19,905 matches
-
au culoare, unde orizonturile încremensc pe o singură treaptă, orizonturi fără mister, lipsite de poezia infinitului. Astfel de orașe sunt temnicerele visului. Destinul m-a ferit de ele. M-am născut la Dunăre și am copilărie la mare. }intuit de orizont, aruncând cu privirea punți peste ape, am rămas toată viața un visător. Marea mi-a deschis întâia oară porțile visului; ea m-a învățat că visările sunt o ipostază a infinitului. Marea și cerul. Dar cerul imprimă visării o dimensiune
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
oară porțile visului; ea m-a învățat că visările sunt o ipostază a infinitului. Marea și cerul. Dar cerul imprimă visării o dimensiune de altă natură. Infinitul celest e spațial, infinitul marin aparține cu precădere întinderii. De nu ar fi orizontul - și e suficient pentru asta să-ți închipui marea învăluită în pace - călătoria cu gândul și-ar pierde din taină și grandoare. Orizontul e linia de graniță unde infinitul întinderii capătă valorile adâncimii, și cum nu contempli vreodată marea fără
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
de altă natură. Infinitul celest e spațial, infinitul marin aparține cu precădere întinderii. De nu ar fi orizontul - și e suficient pentru asta să-ți închipui marea învăluită în pace - călătoria cu gândul și-ar pierde din taină și grandoare. Orizontul e linia de graniță unde infinitul întinderii capătă valorile adâncimii, și cum nu contempli vreodată marea fără să îmbrățișezi orizontul, adică fără să cuprinzi măcar și o bucățică de cer, infinitul marin fură ceva și din încărcătura de vis a
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
suficient pentru asta să-ți închipui marea învăluită în pace - călătoria cu gândul și-ar pierde din taină și grandoare. Orizontul e linia de graniță unde infinitul întinderii capătă valorile adâncimii, și cum nu contempli vreodată marea fără să îmbrățișezi orizontul, adică fără să cuprinzi măcar și o bucățică de cer, infinitul marin fură ceva și din încărcătura de vis a acestuia. Suntem înclinați să credem că starea de vis - mă refer la visarea trează - e o simplă stare imaginativă, un
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
Este prezentă, dar altfel. Marea, chiar liniștită, e o întindere mișcătoare, instabilă și capricioasă, infinitul pe care ți-l sugerează, spre care te poartă, e mobil ca și ea. Când privirea îți alunecă pe întinsul câmpiei, când ajunge acolo unde orizontul o deviază spre profunzimile cerului, conștiința păstrează ceva din certitudinea teluricului, pornești către infinit cu senzația solidei sprijiniri pe pământ. Astfel, aventura visării e scutită de balansul imponderii, pătrunderea privirii în aerian se asociază cu traiectul ascuțit al săgeții și
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
un fir de ceață, un fir de argint... Așa cum îi aparține golful, mării îi aparține portul și catargul. Astăzi, norul de fum al vapoarelor, și chiar silueta coșului însuși, se substituie în întregime catargelor. Abia dacă, uneori, vezi crescând la orizont, pe măsură ce scade depărtarea, tulpina cenușie a catargului, subțire și dreaptă, croindu-și drum spre tine. Dar odinioară, pe vremea copilăriei mele, catargul, cu brațele lui întinse, desenându-se tot mai clar, prinzând corp tot mai aievea, - simbol al deplasării lente
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
curată! Iată-ne! Iată-ne! Iată-ne!!" O, jubilație a simțurilor. Secundă de aur, din moarte mari hălci mușcând! Plutire O, cine noaptea se-nălța din otrava magmei mele, tăind codri de văzduh, ape, bezne, cercuri grele? Mușca din idealul orizont strivit cât ai clipi-ntre pleoape, de parcă-ar fi mânat tunând pegașii cruzi să și-i adape. Se ridica, în zări răsfrânt, lăsând în urmă pulbere de zâne și răsturna aștrii din somn și zei - în vise de cadâne. Plutea
Poezie by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/9268_a_10593]
-
singură carte sufletul tău eliberat va descoperi această clipă cicatrice sângerândă adâncită de mine într-un apus secret cu stângăcia unei iubiri adevărate va pecetlui liniștea singurul adevăr permis dincolo de moarte. Seara seara își aranjează cu grijă aripile peste luciul orizontului lichid un apus plutește pe apă cu intenții dubioase jucăm pe rând rolul umbrei îndrăgostite ... de bucurie apele curg între imaginație și realitate Siddharta vânzătoarea de iluzii dedublată de un iubit secret îmi invadează sângele cu telepatii halucinante o altă
Poezii. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Carmen Doreal () [Corola-journal/Imaginative/93_a_117]
-
Aurel Pantea Ștefan Aug. Doinaș e cu siguranță poetul român cu cel mai larg orizont cultural dintre toți poeții români din cea de-a doua jumătate a secolului XX. Spiritul poetic e însoțit, în întreaga sa creație, de un spirit teoretic de anvergură. Poezia sa, dincolo de faptul că, în bună măsură, își conține propria poetică
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
fi considerată chiar un manual/tratat despre nașterea realului poetic. Spiritul poetic și realul reprezintă, cum se știe, cei doi poli ai experienței poetice. Preluînd situarea fenomenologică a conștiinței, ca realitate intențională, teoreticianul definește condiția poetică prin plasarea ei în orizontul realului. Orice poezie aspiră, în ultimă instanță, spre "realism". Dar există diferite stadii ale realului. Un stadiu al acestuia e realul poetic. Realul poetic, spre deosebire de realitatea obișnuită, se naște prin activitatea spiritului poetic. În acest sens, el e produsul unor
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
decenii. Într-o introducere de autor, intitulată Arhetipul sinelui eminescian, acesta se află În căutarea nucleului originar activ al poetului Eminescu, pe care Îl găsește În acele cuvinte repetitive „ce exprimă totodată chintesența operei respective”. Beneficiind de largi deschideri În orizontul liricii universale, George Popa este capabil să facă unele apropieri memorabile care sporesc valoarea poetului nostru, deși comparația nu are propriu zis acest scop . „Asemenea cuvinte, observă George Popa - sunt, de pildă, sacrul și eternul pentru Hölderlin, melancolia pentru John
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
de George Popa În cel mai de seamă poem eminescian sunt În număr de patru, Însă numai trei sunt specifice personajelor lirice propriu-zise. Lui Cătălin Îi corespunde „spațiul strâmt”, Cătălina se simte atrasă de „spațiul ascensional al sentimentului”, Luceafărul are orizont de mișcare „spațiul sideral” cu intenții descendente o vreme (cât a durat dragostea pentru o ființă terestră) și un spațiu care transcende timpul și locul, și care este dedicat „ființei supreme”. Este interesant de observat că „ființa supremă” nu este
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
a unui absolut În ordine umană”. În contrast cu aceste trăiri care se petrec În spații adecvate, lumea lui Cătălin relevă „un spațiu geometric Închis, fix”, lipsit de tensiuni existențiale. Pe de altă parte, spațiul său psihic corespunde omului comun, pentru care orizontul se reduce la iubirea carnală. Se cuvine menționat faptul că George Popa intuiește existența unui „spațiu ambiguu, mixt”, În care iubirea Cătălinei pentru astral și terestru se desfășoară simultan. Contemporani o vreme, Baudelaire și Eminescu au descoperit independent „dubla atracție
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
de strofele poemului analizat. Intitulat Lume și geniu, și purtând subtitlul Continuare imaginară la dialogul ceresc pe texte din Eminescu și Giordano Bruno, episodul respectiv Își depășește condiția de apendice prin profunzimea și frumusețea ideilor, relevând un George Popa deschis orizonturilor vaste ale gândirii. Cum strofa ultimă a Luceafărului are un pronunțat caracter tezist, imaginarul „dialog ceresc” urmează aceeași cale, numai că ideile filosofice capătă o profunzime de care Eminescu s-a ferit. Luceafărul devine astfel un poem pentru inițiați, iar
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
așteptată. Rodica și Felicia o invitaseră la o plimbare pe faleză. Era o seară în care luna plină răsărea din mare. Și veniseră la întâlnire cu un fost coleg de liceu, inginer piscicol sosit în delegație de la minister. Când, la orizont, o geană roșie se desprinse din mare, tipul recitase câteva versuri în franceză, apoi tradusese. Era vorba de o sultană care privea, din castelul ei de pe malul Bosforului, lucirea lunii printre valuri și... cam atât. O poezie, zicea, de Victor
Micro-proze by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9361_a_10686]
-
se arată o culoare ce se destramă sub pleoape până la alb până la cuvântătoarele fibre tușele vieții se estompează într-un gol într-un nimic al splendorii Recuperîri Când înfloreau piersicii îmi închipuiam că Iisus a poposit în grădină lumina frământa orizontul cu păsări scânteietoare ce se împotriveau norilor cu țipătul lor pictural conectată la umbrele albe contemplam necuprinsul și copacii dansau până în pânzele cerului umpleau magice spații nu m-ar fi mirat să-și întoarcă fața spre mine strigându-mă pe
Poezii by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/9603_a_10928]
-
unuia ce nu mai este printre noi): s-ar putea să n-am "organ" pentru Sorescu (simplitatea căruia, de pildă, e, uneori, numai simplism) și/sau să fi rămas, din consecvență (și dintr-un parti-pris idiosincratic), la recenzia mea (din "Orizont") la cărțulia-i de Poeme, de prin 1966, care, fără să fie un encomiu, era, cred eu, îndeajuns de justă. Cum, atunci (și ani de zile după), Sorescu era cel mai dorlotat dintre poeții noștri juni, în țară și peste
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
în fapt, cum știm, manipulate ideologic, utopic -, într-un formalism structural exhibiționist, eliberat de orice control și motivare extraestetică. Un nonconformist roman ideologic, spiritualist și nu materialist, simbolic, parabolic, hermeneutic și nu tezist, psihologic, sociologic sau politic, cum se impusese orizontului literar de așteptare, este evident în concepția lumii ficționale și a personajelor, prin care este prezentată. Personajele, aflate pe patul de boală și de moarte al existenței, sunt configurate revelator, ca resorturi conceptuale, cu aceeași grijă, din primul roman, pentru
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
pe foaia-ntinsă La strada care suie Spre casa cu grădină, Unde foșnesc castanii, Și intru ca o rază Pe poarta dispărută. Aceleași crengi fac valuri Pe mările de aer, Și văd în ochii tatei Corabia care pleacă Spre alte orizonturi. Alter-ego Virginiei Woolf Ar fi oare posibil Să ne-ntâlnim în scris, Când deschizându-mi cartea, Ca pe-o fereastră-n noapte, Să-mi iei sufletu-n mâini? Cuvintele pe pagini Te-ar apăra de hău, Așa cum te veghează, Din
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/9877_a_11202]
-
a sedus cu luciul minții oțelite / sub lumina lunii cuvinte vrăjite fac hora demenței dansând haotic din buric / târfa își întinde fardurile până hăt în lumea cealaltă să-i tragă pe sfoară și pe bieții îngerași ce sar coarda peste orizont la apus de soare / din când în când își unduiește corpul precum o mreană secrețiile sexului ei rumenesc de-a binelea soarele dându-i alura unui fagure de miere din care sug pe rând toți îndrăgostiții lumii / Cerul stă într-
Poezii by Lucian Alecsa () [Corola-journal/Imaginative/9811_a_11136]
-
ți-am spus). Dar Haina de sărbătoare a tristeții arată că poeta dispune de resurse capabile de mai mult, rămase însă în mare parte nevalorificate: "Confund începutul cu sfîrșitul / liniștea cu tăcerea / linia cu punctii. / Nu am putut afla / de ce orizontul se luminează / încercuindu-ne. // Pe marginile drumului meu/ au murit atîtea speranțe" etc. Limbajul criptic al scrierilor lui Ghenadie Nicu este o cuirasă care le protejează în fața eventualelor tentative de abordare din afară. Cu siguranță, oricît s-ar strădui, cititorul
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
legătura dintre variate stări sufletești și natură, găsind și potrivitele mijloace proprii pentru asta: Amărăciunea plouă mărunt și rece / în ochii locuitorilor acestui oraș cenușiu / ce seamănă perfect cu o grădină de umbre, / cu o insulă verde părăsită de copii. / Orizontul și-a făcut bagajele / Cerul s-a răstignit pe pămînt. / Singurătatea a dovedit / să culeagă stelele" (Lumină insuportabilă). Iscoditoare mereu și pradă îndoielilor fără încetare, ea meditează, realist, în vechi catrene, asupra propriului său destin: "Gînduri sfîșiind curate-nserări. / În
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
poate limpede zări singurătea cea mai singură cu putință sînt de pe acest pămînt cînd extrem de nenorocos cînd inexplicabil logic de norocos singurătate maximă sînt din creștet pînă în tălpile neobosite de mers și din locul în care mă aflu orizontul seamănă cu un lup sau cu un urs amîndoi foarte negri foarte înalți foarte războinici flămînzi și nemîncați probabil de vreun veac și ceva și din locul în care mă aflu jur împrejur de mine cresc pietre galbene pietre galbene
Poezie by Nicolae Tzone () [Corola-journal/Imaginative/9986_a_11311]
-
negru cînd galben cînd albastru cînd verde eu scriu te iubesc pe fiecare piatră galbenă și iubita mea citește cu vocea ei fiecare literă care odată citită de ea se dezlipește de pietrele galbene și se lipește pe cer la orizont * nu îngere nu te vreau în orbite nu te vreau în cuvinte și mai ales nu te vreau în bucata de carne care mai sînt mănușile albe sînt de fapt pentru morți pentru marii morți vreau să spun pentru morții
Poezie by Nicolae Tzone () [Corola-journal/Imaginative/9986_a_11311]
-
colind, Afară stau În stoguri, prăvălite, Paiele galbene-n căpițe adormind. Pe undeva stau oamenii la umbră Sau poate e o zi de sărbătoare Căci nu se vede nici măcar un câine Care să-i dea stăpânei ascultare. METOPĂ II Pe orizontul câmpului de luptă Pe tot pământul dac, vin năvălind Sălbaticele triburi Înzăuate În solzi metalici zăngănind. Pe câmpul pietrei, Împietrite stau Trupuri strivite sub copite iuți, Sarmați și daci, În zale sau În zdrențe, Din cei văzuți, știuți și neștiuți
Editura Destine Literare by Livia Neamțu Chiriacescu () [Corola-journal/Science/76_a_330]