474 matches
-
dacă mai aveau de unde să țină chiștocul. Fiindcă tot nu fumam, acum eram solvabil la orice oră, rezervele mele de tutun fiind sleite cu precădere de desenatul după model. O singură dată s-a întâmplat ca un bătrân cu părul ondulându-i-se vâlvoi pe cap și cu barbă să-mi pozeze pe gratis sau, cum a spus el, „numai de dragul artei!“. Dar desenatorului de sub castani îi lipsea, oricât ar fi fost el de harnic, indicația care să-l corecteze. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu o turburare neobicinuită acestei fete, în adevăr deosebită prin linia calmă a feței ca și a trupului, sufletului și cugetării. Elena semăna cu Hallipa mult, în afară de păr, pe care îl avea negru de tot, pieptănat cu două tâmple abia ondulate de la natură și care o asemănau așa de perfect cu mama lui Hallipa, încît portretul bunicei, luat drept al Elenei, era una din distracțiile de căpetenie propuse vizitatorilor. De îndată Elena rugase pe Lina să treacă un moment la mamă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
grădina înmiresmată și plină de culori vii. Zâna cu păr bălai, glas domol și rochie din flori de colț - pufoasele steluțe ale naturii, se plimbă peste întregul oraș minunat. Ridic ochii, zăresc șiraguri de râuri repezi și cristaline ce se ondulează printre zidurile falnice de munți care străpung cerul, luminate de călduroasele raze ale soarelui. Păsărelele ciripesc, ridicându-se în înaltul cerului, jucându-se „de-a prinselea” prin aer. Nu se zărește nici un nor vrăjmaș, de aceea păsărelele cele vesele și
ANTOLOGIE:poezie by Talida Boboc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_659]
-
larg. Același cer cenușiu, același vînt aspru, din cînd în cînd o părere de ploaie. Vîsla pe care fiecare dintre noi o avea în mînă devenise un animal neîmblînzit; devenise un dușman, dreaptă și rigidă cum era, părea să se onduleze ca să-i scape deținătorului său, în vreme ce sub noi barca se comporta cam în același fel, un șarpe de mare scuturîndu-și spatele în cele mai neașteptate momente, aplecîndu-se spre dreapta ori spre stînga cu un plesnet, în vreme ce partea opusă se ridica
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de la buric... nu, Contesa era liniștită în Palat. Trebuia doar să aibă grijă de heruvimul ei. Iar când planul cu Popa va fi gata, atunci Contesa nu va fi trăit degeaba. Atunci Contesa va merge în Rai și îi va ondula părul Maicii Tereza, și îi va vopsi unghiile, și vor fi în sfârșit, amândouă, fericite. În fața micuțului televizor alb-negru (Contesa prețuia numai culorile din natură), Horațiu se gândea la violență. Când Jerry îi mușcă lui Tom coada, Horațiu își zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
doar morminte și cruci. Hainele sale, pe care le purta În tinerețe duminica și de sărbători, se legănau pe-o sfoară Întinsă Între doi salcâmi ce creșteau În fața sa, pe alee. Rochia ei de nuntă aninată de-o prăjină se ondula deasupra cimitirului, mișcate de-un vânticel cald ce bătea din miazăzi, fluturând din mâneci și făcând plecăciuni În stânga și În dreapta În fața năsăliilor, ca un om credincios ce și-ar fi luat rămas-bun de la un prieten ce pleca pe drumul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și cuptorul pe care ședea babulea, ascultându-l și Înecându-și bodogăneala În hohote de râs. Și toată casa râdea. Tatăl nostru era asemuit de Mașa cu mălinii ce legănau În spatele casei, iar Psalmii lui David erau sălciile pletoase care creșteau ondulându-se pe marginea pârâului. Poveștile erau lanurile de grâu, de ovăz și de secară ce se unduiau În bătaia vântului la vreme de seară. Poveștile pe care i le citea tatăl ei În serile lungi de iarnă Mașa le cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-și vorbească, florile de tei au poposit și pe capetele lor. Ești și mai frumoasă cu florile de tei în păr, îi culege câteva Matei și i le arată. —Și tu ai, dar numai două, fiindcă părul tău nu este ondulat ca al meu să le rețină. —“Flori de tei de-asupra noastră Or să cadă rânduri, rânduri.” —Romanticul meu, îmi ești atât de drag! — Precum Eminescu Veronicăi Micle? -și mai mult fiindcă... N-o mai lasă să continue pecetluindu-i
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
fel sau altul, chiar și prin intermediul gândurilor sau a imaginilor, În contact. De jos nu se mai auzea nici un sunet. „Poate că s-a dus. Poate s-a evaporat În aer.” Noimann deschise ochii și privi În Întuneric. Deasupra sa ondula o cămașă de noapte albă, apropiindu-se și Îndepărtându-se de trupul lui ca o meduză. Nu-i simțea atingerea, dar o adiere rece Îi Învăluia fața nădușită, mirosind puternic a alcool. „Te pomenești”, gândi medicul, „că stafiile au o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mustră, făcându-i semn dojenitor cu mâneca... Noimann râse. Jocul Începea să aibă haz... Stomatologul Paul Își țuguie buzele, articulând forma unui sărut În Întuneric. Meduza albă de deasupra Îi răspunse cu un chicotit plin de promisiuni. Acum mânecile se ondulau deasupra sa, executând un dans bizar și voluptuos. Prinsă de fire nevăzute, cămașa de noapte se apropia și se Îndepărta de pat, făcând volute din ce În ce mai grațioase. „Te pomenești”, Își zise Noimann, „că și ființele ce În loc de corp posedă aer sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se apropia și se Îndepărta de pat, făcând volute din ce În ce mai grațioase. „Te pomenești”, Își zise Noimann, „că și ființele ce În loc de corp posedă aer sau mai știu eu ce sunt bântuite de dorința de a-și perpetua specia...” „Îhâm”, Îngână, ondulându-se cămașa de noapte aflată acum undeva În dreapta sa... „Ei atunci”, se Învioră Noimann, „să trecem la treabă...” Și În timp ce Îngâna aceasta, trupul lui, printr-un efort de voință, se arcui țâșnind În aer, prinzându-se de pânza ce Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
unui sentiment de duioșie, Într-o dimineață, reîntâlnind-o În fața chioșcului de dulciuri, masterandul Oliver, apropiindu-se de ea tiptitl-tiptil, Îi mângâie cu degetele sale lungi pleoapele, care, În Închipuirea lui, arătau ca niște fluturi de mătase. Și atunci Olivia, ondulându-și părul galben peste umeri, Își Întoarse spre el fața, făcându-l pe Oliver să sară doi pași Îndărăt. Întreaga față a Oliviei era o scorbură din care ieșeau, revărsându-se afară, ciorchini-ciorchini Întregi de melci... Oliver rămase Încremenit. Melcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
tot felul de platouri. Sosia lui Satanovski, abandonând sulul de feșe pe podea, Își agita mâinile În aer. Din ciotul său țâșni o tijă prevăzută la capăt cu un fel de clește. Cămașa, prinsă parcă de niște fire nevăzute, se ondula, plutind peste platouri. Noimann gemu și el, eliberându-se de Încă un sul de feșe, ce se rostogoliră până În colțul de miazăzi al Încăperii. Tot atunci cămașa, umflându-și și dezumflându-și „abdomenul”, scoase un urlet atât de puternic, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din palma sa era atât de cald? Căci, dacă ar fi fost rece, capacul de bere nu s-ar fi transformat În mucus... Stomatologul se clătină spre stânga. Podeaua camerei spre dreapta. În sus și-n jos. Fața „amiralului” se ondula și ea, plutind În aerul devenit din ce În ce mai tulbure. Acvariul și cei doi pești se roteau și ei În jurul becului. Dulapul se Întorsese și el cu burta În sus, lăsând să se reverse dinlăuntrul lui mulțimea de costume... Tangajul devenea din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bețive...” Da, În jurul lui totul era nămolos, putred. Miasme grele se ridicau ca niște aburi dintre cuvintele rostite. Figura magistrului Ursachi, pe care Noimann Îl cunoscuse Îndeaproape, bând de atâtea ori, la CUI, cot la cot cu el, i se ondula ca o mască În fața ochilor, În semn de reproș, având imprimată pe trăsături semnele unei profunde melancolii. Magistrul plecase de mult dintre cei vii, dar umbra sa mai stăruia la Corso. „Eu zac prosternat la statuia vergină pe malul piscinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În urmă. În depărtare, casa lui strălucea În soare. Pe stradă nu se afla nici țipenie de om. Fericirea pe care o simțea Înăuntrul său se revărsa și În afara lui. Totul În jur respira prospețime. PÎnă și umbra ce se ondula În fața lui pe trotuar degaja lumină. Aburi ușori de ceață se ridicau din asfalt. Deasupra sa copacii foșneau din frunziș, cuprinși de o adiere blîndă. Viața merita trăită. Ce rost avea să te lași cuprins de roiul gândurilor negre ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu disperarea sinucigașului: Păi ca pe un spațiu gol... Altfel zis, ca pe un spațiu neocupat de nimic... Ca pe un spațiu vid, găsi el un mai academic enunț. Pe undeva, el o va vedea precum un spic de grâu, ondulându-se între corpusculi-i imateriali șopti sfios tânăra poetă cu grumazul prelung, împodobit de zulufii noptateci, ce ședea, ca de obicei, ascunsă după șemineul de smalț zmeuriu, construit la mijloc de living. Eu zic, se hazardă soțul Fernandei, care de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a mângâiat obrazul, apoi i-a băgat două degete în gură; când doctorul a întârziat la baie, Ana l-a strâns puternic de boașe, apoi a concluzionat cu un "da" hotărât, stabilind definitiv diagnosticul. Degetele Anei, precum o plantă carnivoră ondulată de vânt: Soarele niciodată nu s-a împărțit egal în fiecare fereastră. Tocurile ușilor nu toate au primit semnele trecerii. Câtă fericire în sufletul melcului! Nu împarte și nu face parte cu nimeni, deși se naște, iubește, urăște, moare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ventilator electric așezat corespunzător Îi ținea locul, și dacă nici acesta nu era destul de puternic pentru ca stindardul să fluture bărbătește, obligându-l să producă acele pocnete de bici care exaltă atâta spiritele războinice, cel puțin făcea culorile patriei să se onduleze onorabil. Câteva persoane, ici și colo, șușoteau pe furiș că totul era o exagerare, o absurditate, că mai devreme sau mai târziu nu exista altă soluție decât să se scoată toate acele drapele, și cu cât mai curând cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
operă a sculptorului Imerio. Pagina al cărui colț îl îndoiseși pentru a avea un semn se întinde pe una din bazele unui paralelipiped compact, lipit, lăcuit, cu o rășină transparentă. O umbră ca de arsură, de flacără eliberată în interiorul cărții, ondulează suprafața paginii și deschide în ea o succesiune de straturi, ca în nodurile scoarței de copac.) — N-o găsesc, dar n-are importanță, îi spui tu. Am văzut că ai un alt exemplar. Credeam chiar că o citiseși deja... Fără ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
place bărbaților — apoi se așeză pe scaunul din piele. — Te rog, chiar îți pasă? E plictisitor să te culci cu el, dar să mai și vorbești despre el. — Cineva e în toane bune azi. Stătea în spatele ei, pieptănându-i părul ondulat cu un pieptăne cu dinții rari și vorbind cu ea în oglindă. — Ca de obicei, presupun. Poate o idee mai deschis în față? Luă și ultima înghițitură de cafea, apoi își lăsă capul pe spate sprijinindu-l de pieptul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
s-a străduit prea mult și că s-a aranjat doar așa, pe fugă, nu se spălă pe cap, dar aplică la rădăcina părului puțină pudră de talc pentru copii, cu miros de lămâie, obținând astfel un efect de plete ondulate într-o dezordine sexy. Folosi o cremă hidratantă colorată în locul obișnuitului fond de ten pentru aspect perfect și se dădu pe pomeți cu puțin gloss înainte să se dea pe buze. Un strop de pudră sclipitoare în colțul ochilor — un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mână și ștergându‑și ochii cu o batistă. Maureen, care de ani de zile le coafează pe ea și pe mama, stă cu foehnul deasupra capului ei, iar o femeie foarte bronzată pe care nu o cunosc, cu păr blond ondulat vopsit și un taior lila de mătase stă pe pervazul fereastrei și fumează o țigară. — Bună, Janice, spun și mă duc la ea și o îmbrățișez. Cum te simți? — Foarte bine, draga mea, spune și‑și trage nasul. Puțin emoționată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
borască fiecare când vrea... A fost cu țipete, s-auzea și pe sală. Ghemuită peste poșeta din poală, Irina nu se mișcase. Ca și cum n-ar fi simțit când se așezaseră duduițele alături. Nici ele n-o luară în seamă. Vocile ondulau, clipocind, parcă. Cea de la celălalt capăt al băncii avea un timbru puternic, adânc. — Directorul i-a strigat: marș. Auzi, marș afară, așa i-a strigat. Cred că i s-o fi făcut și lui frică, după aia, ea reprezenta Partidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
privirea de cărbune stins, scoase încet din buzunar o sticlă pe care scria Mătrăgună, luă o înghițitură și-și aruncă trosnind capul pe spate. O secundă, zece și țâșni răcnind în picioare. Fați mai apucă să vadă băncile goale, podeaua ondulând ca o apă de lemn, mișcare pe care pereții o preluară imediat, valul se propagă dinspre fundul clasei spre ușă. Sticla ferestrelor murdare de praf lunar se topi ca celofanul, prelingându-se ca râme negre pe podea și, în timp ce tavanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]