799 matches
-
volumul Între Scylla și Charybda. Delimitări critice, apărut în 1972. Modelul criticii lui N. este, neîndoielnic, cel maiorescian. O confirmă nu numai concluzia portretului din Repere critice (1974) - „Maiorescu rămâne [...] un reper fundamental, iar atitudinea față de el, un test” - sau obstinația autorului de a șterge orice urmă de pată de pe statuia maestrului, „cazul” Titu Maiorescu fiind singurul asupra căruia criticul stăruie în Sub zodia proletcultismului, ci și similitudinea programatică dintre scrierile lui N. și cele ale mentorului junimist. Astfel, Între Scylla
NIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
primul telefon că vine să mă vadă // [...] Noi om și pasăre pe două jilțuri/ stăm îndelung de vorbă/ pe când iubita mea cu gesturi liniștite reînvie/ reconfortantul arhetip al nopții”. Copacul-animal inventează și un nume pentru noul discurs liric, căutat cu obstinație încă de la începutul carierei literare: acesta este „pohemul”, obiectul estetic ce reface unitatea pierdută a lumii, marcând în același timp diferența ce o separă de poezia obișnuită - plată și refuzată, cum ar zice Ion Barbu, de idee. Ceea ce definește „pohemul
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
în care autorul stârnește concomitent o mare admirație și o dezaprobare violentă. Parcurgerea întregii etape avangardiste a scrisului lui Sașa Pană atrage atenția asupra unei relative neconcordanțe între, pe de o parte, intențiile programatice bătăioase, mărturisite peste tot, căutând cu obstinație expresia adecvată, și, pe de alta, o structură reală, mai echilibrată, care, fără voie, o sabotează, insinuându-se, nu o dată, tocmai în miezul manifestului. Când nu sunt o prelungire a manifestelor, poeziile exprimă nostalgia depășirii punctului mort al echilibrului spiritual
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
maximă dificultate lingvistică și de maximă deschidere filosofică: Ulise de James Joyce, romane de William Faulkner, Omul fără însușiri de Robert Musil ș.a. Procesul de disoluție a schemelor poeziei tradiționale atinge, probabil, punctul extrem în versurile lui Mircea Ivănescu, cu obstinație prozaice, fără culoare și fără muzicalitate. [...] Depoetizând versul, el încearcă să-i dea o vigoare nouă prin transcrierea directă a stărilor de spirit în înlănțuirea lor normală. Aceasta este, în fapt, poezia sa: jurnalul unor stări de spirit, notarea fără
IVANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
amenințări și riscuri ce le întrec adesea pe cele naturale? Dacă-i așa, atunci nu are rost astăzi, în modernitatea noastră recentă și târzie, să ne întoarcem la tradiții revolute pentru a le opune știința și nici să credem cu obstinație și fără nici o distincție în forța transformatoare și creativă a științei. Mult mai productiv mi se pare să ne referim la produsele științei însăși, pentru a produce ceea ce Max Weber numea „dezvrăjire”, adică demistificarea științei, în vederea explorării, evitării sau corectării
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
cu scopul recunoașterii și respectării drepturilor acestora. Până în prezent, sistemul de protecție a copilului din țara noastră a trebuit să acționeze în două direcții, și anume: pe de o parte, a fost nevoit să rezolve problemele ,,moștenite” și negate cu obstinație de regimul trecut (situația copiilor abandonați, instituționalizați, cu handicap, bolnavi de SIDA, delincvenți etc.), iar pe de altă parte, să construiască strategii de dezvoltare a sistemului de protecție a copilului care să corespundă altor seturi de probleme recunoscute (abuz asupra
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
interzise constituie problema cea mai frecventă. Bunăoară, În Atac de Cluj (anul I, nr. 4, 17 iunie 1999, p. 10), un deputat este apostrofat pentru că, Într-o scrisoare trimisă redacției respective (scrisoare reprodusă În facsimil), pune (de două ori, cu obstinație!) virgulă Între subiect și predicat: „Ceea ce a apărut În urmă cu șase luni Într-un cotidian național, n-avea cum...”; „Nici o instanță pământească, nu poate pedepsi...”. Semnele de punctuație au un caracter convențional, fiindcă forma acestora nu e cerută de
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
mare dilemă: opțiunea Între accentul pe securitate și cel pe libertate. Vrem să Întărim elementele de apărare a instituțiilor și cetățenilor acestei țări Împotriva atacurilor teroriste sau vrem să riscăm mai departe pe această cale și să ne menținem cu obstinație atașați unei viziuni privind drepturile civile puristă și rigoristă, aproape kantiană? Mircea Mihăieș: Există chiar un grup-țintă În România acestui moment, și nu e Întâmplător că o reacție a Comisiei Europene s-a referit tocmai la el. Este vorba de
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
politică nu mai puțin spectaculoasă. În mod paradoxal, În această privință l-aș asemăna cu adversara sa politică de o viață, Lady Margaret Thatcher. Se poate spune orice despre ea, dar a avut anumite valori În care a crezut cu obstinație și pe care le-a urmat ca atare. Tony Blair este un liberal de stânga, Margaret Thatcher - conservatoare de dreapta, amândoi venind din zona moderată. Indiferent de ce spun adversarii ei ireconciliabili, nici Margaret Thatcher nu era o extremistă. Există oameni
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
scris!). Presa nu numai că încurajează acest fenomen, dar îl și trăiește la modul cel mai concret, reglându-și dinamica și procedeele în funcție de publicul-țintă. 1.3. Ambalajul informației 1.3.1. Stil și subiectivitate Să revenim la limbaj și la obstinația presei de a reduce distanța psihologică prin intermediul adjectivelor (extraordinar, inimaginabil, oribil etc), al metaforelor preluate din sport (a dat-o în bară, lovitură de pedeapsă, fluier final etc.), din terminologia militară (bătălie, mobilizare generală, canonadă etc). Cum remarcă și A
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
la universul digital substituie în oarece privință înclinația originară a subiectului către transcendență. Se ipostaziază o nouă formă de religiozitate, una falsă, rece, sărăcăcioasă, problematică. Omul, prin natura sa, nu se mulțumește numai cu ceea ce are în față; țintește cu obstinație și altceva, care îl depășește. Această nevoie de raportare la un „dincolo” astâmpără o sete imediată și creează iluzia îmbogățirii și adiționării. Pasiunea excesivă pentru internet trădează dislocări interioare. Interactivitatea om-mașină nu este un dialog efectiv, natural, intersubiectiv. Oricât de
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
băltire” temporală sau, și mai rău, trăgându-i înapoi. Adevăratele scopuri ale educației nu sunt ale prezentului, ci ale viitorului. Să ne-nțelegem: ale viitorului educaților, și nu al educatorilor, care esteă mai încoace. Apoi, aceste ținte sunt fixate cu obstinație și cu multă emfază de alții (de profesori, de părinți, de societate, și mai puțin de cei în cauză!). Câte dintre obiectivele educației sunt agreate cu adevărat de către elevi/studenți sau negociate cu aceștia? Spațiul virtual pare că elimină această
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
logion-ului: lectură intertextuală La un prim nivel de lectură, conflictul Isus-farisei trimite la conflictul Moise-Faraon, dar sensul teologic diferă. Într-adevăr, atât Isus, cât și Moise fac minuni. Fariseii și egiptenii (În speță Faraon) rămân Încremeniți pe pozițiile lor. Refuzul, obstinația, Încăpățânarea desfid evidența miracolului. În cazul egiptenilor, Dumnezeu este cel care le Împietrește deliberat inimile; În cazul fariseilor, ei Înșiși se fac vinovați de Împietrire. Pe de altă parte, În episodul vetero-testamentar, minunile sunt săvârșite prin „degetul lui Dumnezeu”; În
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
de Filologie din București, unde ține, în paralel cu seminariile de literatură comparată, un curs de limbă și civilizație ebraică, strângând în jurul său studenți și participanți din afara facultății, într-o perioadă în care dimensiunea religioasă a culturii era marginalizată cu obstinație de regimul comunist. În 1979 a fost ales membru al Uniunii internaționale de scriitori „Die Kogge”. Din decembrie 1989, devine membru al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat și senator în Parlamentul României. A debutat în revista „Tribuna” din Cluj cu
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
Goga ori căinarea pesimistă a lui Arghezi ori chiar inadecvarea sistematică a lui Blaga. Nutrit cu expresia unor experiențe-limită, de la Pindar, Roman Melodul, San Juan de la Cruz, la Hölderlin, Rilke, Eminescu, folclor ritualic și texte ezoterice, poetul român năzuiește cu obstinație spre țelul său: „Nu se poate ca omul, spune el, aceste mâini, acești prieteni, acești poeți, aceste clopote, acest neam, acești părinți, aceste maici, aceste drumuri, aceste lumini să n-aibă o destinație. Nu se poate ca totul să fie
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
fapt primii în ordinea sumarului cărții), pe care îi scoate autorul din cutia sa neobișnuită. Mizantrop și ipohondru, refuzând din start orice comunicare cu gardianul său, Carol își va susține ulterior pofta de viață (nemărturisită desigur) din chiar dorința (ambiția, obstinația) de a-l convinge pe Filip de justețea principiului pentru care pledează: sinuciderea ca manifestare supremă a libertății individului. Tema nu e nouă de altfel motto-ul din Camus (Mitul lui Sisif) indică asumarea calității de verigă succesoare într-o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fapt primii în ordinea sumarului cărții), pe care îi scoate autorul din cutia sa neobișnuită. Mizantrop și ipohondru, refuzând din start orice comunicare cu gardianul său, Carol își va susține ulterior pofta de viață (nemărturisită desigur) din chiar dorința (ambiția, obstinația) de a-l convinge pe Filip de justețea principiului pentru care pledează: sinuciderea ca manifestare supremă a libertății individului. Tema nu e nouă de altfel motto-ul din Camus (Mitul lui Sisif) indică asumarea calității de verigă succesoare într-o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Martin, probabil că și-a dat seama, pentru prima oară însă, în anul 1940, că a fost înșelat de "prietenii săi" sovietici, care, de altfel, după îndepărtarea sa din funcția de ministru de externe al României, l-au ocolit cu obstinație. Nu mai este interesant, raportau plictisiți diplomații sovietici la Geneva, acreditați ca să spunem așa pe lângă Liga Națiunilor. Asupra lui Titulescu, au existat bănuieli, inclusiv de racolare din partea N.K.V.D.-ului sovietic, ținând seamă de relațiile sale mult prea amicale cu Litvinov
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
fost același om. Sau am devenit om. Îl cunoșteam pe Ioan Lăcustă din facultate, când îl considerasem una dintre cele mai stranii apariții din volumul Desant ’83: era mai în vârstă decât colegii săi, aplica postmodernismul ca la carte, cu obstinație, însă un anumit ingredient al textului său îl distingea de restul celor prezenți în volum: pregnanța dimensiunii umane a scriiturii. Naratorul său, chiar dacă evolua în sfera conceptului aplicat de odstranenie, păstra întotdeauna un grăunte familiar, părea că vorbește de undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
S-a considerat, în general, că acest personaj reprezintă tipul cochetei prețioase, a femeii vesele, intuiția socială a autorului conferă tipului coloratura mediului. În opinia unor cercetători moderni Zița a fost, poate, judecată „cu o asprime nemeritată, căutându-se cu obstinație umbrele: ridicolul lingvistic, snobismul, vulgaritatea, romanțiosul ieftin, cochetăria, mahalagismul”<footnote Gelu Negrea, Dicționar subiectiv al personajelor lui I. L. Caragiale (A-Z), vol. I, București, Cartea Românească, 2004, p. 209. footnote>. Personajul este comic prin limbajul expresiv, care traduce stările psihice
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
să urmărească vreo emisiune oarecare la talevizor, fapt care i se Întâmpla destul de rar, pentru ca mai devreme sau mai târziu, În timpul nopții, imaginile sau cuvintele citite În fugă să-i revină În memorie, derulându-se Înainte și Înapoi, cu o obstinație neobișnuită, aducându-l Într-o stare de exasperare, când pur și simplu Îi venea să-și ia câmpii, alergând Încotro vedea cu ochii. Halucinațiile trăite-n casă aveau un anumit ritm, cele de pe stradă, alt ritm și altă măsură... Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
în pantalonii de pijama, ca să evite să lase la vedere gaura pe care o avea în chiloți. N-ar trebui să-l lași să se veștejească degeaba. Chiar crezi că mi se potrivesc? Dar Sally se holba în continuare, cu obstinație, la sânii Evei. — Draga de țâțoasă, murmurase ea. Eva avea niște sâni remarcabili, iar Henry spusese odinioară, într-una din numeroasele lui pase proaste, ceva despre ugerele iadului, care făceau danga-langa, danga-langa pentru voi, pentru tine, dar nu și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
rude care locuiau la New York și care au acceptat să îl primească. A plecat în primăvara lui 1934, dar mama, care deja demonstrase că era conștientă de primejdiile care îi pândeau pe nearieni în al Treilea Reich, a respins cu obstinație șansa de a face același lucru. Ai ei fuseseră germani timp de sute de ani, i-a spus ea băiatului, și a naibii să fie dacă avea să se lase izgonită în exil de un tiran de două parale. Indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
justificate au fost plângerile noastre ca să ne lăsăm acum pradă unor sentimente de milă pe care ea nu a avut delicatețea să le manifeste față de noi În nici un moment din trecut, deși știa mai bine ca oricine cât ne contraria obstinația cu care, oricât ne-ar fi costat, și-a impus voința. Cu toate acestea, cel puțin pentru un scurt moment, ceea ce avem În fața ochilor seamănă mai mult cu statuia dezolării decât cu figura sinistră care, după cum au spus câțiva muribunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Natura omenească e aceea care...” Amparo ceru să fie condusă la toaletă. Ritul era pe sfârșite. Singură În mijlocul sălii, nemțoaica Încă mai dansa după ce urmărise cu o privire invidioasă ce se Întâmplase cu Amparo. Dar se mișca acum cu o obstinație fără nici un haz. Amparo se Întoarse după vreo zece minute, În timp ce noi ne luam rămas-bun de la pai-de-santo, care se bucura de minunata reușită a primului nostru contact cu lumea celor morți. Agliè a condus În tăcere prin noaptea acum târzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]