465 matches
-
istețimea și curajul haiducului. Cu multă abilitate, Miu înlătură bănuielile lui Ștefan Vodă și reușește să îl convingă să-și lase oastea pentru a-i păzi turmele risipite. Admirând istețimea haiducului, rapsodul îl compătimește ironic pe domnitorul atât de ușor păcălit. Punctul culminant este momentul judecării voievodului de către haiduc în fața cetelor sale. Domnul se dovedește laș și fricos. Finalul reflectă atitudinea diferențiată a cântăreților populari și, implicit, evoluția variantelor acestui cântec bătrânesc. În culegerea lui V. Alecsandri, domnul, mustrat de Miu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
mai poate salva - nimeni, pentru că singura ei prietenă dispăruse. Ca și prin romanul de debut, Martin Page avertizează cititorul asupra riscurilor la care este supus trăind În societatea occidentală a spectacolului. Atenție, exclamă el, pericol de moarte! Nu vă lăsați păcăliți, nici de bani, nici de succes - refuzați mondenitatea, combateți-o cu armele fanteziei, combateți-o cu umor, nu vă lăsați mințile colonizate de idei primite de-a gata! Ușor de zis, greu de scris. Ucigîndu-și eroina, tînărul scriitor vrea să
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
politice. Există o variabilitate, fără îndoială, dar aceasta nu va conduce niciodată la supravegherea zero. Supravegherea este consubstanțială puterii. Totuși, dacă puterea, mai ales în regimurile totalitare, optează pentru modelul sacru al supravegherii verticale și anonime, cetățenii nu se lasă păcăliți: ei știu că e vorba despre o putere umană, cu nimic diferită ontologic, putere care, și ea, vrea să fie prezentă „pretutindeni și nicăieri”. Dar tocmai această voință de asimilare cu puterea sacră face intolerabilă supravegherea continuă - și presupusă a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un tiran în devenire. Asemenea unui aparat de fotografiat, scena revelează negativul fotografiei: geloșii bănuitori ascunși în beznă, amanții bănuiți expuși în plină lumină. Mizanscena supravegherii produce o răsturnare ierarhică la nivelul vizibilității, de care spectatorii nu se lasă însă păcăliți. Toată lumea știe cine sunt victimele și cine e călăul. Din această materializare a coprezenței, scena nu are decât de câștigat, căci astfel resursele ei dramatice sporesc. În Hamlet, în loc să-l ascundă pe Polonius în fundul scenei, Vitez a avut ideea originală
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
personaj inaccesibil, aflat în ținuturi îndepărtate, străine, trebuie trimis acolo un emisar. Îndeplinirea sarcinii pretinde - mijloc prin excelență teatral - o deghizare. Ca să poți spiona, trebuie să devii un altul... iar publicul, martor - ca întotdeauna - al subterfugiului, nu se va simți păcălit, ci va urmări cu simpatie manevrele iscoadei delegate de stăpân să culeagă informații. Supraveghere la distanță... scop pentru realizarea căruia se apelează la principiile esteticii brechtiene: nimic nu vizează aici surpriza, totul se concentrează asupra procesului în sine. Ceea ce, la
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
vorba încă de funcție); • Absența unul din membrii familiei este absent sau părăsește casa; • Interdicția o interdicție este adresată eroului; • Încălcarea interdicția nu este respectată; • Divulgarea obținerea acestor informații; • Vicleșugul cel rău izbutește să-și înșele victima; Complicitatea involuntară lăsîndu-se păcălită, victima își ajută inconștient dușmanul. Aceste prime șapte funcții constituie un fel de secvență pregătitoare; acțiunea propriu-zisă începînd odată cu funcția a opta: • Prejudicierea răufăcătorul face un rău sau aduce o pagubă unuia din membrii familiei; • Mijlocirea, momentul de legătură
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Hill Amet înscenează pentru Magniscope o Bătălie navală în Cuba în grădina casei sale. Machete de nave se mișcă într-un heleșteu trecând drept Golful Santiago, coordonate prin dispozitive electrice sincronizate cu camerele de luat vederi. Publicul este în totalitate păcălit. New York, 1 noiembrie 1899. Dickson și Cox realizează pentru Mutoscope și Biograph un reportaj autentic din războiul anglo-bur. Slogan la lansare : „Răzoiul din Africa privit din fotoliu !”. Lyon, 14 iunie 1912. Primarul Édouard Herriot interzice proiecțiile de film care expun
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
reușești în viață, nu- i suficient să fii o fată fermecătoare. Prin urmare, filmul e cât se poate de „corect politic” : e adevărat, am prezentat un element flușturatic, nereprezentativ, lipsit de conștiință socială, dar societatea noastră socialistă nu se lasă păcălită, are anticorpi și îl respinge fără greș. Și atunci, de unde trimiterea Fetei fermecătoare alături de sumbrul și cu adevărat periculosul Reconstituirea, pe lista filmelor interzise ? Cheia răspunsului e în replica ingi nerului Șerban la aluzia Ruxandrei că îl credea un încuiat
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
doar pentru a se impune mai decisiv în planul acțiunii și al operei în general.913 Alison personifică rebeliunea și independența, asemenea târgoveței din Bath, ambele personaje împart nu doar trăsături comune de caracter, ci și același nume. John, mereu păcălit, devine un fel de Calandrino boccaccesc, își idealizează prea mult soția, reprezintă tipul de senex amans. Nu este așa de gelos și de tiran cum, de obicei, era portretizat soțul într-un fabliau, îi acordă soției o libertate deplină, plecând
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nu putem scuza de mai multe ori o întîrziere la serviciu prin minciuna că "am avut inundație acasă" chiar dacă uneori acest lucru se întîmplă în realitate. În această categorie intră și "minciunile (parțial) inofensive" [Barnes, 1994:51-54], avînd ca destinatari "păcăliții naivi", începînd de la exageratele formule de politețe ("al dumneavoastră prea supus servitor") pînă la poveștile pescărești ("L-am scăpat... ; avea pe puțin 10 kilograme."), de la înșelăciunea copilului care nu-și declară acasă nota proastă ("Azi nu m-a ascultat") pînă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
context. Vom constata, cu acest prilej, că putem defini o mulțime mult mai nuanțată de cupluri mincinoși-mințiți, în combinații care să descrie toate posibilele situații de comunicare mincinoasă. Așa cum cercetările de sociologie constată, dacă în prezent numărului mincinoșilor crește, numărul păcăliților naivi scade. Aceasta, poate pentru că epoca modernă a inventat forme mult mai subtile pentru satisfacerea tendințelor masochiste, sau pentru că prostia nu mai este un apanaj al celor mulți; sau poate pentru că, neexistînd minciuni perfecte, acestea ajung tot mai ușor să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
altruiste în cazul în care intenția autorului este pozitivă, și grave, mușcătoare, sfruntate sau răutăcioase în cazul în care intenția autorului este negativă. Minciunile menite să protejeze pot fi spuse în interesul unei alte persoane, care ar fi sau nu păcălitul în cauză, însă de cele mai multe ori ele sînt destinate să-l apere pe însăși mincinos, fără ca neapărat să dăuneze altcuiva. Aceste clasificări populare sînt utile însă pentru o analiză care și-a propus să elucideze mai degrabă contextul social în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care Sean Virgo (1981:134) îl dă termenului în povestirea sa "Minciuni inofensive". Propunerea mea este să renunțăm la termenul oarecum analitic. Dacă este să ne referim în mod special la minciuni spuse cu intenția de a proteja interesele celui păcălit, putem să le numim "simple minciuni binevoitoare". Asemenea minciuni nici nu au alte urmări, deoarece autorul lor nu intenționează ca prin ele să afecteze o a treia persoană. Adjectivul "simplu" este necesar, deoarece există și minciuni binevoitoare care nu intră
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ipotetică analizată de Kant (1949), în care A îl minte pe B în privința locuinței lui C, pe care B vrea să-l ucidă, este binevoitoare, prin faptul că A încearcă să-l protejeze pe C, însă nu este simplă, deoarece păcălitul este mai degrabă B decît C. Mai mult, deși Kant se referă la acest tip de minciună ca fiind binevoitoare (gutmüthige), intenția pozitivă a lui A îl privește doar pe C și nu pe B; drept urmare, nu se poate spune
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe alta", însă din păcate nu există și un termen care să o definească. Cele care se deosebesc în întregime de minciunile parțial sau absolut binevoitoare sînt minciunile rău intenționate, acelea prin care autorul lor este favorizat în dauna celui păcălit. Majoritatea, dacă nu chiar toate minciunile care în exprimarea de fiecare zi sînt descrise în termeni negativi grave, răutăcioase, fatale etc. intră în această categorie. Un alt tip des întîlnit este cel al minciunilor de societate, afirmații care, luate ca
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
oprim aici cu clasificarea, avînd în vedere că am despicat destul firul în patru. Împărțirea inițială a minciunilor în binevoitoare și răuvoitoare are drept criteriu intenția mincinosului. Acești termeni nu indică neapărat și efectul pe care-l au minciunile asupra păcăliților. De exemplu, o "minciună" de societate ca "N-am nici cea mai mică îndoială că te vei însănătoși curînd", poate să supere ușor un naiv care ia afirmația ca atare și descoperă mai tîrziu eroarea. Pe de altă parte, o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o persoană isteață, și se poate chiar întoarce împotriva celui care a spus-o. În orice studiu asupra minciunii trebuie luate în considerare ambele perspective, numite de Bok (1978:20-28) punctul de vedere al mincinosului și punctul de vedere al păcălitului. Eventualii mincinoși pricepuți pot fi dezarmați de victimele lor dacă acestea dovedesc istețime, și mincinoșii bine intenționați se pot trezi în situația de a fi considerați nesinceri și răutăcioși dacă înțeleg greșit percepția culturală sau individuală a păcăliților asupra naturii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vedere al păcălitului. Eventualii mincinoși pricepuți pot fi dezarmați de victimele lor dacă acestea dovedesc istețime, și mincinoșii bine intenționați se pot trezi în situația de a fi considerați nesinceri și răutăcioși dacă înțeleg greșit percepția culturală sau individuală a păcăliților asupra naturii minciunii. Deși definiția dată de Bok se potrivește concepției multor autori, există și unii care nu sînt de aceeași părere. Pentru Dr. Samuel Johnson, în mod oarecum surprinzător, cuvîntul "minciună" semnifică și "o greșeală sau eroare apărută în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Bok, și Montaigne înaintea ei, consideră intenția de a înșela o trăsătură specifică minciunii, în timp ce Chisholm și Feehan diferențiază modalitățile de inducere în eroare pe baza rezultatului acestora, cu alte cuvinte, pe baza eventualei direcții pe care o ia viziunea păcălitului asupra lucrurilor. Asemenea definiții care se înfiripă pornind de la analiza intențiilor mincinosului sau a convingerilor celui păcălit ar putea mulțumi niște discuții filosofice pe subiectul moralei, însă într-un studiu sociologic nu este suficient să ne îndreptăm atenția numai asupra
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că minciunile sînt mai rare și mai puțin de așteptat. În capitolul 5 vom studia modul în care normele culturale influențează tipurile de minciuni, iar în capitolul 6 modul în care minciunile sînt influențate de relația existentă între înșelător și păcălit. Capitolul 7 se oprește asupra auto-amăgirii, cînd mincinosul și naivul sînt una și aceeași persoană. Tehnicile artei de a minți și de a detecta minciunile și modul în care se deprind acestea sînt analizate în capitolul 8. În capitolul 9
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de respectabilitate. Absența încrederii reciproce poate duce la o mulțime de minciuni, fiecare încercînd să-l păcălească pe celălalt, însă prezența încrederii nu implică neapărat inexistența minciunii. În relații apropiate, încrederea reciprocă poate asigura o bună colaborare între păcălitori și păcăliți, în scopul de a menține plauzibilitatea unei minciuni, cît și valabilitatea încrederii existente. Cînd se întîmplă acest lucru, nu se mai poate spune cu exactitate cine păcălește pe cine. MILITĂRIA Domeniul militar este o zonă potrivită în care am putea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sînt de obicei aceia care o fac cel mai bine. Pentru a-și asigura succesul, spionii sînt gata să înșele și să mintă ori de cîte ori este nevoie. Aici întîlnim un contrast izbitor între perspectiva mincinosului și cea a păcălitului. Aceia care ne spionează sînt de obicei dezaprobați din punct de vedere moral și merită să fie aspru pedepsiți dacă sînt prinși asupra faptului. Însă cei pe care noi i-am angajat să spioneze sînt eroi necunoscuți, ale căror realizări
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ezitare să spună cine a pierdut cu adevărat. Acest obicei care datează din vremuri străvechi a fost vizibil și la sfîrșitul recentului război din Golf, deși nu este foarte clar cine încerca să înșele pe cine și care a fost păcălitul, dacă a existat vreunul. William Paley (1825:124) face o distincție clară între perioada în care războiul e în toi, timp în care minciuna este acceptabilă, și perioada care începe din momentul în care războiul s-a terminat, cînd "se
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a analizat aveau un caracter de onestitate și că prezența minciunii era doar un instrument care îi ajuta să impună mai bine litera legii. Minciunile albastre", cum le numește Klockars, au scopul de a-l ține sub control pe cel păcălit. Drept urmare, cei care au mai multe șanse să devină victime ale acestui gen de minciuni sînt persoanele care nu respectă puterea și autoritatea poliției sau care nu răspund la alte moduri directe de a impune ordinea. Klockars include în categoria
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fără dureri; și atribuirea de motive generoase și prietenești deciziei de a nu efectua un arest, cînd în realitate cauza principală este insuficiența dovezilor. (Klockars 1984b:535 ) Klockars identifică patru trăsături care deosebesc aceste "bomboane" de alte minciuni ale poliției. Păcălitul are o viziune greșită asupra situației; minciuna îi dă păcălitului impresia că poliția acționează eficient; bomboana este parțial sau în întregime în interesul celui păcălit; și mincinosul presupune că păcălitul nu ar fi fost ajutat mai mult de un răspuns
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]