analogie strictă de sens formal; mai degrabă aspectul ei tehnic iese în evidență, la nivelul actelor intenționale cu rost constitutiv: ceea ce înseamnă că însuși aspectul "obiectual" al acestei analogii are prezență, într-o oarecare măsură. Înlăuntrul proiectului analiticii existențiale constituit prin actul-de-principiu logic "scoaterea la iveală a temeiului prin punerea sa în evidență" și prin principiul fenomenologic, adevărul, se află o reconstrucție filosofică foarte apropiată sensului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
enunțului, dacă sancționează conformitatea obiectului unui act de constituire cu actul însuși, dacă, astfel, reprezintă un existențial al Dasein-ului etc.). Fiecare ființare vizată de enunț corespunde unei intenționalități a acestuia; de fapt, ea capătă, fără putință de tăgadă, un sens "obiectual". Desigur, intenționalitatea Dasein-ului se manifestă întâi în privința ustensilității ființării, apoi, corespunzător însuși nivelului puterii de semnificare a enunțului, în privința ființării ca ființare și a ființei sale. Prin funcția intenționalității, dualitatea fenomenologică "intenție obiect intențional" capătă sens, iar orizontul ontologic de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
termeni heideggerieni) "descoperă" nu doar ființarea ca ființare, ci cum este ea tocmai în dimensiunea acelui act intențional. Așa încât, structurile ființiale descoperite (intențional) prin enunț ca mijloc de explicitare a unei înțelegeri ar putea fi următoarele: a) ființarea-la- îndemână (structură obiectuală corespunzătoare intenționalității în forma privirii prealabile); b) "ceva ca ceva" (obiect intențional corespunzător intenționalității ca înțelegere și explicitare); c) ființarea-simplu-prezentă (structură obiectuală corespunzătoare conceperii prealabile); d) "ca" (un fel de operator intențional cu un caracter obiectual de necontestat, la nivel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intențional) prin enunț ca mijloc de explicitare a unei înțelegeri ar putea fi următoarele: a) ființarea-la- îndemână (structură obiectuală corespunzătoare intenționalității în forma privirii prealabile); b) "ceva ca ceva" (obiect intențional corespunzător intenționalității ca înțelegere și explicitare); c) ființarea-simplu-prezentă (structură obiectuală corespunzătoare conceperii prealabile); d) "ca" (un fel de operator intențional cu un caracter obiectual de necontestat, la nivel existențial-hermeneutic și apofantic-enunțiativ: "'Ca'-ul originar al exlicitării (έρμηνεία) care înțelege la nivelul privirii-ambientale îl vom numi 'ca'-ul existențial-hermeneutic spre deosebire de 'ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]