1,702 matches
-
propun este de a aborda, mai întâi, interdisciplinar textul lui Blecher, de a observa modul în care în opera lui se întrepătrund cel puțin trei tipuri de limbaj/ discurs: literar, filosofic și grafic/ pictural, fiecare dintre aceste discursuri reiterând ,,metaforele obsedante" care formează ,,mitul personal" al scriitorului. Orice abordare interdisciplinară presupune o abordare integrată. În acest sens, relaționez textele lui Blecher cu cele ale Hortensiei Papadat-Bengescu (mai ales în tratatarea temei erosului și a bolii, cu specificarea faptului că orgoliul personajului
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Umbrele vapoarelor alunecând pe mare... Umbrele pasărilor cari zboară...77. Pentru o înțelegere aprofundată a textului bleche rian, voi apela și la metoda simbolică. În urma celei de a doua operații pe care o desfășor conform metodei psihocritice, rețelele, metaforele, structurile obsedante vor fi analizate prin intermediul lecturii simbolice, în sensul practicat de Gaston Bachelard în eseurile sale despre elementele primordiale care au stat la baza constituirii universului, dar și de Gilberd Durand în Structurile antropologice ale imaginarului, al cărui concept fundamental este
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de a avea o altă identitate. Toate aceste spații sunt reunite la nivel simbolic de motivul central al corpului, un mijloc de trecere care face posibilă întâlnirea dintre lumea interioară și cea exterioară. Demersul propus vizează astfel reliefarea acelor ,,metafore obsedante" care alcătuiesc mitul personal al lui Blecher. Interpretarea acestor ,,metafore" sau structuri, mai întâi integrat (integrarea unor discursuri literare care fie prin viziune, teme și motive sunt sinonime cu cele ale lui Max Blecher Hortensia Papadat-Bengescu, George Bacovia, Thomas Mann
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
cu cel filosofic Jaspers, Husserl, Kierkegaard, Heidegger și cu cel grafic/ pictural al pictorilor expresioniști și suprarealiști aceasta fiind situația pe care o propunem spre analiză, presupune un ,,decupaj" al acelor aspecte situaționale commune (în cazul de față al ,,metaforelor obsedante"), precum și observarea ,,invariantelor enunțiative". O caracteristică a ,,discursului constituent" este faptul că prin raportarea la anumite genuri de discurs, acesta participă, în fapt, la validarea lor. Discursul literar se constituie tematizându-și propria sa constituire. Astfel, putem afirma că discursul blecherian
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
loc și non-loc, o localizare parazitară care trăiește din însăși imposibilitatea sa de a se stabiliza"164. Dimensiunea spațială este esențială pentru apariția operei, ,,locul" fiind liantul dintre scriitor și societate, scriitor și operă, operă și comunitatea socială. Astfel, ,,metaforele obsedante" ale textelor narative ale lui Max Blecher odaia, spațiile blestemate din copilărie, saloanele din sanatoriul de la Berck, cabina, pivnița, grota, scoica, acvariul, craniul, orbitele goale, corsetele de ghips devin ,,spații literare paratopice"165 care îi oferă scriitorului posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
este obligat să trăiască, personajul începe aventura sa existențială, proiectând la nesfârșit variante de IPSE, în speranța că va rămâne fixat în una dintre aceste ipostaze. Astfel, conform teorie lui Mauron, prin suprapunerea textelor blecheriene, se pot decela acele imagini ,,obsedante", involuntare, care pot reliefa mitul personal al autorului. Care este rolul acestor proiecții nesfârșite în irealitatea imediată ? Majoritatea criticilor care au analizat textele blecheriene au oferit un răspuns constrâns de statut invariabil al personajului blecherian, acela de bolnav iremediabil, captiv
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
umbrelor de pe pământ, ciudata și fantastica lume cenușie ce doarme la picioarele vieții"240. Lectura coerentă pe care naratorul-personaj o dă lumii cuprinde și imaginea omului blecherian, eliberat de contingent, acel om negru, lipsit de corporalitate, a cărui imagine apare obsedant în proza lui Blecher. Această reprezentare a umanității lui Blecher este oarecum similară cu cea a lui Samuel Beckett, surprinsă în imaginea cuplului de bătrâni fără picioare din Sfârșit de partidă. Personajele lui Beckett, Hamm și Clov, trăiesc printre obiectele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
care mă înconjoară de pretutindeni ca o apă cu valurile împietrită 241. Nevoia articificialului, a imitației și-o va satisfice eul narator prin descoperirea de lumi noi în care se va proiecta, începând aventura sa existențială. 4.1.2. "Metaforele obsedante" ale irealității imediate Metaforele prin excelență ale irealității imediate sunt cinematograful și panopticumul. Acestora li se adaugă bâlciul, atelierul de sculptură și teatrul, pentru a satisface nevoia declarată de artificial a eului narator, impresionat ,,de tot ceea ce este imitație"242
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
căutare continuă a personajului de a-și prelungi existența, apelând la alternativele oferite de realitatea înconjurătoare. Încadrarea tematică a operei lui Max Blecher a fost realizată de critica literară relaționând opera autorului cu două mari teme: boala și moartea. Metaforele obsedante" ale textului blecherian, observabile prin suprapunerea de texte, converg inevitabil spre cele două constante ale textului lui Blecher. Tema fundamentală a operei lui Blecher rămâne, însă, ființa. Heideggerian, Blecher propune o analiză a ființei. Conștientizând boala și moartea, prin scris
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în aceste limite. Fără îndoială, Blecher se apropie cel mai mult de proza Hortensiei Papadat-Bengescu, erosul oscilâd între thanatos și maladiv. Există o poetică a spațiului pe care o configurează fiecare creator de lumi. E interesant de notat acele ,,metafore obsedante" ale erosului și thanatosului care, în romanul Inimi cicatrizate, devin evidente în spațiul sanatoriului spațiul existenței personajului. Incapacitatea personajului de a iubi se datorează formării în timp a țesutului cicatrizat: pielea aceea vânătă și zbârcită, care se formează pe o
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și îmi închipui lesne mai multe tablouri, dureri diferite sau căderi în inconștiență 309. Ipostazele imaginate ale propriei sale morții sunt reprezentări grafice de mare profunzime. Scrierea lui Blecher devine pictură. E interesant să observăm în acest ultim roman ,,metaforele obsedante" ale degradării și descompunerii eului în drumul său către moarte. Căderea este fără îndoială o metaforă a morții. Eul narativ nu poate înțelege ce se petrece în jurul său și continuă să cadă în viață printre întâmplări și decoruri, printre clipe
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Gustav Jung. În cartea sa, Amintiri, vise reflecții, autorul vorbea despre două modalități de interpretarea a viselor obiectivă și subiectivă. Conform interpretării subiective, fiecare obiect sau persoană visată este un aspect al celui care visează. Zidul părăsit este o ,,metaforă obsedantă" a prozei blecheriene, apare atât în primul roman cât și în cel de-al doilea. Interesant de observat este că, în primele scrieri, acesta este omologat acelor ,,locuri bune" de care vorbea Nicolae Manolescu, ca fiind spații de refugiu în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și problema obsesiilor autorului și a metaforelor textuale. O primă reprezentare subiectivă a lumii o avem în incipitul romanului Întâmplări în irealitatea imediată. Deformarea realității începe la Blecher cu deformarea eului care ocupă spațiul acestei lumi. Astfel, una dintre ,,metaforele obsedante" ale prozei lui Blecher este cea a unei noi identități. Iată modul în care se percepe naratorul-personaj al acestui roman: Senzația de depărtare și singurătate, în momentele când persoana mea cotidiană s-a dizolvat în inconsistență, e diferită de oricare
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mod obsesiv, în primul roman al lui Blecher, o percepție cu totul aparte asupra eului. Astfel, am putea spune că lumea se schimbă, iar odată cu ea și eul narator. Proiecțiile imaginare ale eului narator au o trăsătură comună: imaterialitatea. ,,Metafora obsedantă" a acestui text este cea a identității dezirabile. O primă ipostază a eului o avem în imaginea omului negru care apare atât de des în textul blecherian. Interesant este că ulterior, în același roman, prezența feminină imaginată va avea aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
roman al lui Blecher, Inimi cicatrizate, poate fi comparat în ansamblul lui cu un alt tablou celebru al lui Edvard Munch, Death in the Sickroom. Astfel, dacă în primul roman identificam metafore ale eului, în cel de al doilea, ,,metaforele obsedante" sunt cele ale bolii și morții. Textul devine, asemenea tabloului amintit al lui Munch, o scriere despre moarte într-o cameră de spital, o ușa deschisă către o altă realitate, un alt palier al existenței, definit de personaj ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ultimă, unică certitudine, căci la nivelul organicului și al senzorialului ființa trăiește adevărata experiență analitică 363. Mai mult decât în celelalte două romane, în Vizuina luminată, Blecher se mișcă într-o lume aflată la granița dintre interior și exterior, ,,metafora obsedantă" a textului fiind visul. Paginile romanului devin asemenea picturilor suprarealiste ,,colaje de imagini" din visele naratorului. Primul ,,vis" al naratorului-personaj din textul Vizuina luminată este legat de propria moarte temă fundamentală a creației pictorilor suprarealiști. Nu este prima dată când
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
fixat în forme și volume bine definite, iar poate undeva pe stradă în clipa aceea se va opri un om, va scoate o cutie de chibrituri din buzunar și va aprinde o țigară 370. Vizuina luminată este fără îndoială metafora obsedantă a acestui ultim roman, ,,o cavernă" din care izvorăsc în mod miraculos toate proiecțiile onirice, halucinațiile eului narator. ,,Lumea realității ce zace sub piele"371 este adevărata substanță epică în textul lui Blecher. Analogia dintre ,,omul-carcasă" al lui Dali și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
unei bucăți de concert cu aceleași reveniri și cu aceleași teme, pe care le descopeream în compoziția durerii exact ca în muzica ce-o ascult 373. Asocierile și transgresările limitei continuă în mod halucinant, odaia devine insulă: ... o melodie extraordinară, obsedantă ce mă împiedica să dorm și mă făcea să-mi creez în mijlocul orășelului de provincie, în odaia închisă, fără ferestre, unde dormeam și lumina venea prin plafon, o insulă proprie și secretă, un oraș al meu viu și animat...374
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
are, astfel, o structură ,,ternară": ,,natura obiectivă", ,,natura subiectivă" și ,,trans-natura". Acest model ternar definește cel mai bine ,,natura vie". Ce înțelege Basarab Nicolescu prin ,,natura vie"? Cu ce ajută această perspectivă la înțelegerea textului blecherian? La relevarea acelor ,,metafore obsedante" care alcătuiesc în final ,,mitul personal" al scriitorului? Pentru a putea înțelege ,,natura vie" trebuie să integrăm analizei o experiență trăită. La Blecher, experința bolii permite deschiderea și accesarea unui alt ,,nivel de realitate": ,,Momentul suprem al crizei se consuma
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Mîrțu, Iași, Editura Institutul European, 2007. Maingueneau, Dominique, Pragmatică pentru discursul literar. Enuțarea literară, traducere de Rlauca-Nicoleta Balațchi, prefață de Alexandra Cuniță, Iași, Institulul European, 2007. Marino, Adrian, Dicționar de idei literare, București, Editura Eminescu, 1973. Mauron, Charles, De la metaforele obsedante la mitul personal, traducere din limba franceză de Ioana Bot, aparat critic, bibliografie și note pentru ediția românească de Ioana Bot și Raluca Lupu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001. Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea. Manifest, traducere de Horia Mihail Vasilescu, Iași, Editura Polirom
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Brăvescu, op. cit., p. 43. 67 Ion Biberi, Études sur la littérature roumaine contemporaine, Paris, Editions Corymbe, 1937, pp. 177-181, apud Ada Brăvescu, op. cit., p. 44. 68 Ibidem. 69 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 748. 70 Ibidem. 71 Charles Mauron, De la metaforele obsedante la mitul personal, traducere din limba franceză de Ioana Bot, aparat critic, bibliografie și note pentru ediția românească de Ioana Bot și Raluca Lupu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001, p. 11. 72 Nicolae Manolescu, ,,Prin niște locuri rele" în Arca lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Antohi: "De aproape două secole, o parte tot mai însemnată a elitelor noastre își construiește identitatea în raport cu fantasma unei Europe idealizate. Asemeni rușilor din vremea lui Ceadaev, românii cred fie că Europa le rămâne exterioară, ca set de standarde inaccesibile, obsedante și producătoare de stigmat (atunci când Occidentului i se atribuie așteptări normative pe care noi le-am dezamăgi), fie că Europa este o realitate spirituală și geopolitică de care aparținem prin definiție, dar în care trebuie să ne facem mai bine
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
ai clasicismului francez, ci va evidenția în ce mod aceste ramificații și-au dezvoltat o anumită identitate. Această direcție a cărții de față se subsumează, de fapt, ideii mai generale a desemnării clasicismului drept dimensiune ontologică fundamentală. Revenirea ciclică, aproape obsedantă, conștientizată pe deplin sau nu, la ritmurile clasice atestă conturarea unei aspirații perene a ființei către solar și rațional, către ordine și echilibru. Scoaterea din sfera accidentalului a acestor neoclasicisme este justificată mai ales prin prezența a numeroase arte poetice
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
detașare speciile bizare ce-i cădeau sub lupă. Treptat, distanța dintre el și lumea înconjurătoare se micșorează până la dispariție. Deși își păstrează până la capăt însușirile - curajul, inteligența, ironia -, ele trec în planul al doilea, acoperite de o irepresibilă tristețe, de obsedantele ziduri părăginite ale clădirilor unde, tot mai des, asemenea unui păianjen, își țese, aproape abandonat de lume, pânza inutilă. Duritatea și cinismul sunt doar armura în care personajul înțelege să-și acopere fragilitatea și singurătatea structurale. Ca orice atribute exterioare
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ca mărgeaua, apoi se dădu în spatele copacului ca să mă privească cu celălalt. Inserturile liric-descriptive de acest fel dovedesc, dincolo de orice dubiu, preocuparea lui Raymond Chandler de a-și împrospăta discursul literar. Frustrarea autorului provenea, desigur, și din provocarea artistică, mereu obsedantă, căreia trebuia să-i facă față și căreia îi lipseau confirmările instantanee. Și totuși, în ciuda receptării critice admirative, în ciuda vânzărilor, Chandler n-a dat semne că și-ar fi revizuit vreodată relația cu această carte. Probabil că opinia lui Jacques
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]