678 matches
-
de metal al reptilelor peste pietrele încălzite. — Ce îți place la ele? încerca să se lămurească Rashid, stând și el cu privirea fixată printre crăpăturile lespezilor. — Dacă-ți spun, ai să știi? întrebase Omar. Praful se înălța în cordoane de pâclă fină, care înnodau cerul peste nisipuri. Exact la amiază, începea mirosul de pâine, care se pitula ca șopârlele prin cotloane. Erau lipiile de dinainte de ultima rugăciune și umpluturile cofetarului Rumieh. Era dulcele de melasă al alunelor gratinate și tăvălite apoi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și iuțeală de cânepă. Când se întorcea în Tabriz, carpetele vorbeau singure, despre lucruri nenăscute în natură: trandafiri îmbăiați în cașmir și ghirlande de mure, scuturate pe lotuși albi. Faguri cu nectar închegat și struguri de gheață, printre care tremurau pâcle. Bondari cât o nucă, prinși în goarnele unor crini de cleștar și crenguțe de mirt, de pe care se zbicea ploaia. Limbi de foc, în rotiri de mandală și cârcei cu sclipiri de rouă. Chenare și romburi, urzeală de catran și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cap. N-am protestat. Avea dreptate, ce căutam? O amintire? Amintirile nu mai existau. Erau amestecate cu noroi. 24 decembrie Augusta e plecată. M-a lăsat singur. E ceață, seară? Uneori se aude câte un autobuz trecând. Apoi liniște. O pâclă umedă învăluie zidurile și copacii. Ieslea e rece. Christos se naște mort. 25 decembrie Fratele Augustei a venit să-mi reproșeze că o neglijez. I-am zis: Nu e nevoie să fii mitocan. Reputația pe care o ai în privința asta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca să-și arate fără ocolișuri neplăcerea de a mă vedea. Mă simțeam printre ei însemnat, ca Marta, cu fierul roșu. Dacă mă prindea cumva seara acolo, mi se făcea frică. Odată m-am dus destul de târziu. Se simțea în aer pâcla serii. Nu mai exista nici o măsuță liberă. Patronul a scos una pentru mine, a șters-o de praf cu mâneca și mi-a adus un scaun. După ce mi-a pus dinainte obișnuita ceașcă de aramă s-a retras la măsuța
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se strica. A doua zi după moartea portarului neguri mari acoperiră cerul. Ploi diluviene și scurte se abătură peste oraș; o căldură prevestitoare de furtună urmă acestor răpăieli neașteptate. Marea însăși își pierduse albastrul ei adânc și, sub cerul de pâclă, căpăta luciri de argint sau de fier, dureroase pentru privire. Căldura umedă a acestei primăveri te făcea să dorești arșițele verii. În orașul clădit în formă de melc pe fâșia lui de podiș, destul de puțin deschis spre mare, domnea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cap. N-am protestat. Avea dreptate, ce căutam? O amintire? Amintirile nu mai existau. Erau amestecate cu noroi. 24 decembrie Augusta e plecată. M-a lăsat singur. E ceață, seară? Uneori se aude câte un autobuz trecând. Apoi liniște. O pâclă umedă învăluie zidurile și copacii. Ieslea e rece. Christos se naște mort. 25 decembrie Fratele Augustei a venit să-mi reproșeze că o neglijez. I-am zis: „Nu e nevoie să fii mitocan. Reputația pe care o ai în privința asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca să-și arate fără ocolișuri neplăcerea de a mă vedea. Mă simțeam printre ei însemnat, ca Marta, cu fierul roșu. Dacă mă prindea cumva seara acolo, mi se făcea frică. Odată m-am dus destul de târziu. Se simțea în aer pâcla serii. Nu mai exista nici o măsuță liberă. Patronul a scos una pentru mine, a șters-o de praf cu mâneca și mi-a adus un scaun. După ce mi-a pus dinainte obișnuita ceașcă de aramă s-a retras la măsuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aici ca să-l vînez, poate chiar Îl prind cu ceva ilegal care ar putea pune capăt restaurării. Se decide să continue vînătoarea În baia de aburi. Cu un prosop Înfășurat În jurul capului și un altul În jurul fundului, se așază În mijlocul pîclei alături de un distribuitor de spirtoase și un judecător la tribunalul municipal. Discută despre o autorizație de desfacere a băuturilor alcoolice pentru un nou bar, vorbind chiar pe deasupra capului lui, ca și cum el nici n-ar fi acolo, și poate că nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care i se puteau Întîmpla! Este ora aceea din seară cînd Wakefield merge de obicei la bar, dar trece de el și nimeni din cei de la fereastră nu Îl strigă. Aude pe fluviu sirenele de ceață; cartierul este Înfășurat În pîclă. Este o cafenea micuță pe o alee În spatele catedralei, un loc misterios, cu cîteva mese afară și un interior Întunecat și ispititor. Două femei stau la bar flecărind În franceză cu barmanul. El le spune că astă seară ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
În jur domnea o tăcere sinistră. Gaston plecase cu Endō câteva ore înainte de a-și face Takamori apariția în Sanya. Ploaia, care ținuse două ore în șir, s-a oprit în cele din urmă. Cerul mai era înnorat și o pâclă albicioasă se unduia deasupra acoperișurilor joase ale hanurilor. Celelalte case erau cufundate încă în tăcere deși lăptarul, pe bicicleta lui, anunța începutul unei noi zile. Se face repede dimineață aici, în Sanya, explică Endō. Gaston constatase asta și singur. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
băgat în seamă. Când a auzit pașii lui Gaston pe strada plină de băltoace, a iuțit pasul. Strada cotea la dreapta și apoi la stânga. Nu era nici țipenie de om pe această stradă dosnică din Yamagata. Totul era învăluit în pâclă. Deasupra unui zid din piatră, pe jumătate prăbușit, se înălța un camfor uriaș, ale cărui frunze răspândeau un miros foarte plăcut. Erau multe temple în zonă. Zidurile lor albe păreau să nu se mai sfârșească: Meizen-ji, Shinryoku-ji, Enryō-ji, Daihō-in. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sleit de puteri. Părea că se amuză la vederea acestui ucigaș feroce lipsit de rezistență fizică. Era limpede că îi umbla ceva prin minte. Se gândea probabil la vreun plan de evadare, deoarece privea în direcția crângului ascuns acum în pâclă. Endō s-a ridicat și a început să urce iar, tăcut. În mod obișnuit, urcușul i s-ar fi părut ușor lui Gaston, dar nu băgase nimic în gură de când a ajuns la Yamagata și dormise pe apucate numai două-trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
stins în muntele singurătății, ce și-a ales. Când la un semn s-au surpat albăstrimile cerului, și minutarele vremii treceau ca tăișuri prin toată făptura, în anii aceia, poetul voi să uite de semeni și vatră. În anii cumplitelor pâcle când pământenii cu sfânta lor omenie și carne s-au destrămat fără număr, și viața - atâta s-a stins de-ar fi fost, vai, tocmai de-ajuns ca duhul să prindă trup pe pământ. Poetul, cu numele șters și pierdut
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
curte ne așteptau mereu familiile noastre. Ne-au urmărit până ce ne-au văzut trecuți pe celălalt mal. N-aș fi crezut niciodată, dar inima mi s-a înduioșat, și ochii mi s-au umezit văzând cu disperare în spatele meu, în pâclă, malul drept al râului. Plecasem din Cividale ca un om de nimic, alungat și umilit. Iată-mă întors plin de respect și de onoare. Chiar dacă mai erau unii oșteni de vază care nu se bucuraseră de șansa mea, nici unul n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trimită pe cineva care primise de la călugăr puterea de a lecui, el plecând din oraș fără să spună încotro. A sosit într-adevăr la începutul lui martie, la trei zile după întoarcerea slujbașilor. În ziua aceea ploaia cădea ca o pâclă grea, îmbâcsind și băltind zăpada troienită vreme de câteva luni. - Sunt Janika, mi-a spus intrând în casă. L-am repezit întrebându-l unde era Garibaldo, și el s-a jurat că nu știa. Un om a venit în satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deschis, lumina se micșorase. O fată care stătea lângă perete a văzut că m-am trezit, mi-a adus ceva de băut și mi-a pus un prosop rece pe frunte. Au trecut două zile sau poate trei într-o pâclă de somnolență febrilă și comprese. Când mi s-a răcit în sfârșit capul și durerile s-au calmat, mi-am dat seama că eram prea slăbită ca să stau în picioare. O femeie pe nume Shery fusese trimisă să aibă grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în jurul meu, de parcă aș mai fi dansat încă, pământul mi se ondula sub picioare, abia mai puteam să stau drept, se clătinau și ceilalți, se bălăngăneau înainte și-napoi, aburii spirtului păreau un fumegai cenușiu, prin care, ca printr-o pâclă, am văzut cum caporalul, întins la pământ, scoate o cutie de chibrituri, încercând să aprindă unul, însă i-a luat foc toată în mână, și atunci a aruncat-o spre baracă, strigând că lumea întreagă ar trebui incendiată, toată lumea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o ceață strălucitoare, superbă. Annabelle, siluetă aproape imperceptibilă În bluzonul ei de culoare deschisă, Înainta de-a lungul țărmului. La Café de la Plage, un câine-lup bătrân umbla printre mesele și scaunele din plastic, și el abia perceptibil, aproape invizibil În pâcla formată de aer, apă și soare. La cină, ea pregăti o anghilă la grătar; societatea În care trăiau le acorda, În plus față de stricta satisfacere a nevoilor alimentare, un mic supliment; puteau deci Încerca să se bucure de viață; de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
detalii. Walcott Îl aștepta la aeroportul din Shannon. Era un ins scund, Îndesat, cu gesturi iuți, cu o chelie pronunțată, mărginită de o coroană de păr blond-roșcat. Își conducea rapid mașina, o Toyota Starlet, printre pajiști și dealuri Învăluite În pâclă. Centrul era situat puțin mai la nord de Galway, pe teritoriul comunei Rosscahill. Walcott Îi arătă instalațiile, Îi prezentă tehnicienii; aveau să fie la dispoziția lui pentru experiențe, pentru a programa calculul configurațiilor moleculare. Echipamentele erau ultramoderne, sălile de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
răsărit soarele, eram tot În mijlocul mlaștinilor, pe o potecă care se strecura printr-un stufăriș mai Înalt decât mine. Am mai mers puțin și am dat de un mal Îngust de pământ, care despărțea două bălți peste care plutea o pâclă argintie. Apa era acoperită cu nenumărate frunze late ce țineau În ele niște flori albe, ca În căușuri, iar printre frunzele acelea, se Întindea un fel de iarbă lipicioasă, ca un păr verde. Și atunci, i-am văzut. Erau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
frunze late ce țineau În ele niște flori albe, ca În căușuri, iar printre frunzele acelea, se Întindea un fel de iarbă lipicioasă, ca un păr verde. Și atunci, i-am văzut. Erau de jur Împrejur, În apă, răsărind din pâcla care Începuse să se ridice. Mă priveau fără zgomot și fără să se gândească, nemișcați. Stăteau În niște trunchiuri scobite de copac ce pluteau pe apa mâloasă... În fiecare trunchi de copac erau mai puțini decât degetele unei mâini, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apropie. Runa oftă, iar Enkim se lăsă să cadă lângă mine. Pământul o cotea spre Răsărit. Spre Miazăzi era un braț din Marea cea mare, iar dincolo de el se Întindea un alt pământ, pe care abia dacă Îl zăream prin pâcla ce plutea peste apă. - Măcar de s-ar fi terminat tot pământul, zise Runa. Am fi luat-o Înapoi, Krog și-ar fi Încheiat călătoria, iar noi ne-am fi revăzut rubedeniile. - Eh, ce facem acum? Întrebă Enkim. Am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-și amintească bine chipurile lor, nici să scrijelească așa cum trebuie. Oare cum făceau cei ce scrijeleau și colorau pereții după o vânătoare izbutită? Am Încercat să-mi amintesc meșteșugul lor, numai că mâna mea nu urma ceea ce vedeau ochii prin pâcla amintirilor. Acei oameni puteau și Krog nu putea. Așa că, până la urmă, am făcut câte un fel de dreptunghi fără colțuri atât pentru chipul lui Selat, cât și pentru cel al lui Dilc. Am scrijelit apoi niște linii precum codițele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În care să ne ridicăm casa din piei. Într-o bună zi, după ce-am poposit pe o dună mai Înaltă, am zărit la mare depărtare un pâlc de copaci pirpirii și un luciu de apă firavă, strecurându-se prin pâcla strălucitoare a zorilor. Am ațintit una dintre sulițe cu vârful către apa aceea și ne-am hotărât ca la căderea nopții s-o luăm Într-acolo. Am mai ieșit de câteva ori În timpul zilei, ca să fiu sigur că nu greșisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
numai că n-aveam atâtea cuvinte cât să-mi duc gândurile la bun sfârșit. Am pornit iarăși la drum dar, În noaptea aceea, Tatăl ne-a părăsit din nou. Încă vedeam stelele și luna când, deodată, s-a ridicat o pâclă. Apoi s-a auzit un vuiet surd și nisipul a Început să ne joace sub picioare. - Cutremur, a răcnit Enkim. Of, of - n-am avut noi norocul ăla! În clipa următoare, s-a pornit un vânt năprasnic, iar dunele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]