1,604 matches
-
refuzi însăși condiția omului? Condiția în sine?” (III, 282). În fond, e aceasta o mărturisire din momentele în care Cioran propăvăduiește anonimatul, retragerea din lume, cucerirea Indiferenței. Poate că afirmația cea mai elocventă pentru această ieșire din sine și identificare orgolioasă cu ființa e următoarea: „Doamne, aș vrea să fiu mai necunoscut decât tine, să mă ascund în esența esenței prin care ești mereu cel-întru-totul-altfel, ești irevocabil celălalt, culmea non-comuniunii, intransmisibilul, incomunicabilul ipostaziat, străin de orice geneză, de orice izbucnire în
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
În fine, într-un loc Cioran spune: „Știu ce trebuie să fac: să fiu un înțelept, dar nu am stofă să devin așa ceva” (II, 8). Din stofa aceasta ar fi trebuit să lipsească orgoliul. Or, „Sunt cât se poate de orgolios, dar uneori, chiar adesea, când mă aplec asupra mea, îmi vine să vomit” (I, 141) notează Cioran. În totul, disprețuiește orgoliul care îi stârnește dezgustul de sine. Există, însă, și excepții: „Nu suport orgoliul decât la damnați, la dezmoșteniți, la
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
timp, să fiu cunoscut și necunoscut; iar dacă ar trebui neapărat să aleg, aș prefera anonimatul (cred)” (II, 179). Paranteza aceasta din urmă spune mult despre ezitările lui Cioran. Disprețuiește gloria, îi găsește cauzele în golul interior, crede eventual în orgolioșii care sunt damnați și infirmi, dar în același timp nu-și poate anula cu totul obsesia celebrității, nemaisusținută, oricum, de chemarea spre faptă din tinerețe. N-are importanță faptul că îi este rușine de nevoia ascunsă de glorie. „Simpla idee
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
închipuit. Așa încât, explicațiile pentru violenta denunțare a precarității neamului său trebuie căutate nu în ideologie, cum s-a făcut adesea, nu în pasiunile revanșarde ale unei iubiri înșelate sau dezamăgite, cauză posibilă, dar nu suficientă, nici măcar în frustrările unui sine orgolios, care se simte închis în limitele propriei țări ca într-o temniță. Cioran își renegă țara pentru că își recunoaște, prin intermediul ei, sinele marginal, inconsistent, negativ. Devenite deliruri în tinerețe, cicatrizate ulterior din cauza iluziei detașării, pe care o caută cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spune Cioran; sau: „Aparțin unei nații la care eșecul este endemic” (III, 31). Reversul unei astfel de atitudini nu întârzie să apară. Răsturnându-le rostul, carențele acestea ale strămoșilor pot fi nu doar motiv de disperare, ci și de satisfacție orgolioasă. Cioran, o știm, nu-i suportă pe cei care se realizează, pe fericiți, considerându-i superficiali, ignoranți, ignobili. Iată-l spunând: „Toate aceste națiuni occidentale Ă niște cadavre opulente” (I, 79). Sau, mai explicit: „Toate aceste popoare fericite, ghiftuite: francezi
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înfrunte viața cu încredere și curaj. Cu toții au fost mai mult sau mai puțin disperați și timorați, începând cu mine. Disperarea unui neam întreg” (III, 320). Curios să spună Cioran asta despre propria mamă. Căci, asemenea lui însuși, mama este „orgolioasă, capricioasă, melancolică” (I, 65). Să fie acestea argumente pentru înfruntarea vieții? În alt loc, citim: „Tot ce am în mine bun sau rău, tot ce sunt, îmi vine de la mama. I-am moștenit bolile, melancolia, contradicțiile, totul. Fizic, îi semăn
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a împiedicat să o practice, neputându-se pregăti pentru ea. „Eu nu am putut să mă fac medic - spune un părinte - dar vreau ca fiica sau fiul meu să urmeze Medicina.” 5. Într-o altă categorie de părinți se află orgolioșii, ei fac din alegere profesiei pentru propriul lor copil o problemă de ambiție. „Vreau să-i arăt lui cutare (de obicei prieten) că și copilul meu poate face o facultate. „Acești părinți nu se întreabă dacă fiul sau fiica lor
Arta de a fi părinte by Viorica Bâzdâgă, Constantin Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1398]
-
Favorit, Ethno, și un Albu nfară. “BÂRLĂDEANCA” ENE COSTEL 1. D-le Costel Ene, sunteți pentru prima dată la un festival de fanfare din comu fe o vorbă de reproș de la nimeni, știut fiind faptul că de fanfară sunt extrem de orgolioși. fa 2. De când sunteți dirijorul formației de fanfară “Bârladeanca” din Bârlad? R: Din anul 2007, an Povesți-mi ceva ce nimeni nu cunoaște despre Dvs., din viața Dvs. din activitatea pe care ați avut-o până acum și n ați mai
Festivalul Internaţional de Fanfare by Aurel Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1310_a_2193]
-
cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon, apoi cultul durerii propriu stoicilor, cât se poate de orgolioși în fața suferinței pe care pretind că o suportă, când de fapt o iubesc în secret, nu-l pot satisface pe un discipol al lui Epicur. De acord cu ascetismul, rigoarea și austeritatea împărtășite cu adversarii, dar în chestiunea suferinței se
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de când era mică, sub alt nume decât copila cea frumoasă; așa îi rămase numele: de aceea, surorile erau foarte invidioase. Cea mică, mult mai frumoasă decât surorile ei, era la fel de bună ca și ele. Primele două născute erau cele mai orgolioase, pentru că erau bogate 284. 7.4. Ce tipuri de secvențe apar în următoarele două texte? Cum sunt ele articulate? (Frédéric Moreau, eroul din Educația sentimentală și prietenul său Hussonet asistă la jefuirea din Tuileries în timpul revoluției de la 1848) (1) Nu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Bath, ea impresionează doar prin frumusețea fizică ce îi dă fiori proaspătului soț. Grotescul este prezent și în descrierea primei nopți împreună a celor doi proaspăt căsătoriți, decrepitudinea lui Ianuarie și exacerbarea propriilor performanțe sexuale, de care este mult prea orgolios, nu puteau decât să-i stârnească repulsie tinerei Mai: „A slobozit un cântecel voios/ și a pupat-o foarte pofticios,/ Simțindu-se ca mânzul de zglobiu/ și ca o coțofană guraliu./ În timp ce behăia cântând, la gât/ Guși lungi de piele
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cabinetul de lucru al Kaiser-ului din reședința de la Berlin, (iunie 1909), prietena Kronprinz-ului nota, printre altele: "Mă gândesc, de asemenea, că aici a suferit până la tortură, în timpul ultimelor luni, cel ce a fost atât de încrezător și de orgolios, împăratul, tatăl, cel pe care-l deplâng și-l blamez în adâncul sufletului meu, cel la care m-am gândit încă înainte de a-i cunoaște fiul, la care mă gândesc de când îl cunosc cu și mai multă intensitate, cu o
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
de reproșuri a servit oare drept cadru acest cabinet? Îmi închipui și că acești pereți, aceste mobile, aceste obiecte pe care le văd au fost martorii unei drame și mai oribile decât cea a Împăratului umilit, a învingătorului învins, a orgoliosului umilit, învins în plină pace, când se bucura din plin de măreția sa, și toate acestea din cauza greșelilor sale!"48. Câteva rânduri mai jos, reflectând tot la cabinetul evocat mai sus, prințesa Bibescu făcea aluzie la "afacerea Eulenburg", contele Philippe
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
regale. Frumoșii ei ochi albaștri sunt triști. Să fie oare în albastrul ochilor care mă privesc măcar o singură picătură vie din acest albastru? Mă gândesc că tânărul care mă însoțește a fost plănuit timp îndelungat de toată rasa lui orgolioasă și puternică, a cărui casă este, iată, aici, și că forța creatoare care l-a împins în această lume izbucnește pe fruntea fermecătoare a acestei tinere femei. Îi place să vorbească despre copilăria lui. Departe de saloanele oficiale de recepție
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
mii de oameni, de aici pornesc ordine ale căror consecințe pot fi nespus de temute și de îndepărtate. Mă gândesc, de asemenea, că aici a suferit până la tortură, în timpul ultimelor luni, cel ce a fost atât de încrezător și de orgolios, împăratul, tatăl, cel pe care-l deplâng și-l blamez în adâncul sufletului meu, cel la care m-am gândit încă înainte de a-i cunoaște fiul, la care mă gândesc de când îl cunosc cu și mai multă intensitate, cu o
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
de reproșuri a servit oare drept cadru acest cabinet? Îmi închipui și că acești pereți, aceste mobile, aceste obiecte pe care le văd au fost martorii unei drame și mai oribile decât cea a împăratului jignit, a învingătorului învins, a orgoliosului umilit, învins în plină pace, când se bucura din plin de măreția sa, și toate acestea din cauza greșelilor sale! Camera asta, în care mă aflu acum, la această oră, douăsprezece și treizeci și cinci, azi, 15 iunie 1909, trebuie să fi servit
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
și surâs îmi provoacă halucinații, baletul eroic la care asist nu este lipsit de o anume frumusețe. Am senzația unei călătorii în trecut, trecând prin moarte. Acum regimentul pleacă, după ce a salutat și restituit steagul. Se retrage cu un pas orgolios, automat, pasul de gâscă; cu nasul lipit pe geam, îi privim plecând. Merg bine, nu-i așa? spune interlocutorul meu cu un fel de fervoare visătoare. După care adaugă: Și ar merge și mai bine dacă ar ști că îi
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
de experiența publicațiilor avangardiste care au precedat-o (între care „75 HP”), U. se lansează cu fervoare negativistă și intransigență, trezind ecou în presa vremii. Fără opțiunea unei orientări explicite în peisajul experimentalist al avangardei, revendicându-se doar din izolarea orgolioasă și originalitatea șocantă a patronului spiritual al cărui nume îl poartă, U. adoptă maniera suprarealismului, curent care din anul 1928 atrage cam toate grupările avangardei românești, deși termenul ca atare nu apare în articole, înlocuit prin noțiunea mai generală modernism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290381_a_291710]
-
mai slabă urmă de critică. Acceptarea unui sfat sau a unui ajutor, contrazicerea sa sunt percepute de nevropat ca o înjosire și o slăbiciune. Ce își spune un nevropat? „Nu sunt așa de slab încât să accept sfaturi!”. Ostilitatea lor orgolioasă e declanșată de nimicuri. De exemplu, nevropatul încearcă o agresivitate surdă dacă e făcut să aștepte. În forul interior, se formează vagi senzații: „... nu sunt eu dintre cei pe care-I lași s-aștepte și am dreptul la mai mult
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
diatribe și blesteme grele asupra orașului (Fapte diverse). Rostirea țărănească sau suburbană, cu inserții dialectale, aspră, dură, uneori trivială, dar în căutare de figuri și imagini de efect, șocante chiar, este principalul suport al tensiunii lirice revendicative. În insolența sa orgolioasă, poetul dă glas trupului, instinctelor, impulsurilor fiziologice, atacând zonele joase ale sensibilității. Stelele sunt despuiate de orice conotație metafizică, devin biete frânturi de materie, infime față de importanța bulgărilor, iar divinitatea e coborâtă pe pământ, personificată ireverențios și apostrofată. Venită pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
e purtat de forțe noi, căci Boileau și Perrault, principalii combatanți ai etapei anterioare, erau deja morți. Acest ultim spasm al conflictului dezvăluie, în fapt, aceleași mecanisme ce țin de raportarea la trecut ce se poate face într-o manieră orgolioasă și disprețuitoare sau într-o manieră ce presupune respect și admirație. O cale de mijloc este însă sugerată de abatele François de Salignac de la Motte-Fénelon prin Scrisoare asupra ocupațiilor Academiei, concepută în 1714, dar publicată postum în 1716. Este un
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
aproape exclusiv la individualitatea creatorului (nu există nici o ruptură în acest caz între eul poetic și eul empiric). Viziunea subiectivă presupune o conștientizare, până la un punct, a propriului statut de scriitor de geniu, de scriitor clasic, dând o anumită tonalitate orgolioasă versurilor. De altfel, spre deosebire de Moderni, apărătorii Anticilor sunt scriitori deja consacrați, care nu trebuie să-și mai demonstreze valoarea. Însă ceea ce se urmărește mai mult este o justificare a asumării modelelor antice și, totodată, o îndepărtare a posibilei acuzații de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în concret a motivațiilor abstracte ale disputei reale clarifică într-un fel scopurile acesteia dorința accederii la un statut mai înalt, la propria glorie. Modernii sunt cei care stârnesc gâlceava, tulburând status quo-ul, fiind așezați, astfel, sub semnul unei insurgențe orgolioase. Replica Anticilor este inițial una pașnică: "...povața lor (a Anticilor n.n.) ar fi mai curând ca Modernii să caute a-și înălța propria bucată de deal, decât să nutrească visuri de-a dărâma dealul Anticilor", subliniindu-se ideea inferiorității vădite
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Anticilor este atât de mare încât însușirea modelelor este percepută drept o înjosire: "N-am să mă cobor asemănându-mă cu tine, adause el, secătură ce ești." În aceeași ordine de idei, păianjenul continuă prin a-și exacerba în mod orgolios individualitatea: "Acest castel [...] a fost în întregime durat de mâinile mele, și tot materialul de trebuință l-am scos dinlăuntrul meu." Se exprimă aici, de fapt, o dorință justificată a fiecărei generații noi de a-și contura autonomia, de a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
însuflețit din nou Italia, care tânjea; întreaga Europă și-a datorat politețea și spiritul de societate curții lui Ludovic al XIV-lea."122 Apologia făcută acestei perioade se subscrie desigur unei hiperbolizări dată de un naționalism evident, dar dincolo de exagerările orgolioase, se pot întrezări câteva adevăruri. La acel moment al desfășurării istoriei, Franța devenise, într-adevăr, un fel de centrum mundi, un punct central de dispersare a propriului model cultural. Din această perspectivă perpetuarea liniilor directoare clasice i se pare lui
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]