407 matches
-
A Thing of Beauty is a Joy Forever. Duo-ul și-a dublat oferta de încântări, prin recitalul de a doua zi, dat la orele de după serviciul eclesiastic duminical, în biserica de la Râșnov, unde Stapleton și-a demonstrat talentele de organist. Ultima gală a propus două trio-uri plasabile în elita jazzului european. Primul a reunit doi italieni și un norvegian: percuționistul de intensă coloratură Paolo Vinaccia, bandoneonistul Daniele Di Bonaventura și saxofonistul Bendik Hofseth. Muzica acestui trio - în care fiecare
Vechiul Castel Bran ca nou tărâm jazzistic by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/3196_a_4521]
-
seama că Dieter Acker debordase incertitudinile printr-un traiect formativ și informativ polivalent, funciarmente racordat la valorile consacrate, perene ale artei sunetelor. S-a născut în 1940 la Sibiu, acolo unde harul său a suferit primele operațiuni de ecruisare din partea organistului, dirijorului și compozitorului Franz Xavier Dressler, de la care a deprins antrenamentul asiduu cu kezboard-ul, dar și zbenguiala cu formulele cotrapunctice. Din antrenament în zbenguială iată-l ajuns la Conservatorul din Cluj, la clasa de compoziție a lui Sigismund Toduță, cel
Un neamț hîtru by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11349_a_12674]
-
Ghica, Ilie Mașala, Cezar Riza la clavecin și orgă, vocaliștii Geanina Munteanu și tenorul Răzvan Țuculescu, dovedesc că urmează traseele unui profesionalism atent orientat în universul muzicii bachiene. Vilonista Cristina Anghelescu, Nicolae Licareț la orgă, violoncelistul Alexandru Moroșanu în compania organistului Florin Chiriacescu, Cvintetul de suflători "Concordia", Trio "Aperto", cu toții au închegat imaginea unui flux al spiritualității bachiene în zone mai puțin spectaculoase, camerale, ale muzicii maestrului. În sfârșit, momentul final al festivalului - de la nivelul concepției și până la cel al realizării
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
descheie centura și halima la entropi: paratrăznetul lui p. Cu fier roșu Ezechil nu i-a pus cândva sigil? Psihotropa la subsol în ochiada ștreangului vrea vermina iambului să-i decript mormonoscript din vulgata-n cheia sol - a Ions-y grand organist comme libation tomist necum pun anaforale pe leș fautes gramaticale. Dogoare la tavernare clime - le metapolare ponți pilații și aklime scăpa tâmpa păgânime la icoane să se-nchine line picura lumine și fiori ----- aligatori suie crugul crucilor. Cu sincopa interlopă
Lied sobol în si bemol by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/13160_a_14485]
-
America de Nord. Dificultatea execuției se datora nepotrivirii cuvintelor cu progresia ritmică a melodiei, și mai cu seamă atunci când aveau cadențe diferite. Compozitorii muzicii anglicane au cunoscut în profunzime muzica liturgică, și structura liturghiei anglicane, fiind profund implicați în viața bisericii ca organiști și dirijori de cor. S-au scris numeroase cantate și antheme care au fost tipărite în Anglia la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea lărgind mult repertoriul muzicii sacre. O parte a muzicii liturgice anglicane
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
muzicală în secolul al XIX-lea a avut serioase consecințe pentru standardele compozitorilor de muzică creștină din Europa cât și pentru muzica bisericilor și catedralelor Bisericii Romano Catolice, Bisericii Luterane sau Bisericii Anglicane. Recâștigarea acestor standarde s-a făcut de către organiști care organizați în diferite asociații au promovat noile stiluri și forme muzicale în biserici. O soluție aparentă a fost oferită de către Tractarieni<footnote Tractarienii, denumirea vine de la Tracts for the Time, care conține doctrine și aspecte ale închinării în Biserica
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
Franck va face parte Max Reger. Fascinat fiind de muzica luterană din trecut, Reger a scris motete fără acompaniament, Geistliche Gesange op. 110 și Acht Geistliche Gesange op. 138, asemănătoare muzicii luterane din secolul al XVIII-lea. Din anul 1920, organiști și cantori și-au propus să se specializeze în muzică și să facă din activitatea lor una profesionistă. Muzica acestor compozitori include o varietate de forme: oratorii, pasiuni, cantate, motete, corale și lucrări pentru orgă, caracteristice de altfel a secolelor
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
Eu știu altceva.) Credeam că mesa l-a vindecat, rugăciunile și predicile mele, dar a fost, de fapt, muzica. Ah, ce muzică aveam pe-atunci! Cînd mi-am dat seama că nu are simțul sacrului în afară de muzică, l-am făcut organist. De atunci el a tot avansat, și eu... eu am intrat în declin. Presupun că remarci o undă arțăgoasă și plîngăreață în vocea mea? — Da. — Atunci, încearcă să înțelegi de ce. Toți acești profesori și artiști și șefi de departamente au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fie vorba de ceva asemănător "vorbitului în limbi" sau acelor viziuni detaliate pe care unii oameni le au cu privire la orașe pe care nu le-au văzut niciodată. Chiar de a doua zi îl rugă pe Telente să-l pună în legătură cu organistul din automobil. Întâlnirea Profesorului cu Emil Popescu este istorică. Nu poate fi estimat rolul pe care tânărul saxofonist l-a jucat în popularizarea giganticei opere și personalități a arhitectului. Încă de la primele note emise de orga acestuia, pe care le
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
emise de orga acestuia, pe care le ascultă așezat pe canapeaua din față a mașinii, unde fusese invitat amabil, Profesorul avu intuiția a ceea ce se întîmpla de fapt, căci, după ce mai cântă de vreo două ori imnul orfic, pe neașteptate organistul trecu la altceva. Era o gamă nouă în repertoriul său, dar de fapt veche de mii de ani, o gamă care putea fi ascultată, devenită cântec, pe țărmurile Asiei Mici. După ce cântă de mai multe ori gama minoră, Emil Popescu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în aerul verii un pean închinat lui Apollo, în care saxofonistul recunoscu o compoziție a lui Onesicrates. Abia pe seară se îndură să plece, dar de atunci încolo Profesorul avea să vină în fiecare zi să asculte fantasticele creații ale organistului. Noaptea, cât nu era agresat de frumoasa și senzuala Iolanda, tânărul citea și recitea manualele sale de istorie a muzicii, marcând cu un semn stadiul la care ajunsese arhitectul și chiar încercînd să prevadă pașii pe care-i va face
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
așa că după numai doi ani arhitectul își părăsise serviciul, rămânând practic dezlegat de orice legături cu viața socială obișnuită. Cânta acum fără întrerupere, zi și noapte. La rubricile de curiozități din toate marile ziare și reviste apărură scurte note despre organistul român. Reporteri de la New York Herald Tribune, Life, Strange Astonishing Stories Magazine, Paris Match și Penthouse începură să se perinde prin spatele blocului din Berceni, fulgerând din blitzurile orbitoare ale aparatelor sofisticate de fotografiat, înregistrînd casete video și benzi întregi de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Berceni, fulgerând din blitzurile orbitoare ale aparatelor sofisticate de fotografiat, înregistrînd casete video și benzi întregi de magnetofon cu muzica minunată a arhitectului și nu mai puțin cu bolboroseala incoerentă a acestuia. Profesorul se învîrtea pe lângă ei, le "traducea" cuvintele organistului și, pe la începutul primăverii, își publică simultan la Paris și Londra însemnările din caiete sub titlul Un genie aux portes de l'Orient, respectiv A Man of Genius at The Gates of Orient. Succesul de neimaginat, atât în rândul muzicienilor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de fiecare dată plină ochi, dar nimeni nu se încumetă să stea pe brâul de piatră care se întinde între coloanele adosate. În catedrală sânt patru orgi și Bogdan a descoperit că acesta e locul ideal de unde pot fi ascultate. Organistul cântă la ele pe rând, pentru ca în final să se așeze în locul din care pot fi acționate toate odată. "Vedeți? Aici stau, cu umărul și capul sprijinite de coloană." Mângâie coloana de piatră înnegrită și mă gândesc cum peste 30
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la o masă puțin mai Încolo de masa unde stătea Susan. — Ia să vedem, dovedește-mi că măicuța asta predă mai bine. Și spune-mi, tinere, te interesează Într-adevăr să te faci pianist sau vrei mai degrabă să devii organist de biserică? Pe ăștia mi se pare că-i castrează, nu-i așa? Ba nu, Îi castrează doar pe cei care cîntă... — Darling, interveni Susan, mătușa ta Susana are dreptate, ea spune că trebuie să schimbi cît mai repede profesoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tulburare. Călătorește cu metroul și se forțează să nu-și țină respirația, să adopte aceeași nonșalanță ca și ceilalți pasageri care sunt azvârliți pe sub pământ în capsula metalică. Merge la cinema, se lasă scăldat în lumina albă, înfiorându-se când organistul scoate zgomote de împușcături și scârțâituri de podele din mașina sa futuristă. Aflat printre cuplurile care se giugiulesc în rândurile din spate, mănâncă înghețată și simte cum anglicismul se lipește de pielea sa ca funinginea. Este ceea ce și-a dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
uita peste umărul lui. Ripley constată cu bucurie că Gorman părea să se priceapă la treburile acestea. Își venise în fire după lunga perioadă de inactivitate. Degetele-i alergau pe butoane pentru a lumina cadranele și ecranele, aidoma celor ale organistului care găsea notele muzicale trăgând de registre și apăsînd pe clape. Vocea lui Ferro răzbătu din postul de pilotaj, triumfătoare: ― Am reperat până la urmă baliza dracu'. Semnalul e slab, dar perceptibil. Norii s-au retras destul ca să vedem solul. Hadley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
chiar În acea seară, cînd mii de țînțari anofeli aveau să se ridice din bălțile cu apă stătută din jurul lagărului, la vremea mesei. Pe treptele Blocului E, unul dintre dormitoarele pentru bărbați, sergentul Nagata urla În fața șefului Blocului, domnul Ralston, organistul de la cinematograful Metropole din Shanghai. În spatele sergentului stăteau trei paznici, cu baionete la armă, de parcă s-ar fi așteptat ca un pluton de marinari americani să dea buzna din clădire. Sutele de deținuți În zdrențe așteptau răbdători. Pe măsură ce războiul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
își caută adevărata identitate, o realitate mai puțin carnală și mai ales spirituală, realitatea reflexului, a dublului, a spectralului. Oare nu seamănă oglinda femeii narcisiste cu acea oglindă din Visul..., montată deasupra orgii din biserică pentru a-l ajuta pe organist să urmărească desfășurarea slujbei religioase? Doar ea îi permite acestuia să vadă lumea pe față, lumea reală fiind doar o copie pe dos, un revers al lumii autentice, o contrafacere. Prin jocul reflectării inverse, oglinda restaurează adevărul, ordinea inițială. Cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de Rim, și Rim făcea pe bolnavul. După un autograf al Elenei, domnișoara Norica trăsese la mașină câteva anteproiecte ele program, din care se trimesese unul lui Rim, ca argument convingător. 215 Tot așa de bun violonist, Rim era și organist rutinat. urma să se arate capricios și nesuferit, va fi lăsat să vie îd ttl î Lina telefonase că Rim vrea, că Rim e foarte drăguț, că speră, dar că încă nu poate ieși din casă. La Elena se făcea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
măști, toți suntem înlocuitori... Ești credincios, doctore? — Nu. Mă apropie de cer doar pacienții mei. Vezi, muzica de astă-seară puteam s-o ascult și acasă, cum spuneai. Dar voiam să fiu într-o sală, între oameni. Nu-i biserică, nici organistul Bach nu e preot. Și totuși... Nu te bănuiam în dispoziție lirică. Nu bănuiam. Aș fi evitat subiectele licențioase. — Licențioase? Dumnezeul meu e ateu și îi plac provocările. Alternativele, improvizațiile, cum spui mata. Și gluma, bineînțeles. E ca noi, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cea care să-I dea lui Lucille vestea cea proastă. El și-a pus palma pe brațul meu. — Mamă, eu și Claire ne-am decis să anulăm nunta. Lucille a rămas cu gura căscată. — Cum?! Cum?! Sigur că vă căsătoriți! Organistul a început deja să-și facă încălzirea. Asta e ceva ridicol... — Îmi pare rău, mamă, știu cât de mult ai muncit ca să pui totul la punct - dar și eu și Claire suntem convinși că mariajul ăsta nu trebuie să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mai privise așa până atunci: cântărind fiecare detaliu al corpului ei. Un amestec neobișnuit de circumspecție de cămătar, placiditate de portărel și cucernicie de bigot. Un aliaj omogen, o mască sub care clocotea voluptatea Întocmai ca-n sufletul lui Ranke, organistul de la Reformată, concediat În cele din urmă pentru blasfemie. Nu o admira și nu o proteja. Punea stăpânire pe ea precum marea În flux pe țărmuri joase și sărace. Omul din fața ei era purtătorul unui mesaj. Ghidul acesta Îi eliberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În Saxonia. Tatăl lui, August Graun (n. 1670), preceptor „Königlicher Polnischer und Kufürstlicher Sächsischer Akziseneinnehmer“ - electorul respectiv fiind tizul lui, August II, rege al Poloniei) se trăgea dintr-un lung șir de pastori. Stră-străbunicul lui, Wolfgang Graun, era, În 1575, organist la Plauen (În apropiere de Wahrenbrück), unde o statuie a urmașului său, compozitorul, Înnobilează o grădină publică. Carl Heinrich Graun a murit la vârsta de cincizeci și opt de ani, În 1759, la Berlin, unde, În urmă cu șaptesprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
capabil să interpreteze aproape nimic (doar foarte solemn primele acorduri din uvertura la Ruslan) ținea minte fiecare notă din operele lui preferate. Pe această coardă vibrantă, o genă melodioasă care pe mine m-a evitat, se strecoară, prin tata, de la organistul Wolfgang Graun din secolul al șaisprezecelea până la fiul meu. 2 Aveam unsprezece ani când tata a hotărât că Învățătura pe care o primisem și Încă o primeam acasă trebuie să fie În mod avantajos suplimentată prin frecventarea Școlii Tenișev. Această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]